Scrisoarea 57, 1894 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 57, 1894 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 57, 1894
Williams St.,
Granville, NSW,
10 iunie 1894

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Dragă frate Olsen,

Sunt tare îngrijorată în privinţa stării de solicitare a lui Willie. El are mult prea multe de făcut. El trebuie să pregătească materialele pentru a fi trimise în America şi în diferite câmpuri de aici, din această ţară; trebuie să dea sfaturi în ceea ce priveşte lucrarea cu străinii; trebuie să dea sfaturi în ceea ce priveşte mişcările importante de aici, stând la adunările comitetelor până noaptea târziu; este forţat să-şi neglijeze scrierile, iar apoi trebuie să stea până la mijlocul nopţii pentru a dactilografia, lucrarea apăsând în mod constant şi urgent asupra lui. Acum, dacă doreşti ca el să fie păstrat pentru cauza lui Dumnezeu, îţi cer să îi trimiţi un om ca să-l ajute. În cazul în care cauza nu îşi poate permite să facă acest lucru, îi voi cere, ca mamă a lui, să-şi schimbe în mod hotărât modul de lucru. El trebuie să facă mult mai puţin, dar nu se gândeşte la sine.

El este acum într-o stare care mă alarmează foarte tare. Creierul lui este congestionat. Cred că dacă ai fi fost mai liber să-ţi exprimi o anumită apreciere asupra muncii sale, pe care ştiu că o merită, aceasta nu l-ar fi făcut să se înalţe câtuşi de puţin, şi nici nu i-ar fi făcut niciun rău. El nu lasă să iasă de pe buzele sale niciun cuvânt de plângere la adresa cuiva sau a vreunui lucru. Întregul său suflet este pentru lucrare, dar ştiu că nu poate continua să facă aşa cum a făcut. Sufăr peste măsură din cauza acestei stări de lucruri. El se pune în situaţia cea mai neplăcută, cu scopul de a ajuta pe cineva care, după cum crede el, are nevoie de ajutor.

Când te văd legat împreună cu bărbaţi care sunt plini de egoism, neconsacraţi, umblarea lor fiind sub dezaprobarea continuă a lui Dumnezeu, simt că eşti tu însuţi în pericol să fii afectat şi să iei decizii pe care Dumnezeu nu ar vrea să le iei.

Eu nu îndrăznesc să spun vreun cuvânt lui Willie din ceea ce ţi-am scris. Fratele Starr şi soţia sa au plecat în Queensland, pentru a deschide acest câmp. Fratele Starr se aşteaptă să ne însoţească în Africa, dar eu nu propun să părăsim acest câmp până când nu-mi văd mai clar drumul. [1256]

Willie m-a ajutat puţin la cartea mea. Ceea ce mie mi-a luat zile, lui i-a luat o oră pentru a auzi capitole citite din Viaţa lui Hristos, dar cum nu am fost încă în măsură să scriu nimic nou, nu există multe de făcut în această direcţie. Bisericile strigă după ajutor; sunt multe vizite de făcut, şi multă mărturie personală, de scris. Mi-e teamă să neglijez această lucrare şi să las ca bărbaţi şi femei să se înşele, gândind despre ei că sunt drepţi, când eu ştiu că sunt greşiţi. În cazul în care ar suferi accidente şi ar muri în păcatele lor, aş simţi că sângele sufletelor lor este pe hainele mele.

15 iunie. Văd din scrisorile şi din rapoartele primite cu ultima poştă, că lui Willie i s-a tăiat din salariu; dacă el ar fi fost în America cu familia sa, acest lucru nu ar fi fost nepotrivit, dar vizita ta în Australia şi Noua Zeelandă ar trebui să te facă cu siguranţă să înţelegi situaţia, că mijloacele limitate aduc o strâmtorare asupra lucrătorilor conducători, purtători de poveri, mult peste orice este posibil să existe în America. Aici se cer constant mijloace pentru a susţine lucrarea în diferitele ei ramuri, şi este necesar pentru noi să facem donaţii către întreprinderile care necesită bani. Cei care rămân cu familiile lor şi au o poziţie în instituţiile noastre ar putea să o ducă mult mai bine cu salarii mult mai mici decât au nevoie cei care sunt chemaţi să lucreze în câmpuri asemenea celor în care lucrăm noi acum. Cei care lucrează în aceste câmpuri noi şi nevoiaşe, trebuie să dispună de mijloace pentru a începe lucrarea ori dacă nu, ei trebuie să vadă lucrarea blocată, şi se vor vedea neajutoraţi pentru a îmbunătăţi situaţia. Eu ştiu ce vorbesc, pentru că în mare parte a lucrării noastre, am fost pionieri timp de mulţi ani.

