Scrisoarea 46, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 46, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 46, 1890
St. Helena, California,
8 mai 1890

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Am primit o scrisoare de la Willie White în care se sugerează ca fratele Waggoner să fie chemat în est ca să participe la Institutul pastoral, şi să fie învăţător la şcoală. Mă gândesc că ar fi în planul lui Dumnezeu ca preşedintele Conferinţei Generale să viziteze această parte a viei morale şi să ia seamă la starea de lucruri, întrucât aici în California lucrurile sunt într-o stare deplorabilă. Vreau să-ţi trimit o copie a unei scrisori ce mi-a fost înmânată de M.J. Church când am fost la adunarea de tabără din Fresno. Este o mare nevoie ca aici să fie aduse mai multe daruri decât cele pe care le au. Dar nu-l trimite pe fratele Farnsworth, pentru că el nu are nicio temelie. El este înclinat să gândească şi să creadă la fel cu ultimul om cu care stă de vorbă. Nu poţi să ai niciun sprijin în el şi, cu cât avem mai puţini astfel de lucrători, cu atât va fi mai bine pentru via lui Dumnezeu. Fratele Farnsworth nu ştie ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu, să te mişti în acord cu gândul lui Dumnezeu. El se simte pe deplin competent şi mulţumit de sine, dar oh, are aşa de slabă influenţă dincolo de amvon. Cuvintele, manierele, şi conversaţia lui nu sunt cele ce ar trebui cultivate de către un slujitor al lui Isus Hristos. Când ne adunăm împreună sau când sunt convocate întâlniri, se vede un spirit ieftin, profan, asociat nu cu închinătorii devotaţi, ci mai degrabă cu sărbătorile şi închinarea idolatră. Dumnezeu doreşte ca toate aceste lucruri să fie depăşite şi, felul şi învăţăturile lui Hristos să fie introduse, iar modelul ceresc să fie copiat.

Aici, pe coasta Pacificului rar găsim un om care să aibă [645] greutate în influenţă. Se vede un spirit de critică ce lucrează ca să dărâme, să facă să se vadă răul, care se agaţă de lucrurile mici, lucruri controversate ce sunt discutate până ce muşuroaiele devin munţi de dificultăţi. Misiunile stabilite cu mari cheltuieli sunt sfărâmate din raţiuni triviale. Atât de puţini lucrează umăr la umăr, avertizând împotriva căpeteniilor şi puterilor spirituale ale răutăţii din locurile înalte, încât forţele duşmanului par a se întări constant, iar cei ce pretind a crede adevărul sunt medii ale lui Satana folosite pentru a descuraja şi demoraliza ceea ce a mai rămas.

A chestiona, a te îndoi, şi a vorbi împotriva mărturiilor şi lucrătorilor, pare a fi atmosfera care predomină. De mai multe ori mi s-a arătat că este un mare pericol acela de a trimite în misiuni străine oamenii de care depindem pentru a ţine bisericile şi misiunile din ţară într-o stare sănătoasă, şi să lăsăm misiunile interne să lâncezească. Aceasta este ca şi cum ai omorî gâsca ce face ouă de aur. Satana pândeşte ocazia când poate intra şi lua în stăpânire elementele neconsacrate.

Unii lucrători, ca Edwin Jones, nu pot să ia o poziţie şi să o menţină în mod raţional. El vede lucrurile într-o lumină vie. El strânge subiecte mărunte, aparent diferite, şi acţionează ca şi cum şi-ar sprijini sufletul pe valoarea şi puterea lor. El nu vede că poate servi lui Dumnezeu cu putere şi cu un scop, dacă stăruie asupra vastelor comori de subiecte din tezaurul lui Dumnezeu şi hrăneşte turma lui Dumnezeu. Toţi trebuie să stea umăr lângă umăr şi pas lângă pas, ţinând rândul şi pasul în perfectă ordine. Dacă nu există o divergenţă reală în idei, ideile lui natural extravagante, imaginaţia lui fructuoasă, pune lucrurile aflate în diferenţă în cea mai puternică lumină în care el le poate plasa, şi conduce minţile să judece greşit şi să acţioneze aşa de puternic încât să vatăme. El duce minţile în confuzie, [646] îngroapă cele mai simple şi esenţiale adevăruri prin expresiile puternice şi imaginaţiile lui extravagante, aşa încât eforturile lui pe această coastă sunt o reală pierdere. Ei fac un rău mai mare decât binele pe care ar putea să-l facă. Ce este de făcut cu cazurile de un asemenea caracter, este o problemă. Eu cred că el este sincer, dar are o imaginaţie atât de puternică, atâtea expresii grozav de tari, încât fraţilor în mod real le este frică să-l pună să lucreze undeva.

