Scrisoarea 57, 1895 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 57, 1895 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 57, 1895
Hobart, Tasmania,
1 mai 1895

CĂTRE O.A. OLSEN
AVERTIZMENTE  FAŢĂ  DE  SPIRITUL  LUMESC,  RESPINGEREA LUMINII  ŞI  CONDUCĂTORII  NECONVERTIŢI;
APEL  PENTRU  ÎNĂLŢAREA LUI  HRISTOS  ŞI  VESTIREA  SOLIEI NEPRIHĂNIRII  PRIN  CREDINŢĂ

 

Sunt profund împovărată, dar ce aş putea să spun? Sunt tulburată pentru tine, fratele meu mult respectat. Sunt doborâtă de chin sufletesc, pentru că situaţia devine din ce în ce mai confuză.

O plasă a fost întinsă pentru a încâlci Conferinţa – o plasă despre care oamenii nu ştiu, şi a cărei existenţă foarte puţini o suspectează. Starea de lucruri îţi leagă mâinile şi împiedică lucrarea. În curând se va ajunge la criză. Starea de lucruri nu-mi este pe deplin descoperită, dar ştiu foarte bine acest lucru: într-o mare măsură, gestionarea finanţelor a fost realizată pe principii greşite. În timp ce toate par a fi prospere, este primejdie.

Ai legat de tine oameni care nu au nicio legătură vie cu Dumnezeu. Te temi să-ţi exerciţi judecata, ca nu cumva să aibă loc o explozie. Acesta este motivul pentru care mă simt atât de tristă. Am scris cuvinte pe care nu am îndrăznit să ţi le trimit, până când nu vor fi persoane ferme, cu caracter hotărât care să stea de partea ta, să poarte jugul pentru a te susţine. Cei doi bărbaţi care sunt în mod special asociaţi cu tine ar trebui, în starea lor spirituală prezentă, să nu aibă niciun rol în planificarea şi realizarea lucrării lui Dumnezeu, în niciuna din liniile ei. Dacă s-ar vedea pe ei aşa cum îi vede Dumnezeu, dacă ar cădea pe Stâncă şi ar fi zdrobiţi, o schimbare hotărâtă s-ar vedea în ei. Mărturisiri ar fi făcute pentru a elibera sufletele lor de orice influenţă corupătoare. [1322]

Aceşti oameni spun în inimile lor, „Domnul meu zăboveşte să vină”, şi gândul este exprimat nu numai în acţiune, ci în cuvinte. „Nu vă lăsaţi înşelaţi în ceea ce priveşte venirea rapidă a lui Hristos”, spun aceşti îndrumători falşi. „Pace şi linişte. Timpul nu a sosit încă. Toate lucrurile rămân aşa cum erau de la început.” Ei tăgăduiesc adevărul prin spiritul lor, prin lucrările lor şi prin cuvintele lor. Ei ajung aşa cum îi descrie Hristos: „Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‚Stăpânul meu zăboveşte să vină!’ Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei. 24:48-51). Vezi, de asemenea, Luca 8:12, 13; Matei 11:20-23.

Din cauza înmulţirii fărădelegii, iubirea multora s-a răcit. Există mulţi care şi-au lepădat credinţa adventă. Ei trăiesc pentru lume, şi în timp ce spun în inimile lor aşa cum doresc să fie, „Domnul meu zăboveşte să vină”, îşi bat tovarăşii de slujbă. Ei fac acest lucru din acelaşi motiv pentru care a ucis Cain pe Abel. Abel a fost hotărât să se închine lui Dumnezeu, după îndrumarea pe care a dat-o Dumnezeu. Aceasta a nemulţumit pe Cain. El credea că planurile sale erau mai bune, şi că va putea ajunge la înţelegere cu Domnul. Cain, în jertfa lui, nu a recunoscut dependenţa sa de Hristos. El a crezut că tatăl său, Adam, a fost tratat aspru când a fost alungat din Eden. Ideea de a păstra tot timpul în minte acel păcat, şi de a jertfi sângele mielului junghiat ca o mărturisire a deplinei dependenţe de o Putere din afara lui, era o tortură pentru spiritul înălţat al lui Cain. Fiind cel mai în vârstă, a crezut [1323] că Abel ar trebui să urmeze exemplul său. Când jertfa lui Abel a fost acceptată de Dumnezeu, focul sfânt mistuind jertfa, mânia lui Cain a fost extrem de mare. Domnul a binevoit să-i explice chestiunile, dar el nu a vrut să fie împăcat cu Dumnezeu, şi a urât pe Abel, pentru că Dumnezeu i-a arătat favoare. El a fost atât de mânios, încât şi-a ucis fratele.