Nu există niciun suflet de la care, în timp de presiune, vreunul din noi să poată aştepta vreun ban pentru a uşura situaţia. Atât la Melbourne cât şi la Sydney, trezoreria a fost golită. Am avut un cont de două luni neplătit la băcănie, şi de când am fost în această situaţie, am studiat problema financiară. Nu poţi vedea care e situaţia lui Willie? Pe lângă susţinerea unei familii în [1257] Battle Creek, şi plata unei chirii pentru cameră şi masă, are în plus şi alte cheltuieli, şi este lăsat fără o rezervă de mijloace pentru a fi utilizate, şi este esenţial să fie utilizate, în diferite întreprinderi ale lucrării. În felul acesta este ţinut în strâmtorare financiară continuă. În America a trebuit să ia cu împrumut bani pentru a-şi cumpăra casa, şi încă mai are de plătit rata pentru ea, şi dobânda. Poziţia de conducere pe care el o ocupă, face necesar ca el să dea un exemplu în sprijinirea diferitelor întreprinderi. Multele cereri pentru bani l-au condus să-mi ceară împrumut 1200 dolari, pe care i     i-am dat.

În afară de aceasta, suma de 1200 dolari mi-a fost împrumutată, şi mi-am dat cuvântul că îi voi restitui atunci când vor fi solicitaţi. Am folosit fiecare dolar din aceşti bani în lucrare, astfel încât poţi să vezi că este mai mult decât salariul meu pe un an. Eşti conştient de faptul că valoarea totală a salariilor mele din ultimul an, a fost donat pentru a cumpăra terenul pe care să se ridice clădirea şcolii. Nu am niciun cuvânt de spus în legătură cu tăierea celor 2 dolari pe săptămână din salariul meu; aceasta va reduce unele ocazii în care aş putea să investesc în lucrare pe măsură ce aş discerne nevoia acesteia, limitându-mă astfel la sfârşitul acestei linii. Dar doresc să iei cu atenţie în considerare cazurile lucrătorilor şi să vezi care sunt oamenii care sunt în mod constant obligaţi să folosească mijloace în interesul lucrării, şi pentru începerea lucrării în câmpuri noi, şi care nu vor da înapoi din vreo motivaţie egoistă. Este o încurajare că astfel de oameni nu vor deveni egoişti. W. C. W. nu va deveni, indiferent de circumstanţe. Dar ştiu cât de mult îl chinuie şi îl necăjeşte faptul că mâinile îi sunt legate, astfel că nu se simte liber să dea.

Când am venit prima dată la Granville, a trebuit să împrumut 50 dolari de la sora Hughes, iar acum ea are nevoie de bani, dar eu nu îi pot înapoia până când nu intru în posesia unor bani.   Ne-a costat o sumă mare să ne mutăm aici de la Melbourne, cu toate lucrurile. Dar Willie va face donaţii, şi va da înapoi financiar, şi [1258] va trebui să folosesc mijloacele mele pentru a contribui la susţinerea familiei sale, pentru că el nu poate să facă acest lucru, cât timp are atâtea alte cheltuieli de făcut. În America am putea trăi cu salarii mai mici decât cele de care avem nevoie aici. Este bine să ştii exact cum stau lucrurile. Îţi scriu aceasta ca să poţi aduce la cunoştinţă celor din conducere situaţia reală, întrucât în poziţia ta, este privilegiul şi datoria ta să faci aceasta.