Fratele McClure nu este un vorbitor, dar este un bun sfătuitor, un bun lucrător. Fratele Loughborough a lucrat din greu, dar există un puternic simţământ împotriva lui care nu este cu totul just, şi el are doar puţină influenţă faţă de mulţi din conferinţă. Eu cred că el a încercat să urmeze pe Domnul şi să facă voia Lui, dar dacă bisericile nu merg alături de el, atunci el nu le poate face prea mult bine.

Când A.T. Jones a plecat în est, apoi dr. Waggoner şi Charlie Jones, a fost prea mult înlăturat dintr-o dată. Dacă fratele Loughborough ar putea să-şi folosească talentul pentru un timp în Michigan, şi în alte state, poziţia lui fermă faţă de mărturii ar reînviora credinţa celor ce au fost conduşi în rătăcire de îndoielile şi necredinţa unora ce au slăbit credinţa şi încrederea bisericilor în mărturii.

Cu siguraţă trebuie să aibă loc o schimbare. La următoarea Conferinţă Generală trebuie pus un preşedinte care să impună mai mult respect şi a cărui lucrare să fie mult mai respectată. M. J. Church şi mulţi alţii povestesc încontinuu, vânează greşeli şi privesc cu dispreţ administraţia fratelui Loughborough. Trebuie adus ajutor imediat pentru California. La Fresno au nevoie de ajutor tot timpul. Ei l-ar accepta pe St. John, dar el nu poate [647] sta acolo. Pe mulţi îi refuză. Nu mi-a plăcut să lăsăm lucrurile în Fresno aşa cum le-am lăsat, dar ce puteam face? Nu voi consimţi să se ia încă un lucrător din California. Sunt oameni pe care voi i-aţi putea avea şi i-aţi putea primi bine, şi cred că puteţi să găsiţi câmpuri unde vor fi unii pe care ei îi respectă, care să îi supravegheze. Cred că ar trebui să fie cineva care să vadă şi să înţeleagă nevoia acestor câmpuri, în special în California, şi să aducă ajutor, de cel mai bun fel, oameni ancoraţi, oameni pe care să se poată conta. Nu văd nicio înţelepciune în golirea câmpului nostru intern de misionari şi după aceea să ne aşteptăm ca totul să meargă bine.

Nu mă aştept să fiu la Conferinţa voastră Generală. Aş merge mai degrabă pe alt drum. Aş vrea ca Dr. Waggoner să poată fi învăţător la institutul misionar, şi cred că acesta este locul lui, dar dacă aţi putea vedea starea jalnică de aici! Am sperat să pot face ceva aici, dar spre marea mea supărare, mă simt neputincioasă. Fraţii mei, care au crezut că fac lucrarea lui Dumnezeu descurajându-mi inima, închizându-mi drumul, opunându-se la tot ce am încercat să fac în frică de Dumnezeu, dacă ar putea privi la mine, ar putea vedea ceva din lucrarea lor. Ei mi-au făcut lucrarea de cincizeci de ori mai grea decât ar fi fost altfel. Mă întreb dacă aceşti oameni serioşi, zeloşi, angajaţi în semănarea de obiecţii, îndoieli, împotrivire şi încăpăţânare în respingerea sfatului lui Dumnezeu pentru ei, s-au gândit la aceste cuvinte? „Blestemaţi pe Meroza, spune îngerul Domnului, blestemaţi amar pe locuitorii lui; căci nu au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre oamenii viteji.” (Jud. 5.23)