Domnul este în ceartă cu toţi cei care prin necredinţa şi îndoiala lor, spun că El întârzie să vină, şi care îşi lovesc semenii, şi mănâncă şi beau cu beţivii (lucrând după acelaşi principiu ca ei). Ei sunt beţi, dar nu de vin, se clatină, dar nu din cauza băuturilor tari. Satana a stăpânit raţiunea lor, şi ei nu ştiu de ce se vor poticni.

Imediat ce un om se desparte de Dumnezeu, aşa încât inima lui nu mai este sub puterea îmblânzitoare a Duhului Sfânt, atributele lui Satana vor fi dezvăluite, şi el va începe să-şi asuprească semenii. O influenţă iese din el, contrară adevărului, dreptăţii şi neprihănirii. Această dispoziţie se manifestă în instituţiile noastre, nu numai în relaţia dintre lucrători, ci şi în dorinţa arătată de o instituţie de a le controla pe toate celelalte. Oameni care sunt însărcinaţi cu responsabilităţi grele, dar care nu au nicio legătură vie cu Dumnezeu, au batjocorit şi batjocoresc pe Duhul Sfânt. Ei îşi îngăduie acelaşi spirit pe care l-au îngăduit Core, Datan şi Abiram, precum şi evreii din zilele lui Hristos. (Vezi Matei 12:22-29; 31:37.) Au venit tot mereu avertismente de la Dumnezeu, pentru aceşti oameni, dar ei le-au aruncat deoparte şi s-au aventurat pe aceeaşi cale.

Citeşte cuvintele lui Hristos din Matei 23:23: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi [1324] lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” Aceste denunţări sunt date ca un avertisment pentru toţi cei care „pe dinafară se arată neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunt plini de făţărnicie şi de fărădelege.” Ei spun, Noi suntem sloboziţi să facem toate aceste lucruri. De asemenea, ei spun, „Dacă am fi trăit în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.” „Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă”, a spus Isus, „că sunteţi fiii celor ce au omorât pe prooroci.” Ce lecţii sunt aici! Cât de decisive şi cutremurătoare! Isus a spus, „De aceea, iată, vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate.” Această profeţie a fost literalmente îndeplinită de către evrei în modul în care l-au tratat pe Hristos şi pe solii pe care Dumnezeu i-a trimis la ei. Vor urma bărbaţii din aceste zile de pe urmă, exemplul acelora pe care Hristos i-a condamnat?

Aceste profeţii teribile, aceşti bărbaţi încă nu le-au împlinit pe deplin, dar, dacă Dumnezeu cruţă vieţile lor, şi ei nutresc acelaşi spirit care a marcat purtarea lor atât înainte cât şi după întâlnirea de la Minneapolis, ei vor face pe deplin faptele celor pe care Hristos i-a condamnat atunci când a fost pe pământ.

Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră. Satana preia controlul asupra fiecărei minţi care nu este în mod ferm sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. Unii au cultivat ura împotriva bărbaţilor pe care Dumnezeu i-a însărcinat să ducă o solie specială lumii. Ei au început această lucrare satanică la Minneapolis. După aceea, când au văzut şi simţit demonstraţia Duhului Sfânt [1325] mărturisind că solia era de la Dumnezeu, au urât-o şi mai mult, pentru că mărturisea împotriva lor. Ei nu au vrut să-şi umilească inimile ca să se pocăiască, să dea slavă lui Dumnezeu, şi să apere dreptatea. Au rămas în propriul lor spirit, plini de invidie, gelozie şi presupuneri rele, aşa cum au făcut evreii. Ei şi-au deschis inimile în faţa duşmanului lui Dumnezeu şi al omului. Totuşi, aceşti oameni deţin poziţii de încredere, şi au modelat lucrarea după asemănarea lor, atât cât le-a stat în putere. Căpitanul Eldridge şi Frank Belden au jucat un rol proeminent, dar din milă faţă de ei, s-au rupt de editură. După despărţirea lor, lucrarea a continuat în acelaşi fel. Este vremea să se facă o schimbare.

Cei care sunt acum primii, care nu au fost credincioşi cauzei lui Dumnezeu, vor fi în curând ultimii, dacă nu se pocăiesc. Dacă ei nu cad degrabă pe Stâncă şi nu sunt zdrobiţi, dacă nu se nasc din nou, spiritul care a fost nutrit va continua să fie nutrit. Glasul dulce al Îndurării nu va fi recunoscut de ei. Religia Bibliei, acasă şi în public, este pentru ei un lucru de domeniul trecutului. Ei au vorbit cu râvnă împotriva entuziasmului şi fanatismului. Credinţa care cere de la Dumnezeu alinarea suferinţei omeneşti, credinţa pe care Dumnezeu a poruncit ca poporul Său să o exercite, este numită fanatism. Dar dacă există ceva pe pământ, care ar trebui să inspire oamenii cu zel sfânt, acesta este adevărul aşa cum este el în Isus; este marea, măreaţa lucrare de răscumpărare; este Hristos, Cel făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.

