Scrisoarea 47, 1892 - Către J.H. Morrison

Scrisoarea 47, 1892 - Către J.H. Morrison

Scrisoarea 47, 1892
22 Decembrie 1892
George's Terrace,
St. Kilda Road,
Melbourne,

CĂTRE  J.H. MORRISON

 

Dragă frate Morrison,

Am primit scrisoarea ta amabilă, şi îţi mulţumesc că mi-ai scris. Mă bucur să-ţi spun că sănătatea mi s-a îmbunătăţit. Nu mai am nevoie să fiu transportată în sus şi în jos pe scări. Am fost transportată pe scări la Echo Office, lunea trecută. Apoi am spus, voi încerca să urc şi să cobor scările singură, şi am făcut acest lucru cu ajutorul balustradei; desigur, a fost nevoie de efort din partea membrele mele care au fost neputincioase aproape nouă luni. Dar, laud Numele Domnului pentru mila şi dragostea Lui, pentru binecuvântările bogate pe care mi le-a dat prin harul Său, de când sunt în această ţară.

Simţim aici o nevoie profundă de lucrători şi de bani, pentru a face ca lucrarea să avanseze. Păzitorii Sabatului sunt în cea mai mare parte săraci. Sunt puţini cei care au ceva din bunurile acestei lumi şi ei au ajutat generos astfel încât cauza lui Dumnezeu să poată avea un început în acest loc. Avem aici o tipografie, dar nu avem o casă de adunare. Ne întâlnim în săli care sunt slab ventilate şi care sunt folosite pentru toate tipurile de adunări. Nu există nicio posibilitate de încălzire în sezonul rece, ploios şi nu este sigur pentru mine să particip la adunări în anotimpul friguros. Iarna trecută a fost neobişnuit de neplăcută. M-am întâlnit cu biserica de câteva ori, dar, deşi ei au vrut să le vorbesc, m-au sfătuit să nu mă expun, fiind aşa de suferindă. Dacă ar fi avut un loc potrivit pentru închinare, aş fi participat, infirmă cum am fost, şi le-aş fi vorbit în fiecare Sabat, când a fost vreme bună. Trebuia să călătoresc cinci mile pentru a ajunge la locul de întâlnire, şi am fost binecuvântată foarte mult de fiecare dată când am îndrăznit să ies şi să le vorbesc. [1081]

Nu a existat niciodată un astfel de timp de nevoie şi de sărăcie în Australia ca în momentul de faţă. Au fost făcute cheltuieli foarte mari pentru ridicarea de clădiri scumpe, dintre care unele rămân neutilizate. Creşterea preţurilor terenurilor a măturat această ţară, iar rezultatele se manifestă în vistieriile goale. Cinci mii de oameni au fost în imposibilitatea de a găsi locuri de muncă. În timpul iernii s-au făcut eforturi pentru a purta de grijă de cei mai nevoiaşi, oferindu-le una sau două mese pe zi. Trupuri ale persoanelor care au murit de foame au fost găsite în parcuri. Mulţi ar fi dorit să aibă privilegiul de a căuta în containere după ceva de mâncare. Şi totuşi mulţi trăiesc în plăcere extravagantă, plini de toate lucrurile bune. Când citesc rapoartele, mă doare inima.

Propria noastră situaţie mă presează atât de tare, încât sunt nedumerită de ceea ce ar trebui făcut. Trebuie să avem o casă de închinare, îngrijită şi curată, nu să fim clienţii acestor săli murdare, îmbibate cu aer viciat, otrăvitor. Necredincioşii care mărturisesc a fi creştini, nu vor să intre în aceste clădiri. Ei spun că este o ruşine a ţine slujbe religioase în astfel de locuri. Dar ce se poate face, asta e întrebarea. Trebuie să prezint acest lucru, cu toate celelalte, lui Dumnezeu.