De îndată ce pot obţine bani, ceea ce ar trebui să fie în câteva zile, voi investi 50 dolari în mica biserică, ce trebuie să fie construită la Seven Hills. Sunt douăzeci de oameni care ţin acum Sabatul; părinţii împreună cu copiii sunt în număr de vreo patruzeci. Atunci când cortul este adunat, nu există niciun loc unde să se poată întâlni pentru închinare. Ei sunt oameni minunaţi, dar prea săraci pentru a face mai multe; ei vor face tot posibilul, iar noi trebuie să îi ajutăm.

Eu pot vedea acum forţa avertismentelor date mie de Domnul, cum că noi nu trebuia, prin daruri mari, să pierdem din mâinile noastre mijloacele pe care Dumnezeu a dorit să le folosim, pentru că El avea să facă din soţul meu şi din mine, agenţi prin care stindardul adevărului să fie înălţat în multe locuri. Willie ia locul tatălui său, am văzut că lucrarea noastră a fost de un asemenea caracter încât noi să nu ne simţim dependenţi de fraţii noştri, de vreo instituţie sau de deciziile vreunui om sau a unei clase de oameni; căci dacă ei nu sunt sfinţiţi, vor contracara lucrarea lui Dumnezeu. Am văzut că Domnul a avut pentru noi, o lucrare deosebită de făcut. Oameni care nu au fost învăţaţi de Dumnezeu, oameni care nu sunt sub influenţa Duhului Său, din lipsă de discernământ sunt puşi în poziţii de încredere, în care influenţa lor are să aibă o putere de control, şi multe decizii vor fi luate, influenţând lucrurile într-o direcţie greşită. Lucrarea va fi primejduită nu numai de către oameni care refuză să accepte şi să asculte de poruncile lui Dumnezeu, dar unii chiar dintre noi, care au luat parte atât la planificarea cât şi la realizarea lucrării, nu sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu. Totuşi, judecata acestor oameni este privită ca fiind demnă de încredere. Dacă ei ar fi în stare să distingă [1259] lucrurile sfinte de cele obişnuite, ar consacra lui Dumnezeu talentele abilităţii lor, iar înzestrările lor, ca oameni de afaceri, ar fi folosite ca o încredere sfântă. Dar ei niciodată nu au fost convertiţi, şi nu fac din Dumnezeu teama şi încrederea lor. Cu toate acestea, deciziile lor leagă sau dezleagă în lucrarea lui Dumnezeu, ca şi cum ei ar fi sub sfinţirea Duhului Sfânt.

De la moartea soţului meu, am primit în mod repetat avertismente cum ar fi: „Fereşte-te de oamenii din poziţii înalte. Nu te aşeza sub puterea sau sub controlul oamenilor, pentru că unii nu vor înţelege calea lucrării lui Dumnezeu. Tu nu trebuie să fii legată. Nu îţi lega mâinile prin nişte decizii pe care vei fi îndemnată să le iei. De prea multe ori egoismul va controla mintea şi judecata oamenilor. Am mărturii clare pe care să le rosteşti, dar oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi sfinţirea Duhului Său, vor induce în eroare. Ei nu vor primi mărturiile adevărului, ei nu vor să fie corectaţi. Ei vor nutri gelozia. Prin invidie, prin împotrivire faţă de Duhul lui Dumnezeu, ei vor da ascultare sugestiilor lui Satana, şi îţi vor îngreuna lucrarea pe care ţi-am dat-o să o faci. Te-am pus într-o poziţie în care să poţi avea influenţă şi mijloace în păstrare, pentru a întări lucrarea Mea, pentru a spori interesul împărăţiei Mele, şi să nu fii împiedicată prin judecata şi deciziile oamenilor care nu fac studiul lor acela de a cunoaşte gândul şi voia lui Dumnezeu.”