Deseori în providenţa Sa, Domnul a spus că nimic altceva decât adevărul descoperit, cuvântul lui Dumnezeu, nu poate vindeca omul de păcat sau să-l ţină departe de fărădelege. Acel cuvânt, care dezvăluie vina păcatului, are putere [1326] asupra inimii omului pentru a-l face drept şi pentru a-l menţine aşa. Domnul a spus despre cuvântul Lui că trebuie să fie studiat şi ascultat, trebuie să fie adus în viaţa practică; acest cuvânt este la fel de inflexibil ca şi caracterul lui Dumnezeu – este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dacă există ceva în lumea noastră care ar trebui să inspire entuziasm, este crucea de pe Calvar. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Hristos trebuie să fie acceptat, crezut şi înălţat. Aceasta trebuie să fie tema oricărei conversaţii – frumuseţea inestimabilă a lui Hristos.

Există în Battle Creek o clasă de oameni care au adevărul plantat în inimă. Acesta este pentru ei puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Dar dacă adevărul nu este întronat în inimă, şi dacă nu trec cu totul de la întuneric la lumină, cei care se ocupă de responsabilităţi sacre vor fi slujitori ai întunericului, orbi care conduc orbii. „Nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi.” Dumnezeu cere ca fiecare suflet care poartă Numele Lui să aibă adevărul întronat în inimă. Timpul în care trăim, cere asta. Veşnicia cere asta. Religia curată cere asta.

 

DISTRACŢII  LUMEŞTI

 

În timp ce s-a arătat atât de multă teamă să nu apară excitare şi entuziasm în slujba lui Dumnezeu, s-a manifestat într-o altă direcţie un entuziasm care pentru mulţi pare foarte atrăgător. Mă refer la petrecerile [1327] care şi-au găsit loc în rândul poporului nostru. Aceste ocazii au luat o mare parte din timpul şi atenţia oamenilor care pretind a fi slujitori ai lui Hristos, dar, au fost aceste adunări îndreptate spre slava numelui Său? A fost invitat Isus ca să le conducă? Întrunirile pentru relaţii sociale pot fi făcute profitabile şi instructive în cel mai înalt grad, când cei care se întâlnesc au iubirea lui Dumnezeu strălucind în inimile lor, atunci când se întâlnesc pentru a schimba gânduri legate de cuvântul lui Dumnezeu, sau să ia în considerare metode pentru înaintarea lucrării Sale şi pentru a face bine semenilor lor. Atunci când nimic nu este spus sau făcut pentru a întrista Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci El este privit ca un oaspete binevenit, atunci Dumnezeu este onorat, iar cei care se întâlnesc împreună vor fi învioraţi şi întăriţi. „Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; şi Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. ‚Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.’”

Dar a apărut o categorie de adunări de plăcere în Battle Creek de un caracter complet diferit, petreceri care sunt o ruşine pentru instituţiile noastre şi pentru biserică. Acestea încurajează mândria în îmbrăcăminte, mândria în înfăţişare, mulţumirea de sine, ilaritatea şi glumele. Satana este tratat ca un oaspete de onoare, şi el pune stăpânire pe cei care frecventează aceste adunări.

O imagine a unei astfel de întruniri mi-a fost prezentată, unde erau adunaţi cei care pretind a crede adevărul. Cineva s-a aşezat la instrumentul muzical, şi au răsunat cântece care îi făceau să plângă pe îngerii care priveau. S-a văzut veselie, râsete vulgare, belşug de entuziasm, şi un fel de inspiraţie; dar bucuria a fost de felul celei pe care numai Satana este capabil [1328] să o creeze. Acesta este un entuziasm şi o zăpăceală de care toţi cei care iubesc pe Dumnezeu vor fi ruşinaţi. Acestea îl provoacă pe participant la gândire şi acţiune nesfântă. Am motive să cred că unii dintre cei care s-au angajat în acea scenă, s-au pocăit din toată inima de spectacolul acesta ruşinos.

Multe astfel de întruniri mi-au fost prezentate. Am văzut atmosferă de petrecere, etalare a rochiilor, împodobire personală. Toţi doresc să fie socotiţi strălucitori, şi se dedau la ilaritate, la glume prosteşti, ieftine, măguliri grosolane, şi râsete zgomotoase. Ochii strălucesc, obrazul este îmbujorat, iar conştiinţa doarme. Cu mâncare, băutură şi distracţie, ei fac tot posibilul pentru a uita de Dumnezeu. Scena de plăcere este paradisul lor. Iar cerul priveşte, văzând şi auzind totul.

