Scrisoarea 65, 1895 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 65, 1895 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 65, 1895
19 iunie 1895
Norfolk Villa,
Prospect St.,
Granville

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Aş vrea să-ţi vorbesc cu încredere, aşa cum o mamă ar vorbi fiului ei. Mi-e teamă şi tremur pentru tine; ştiu că în consiliile voastre eşti în pericol să consimţi la planuri care vin dintr-o judecată greşită. Dacă Domnul este în mijlocul vostru în şedinţele de consfătuire, şi priveşte rânduiala voastră, iubirea şi teama voastră, tremurul vostru în faţa Cuvântului Lui, atunci sunteţi pregătiţi să faceţi lucrarea Lui fără egoism; dar El nu colaborează în nicio tranzacţie nedreaptă.

După ce ţi-am dat materialul ce ţi l-am dat despre lucrăturile de la Editură (chiar înainte să plec din Battle Creek) cât a durat până când bărbaţii care erau mustraţi şi avertizaţi, să fie chemaţi împreună ca să li se facă de cunoscut mesajul pe care Domnul îl avea pentru ei? După luni de zile după ce ţi-am încredinţat acele cuvinte date de Dumnezeu, mi-ai scris că încă nu ai convocat părţile ca să le citeşti acele importante mustrări, avertizări şi îndemnuri la precauţie. Dacă mi-aş fi putut închipui că aceste lucruri vor fi neglijate în felul acesta, eu însămi le-aş fi prezentat înaintea lor, cu orice preţ. Cât de mult din egoismul desfăşurat după aceea, cât de mult din acţionarea pe principii greşite, ar fi putut fi evitate, numai Domnul va descoperi la vremea potrivită.

Fratele meu pe care îl iubesc în Domnul, nu eşti în siguranţă dacă te legi atât de strâns de bărbaţi despre care ştii că nu au o legătură vie [1394] cu Dumnezeu. Când am auzit despre aceşti bărbaţi, îndeosebi despre Captain Eldridge şi A.R. Henry, că se depinde de ei şi că sunt chemaţi să meargă în California şi în alte localităţi, am ştiut că orbirea a lovit o parte din Israel. Iar acum, de când Capt. Eldridge şi Frank Belden nu mai sunt la Editură, situaţia nu este mai bună în prea multe privinţe. În adunările voastre de sfătuire, fiind în legătură cu bărbaţi despre care ştii că nu stau în lumina clară, cum poţi să te simţi în siguranţă să intri în confederaţia celor din lucrarea cu publicaţii? Tu trebuie să ştii că aceasta înseamnă să pui mai multă putere în mâinile acestor bărbaţi, şi să aduci orice instituţie în subordine, ca să fie modelată după principiile care stăpânesc la Battle Creek.

Dacă ai fi cu totul treaz faţă de aceste lucruri, ai vedea şi ai ştii că mustrarea lui Dumnezeu este de ani de zile peste aceşti bărbaţi cu răspundere, şi cu toate acestea ei nu şi-au umilit inimile, nu au fost convertiţi şi nici nu au mărturisit că s-au împotrivit soliilor pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său. Ei au arătat dispreţ atât faţă de sol cât şi faţă de solie, de când fraţilor Jones şi Waggoner li s-a dat o lucrare specială de făcut pentru aceste zile din urmă. Ai auzit vreo mărturisire de pe buzele lui A.R. Henry? Ai auzit să fi recunoscut că a greşit pentru că s-a împotrivit luminii şi soliilor pe care le trimite Dumnezeu? Capt. Eldridge şi Frank Belden şi-au mărturisit amândoi greşelile. D.T. Jones, când a fost despărţit de influenţa acestor bărbaţi, care s-au împotrivit luminii, şi-a mărturisit greşeala de a fi rezistat Spiritului lui Dumnezeu. Ai tu vreo dovadă reală a pocăinţei şi convertirii [1395] lui A.R. Henry? Totuşi, pui peste el mari responsabilităţi.