Mi s-a arătat că tu, dragul meu frate, ai permis uneori ca judecata oamenilor care nu sunt stăpâniţi de Duhul lui Dumnezeu, să te conducă să-ţi pui influenţa în sprijinul unor planuri şi propuneri care L-au nemulţumit pe Dumnezeu. În ceea ce priveşte unele dintre consiliile voastre, cuvântul Domnului a venit la mine din nou şi din nou, arătându-mi relele care au nevoie să fie corectate; dar dacă ai văzut relele, tu nu ai îndrăznit să stai ferm şi cu îndrăzneală în apărarea a ceea ce este drept. Eşti în pericol ca judecata ta să fie pervertită. Cunoaşterea acestui fapt, a adus o povară mai grea asupra mea. Dumnezeu nu are plăcere de aceste [1260] lucruri. În ceea ce priveşte pe căpitanul Eldridge, a trebuit să-i scriu tot mereu cuvinte de mustrare. Ai văzut răul care a fost la lucru, şi totuşi nu ai făcut aşa cum ar fi trebuit să facă cel aflat în poziţia ta. În ceea ce priveşte oamenii pe care a trebuit să îi mustru, cuvântul Domnului nu a avut efectul pe care l-ar fi avut dacă tu ai fi discernut răul în mod mai clar şi dacă ai fi acţionat hotărât. Aceste cuvinte mi-au fost rostite atunci când starea lucrurilor din comitetele voastre, a fost atât de inacceptabilă în faţa Domnului: „Şi astfel, izbăvirea s-a întors îndărăt, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit. Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nicio neprihănire.”

De o lungă perioadă de timp, există rele în editura de la Battle Creek. Soliile pe care Dumnezeu le-a dat, nu au avut suficientă greutate în ochii celor care au ocupat poziţiile de frunte, încât să schimbe actuala stare de lucruri. Mi-a fost arătat că Satana jubila atunci când egoismul bărbaţilor a jefuit trezoreria lui Dumnezeu. Sunt unii care nu au avut sentimente de amabilitate faţă de mine, pentru că au fost lipsiţi de acele salarii mari. Astfel de sentimente au fost nutrite de către Captain Eldridge, fraţii Henry, Frank Belden şi alţii. Niciunul din acei bărbaţi nu vor fi curaţi vreodată înaintea lui Dumnezeu până când nu vor restitui cauzei Domnului ceea ce spiritul egoist şi avar a jefuit din lucrare. Mi s-a arătat că rezultatul acordării unor astfel de salarii exorbitante va fi acela că lucrătorii care sunt într-adevăr conştiincioşi, vor fi asupriţi; cei care ar apuca fiecare dolar pe care ar putea să-l pună în folosul lor, ar gestiona lucrurile după placul lor, dacă ar avea ocazia să facă asta.

Am fost îndurerată când am văzut cererea pe care o ai pentru fratele Henry. Nu pot vedea nicio lumină în aceasta. Dumnezeu vrea bărbaţi altruişti, drepţi, a căror judecată nu este influenţată de sentiment, bărbaţi care nu vor lua decizii conduşi de un spirit pervers. „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte”, zice Domnul. [1261]

În ceea ce mă priveşte, nu-mi pasă de salarii, dar îmi pasă de principiul corect şi de dreptate. Îmi pasă de judecată atunci când oamenii care au intrat într-o confederaţie au luat din trezoreria lui Dumnezeu salarii mari pe care ei nu le-au câştigat şi nu le-au meritat mai mult decât alţii din editură, sau care sunt angajaţi în întărirea altor ramuri ale cauzei, care au primit salarii mici, dar care îşi fac munca în mod conştiincios, în integritatea şi întreaga puritate a inimii; o greşeală profundă a fost făcută, la care Dumnezeu nu închide ochii. Când aceşti oameni vor fi convertiţi, fiecare dolar pe care l-au primit în plus faţă de ceea ce ar fi trebuit să primească, îl vor returna la trezorerie. Avem de-a face cu Hristos în persoana sfinţilor Săi. A permite cuiva să fie înălţat şi altuia, mai credincios şi mai sincer, să fie pus într-o situaţie grea, nu este nici drept, nici potrivit. Dumnezeu va răsplăti cu siguranţă aceste lucruri.