Priviţi la o altă scenă. Pe străzile din oraş este o mulţime adunată pentru o cursă de ciclism. În această grupă de oameni sunt, de asemenea,  şi cei care pretind a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care El L-a trimis. Dar cine dintre cei care privesc cursa palpitantă ar putea crede că cei care s-au expus astfel, sunt urmaşi ai lui Hristos? Cine ar crede că ei înţeleg valoarea timpului lor şi a puterilor fizice ale lor, ca fiind daruri de la Dumnezeu care trebuie păstrate pentru slujirea Lui? Cine se gândeşte la pericolul unui accident, sau că moartea poate fi rezultatul alergării lor sălbatice? Cine s-a rugat pentru prezenţa lui Isus, şi pentru protecţia îngerilor slujitori? Este Dumnezeu slăvit prin aceste spectacole? Satana joacă jocul vieţii pentru aceste suflete, şi este mulţumit cu ceea ce vede şi aude.

Creştinul cândva serios, care participă la aceste sporturi, este în declin. El a părăsit zona pătrunsă de atmosfera vitală a cerului, şi s-a aruncat într-o atmosferă de ceaţă şi întunecime. Este posibil ca vreun credincios umil să fie convins să se alăture în aceste sporturi. Dar dacă el îşi păstrează [1329] legătura cu Hristos, el nu poate participa cu inima, la scena excitantă. Cuvintele pe care le aude, nu-i sunt plăcute, pentru că nu sunt limbajul Canaanului. Vorbitorii nu dau dovadă că inima lor cântă pentru Dumnezeu. Există dovezi de netăgăduit că Dumnezeu este uitat. El nu este în gândurile lor. Adunările de plăcere şi adunările pentru sporturi incitante, organizate de cei care pretind a fi creştini, sunt o profanare a religiei şi numelui lui Dumnezeu.

Direcţia conversaţiei dezvăluie comoara inimii. Discuţiile ieftine, comune, cuvintele de linguşire, remarcile prosteşti, rostite pentru a da naştere la râs, sunt mărfurile lui Satana, şi toţi cei care se dedau la această vorbărie, cumpără de la el. Asupra celor care aud aceste lucruri sunt făcute impresii similare celor făcute asupra lui Irod, atunci când fiica Irodiadei a dansat în faţa lui. Toate acestea sunt înregistrate în cărţile din ceruri, şi în ziua cea mare de pe urmă, vor apărea în adevărata lor lumină înaintea celor vinovaţi. Atunci toţi vor vedea în ele lucrările ademenitoare, înşelătoare ale diavolului, pentru a-i conduce pe calea cea largă, pe poarta care se deschide larg spre ruina lor.

Satana şi-a înmulţit capcanele la Battle Creek, şi pretinşii creştini, care sunt superficiali în caracter şi în experienţa religioasă, sunt folosiţi de ispititor ca momeală a lui. Această categorie de oameni este mereu gata pentru adunări pentru plăcere sau sport, iar influenţa lor atrage şi pe alţii. Tineri şi tinere care au încercat să fie creştini potrivit Bibliei, sunt convinşi să se alăture la grup, şi sunt atraşi în ring. Ei nu au consultat în rugăciune standardul divin, pentru a afla ce a spus Hristos cu privire la roadele pe care le produce pomul creştinului. Ei nu înţeleg că aceste [1330] amuzamente sunt într-adevăr banchetul lui Satana, pregătit pentru a reţine sufletele ca să nu accepte chemarea la ospăţul nunţii Mielului, împiedicându-i să primească haina albă a caracterului, care este neprihănirea lui Hristos. Ei devin confuzi cu privire la ce este bine să facă ei, ca şi creştini. Ei nu doresc să gândească singuri şi înclină în mod firesc să urmeze exemplul altora. Astfel, ei vin sub influenţa celor care niciodată nu au avut în inimă sau în minte, atingerea divină.

În aceste întruniri incitante, întreţinute de fascinaţia şi pasiunea influenţei omeneşti, tinerii care au fost instruiţi cu grijă să asculte de legea lui Dumnezeu, sunt conduşi să formeze legături cu aceia a căror educaţie a fost o greşeală, şi a căror experienţă religioasă a fost o înşelăciune. Ei se vând pentru robie pe tot parcursul vieţii. Atât timp cât trăiesc, ei trebuie să fie limitaţi (prin legăturile lor) la caracterul ieftin, superficial, al aceluia care trăieşte pentru etalare, dar care nu are împodobirea preţioasă interioară, podoaba unui spirit blând şi liniştit, care în ochii lui Dumnezeu este de mare preţ. Atunci când boala şi moartea va veni peste cei care au trăit doar ca să se mulţumească pe sine, vor afla că nu au ulei în vase pentru candelele lor, şi că sunt cu totul nepregătiţi pentru a încheia istoria vieţii lor. Aşa a fost, şi va continua să fie.