În această vară am îndrăznit să lucrez în astfel de locuri, dar iarna trebuie să rămân acasă. Mă întreb dacă în aceste condiţii ar trebui să rămân aici, încă o iarnă; şi totuşi, lucrarea care trebuie să se facă, interzice plecarea mea. Ei bine, Domnul ştie totul despre asta. M-am gândit că dacă bisericile noastre din America ar aprecia privilegiile lor şi toate facilităţile pe care le au ca să se închine lui Dumnezeu, inimile lor s-ar simţi tulburate să facă ceva pentru aceste ţări străine, şi să limiteze unele dintre propriile lor avantaje abundente. Dar mă întreb din nou şi din nou, cum îi putem face să cunoască şi să înţeleagă nevoile mari ale lucrării în aceste câmpuri străine. Există puţini lucrători, pentru că oamenii nu pot lucra decât dacă sunt plătiţi pentru munca lor, şi este [1082] o lipsă de mijloace pentru a-i plăti. Facem ceea ce putem.

Şcoala noastră a fost un succes. Aceasta este mică, pentru că vremurile sunt grele pentru toată lumea, dar binecuvântarea Domnului a fost asupra şcolii. Lecţiile biblice au fost apreciate foarte mult, iar elevii au fost aşa de mulţumiţi cu şcoala, şi în special cu instruirea religioasă, încât s-au supus regulilor şi nu a fost necesar niciun caz de disciplinare. Duhul Domnului S-a manifestat de multe ori într-un mod remarcabil. Data viitoare, numărul studenţilor va fi dublu. Domnul va lucra în aceste colonii, vom vedea mântuirea Lui.

Am avut o adunare foarte solemnă Sabatul trecut la North Fitzroy. Toţi au fost tare încântaţi să mă vadă din nou în Melbourne, după ce am fost în Adelaide şi Ballarat timp de trei luni. Domnul mi-a dat un mesaj pentru oameni. Adunarea a fost mare şi am avut o întâlnire socială după cuvântare. O altă adunare s-a ţinut în Prahran, lângă clădirea şcolii, la cinci mile de North Fitzroy. Au fost în număr considerabil la Prahran şi a fost o întâlnire excelentă.

Ne străduim să ne limităm cheltuielile acolo unde este posibil, şi totuşi trebuie să ne extindem în multe lucruri, dacă lucrarea avansează. O sută de oameni ar putea lucra în Melbourne şi suburbii şi nu ar interfera unul cu celălalt, şi totuşi nu există niciun lucrător în acest oraş mare. Cum vor fi avertizaţi oamenii în aceste ţări? Aceasta este întrebarea. Ce se poate face pentru a vesti solia atunci când avem atât de puţine mijloace cu care să lucrăm şi atât de puţini lucrători? Dacă mai multe familii care pot înţelege situaţia, s-ar muta în aceste ţări şi s-ar angaja în unele afaceri, în locuri în care sunt doar puţini care păzesc Sabatul şi ar face lucrare misionară de dragul lui Hristos, ştiu că prin lucrarea personală şi printr-o influenţă fermă, ar putea face mult bine. Oh, Domnul să tulbure minţile multora din America pentru a se da pe ei înşişi acestei lucrări! Am încercat din nou şi din nou, să prezint situaţia înaintea poporului nostru din Battle Creek, dar nimeni nu răspunde. Există [1083] în America bărbaţi care, cu obiceiurile lor destoinice, ar putea avea un trai bun şi ar exercita o influenţă pentru a câştiga suflete la adevăr. Aş vrea să pot atinge inimile în timp ce stăm aici, ca să-i convingem să vină de dragul lui Hristos, de dragul sufletelor care pier şi pentru care Hristos a murit. Am putea să ne sfătuim împreună, şi să punem în funcţiune planuri care nu ar necesita o mare cheltuială şi ar avea ca rezultat mult bine. Fiecare de aici care poate lucra, este la lucru, dar există un teritoriu atât de mare pentru a fi lucrat, atât de mulţi care nu au auzit încă nici primul sunet al soliei de avertizare.

Ţinta şcolii este aceea de a educa şi de a instrui bărbaţi şi femei pentru a lucra în propria lor ţară. Vedem unele perspective de ajutor aici, aşa limitate cum sunt. Prin studiu biblic, elevii se pregătesc să înveţe pe alţii.

Simt uneori că nu ar trebui să părăsesc niciodată acest câmp misionar, până când nu se stabilesc aici familii din America drept misionari, nu predicatori hirotonisiţi, ci lucrători în diferite ramuri. Atunci când văd cât de neputincioşi suntem în ceea ce priveşte finanţele şi vreau să ajungem departe, totul pare atât de imposibil.