Responsabilităţile şi administrarea afacerilor atât de importante, care înseamnă atât de mult pentru integritatea, puritatea şi zidirea cauzei lui Dumnezeu, cere să se facă o selecţie înţeleaptă a agenţilor lucrători. Atât timp cât ţii oameni la editură, încredinţându-le responsabilităţile cele mai importante, şi totuşi ei nu sunt în mod special conduşi şi disciplinaţi de Duhul Sfânt, tu nu dai nicio şansă lui Dumnezeu să lucreze pentru a umple golurile, ceea ce ar fi trebuit să fie făcut de mult timp.

Felul în care l-ai tratat pe fratele Littlejohn este scris în cărţile din cer, „Cântărit în cumpăna sanctuarului, şi găsit prea uşor.” Felul în care l-ai tratat pe Frank Belden, oricare ar fi fost poziţia sau meritele lui, este la fel scris în cărţile cerului, „cântărit în cumpăna sanctuarului, şi găsit prea uşor”, fiind scris de acelaşi Veghetor care a notat umblarea regelui Babilonului.

Când timpul de testare a lui Belşaţar s-a terminat, Domnul nu l-a mai protejat de rezultatul sigur al umblării lui. Dacă omul îşi bagă mâna în foc, va fi arsă: Domnul nu face nicio minune pentru a-l salva. Raţionamentul după care gândesc mulţi, cum că Dumnezeu ar trebui să împiedice anumiţi oameni să facă anumite lucruri, este un raţionament eronat. Dumnezeu trimite avertizări, îndemnuri şi mustrări, ca să corecteze ceea ce este greşit, ca să justifice ceea ce este drept. Dumnezeu ar fi putut, în cea mai remarcabilă manieră, să-i împiedice pe oameni să facă ceea ce au făcut în consiliile lor de sfătuire, căci El poate distruge, şi poate da viaţă. [1396]

Dar El a dat oamenilor libertatea de a alege calea pe care vor merge. Omul poate să se arunce într-o prăpastie sau în apele întunecate ale mării, şi Dumnezeu nu va face o minune ca să-l împiedice. Dumnezeu nu a tras înapoi braţul lui Adam, şi nu a făcut ca, prin constrângere fizică, să-i fie imposibil să ia din pomul oprit. Domnul spune, „să nu faci lucrul acesta rău.” Dacă omul alege să-şi dea voinţa lui Satana pentru a face răul acela, atunci păcatul zace la uşa lui.

Desfăşurarea lucrurilor la Battle Creek este, în anumite privinţe, în afara rânduielii lui Dumnezeu şi, dacă este lăsată să continue, va face ca toate lucrurile să fie pătate, mânjite şi inacceptabile în faţa lui Dumnezeu. Domnul a spus lui Adam, „dacă mănânci din rodul pomului cunoştinţei, vei aduce în lume moartea şi nenorocirea. Dacă eşti ascultător faţă de cuvântul Meu, vei fi fericit şi vei trăi pentru totdeauna. Dacă nu vei asculta, vei muri.” Nu Dumnezeu a dat naştere păcatului, dar i-a permis să apară. În conformitate cu mila care stă în natura Lui, l-a făcut pe om ca agent moral liber, ca să se arate înţelepciunea, iubirea şi sfinţenia lui Dumnezeu, precum şi dreptatea tuturor actelor Lui. Dumnezeu a plănuit să facă din om un partener al Său. Dar dacă, la fel ca locuitorii lumii antediluviene, oamenii se conduc după propriile lor imaginaţii şi plănuiri, ca şi cum ar avea toată înţelepciunea, ei vor ajunge la acelaşi rezultat ca regele Babilonului. Ei au socotit fără Dumnezeu, şi vor secera consecinţele nebuniei lor. Să pui în poziţii de răspundere oameni care au o dispoziţie de a conduce arbitrar, ca un rege, întotdeauna este greşit, deoarece administraţia lor va duce la rezultate sigure.