Noi întrebăm pe cei care au avut mare lumină în Battle Creek: Şi-a pierdut adevărul lui Dumnezeu puterea asupra sufletului? Şi-a pierdut valoarea, aurul preţios? Care a fost cauza acestui entuziasm şi fanatism? O responsabilitate îngrozitoare se găseşte asupra părinţilor iubitori de lume, egoişti, pentru că păcatul stă la uşa lor. Cu cât mai bine ar fi fost dacă clădirile şcolilor care sunt acum în Battle Creek, ar fi fost departe de oraş, şi separate de colonia atât de mare a celor care se numesc păzitori ai Sabatului. [1331]

În rândul lumii câştigă teren convingerea că adventiştii de ziua a şaptea dau trâmbiţei un sunet nesigur, şi că urmează căile lumeşti. Familiile din Battle Creek se depărtează de Dumnezeu, planificând căsătorii cu cei care nu au dragoste de Dumnezeu, cu cei care trăiesc o viaţă uşuratică, ce nu au practicat niciodată lepădarea de sine şi nu ştiu din experienţă, ce înseamnă să fii împreună lucrător cu Dumnezeu. Lucruri ciudate sunt tranzacţionate. Sunt primite şi predicate faze false ale creştinismului, care leagă sufletele în înşelăciune şi iluzie. Oamenii umblă în lumina scânteilor tăciunilor lor. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El nu vor coborî la nivelul lumii, ca să aleagă societatea celor deşarte şi batjocoritoare. Ei nu vor fi fermecaţi de bărbaţi sau femei care nu sunt convertiţi. Ei trebuie să stea de partea lui Isus, şi atunci Isus va sta de partea lor.

Unii dintre cei care cunosc adevărul dar nu-l trăiesc, calcă în picioare legea lui Dumnezeu în tranzacţiile lor de afaceri. Noi nu ar trebui să avem nicio asociere apropiată cu ei, ca să nu ne prindă spiritul lor şi să nu împărtăşim osânda lor. Patriarhul Iacov, atunci când vorbeşte de anumite fapte ale fiilor lui pe care le-a privit cu groază, a exclamat: „Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!” El a simţit că propria sa onoare ar fi compromisă dacă s-ar asocia cu păcătoşii în faptele lor. El trage semnalul de alarmă, ca să ne avertizeze să stăm departe de astfel de asociaţii, ca nu cumva să devenim părtaşi la faptele lor rele. Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, rosteşte un avertisment similar, „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.” [1332]

Veşnicul Dumnezeu a trasat linia de distincţie între sfinţi şi păcătoşi, între convertiţi şi neconvertiţi. Cele două clase nu se pot amesteca imperceptibil una cu cealaltă, ca şi culorile curcubeului. Ei sunt la fel de diferiţi ca miezul zilei de miezul nopţii.

Cei care sunt în căutarea neprihănirii lui Hristos, vor stărui asupra temelor marii mântuiri. Biblia este depozitul care furnizează sufletelor lor, alimente hrănitoare. Ei meditează asupra întrupării lui Hristos, contemplează marea Jertfă făcută pentru a-i salva de la pierzare, pentru a le aduce iertare, pace şi neprihănire veşnică. Sufletul este înflăcărat de aceste teme mari şi înălţătoare. Sfinţenia şi adevărul, harul şi neprihănirea, ocupă gândurile. Eu-l moare şi Hristos trăieşte în slujitorii Săi. În contemplarea Cuvântului, inimile lor ard aşa cum ardeau inimile celor doi ucenici în timp ce mergeau la Emaus şi Hristos era cu ei pe drum, şi le-a deschis Scripturile cu privire la El.

Cât de puţini îşi dau seama că Isus, nevăzut, umblă alături de ei! Cât de ruşinaţi ar fi mulţi să audă glasul Lui vorbindu-le, ştiind că El a auzit toate vorbele lor prosteşti, fireşti! Şi cât de multe inimi ar arde de bucurie sfântă numai dacă ar şti că Mântuitorul a fost lângă ei, că atmosfera sfântă a prezenţei Lui a fost în jurul lor, şi că au fost hrăniţi cu pâinea vieţii! Cât de mulţumit ar fi Mântuitorul să audă pe urmaşii Săi vorbind despre lecţiile Sale preţioase de instruire, şi să ştie că ei gustă astfel de lucruri sfinte! Când adevărul rămâne în inimă, nu este loc pentru a critica slujitorii lui Dumnezeu, sau pentru a căuta punctele slabe în solia pe care El o trimite. Ceea ce este în inimă, aceea va ieşi din gură. [1333] Aceasta nu poate fi reprimată. Lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc, vor fi tema conversaţiei. Dragostea lui Hristos este în suflet ca un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică, răspândind raze de viaţă care aduc bucurie şi viaţă peste tot pe unde curg.