Sunt tot mai mult şi mai mult convinsă de faptul că lucrarea mea este în această ţară. Noi nu îndrăznim să părăsim lucrarea din Australia şi din Noua Zeelandă, în starea lor actuală. Poţi vedea situaţia în care este W.C.W., iar eu nu-mi pot da consimţământul ca el să continue să facă aşa cum a făcut până acum. Dacă nimeni altcineva nu vede necesitatea ameliorării situaţiei, va trebui să-mi folosesc influenţa cu hotărâre în ce priveşte pe fiul meu. Aş vrea să pot vedea o reformă hotărâtă la fratele Henry, ca să pot privi cu mulţumire încrederea pe care se pare că i-o acorzi. Cunosc spiritul care a stăpânit omul într-o mare măsură, şi sunt foarte deprimată la gândul că vei fi legat împreună cu el, avându-l ca partener pentru a vizita Europa. Cât de multe seminţe ale necredinţei vor fi semănate în ceea ce priveşte soliile pe care le dă Dumnezeu? Cât de multe deformări şi răsuciri va da el lucrării prin glasul şi influenţa sa, în contradicţie cu gândul şi voinţa lui Dumnezeu? Nu puţin sunt surprinsă, şi nu este mică teama pe care o am pentru tine. Nu simt acea asigurare în cazul tău, pe care aş fi bucuroasă să o simt. Nu vreau să greşeşti în judecată. Nu vreau să superi pe Dumnezeu. Nu aş vrea să spun niciun cuvânt care să te descurajeze, dar trebuie să te avertizez. [1262]

Frate Olsen, doresc să-ţi spun că tu nu trebuie să faci nicio socoteală pentru mine, ca să merg în Africa; nu văd nicio lumină şi nicio coerenţă într-o astfel de mutare. Este timpul să găsesc un loc retras, să găsesc linişte şi odihnă a sufletului. Am fost în tumultul bătăliei timp de cincizeci de ani, şi nu doresc să păstrez serviciul activ până când să nu mai ştiu când este momentul să plec. Cred că a venit timpul să pun deoparte grijile şi nedumeririle pe care le întâlnesc în câmpuri noi. Mi-a mai rămas doar puţină putere.

Nu este nevoie ca cineva să-mi spună de Africa. Ştiu foarte bine ce aş putea întâlni acolo, după cum ştiu ce fac fraţii mei; pentru mine, acesta ar fi cel mai greu câmp în care am încercat vreodată să lucrez. Sunt în temă cu amestecul de elemente, pentru că Domnul a deschis situaţia înaintea mea. Eu sunt şi mai puţin înclinată să vizitez Africa, de când fraţii Wessels au intrat în posesia proprietăţii pe care au primit-o. Ştiu că acest lucru mi-ar îngreuna foarte mult lucrarea. Dacă Domnul le-ar trimite o mărturie prin mine, mă tem că ei nu ar primi-o; ştiu că primejdia lor este foarte mare de când au primit această proprietate, şi dacă ei resping avertismentele de la Dumnezeu, îşi vor pierde sufletele. Ştiu că inamicul este gata să interpreteze greşit tot ce le-aş putea spune sau scrie: fratele Phillip Wessels mi-a spus hotărât că el nu mai vrea scrisori de la mine.

Nu am nici cea mai mică înclinaţie pentru a merge în Europa sau pentru a vizita Africa, şi nu am nicio rază de lumină că ar trebui să merg. Sunt dispusă să merg acolo unde Domnul îmi indică datoria, dar nu sunt dispusă să merg la vocea Conferinţei, dacă nu văd că ar trebui să fac astfel. Eu ştiu că ei nu ar dori să procedez aşa. Nu mă simt încă înclinată să merg în America, pentru că ar fi atât de multă muncă pentru a merge acolo, încât nu ar fi înţelept pentru mine să merg. Voi rămâne aici până la următoarele ordine de la Domnul care să-mi arate ce să fac. M-am gândit că ar trebui să îţi spun, ca să nu te gândeşti că voi merge, când de fapt nu simt că ar fi datoria mea să merg. Lasă ca persoanele mai tinere [1263] să se implice în conflict.