Atât fratele Littlejohn cât şi Frank Belden – pe care nu i-am menţionat [1397] ca fiind singurele cazuri ci, cazurile reprezentative, nu au fost trataţi corect; ei nu au fost trataţi aşa cum omul ar trebui să-şi trateze semenul. Le-a fost permis să conducă unor oameni ale căror minţi nu sunt în mod natural superioare minţilor acestor oameni, şi ale căror inimi nu sunt drepte înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a fost glorificat prin umblarea lor. Principii greşite au constituit fundamentul pentru umblarea lor greşită.

Dumnezeu a făcut oamenii să fie fiinţe responsabile, şi i-a pus în circumstanţe favorabile ascultării de voia Lui. În demnitatea bărbăţiei date lor de Dumnezeu, e nevoie ca ei să fie guvernaţi şi stăpâniţi de Dumnezeu însuşi, nu de vreo inteligenţă umană din lumea noastră. E nevoie ca omul să recunoască tot timpul că Dumnezeu este viu şi că El domneşte; oamenii nu trebuie să fie niciodată stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu. Ei trebuie să înţeleagă faptul că „voi toţi sunteţi fraţi.” Prin chiar faptul că oamenii sunt agenţi morali liberi, Dumnezeu ne învaţă să nu fim forţaţi sau constrânşi să facem anumite lucruri, şi ne mai învaţă că noi, ca fiinţe responsabile aflate în parteneriat cu Dumnezeu, trebuie să-L reprezentăm pe Dumnezeu în caracter. Trebuie să fim interesaţi de fratele nostru, de vecinul nostru, de toţi cei din jurul nostru.

Prosperitatea copiilor noştri cere ca noi să dăm pe faţă atributele lui Dumnezeu în caracterul nostru. Copilul este al lui Dumnezeu, prin creaţie şi prin răscumpărare. În aceşti micuţi nu trebuie să fie permisă nicio purtare rea; niciun exemplu rău, în cuvânt, în spirit sau în acţiune, nu trebuie să fie văzut în părinţi, ca să fie reprodus în copil. În acelaşi fel, la o scară mai mare, este cu bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere sacră; ei nu trebuie să arate spiritul lor în vieţile lor, ei nu trebuie să umble în lumina scânteilor din focul aprins de ei [1398], şi să dea pe faţă dispoziţia de copil din cauza faptului că nu posedă stăpânire de sine. Omul matur trebuie să fie un om cu talentele date de Dumnezeu şi cu abilităţile dezvoltate, pentru a fi folosite în slujirea lui Dumnezeu. El ar trebui să înţeleagă că nu lucrează pentru el însuşi, ci pentru beneficiul fiinţelor omeneşti din jurul lui. Dacă omul este neglijent şi se dezlipeşte de Isus, izvorul tăriei şi eficienţei lui, atunci lucrează întotdeauna, în oarecare fel, în rândurile lui Satana. El cedează ispitelor, în acord cu ideile lui pervertite, iar cursul acţiunii lui va fi reprodus în copiii lui, şi prin ei, în generaţiile viitoare. Atunci, nu ar trebui ca oamenii să simtă responsabilitatea care este pusă peste ei, de a se purta cu minţile oamenilor în felul în care se poartă Dumnezeu cu ei? Realităţile pe care Dumnezeu le-a prezentat în cuvântul Său, ar trebui să-i facă pe oameni să le fie teamă să împărtăşească odraslelor lor atributele lor de caracter nesfinţite. Este în interesul copiilor care le-au fost daţi în ocrotire, ca ei să trăiască serioşi, neprihăniţi şi evlavioşi în acest veac rău.