În ceea ce priveşte cazul tău, m-am simţit foarte tristă, pentru că Domnul ţi-a dat abundenţă de lumină şi nu ai umblat în ea. Mi s-a părut foarte misterios faptul că ai stat aşa cum ai stat atât de mult timp, fără a-ţi deschide inima pentru soliile pe care Dumnezeu le-a trimis poporului Său. Ai pierdut atât de mult făcând astfel. Dar eu sunt încrezătoare că adevărul care străluceşte în raze preţioase de lumină, va găsi intrare în inima ta. Mi-a părut atât de rău că nu ai putut recunoaşte vocea lui Isus, adevăratul Păstor. Domnul a făcut demonstraţia adevărului Său, în faţa ochilor tăi, dar tu nu ai văzut, şi inima ta nu s-a supus călăuzirii Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Mi s-a arătat că asupra ta a lucrat [1084] influenţa plină de har a Duhului, şi ai fost mişcat să accepţi adevărul şi lumina. Uneori ai dorit aceasta şi erai gata pentru a o apuca cu mâna ta, gata de a deschide uşa inimii tale puterii transformatoare a acesteia, dar mândria şi încăpăţânarea te-au reţinut. Acum începi să vezi, şi eu te rog să nu faci o lucrare doar pe jumătate. Dacă nu te decizi cu hotărâre acum, dacă puterea transformatoare a adevărului nu-şi va face lucrarea asupra inimii tale şi nu vei face o lucrare temeinică pentru veşnicie, vei cădea cu siguranţă în capcana lui Satana. Ştiu că ţi-ai înşelat sufletul cu scuze şi subterfugii – tu nu recunoşti acest lucru, dar aşa este. De dragul lui Hristos, de dragul sufletului tău, vino pe deplin la lumină. Ai în vedere premiul plin de slavă. Porţile cerului sunt larg deschise. „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: ‚Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.’”

Oh, dacă Domnul ar vindeca rănile şi vânătăile pe care Satana le-a făcut. El ar vrea ca tu să fii pe deplin un om liber! Vino la lumină, recunoaşte pe deplin lumina, bucură-te în lumină şi nu face lucrurile pe jumătate, pentru a-ţi păstra demnitatea. Oh, de dragul lui Hristos, de dragul sufletului tău, fă o lucrare curată şi dă barierele deoparte! Este singurul lucru sigur pe care îl poţi face. O lucrare de tăgăduire de sine, o predare fără rezerve lui Isus Hristos, fiind zdrobit cu totul, este esenţială. Atunci El te va strânge în braţele Lui trainice. Deschide uşa inimii, şi adu în sufletul tău toate instrumentele şi atributele cereşti care te vor face un lucrător căruia nu are de ce să-i fie ruşine.

Eu cred că poţi fi o mare binecuvântare în poziţia importantă pe care o vei ocupa în cadrul Centrului de sănătate. Voinţa nesupusă, care te-a ţinut departe de lumină şi de binecuvântările preţioase, dă-o acum lui Dumnezeu. Victoria poate [1085] fi câştigată. Nimic nu mi-ar da bucurie mai mare decât să te văd un om liber în Hristos Isus. Subterfugiile şi eschivările nu pot şi nu îţi vor aduce pace şi odihnă. Ai o singură datorie înaintea ta, aceea de a deveni ca un copilaş; dă-te lui Dumnezeu cu toată inima ta. Noi învăţăm adevărul lui Dumnezeu, făcând voia Lui – educarea sufletului în îndoială este o lucrare foarte neprofitabilă. Domnul vrea fii şi fiice care ating cea mai mare eficienţă în slujba Sa; pentru a face acest lucru, ei trebuie să îşi păstreze vederile cele mai clare şi mai practice cu privire la instrumentele care, în sistemul de organizare al Domnului sunt legate de mântuirea lor, altfel ei vor locui adesea în întuneric şi îndoială, şi în lupta lor vor lovi în vânt, întrucât par să piardă din vedere pe Mântuitorul. Puterea este a lui Dumnezeu, nu a noastră; în slăbiciune, noi putem deveni puternici.

Cu multă dragoste,
Ellen White [1086]