Noi am fost însărcinaţi să purtăm mesajul Domnului pentru poporul lui Dumnezeu. Împotriva acestei lucrări s-au aliniat Satana, oastea lui şi trădătorii, şi oamenii [648] răi. Am fi avut nevoie de ajutorul pe care fiecare ar fi trebuit să fie pregătit să ni-l dea. Noi nu avem de luptat împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva stăpânirilor şi puterilor răutăţii din locurile înalte. Dar când bărbaţii care pretind a fi credincioşi şi sinceri în toate scopurile, se angajează alături de Satana să împiedice, să ducă în confuzie şi să lase minţile nedumerite, să îi ţină de partea duşmanului, aşa cum a fost cazul de când am părăsit Europa şi am călcat pe pământul American, cum poate Domnul să privească aceste lucruri, când atât de mulţi nu au lucrat de partea lui Dumnezeu în această chestiune? Cum poate să fie această povară decât zdrobitoare pentru sufletul meu, întrucât Dumnezeu a pus înaintea mea soliile care, după voia Sa, trebuie să ajungă înaintea poporului? Sub a cui conducere servesc aceşti pretinşi soldaţi ai lui Isus Hristos? Aceste lucruri au mâhnit Spiritul lui Dumnezeu, şi cuvintele către Meroza se aplică şi lor.

Eu am o solie către popor. Chemări urgente din toate direcţiile ajung la mine, dar eu zac zdrobită, ca un cărucior căzut de pe scripeţi, şi nu pot decât să simt profund aceste lucruri. „Pare atât de ciudat că sora White zace în pat suferindă; cum de Domnul nu o însănătoşează?”, este întrebarea. Eu privesc cu uimire la puterea ce mi-a fost dată, şi dacă Domnul m-ar pune din nou în stare de lucru, sper să-mi fac datoria. Eu cred despre fraţii mei că aceia ce au avut orice dovadă pe care Dumnezeu a văzut de bine să le-o dea, cum că spiritul şi puterea Sa erau cu mine, şi totuşi i-au întors spatele ca să umble în lumina focului lor şi în tăciunii pe care i-au aprins, şi care au dovedit o orbire grozavă, o lipsă de percepţie şi de cunoaştere a lucrurilor care aparţin lui Dumnezeu, în împotrivirea lor faţă de lumină şi dovezi, iubind mai mult întunericul decât lumina, au spus în mod virtual, „noi nu vrem căile lui Dumnezeu, noi vrem căile noastre proprii.”

Dacă circumstanţele ar fi modelate într-o manieră similară cu ce a fost în trecut, [649] ei s-ar supune mai uşor ispitelor lui Satana decât de prima dată. Ei ar lucra în aceeaşi direcţie, ar face aceleaşi lucruri, s-ar uni ca să se împotrivească, să critice, să apese cu toată greutatea împotriva lucrării lui Dumnezeu pentru acest timp, afară doar dacă vor fi în întregime transformaţi, afară doar dacă îşi văd fariseismul aşa cum Dumnezeu mi l-a arătat mie, şi afară doar dacă ei vor da la o parte, prin orice efort posibil din partea lor, stâncile de poticnire şi dacă vor face lucrarea pe care Dumnezeu a vrut ca ei să o facă de la început, de a veni în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celor puternici.

Ei bine, eu stau aici în pat, bolnavă de malarie şi reumatism care mai întâi mi-a atacat inima şi apoi mi s-a împrăştiat în tot corpul. Nu simt nicio povară pentru propriul meu caz. Sunt mult prea bolnavă ca să încerc să-mi ridic puterea voinţei sau să prezint lui Dumnezeu în credinţă cazul meu. Pur şi simplu nu îmi pasă. Tânjesc după odihnă. Am luptat pentru victorie până ce am căzut rănită, străpunsă şi schilodită, nu de armele duşmanului, ci de ale propriilor mei fraţi. Probabil că unii gândesc, ei bine, dacă sora White ar face în mod real lucrarea lui Dumnezeu, El ar susţine-o. Dar dacă ei ar vrea să privească puţin, şi să judece de la cauză la efect, ar simţi mustrarea lui Dumnezeu asupra lor pentru că s-au unit cu eforturile Satanei, mişcaţi de o putere de jos. Ei au făcut exact lucrarea pe care Satana a vrut ca ei să o facă; acum lăsaţi-mă să mă odihnesc. Nu am nicio povară şi nici nu simt vreo nelinişte pentru refacerea mea. Sunt o invalidă suferindă. Doar lăsaţi-mă să exist. Dacă primesc putere, voi încerca şi voi face ceva aici în California. Dar sper că şi tu vei vizita California. Sper să vezi că trebuie aduse aici altfel de daruri, şi sper că nu va mai fi mult până vom vedea ajutorul venind.

(Semnat) Ellen G. White [650]