Ceea ce în felul în care ne tratează Dumnezeu poate să pară vitregie, în realitate este îndurare la fiecare pas, trezind natura mai înaltă, şi provocând scârbă faţă de păcat şi nedreptate, conducându-ne să ne păzim de practici egoiste, de şiretenie şi nedreptate, de orice trăsătură defectuoasă de caracter. Dacă oamenii ar vrea să trăiască atributele lui Dumnezeu, nu ar avea conştiinţa dureroasă a faptului că transmit tendinţe rele şi trăsături de caracter rele copiilor lor, care vor fi reproduse în copiii lor, transmiţând astfel relele pe care ar fi trebuit să le reprime. Abia am atins aceste puncte acum, dar sper să scriu [1399] mai pe larg cu altă ocazie.

Te-a sfătuit Domnul să pui la cale diferite mijloace prin care să lucrezi asupra minţilor umane şi să le controlezi? Nu, îţi spun că nu. Cazul fratelui Littlejohn a fost administrat rău în mod straniu. El a apelat la mine ca să pun lucrurile în ordine, dar nu am făcut nimic pentru asta; încă nu era vremea. Felul în care l-ai tratat, a fost cu totul greşit. Poartă semnătura adversarului sufletelor. Felul în care l-ai tratat pe Frank Belden în lucrarea lui, nu a fost corect; este foc străin, nu foc aprins de Dumnezeu. Acest fel de administrare trebuie să ia capăt, altfel Dumnezeu va lucra într-un fel care nu va fi plăcut celor care au făcut lucrarea aceasta. Bărbaţii aceştia nu au fost drepţi, ei au avut nevoie de conducere judicioasă, dar cei care au încercat să-i conducă au nevoie ei înşişi să fie conduşi.

Oare planul pe care l-ai făcut în ce priveşte Gospel Primer are aprobarea lui Dumnezeu? Nu; principiul pe baza căruia ai acţionat este greşit. Lui Dumnezeu trebuie să I se dea o slujire individuală, nu una controlată de oameni sau de vreun grup de oameni. S-au făcut mişcări care înseamnă mult în avanposturile lor. A fost dat un exemplu de către oameni care slujesc acolo unde nu ar trebui să fie, şi care strică conferinţele voastre. Preşedinţii Conferinţelor sunt îmbibaţi de spiritul de a conduce, de a cere oamenilor să se aplece înaintea judecăţii lor, iar dacă cineva refuză, purtarea lor faţă de aceştia este de aşa natură încât umple cerul de indignare.

Cum să poată Dumnezeu mişca bisericile să contribuie cu mijloacele lor pentru care au muncit, ca să fie manevrate de oameni care sunt mulţumiţi de sine, egoişti, şi atât de aroganţi şi poruncitori încât Dumnezeu priveşte la ei cu neplăcere? Instituţiile [1400] noastre au nevoie de curăţire aşa cum a avut nevoie templul când Hristos a fost pe pământ. Omul domneşte peste conştiinţele oamenilor, omul dictează semenilor săi ca şi cum ar fi Dumnezeu. Peste tot, în tot câmpul, acelaşi spirit strică inimile cu aceleaşi scopuri înguste şi egoiste. Reacţiunea trebuie să apară, şi cine va pune atunci lucrurile în ordine? Isus spune, „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Principiile curate ale casei de editură nu au fost menţinute cu dârzenie. „Şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor!” (citeşte Ier. 2:11-14, 21,22,34.)

Principiile manifestate în tratarea indivizilor, în restricţionarea şi reprimarea lor, nu sunt după gândul şi spiritul lui Dumnezeu. El nu va încuviinţa acest fel de lucrare ce iese din mâinile voastre. El nu vrea ca lucrarea şi cauza Lui să poarte semnul nedreptăţii vreunui om. Repet avertizările. Asiguraţi-vă că daţi pe faţă religia iubirii, nu a bigotismului. Lăsaţi lumina voastră să lumineze înaintea oamenilor pentru ca ei, văzând faptele voastre bune, să slăvească pe Tatăl vostru care este în cer. Dacă voi continuaţi să înaintaţi pe calea pe care aţi mers în felul în care aţi tratat moştenirea lui Dumnezeu, va fi produsă în curând o aşa stare de lucruri încât Dumnezeu va face să se vadă nebunia şi lipsa de neprihănire a oamenilor.