Timp de câteva săptămâni, am trecut printr-o asemenea agonie a minţii că abia mai ştiam dacă e mai bine să trăiesc sau să mor. Fratele şi sora Starr s-au dus în Queensland, şi rugăciunea mea este ca Domnul să meargă cu ei. Nu cred că sora Starr ar fi o uşurare pentru mine, ca intendentă în casa mea. Ea nu dispune de calităţile atât de esenţiale pentru o astfel de poziţie. După conflictul sever prin care a trebuit să trec în Melbourne, în legătură cu mustrarea greşelilor, conflicte care îmi taie însăşi viaţa şi curajul meu, am fost în imposibilitatea de a dormi sau de a-mi găsi liniştea minţii. Am venit la Granville complet epuizată. Am fost lipsiţi de mijloace. Am avut o cameră bună, fratele şi sora Starr au avut o cameră bună, Willie a avut o încăpere mică, umedă şi nesănătoasă. Apoi au venit fratele şi sora Lawrence, şi Mattie, crezând că vor rămâne doar câteva zile şi au fost aici şase săptămâni până când problema cu privire la terenul şcolii să fie rezolvată. Casa noastră a fost un hotel pentru toţi cei care veneau şi plecau, şi era dificil de rezolvat problema îngrijirii de ei. Familia noastră era de paisprezece membri. Modul în care să administrăm partea financiară a afacerii, a fost un puzzle, dar am făcut tot posibilul pentru a reduce cheltuielile. Am consultat familia, şi cu acordul lor, am îndepărtat untul din meniu. Am înlăturat cu totul carnea. Nicio bucăţică nu a fost adusă în casă, de când am venit la Granville. Tot ce am cumpărat pentru mobilarea casei, a fost cumpărat la vânzările prin licitaţie; am urmărit ocaziile pentru a obţine articole ieftine. Când a fost considerat necesar ca fratele Daniells şi fratele Smith de la Echo Office, să vină de la Melbourne, am instalat un cort pentru a mări spaţiul nostru, l-am făcut confortabil cu o sobă, fraţii noştri au fost cazaţi în cort, şi acesta a fost singurul lor loc pentru şedinţele de consfătuire. Am ştiut că nu era un loc în care aceşti oameni ar putea fi confortabil găzduiţi. Fratele Reekie şi alţii au fost de multe ori aici, pentru consultare cu privire la lucrare. Urmărirea penală a fraţilor Firth, a creat o asemenea controversă şi a scos atât de multe articole în ziarele seculare [1264] pro şi contra, încât era foarte interesant să urmăreşti toată chestiunea.

Ei bine, multe lucruri de un caracter foarte neplăcut mă tulbură. Am depins de mijloacele despre care fratele Haskell ne scria că vin din America. Tocmai când nu am mai putut scoate aici din trezorerie, el ne-a scris că banii vor veni cu poşta următoare. Dar, în loc de bani, am primit vestea că fratele Haskell a dus prima tranşă de 20.000 dolari la Pacific Press pentru a-i  trimite aici, dar fratele Jones a spus că ei au nevoie de bani la Press şi că aceştia vor intra în fondul general. Am fost nu doar mâhnită, ci indignată. Cu doar câteva nopţi înainte ca această scrisoare să fi ajuns la noi, am visat totul despre chestiune. Se părea că eram pe o insulă, şi puteam vedea la o mare distanţă că o barcă venea spre noi, şi un om de pe ea ţinea un portmoneu în mână. Înainte ca barca să pornească, am ştiut că venea ajutorul, dar s-a ridicat un om care a luat portmoneul, l-a pus în buzunarul lui de la piept, şi apoi ne-a arătat mâna goală.

Am avut câteva experienţe dureroase în acel timp, şi am fost împovărată cu totul, ca un car care geme sub snopi. Am avut dureri în inimă şi în cap, urmate de senzaţie de amorţeală. Nu am înţeles niciodată mai înainte cuvintele care spun despre Hristos că, „A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage.” Am fost obligată de necesitate să-mi ocup locul, pentru a vorbi poporului nostru, dar oh, inima mea era atât de îndurerată. Nu îndrăzneam să dorm, şi umblam prin cameră plină de durere şi agonie. Ştiam că niciun suflet viu nu mă putea ajuta.