 

RESPINGEREA LUMINII

 

Dumnezeu spune slujitorilor Săi, „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Dar atunci când mărturia clară, directă iese de pe buzele mişcate de Duhul lui Dumnezeu, mulţi o tratează cu dispreţ. Există printre noi unii care, prin acţiuni dacă nu prin cuvinte, „zic văzătorilor: ‚Să nu vedeţi!’ şi proorocilor: ‚Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!’ De aceea, aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: ‚Fiindcă lepădaţi cuvântul acesta, şi vă încredeţi în silnicie, şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într-o clipă. ... Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: ‚În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.’ Dar n-aţi voit!”

Eu îi întreb pe cei aflaţi în poziţii de răspundere la Battle Creek, Ce faceţi? Voi aţi întors spatele, şi nu faţa, Domnului. Trebuie să aibă loc o curăţire a inimii, a sentimentelor, a simpatiilor, a cuvintelor, în legătură cu subiectele cele mai importante – Domnul Dumnezeu, veşnicia, adevărul. Care este solia de vestit în acest timp? Este solia îngerului al treilea. Dar lumina care trebuie să umple întreaga lume cu slava ei, a fost [1334] dispreţuită de unii care pretind a crede adevărul prezent. Fiţi atenţi cum o trataţi. Scoateţi-vă încălţămintea din picioare, pentru că vă aflaţi pe pământ sfânt. Feriţi-vă să nutriţi atributele lui Satana, şi să revărsaţi dispreţ asupra manifestărilor Duhului Sfânt. Unii, chiar şi acum au mers prea departe pentru a se putea întoarce şi a se pocăi.

Vă spun adevărul. Sufletele care iubesc pe Dumnezeu, care cred în Hristos şi care apucă cu sârguinţă fiecare rază de lumină, vor vedea lumina şi se vor bucura în adevăr. Ei vor răspândi lumina. Vor creşte in sfinţenie. Cei care primesc Duhul Sfânt, vor simţi atmosfera rece care înconjoară sufletele acelora care nu apreciază aceste realităţi mari şi solemne, şi care le vorbesc de rău. Ei simt că sunt în sfatul celor răi, al oamenilor care stau pe calea celor păcătoşi, şi pe scaunul celor batjocoritori.

Cuvântul lui Dumnezeu rosteşte adevărul, nu minciuna. În acest Cuvânt nu este nimic strâmb, nimic extrem, nimic exagerat. Noi trebuie să-L acceptăm ca fiind Cuvântul Dumnezeului cel viu. În ascultare faţă de acest Cuvânt, biserica are de realizat îndatoriri pe care nu şi le-a făcut. Ei nu trebuie să fugă de la postul datoriei, ci în încercare şi ispită, ar trebui să se sprijine cu mai multă greutate asupra lui Dumnezeu. Există dificultăţi de întâmpinat, dar poporul lui Dumnezeu, ca o unitate, trebuie să se ridice în faţa situaţiilor de urgenţă. Există datorii de făcut atât faţă de biserică, cât şi faţă de Dumnezeul nostru.

Duhul lui Dumnezeu se îndepărtează de mulţi dintre oamenii noştri. Mulţi au intrat pe căi întunecoase, tainice, iar unii nu se vor întoarce niciodată. Ei vor continua să se poticnească, spre ruina lor. Ei au ispitit pe Dumnezeu, au respins lumina. Le-au fost date toate dovezile care le puteau fi date, dar ei nu le-au luat în seamă. Ei au ales mai degrabă întunericul decât lumina, şi şi-au spurcat sufletele. Niciun om sau biserică, nu se poate asocia cu clasa iubitoare de plăcere, şi [1335] să arate că apreciază bogăţia prezentă a adevărului pe care Domnul l-a trimis celor care au credinţă simplă în Cuvântul Său. Lumea este poluată, coruptă, aşa cum a fost lumea în zilele lui Noe. Singurul remediu este credinţa în adevăr, acceptarea luminii. Cu toate acestea, mulţi au ascultat adevărul rostit în puterea Duhului Sfânt, şi nu numai că au refuzat să accepte solia, dar au şi urât lumina. Aceşti oameni participă la ruina sufletelor. Ei s-au interpus între lumina trimisă din cer, şi oameni. Au călcat în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, şi batjocoresc pe Duhul Său Sfânt.

Fac apel la poporul lui Dumnezeu, să-şi deschidă ochii. Când aprobaţi sau împliniţi deciziile oamenilor care, după cum ştiţi, nu sunt în armonie cu adevărul şi neprihănirea, vă slăbiţi credinţa şi diminuaţi dorinţa de a avea comuniune cu Dumnezeu. Păreţi a auzi vocea care s-a adresat lui Iosua: „Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat ... În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele!” „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.” Hristos declară, „Cine nu strânge cu Mine, risipeşte.”