Nu ar trebui să fie susţinuţi şi sprijiniţi în slujbe sacre bărbaţi care coboară la nivelul lumii, şi trag steagul [1401] adevărului după ei. În numele lui Isus Hristos din Nazaret cer ca spiritul şi maximele lumii, asemănările ei, principiile ei, să nu strice bisericile. Să fie discreditate principiile cerului, ca în zilele lui Noe? Oare cel care se depărtează de rău să ajungă o pradă pentru oamenii şireţi, critici, urzitori de intrigi? În ultima lucrare, ultima influenţă şi ultima avertizare adresată lumii, să dăm noi trâmbiţei un sunet nesigur? Este trasată o linie clară, adâncă şi largă de către Dumnezeul cel veşnic, între filozofia lumească şi principiile neegoiste, neschimbătoare, ale dreptăţii, neprihănirii şi echităţii.

Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie trataţi ca slujitori ai Conferinţei, ca să fie legaţi şi dezlegaţi după placul acesteia. Dumnezeu este dezonorat, şi este momentul să vă opriţi. Oamenii care trăiesc lecţiile lui Hristos în viaţa practică, sunt împreună lucrători cu El. Omul care acţionează după principii lumeşti, slujeşte altui stăpân. Cele două clase nu se îmbină una într-alta în mod imperceptibil, ca culorile din curcubeu. Asemănarea cu Hristos şi atributele satanice sunt la fel de distincte, după cum miezul nopţii este în contrast cu miezul zilei. Creştinii diferă de cei lumeşti în natură, în gusturi, în purtare. E nevoie să fie citite cuvintele profetului Maleahi, avertizările să fie luate în seamă, şi instrucţiunile să fie practicate. De la primul cuvânt până la ultimul, cartea aceasta ar trebui să fie vela corăbiei lecţiei noastre, în viaţa din cămin, în biserică şi în faţa lumii. Dumnezeu vă cheamă, „Până când veţi sta între două păreri? Dacă Domnul este Dumnezeu, slujiţi Domnului, iar dacă Baal este, atunci slujiţi-i lui.” (KJV) Dumnezeu nu va aproba şi nu va binecuvânta pe cei cu autoritate din Battle Creek, ca să întoarcă lucrurile cu josul în sus, îndepărtându-se [1402] de credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Citeşte Mal. 3:3. Tot capitolul ar trebui să fie studiat. Citeşte te rog şi 1Samuel 2:12-17. Dacă stoarcerea practicată de fiii lui Eli a fost păcat înaintea lui Dumnezeu, cum este în ochii unui Dumnezeu sfânt păcatul oamenilor egoişti care au acceptat 30$ pe săptămână pentru munca lor? Unde se vede practica tăgăduirii şi jertfirii de sine a lui Hristos? Ce exemplu a fost dat la inima lucrării în Battle Creek? Este un exemplu de devoţiune şi jertfire de sine, care poate fi urmat în siguranţă de alte instituţii ca unul vrednic de urmat?

Dumnezeu a testat oamenii, le-a testat devoţiunea, principiile. Cei care au strâns cu râvnă tot ce au putut prinde, au dat pe faţă adevărata stare a inimii lor. Unii au fost foarte zeloşi pentru ca alţii care se angajează în lucrare la fel de serios ca ei, de abia să aibă şansa de a lucra liber cu abilităţile date lor de Dumnezeu; totul trebuie să vină sub conducerea partidelor care şi-au pus în evidenţă dorinţa de a avea tot ce este posibil să strângă spre avantajul lor înşişi. Domnul vede toate acestea. Slujeşte El împreună cu un aşa spirit? Nu, chiar nu. Vă spun, fraţii mei, o parte din Israel a căzut în împietrire (în orbire – KJV). Am capitole întregi despre conducerea aceasta greşită, dar mă abţin.