Într-o dimineaţă, scriam în jurnalul meu pe la ora unu; am stat în rugăciune un timp, înainte de a ieşi din patul meu când, instantaneu, toată povara m-a părăsit, şi pacea, ca un râu, a venit în sufletul meu. Am mers apoi cu fratele Daniells şi alţi câţiva, să vedem terenul şcolii. În dimineaţa următoare, pe când eram cu toţii plecaţi în rugăciune, Domnul a pus asupra mea povara rugăciunii pentru [1265] fratele McCullagh, ca el să poată fi binecuvântat, întărit şi vindecat. Au fost momente foarte binecuvântate şi fratele M. spune ca dificultatea a fost îndepărtată din gâtul lui, şi el suferea de mult.

Venirea noastră în acest loc, a făcut necesar să purtăm poveri grele. Am ştiut că ar fi costisitor pentru comitetul care examina terenurile, să se cazeze la hoteluri, şi bani nu au fost, astfel că, la sfatul meu, May a pregătit aici provizii care să fie trimise la Dora Creek, pentru a asigura nevoile fraţilor, şi am avut două luni datorie la băcănie şi am împrumutat nişte bani pentru nevoile mele şi ceva bani pentru a uşura un frate care era în necaz.

Dar când a sosit Review, conţinând două articole ale bătrânului Littlejohn, spiritul meu a fost din nou în agonie. Mi se părea că voi muri. Nu am putut să scriu. Pentru oameni, nu am putut face nimic. O groază ca un mare întuneric a venit peste mine. Am fost doborâtă la pământ la gândul că bărbaţii puşi în locuri de răspundere în editură, nu sunt de încredere, că au atât de puţin discernământ, încât permit ca un astfel de articol să fie tipărit şi imortalizat, dându-ne ca popor, în mâinile duşmanilor. Cazul meu a fost făcut subiect de rugăciune, şi în timpul nopţii, Isus a părut să fie alături de mine. El a spus, „Lasă-Mă să-ţi iau povara, tu nu o poţi purta.” Am crezut că braţul lui Isus m-a înconjurat şi mi-a poruncit să citesc Isaia 54, şi a repetat de la versetul patru, la versetul opt. Apoi, El a spus, „Satana încearcă să te distrugă, Eu sunt Restauratorul tău. Pune povara ta asupra Mea. Eu îţi voi da odihnă.” Am fost în întregime uşurată, dar restaurarea vine încet. Capul şi inima mea sunt încă afectate.

Motivul pentru care îţi scriu toate aceste detalii este că doresc să ştii de ce nu îndrăznesc să merg în Africa. Sunt tare nedumerită să ştiu unde să găsesc odihnă şi posibilitatea de a scrie. Am nutrit ideea că odihna înseamnă să dorm în mormânt, şi totuşi unele aspecte au făcut acest lucru discutabil. Sunt înclinată în cele din urmă să cred că [1266] ar trebui să merg într-un loc în care să mă pot simţi acasă, şi să nu mai primesc mijloace de la Conferinţa Generală, ci să mă simt în întregime liberă de orice responsabilitate, şi să fiu independentă de orice om şi putere. Aceasta este întreaga lumină pe care o pot vedea în prezent. Mă simt obligată să mă aşez în locul în care nu aş avea atâtea dezamăgiri şi şocuri teribile pentru inima mea. Nu văd nicio altă cale decât să simt că la vârsta mea, Dumnezeu îmi va da odihnă.

Dar ca acele articole din Review să fie date lumii, mi se pare a fi cea mai teribilă trădare a cauzei şi a lucrării noastre, în mâinile vrăjmaşilor noştri. Unii din poporul nostru acţionează sub stăpânirea unui alt spirit decât cel al lui Dumnezeu. Singura cale sigură de urmat este de a pune în locul lor pe cei care pot da trâmbiţei un sunet clar, şi care nu dau alarme false care slăbesc, nedumiresc şi derutează poporul lui Dumnezeu în aceste zile din urmă. În acest timp ei au nevoie de orice picătură de energie şi de vedere spirituală curată pentru a discerne şiretlicurile lui Satana, pentru a da faţă cu el în mod ferm, hotărât, şi pentru a lupta cu vitejie bătăliile Domnului. Dacă bărbaţii de la Review and Herald Office permit ca o chestiune ca aceea a fratelui Littlejohn să fie răspândită, să fie concediaţi, indiferent cine ar fi ei. Inima mea este bolnavă, îndurerată şi fără putere. [1267]