Domnul în marea Sa îndurare, a trimis o solie foarte preţioasă poporului Său prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie trebuia să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul înălţat, Jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptăţirea prin credinţă în Garantul, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulţi au pierdut din vedere pe Isus. Ei aveau nevoie să le fie îndreptaţi ochii către persoana Lui divină, către [1336] meritele Sale, către dragostea Lui neschimbătoare faţă de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Lui, pentru a împărţi daruri bogate oamenilor, împărtăşind darul nepreţuit al neprihănirii Sale, agentului omenesc neajutorat. Aceasta este solia despre care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care urmează să fie proclamată cu glas tare, şi să fie însoţită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.

Mântuitorul înălţat trebuie să fie văzut în lucrarea Sa eficientă ca Miel junghiat, stând pe tron, pentru a împărţi binecuvântările nepreţuite ale legământului, beneficii pentru care a murit, ca să le poată câştiga pentru fiecare suflet care va crede în El. Ioan nu a putut exprima această iubire în cuvinte; era prea adâncă, prea largă; el cheamă familia omenească să o privească. Hristos pledează pentru biserică în curţile cereşti de sus, pledează pentru cei pentru care El a plătit ca preţ de răscumpărare sângele vieţii Său. Secole, ani, niciodată nu pot diminua eficienţa acestei jertfe ispăşitoare. Acest mesaj al Evangheliei harului Său, trebuia să fie dat bisericii în linii clare şi distincte, ca lumea să nu mai spună că adventiştii de ziua a şaptea vorbesc de lege, lege, dar nu predică şi nu cred pe Hristos.

Eficienţa sângelui lui Hristos, trebuia să prezinte poporului, cu prospeţime şi putere, faptul că credinţa lor se poate sprijini pe meritele Sale. Aşa cum marele preot stropea sângele cald peste tronul milei în timp ce norul parfumat al tămâii se înălţa înaintea lui Dumnezeu, tot aşa, în timp ce ne mărturisim păcatele şi cerem eficienţa sângelui ispăşitor al lui Hristos, rugăciunile noastre se înalţă la cer, parfumate cu meritele caracterului lui Hristos. Cu toată nevrednicia noastră, trebuie să ţinem mereu minte că există Cineva care poate îndepărta păcatul, poate salva păcătosul. El va îndepărta fiecare păcat recunoscut în faţa lui Dumnezeu cu [1337] inimă smerită. Această credinţă este viaţa bisericii. După cum şarpele a fost înălţat în pustie de Moise, şi tuturor celor care erau muşcaţi de şerpi veninoşi li s-a poruncit să privească şi să trăiască, tot aşa, Fiul omului trebuie să fie înălţat, ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Fără să facă din aceasta lucrarea vieţii sale, şi anume să privească la Mântuitorul înălţat, şi prin credinţă să accepte meritele pe care are privilegiul să le pretindă, păcătosul nu poate fi salvat mai mult decât Petru ar fi putut să umble pe apă, dacă nu şi-ar fi ţinut ochii fixaţi în mod constant asupra lui Isus. A fost scopul hotărât al lui Satana, acela de a ascunde vederii pe Isus, şi de a conduce omul să privească la om, să se încreadă în om, şi să fie educat să aştepte ajutor de la om. De ani de zile biserica priveşte la om şi aşteaptă mult de la om, dar nu priveşte la Isus, în care sunt centrate speranţele noastre de viaţă veşnică. De aceea a dat Dumnezeu slujitorilor Săi o mărturie care prezintă adevărul aşa cum este el în Isus, care este solia îngerului al treilea în trăsături clare, distincte.

Cuvintele lui Ioan trebuie vestite de poporul lui Dumnezeu, ca toţi să poată discerne lumina şi să umble în lumină: „Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi  a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” [1338]

Aceasta este mărturia care trebuie să meargă în lungul şi în latul lumii. Aceasta prezintă legea şi Evanghelia, unind cele două într-un întreg perfect. (Vezi Romani 5, şi 1 Ioan 3:9, până la sfârşitul capitolului.) Aceste scripturi preţioase vor impresiona fiecare inimă care este deschisă pentru a le primi. „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” – celor care sunt smeriţi cu inima. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ei nu au doar o credinţă formală, o teorie a adevărului, o religie legalistă, ci ei cred în scopul de a-şi însuşi cele mai bogate daruri ale lui Dumnezeu. Ei cer darul, ca să îl poată da altora. Ei pot spune, „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har.”