Frate Olsen, mi-ai spus că ai citit Comitetului ceea ce am scris în legătură cu faptul că ai şezut şi ai ascultat hotărârile luate care însemnau opresiune în dreptul altora, fără să spui niciun cuvânt de mustrare [1403], şi că prin aceasta te-ai făcut vrednic de tras la răspundere pentru ele, întrucât le-ai aprobat prin tăcerea ta. Cum poţi să simţi că slujeşti lui Dumnezeu când trimiţi bărbaţi neconsacraţi în călătorii lungi ca să rezolve treburi în legătură cu cauza, afirmând astfel în mod virtual, „aceasta este forţa pe care mă sprijin, aceştia sunt bărbaţii în care pot să mă încred, a căror integritate este fermă; ei au aceleaşi principii ca mine.” Bărbaţii aceştia avansează tot mai îndrăzneţi, ca şi cum nimeni nu ar avea curajul să le spună, „De ce faceţi aşa?” Acesta este motivul pentru care depinzi atât de mult de A.R. Henry, Leroy Nicola şi alţii pe care i-aş putea numi, şi care în timp de criză vor fi de partea cea rea? Ce motiv ai să crezi că Domnul împărtăşeşte înţelepciune divină oamenilor care au dovedit că nu au nicio legătură spirituală cu El?

Cât de multă încredere au astfel de oameni în faptul că tu crezi lumina pe care Domnul a dat-o poporului Său, dacă faci fără efect toate avertizările date? De ce s-a ţinut David de Ioab, cu toate că ştia că nu era un om care să iubească sau să se teamă de Dumnezeu? Pentru că Ioab s-a legat el însuşi de David ca un om de o fidelitate neclintită, gata să facă tot ce spunea David. Dar a fost omul aprobat de Dumnezeu? Nu. David a lăsat lui Solomon de făcut o lucrare pe care ar fi trebuit să o facă el însuşi, aceea de a condamna relele. David a spus despre Ioab, „să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuinţa morţilor.” Totuşi, în aparenţă, viaţa lui a fost legată de cea a lui Ioab.

Domnul mi-a prezentat aceste lucruri în multe feluri. [1404]

Te rog, nu merge pe o cale care va slăbi încrederea poporului în judecata şi în dreptatea ta, şi în faptul că te porţi cinstit şi corect şi cu cei mai slabi dintre sfinţii de pe pământ.

Domnul a permis bărbaţilor de la Review Office să aibă ocazia de a dovedi ce fel de caracter vor dezvolta. Ei au arătat pe faţă faptul că nu pot rezista ispitei de a jefui pe Dumnezeu, înţelegându-se să ia din tezaurul Său tot ce pot apuca; unii erau gata să primească chiar mai mult decât au primit. Ei ştiau că aşa ceva este nedrept şi necinstit; sunt ei tot aşa de doritori ca alţii să aibă măcar ceea ce le este datorat, deoarece Dumnezeu le-a dat abilitate, tact şi capacitate mentală? Nu, nu; ei vor să-i facă pe aceştia să contribuie la tezaur cu orice talent posibil de abilitate de a strânge mijloace care să fie investite pentru înaintarea lucrării!  Tactul pe care îl au ei în acest fel de jaf, este mare. Ei se simt autorizaţi să accepte un salariu mare pentru munca lor, în timp ce pe alţii îi strâmtorează, lipsindu-i de ocaziile şi mijloacele pe care Providenţa le-a pus la dispoziţie ca ei să lucreze ca instrumente ale Lui, care duc lucrarea înainte. Dumnezeu spune, „urăsc răpirea adusă ca jertfă.” (Isaia 61:8 – KJV) Oamenii care socotesc că propriile lor suflete au valoare, prin harul lui Dumnezeu se vor păzi faţă de cea mai mică urmă de necinste în purtare, faţă de cea mai mică apropiere de practicile nesfinte ale lumii, practici care predominau în zilele lui Noe şi în zilele lui Lot. Otrava lucrează de mult timp, şi ceilalţi beau din cupă. Trezeşte-te, frate Olsen, trezeşte-te. [1405]

Mi-au fost prezentate aceste lucruri: dacă cineva este mişcat de Duhul lui Dumnezeu să publice o carte adaptată să suplinească o nevoie, să ducă la înaintarea adevărului, spiritul egoist care a fost manifestat de ani de zile de bărbaţii cu răspundere de la casa de editură va lucra până când cartea va fi adusă sub controlul lor, şi ei vor conduce lucrurile aşa încât tot profitul să-l absoarbă ei înşişi, iar cel care a pregătit cartea este lipsit tocmai de ceea ce Domnul a plănuit ca să aibă pentru a face o anumită lucrare în via Lui. Acesta nu va fi ultimul dintre astfel de şiretlicuri. Începutul nu este sfârşitul. Dumnezeul care Şi-a dat viaţa Lui pentru lume, are instrumente pe care le va folosi, instrumente despre care tu şi colaboratorii tăi aveţi prea puţină idee. Când Domnul Îşi pune mâna la lucru, atunci oamenii să-şi ia mâna de pe chivot. Am fost făcută să sufăr profund în multe feluri, din cauza spiritului care predomina cât timp am fost la Battle Creek. Noapte după noapte Domnul mi-a prezentat ceea ce avea să urmeze. Şedinţele de consfătuire nu erau de aşa natură încât să inspire încredere în unii dintre bărbaţii conducători; ei au părut să fie foarte hotărâţi şi foarte zeloşi. Domnul Isus a privit asupra unora dintre astfel de adunări, cu o dezaprobare amestecată cu durere.

Acelaşi spirit care a condus la calea de acţiune care a fost urmată faţă de mine, a rămas viu, şi a fost descoperit şi faţă de alţii. Noi ştim că Dumnezeu nu are plăcere să vă luaţi atâta libertate de a încadra indivizii în termenii pe care i-aţi stabilit în şedinţele voastre. Dumnezeu nu lucrează împreună cu oamenii care îşi desfăşoară planurile lor ca să câştige control peste orice lucru. Domnul vrea ca instituţiile Lui [1406] din diferite părţi ale lumii să aibă o legătură de unire cu alte instituţii. Dar nu trebuie ca una să le înghită pe celelalte. Fiecare trebuie să-şi păstreze propria individualitate, iar cele mai slabe, să primească ajutor din partea instituţiilor care au veniturile cele mai mari. Bărbaţii care conduc lucrurile în Battle Creek au mult de învăţat în această privinţă. Dumnezeu spune, „milă voiesc, nu jertfă.”

Există o dispoziţie de a apuca totul, de a distruge individualitatea şi de a ignora faptul că fiecare trebuie să dea socoteală în mod individual. Totuşi nu este nicio confirmare pentru aceasta. Se introduce o stare de lucruri după modelul oamenilor, şi nu după rânduiala Domnului. Atunci când adevărul devine un principiu statornic în suflet, vom vedea împlinindu-se cuvintele profetului care zice:  În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul, şi pustietatea va înflori ca trandafirul.

Am avut experienţă în lucrarea lui Dumnezeu. Au fost vremuri când inamicul a venit cu mare putere ca să distrugă: ceas de ceas bărbaţii credinţei au fost nevoiţi să depindă de binecuvântările care veneau de la Dumnezeu. Marele subiect care îi interesa, era cum să salveze sufletele celor ce erau pe cale să piară. Marele plan de mântuire a atras oamenii împreună, în unitate şi iubire. Relaţiile sociale spirituale dintre ei erau folositoare. Iubirea Răscumpărătorului, precum şi căile şi mijloacele prin care puteau fi salvate sufletele ameninţate cu pierzarea, era povara inimilor lor. Sfinţenia, precum şi Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, acestea erau subiectele de interes. Citeşte Mal. 3:16,17. [1407]