„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El  ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi. Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”

Tocmai aceasta este lucrarea pe care Domnul doreşte să o realizeze în inima şi mintea fiecărui agent omenesc, prin solia pe care El a dat-o slujitorilor Lui. Aceasta este viaţa veşnică a bisericii: să iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, şi să iubească pe ceilalţi aşa cum se iubesc pe sine. A existat doar puţină dragoste pentru Dumnezeu şi semeni, şi Dumnezeu a dat prin solii Lui exact ceea ce oamenii au avut nevoie. Cei care au primit solia, au fost [1339] foarte mult binecuvântaţi, pentru că au văzut razele luminoase ale Soarelui Neprihănirii, şi viaţa şi speranţa a răsărit în inimile lor. Ei au privit la Hristos. „Nu te teme”, este asigurarea Lui veşnică; „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” Sângele Mielului fără pată al lui Dumnezeu, credincioşii îl aplică peste inima lor. Privind la marele antitip, putem spune, „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!”

Soarele Neprihănirii străluceşte în inimile noastre pentru a da cunoştinţa slavei lui Isus Hristos. Despre lucrarea Duhului Sfânt, El spune, „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Psalmistul se roagă, „Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. ... Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.”

Domnul vrea ca aceste teme mari să fie studiate în bisericile noastre, şi dacă fiecare membru al bisericii va lăsa să intre Cuvântul lui Dumnezeu, acesta va da lumină şi înţelegere celui simplu. „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toţi, care aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.” [1340]

(Vezi Isaia 29:13-16; 18-21) „Aşa vorbeşte Domnul: ‚Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă, să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul!”

N-a existat niciodată un timp în care Domnul să-Şi fi manifestat harul Său cel mare asupra celor aleşi de El mai complet decât în ​​aceste zile din urmă, când Legea Sa este făcută fără efect. „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.”  Ce spune Dumnezeu despre poporul Său? „Şi totuşi poporul acesta este un popor prădat şi jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i scapă! Jefuiţi, şi nimeni nu zice: ‚Dă înapoi!’” (Vezi şi Isaia 43). Acestea sunt profeţii care vor fi împlinite.

Aş vrea să avertizez pe cei care s-au opus timp de ani de zile luminii şi au nutrit spiritul opoziţiei. Cât timp veţi urî şi dispreţui pe solii neprihănirii lui Dumnezeu? Dumnezeu le-a dat solia Sa. Ei duc cuvântul Domnului. Există mântuire pentru voi, dar numai prin meritele lui Isus Hristos. Harul Duhului Sfânt v-a fost oferit din nou şi din nou. Lumină şi putere de sus s-a revărsat din belşug în mijlocul vostru. Au existat dovezi, ca toţi să poată vedea pe cine recunoaşte Domnul ca slujitori ai Săi. Dar sunt unii care au dispreţuit bărbaţii şi solia pe care ei o vesteau. I-au luat în derâdere, numindu-i fanatici, extremişti şi entuziaşti. Permiteţi-mi să vă spun: Dacă nu vă smeriţi cât de repede inimile înaintea lui Dumnezeu, dacă nu vă mărturisiţi păcatele, care [1341] sunt multe, atunci, când va fi prea târziu, veţi vedea că aţi luptat împotriva lui Dumnezeu. Prin convingerea dată de Duhul Sfânt, dar care nu mai este spre reformare şi iertare, veţi vedea că aceşti oameni împotriva cărora aţi vorbit, au fost ca nişte semne în lume, în calitate de martori pentru Dumnezeu. Apoi, veţi dori să daţi toată lumea, dacă aţi putea răscumpăra trecutul, ca să fiţi oameni drepţi, zeloşi, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu ca să vă ridicaţi vocea în solemnă avertizare pentru lume, şi, asemeni lor, să fiţi fermi în principiu, ca o stâncă. Faptul că aţi întors lucrurile pe dos, este cunoscut de Domnul. Mergeţi înainte încă puţin, aşa cum aţi mers, în respingerea luminii din cer, şi veţi fi pierduţi. „Dacă un om va fi necurat, şi nu se va curăţi, să fie nimicit din mijlocul adunării.”

Nu am niciun mesaj blând de spus celor care au fost atât de mult timp ca nişte indicatoare false, ce îndreaptă spre direcţii greşite. Dacă respingeţi solii delegaţi ai lui Hristos, voi respingeţi pe Hristos. Dacă neglijaţi această mântuire mare ce a fost ţinută înaintea voastră de ani de zile, dispreţuind oferta glorioasă a îndreptăţirii prin sângele lui Hristos şi a sfinţirii prin puterea de curăţare a Duhului Sfânt, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi mâniei aprinse. V-aş ruga să vă smeriţi şi să încetaţi să vă opuneţi în mod încăpăţânat luminii şi dovezilor. Spuneţi Domnului: nelegiuirile mele m-au despărţit de Dumnezeul meu. Oh, Doamne, iartă fărădelegile mele. Şterge păcatele mele din cartea Ta de aducere aminte. Lăudaţi Numele Lui cel sfânt, în care este iertare, şi puteţi fi convertiţi, transformaţi. [1342]

„Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!” [1343]