Scrisoarea 7, 1894 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 7, 1894 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 7, 1894
Per Ardua,
Williams St.,
Granville, N.S.W.,
1 iunie 1894

CĂTRE  S.N. HASKELL

 

Dragă frate Haskell,

Am primit joia trecută scrisoarea ta şi am citit-o cu mult interes. Am primit astăzi o scurtă scrisoare de la fratele Olsen şi de la tine, pe care am citit-o fraţilor Daniells, McCullagh, şi lui Willie. Sunt foarte interesată să înţeleg mai bine adevărata stare a lui Annie Phillips. Îmi pare rău pentru ea. Îmi pare rău că fraţii noştri i-au făcut atâta rău, prin faptul că au încurajat-o în lucrarea pe care a făcut-o. Îmi pare rău că fratele Rice nu a urmat sfatul lui Dumnezeu. Nu am altceva decât sentimente de gingăşie faţă de ea. Îmi pare într-adevăr rău pentru fratele Prescott şi fratele Jones. Am simţit foarte multă îngrijorare pentru ei, dar în special faţă de fratele Jones, care este atât de arzător în credinţa lui, şi nu manifestă prudenţa care ar trebui în declaraţiile sale scrise sau rostite. M-am rugat ca aceşti fraţi dragi să fie atât de complet ascunşi în Hristos Isus, încât să nu facă niciun pas greşit. Am mai multă încredere în ei azi decât am avut în trecut, şi cred pe deplin că Dumnezeu va fi ajutorul lor, mângâierea şi speranţa lor. Aşa cum un tată se îndură de copiii lui, tot aşa şi Domnul se îndură de cei care Îl iubesc şi se tem de El. Oh, cât de ocupat este Satana pentru a distruge, el nu este niciodată vigilent ca să zidească, ci ca să dărâme, să slăbească şi să lipsească sufletele de puterea lor. Când reuşeşte să lipsească sufletele de puterea lor, el găseşte un agent care îl ajută în lucrarea lui, în cei care pretind a fi fraţii celui care a căzut. În loc ca fraţii să se gândească la slăbiciunea lor proprie, şi la tendinţa lor de a ceda ispitei, în loc de a se simţi umiliţi, ca [1240] nu cumva să cadă şi ei, ei se înalţă în vanitate şi triumfă asupra celor care au făcut un pas greşit, deşi ar trebui să vegheze, să se roage şi să se teamă ca nu cumva să alunece şi picioarele lor.

Multe lucruri vor avea loc în această zi de pregătire a lui Dumnezeu, care vor fi greu de înţeles. Mi-a fost arătat că lucrătorii vor da pe faţă ce spirit îi îndeamnă la acţiune. Cei care manifestă atributele pe care le-au manifestat cei care au triumfat asupra unei greşeli apărute în fraţii lor, în loc să caute să încurajeze şi să vindece, să întărească pe cei care au greşit, relevă faptul că ei umblă departe de Isus şi încurajează compania îngerilor răi. Noi suntem obligaţi să stăm alături de cei care au făcut o greşeală, dar care văd şi recunosc aceasta. Motivele pe care Domnul Isus Hristos le recunoaşte a fi curate şi sfinte, ne îndeamnă să luăm această poziţie. Dacă avem Duhul lui Dumnezeu, vom gândi lucruri drepte, vom rosti cuvinte drepte şi ne vom păzi inima cu toată sârguinţa, ca nu cumva prin vreun impuls neînţelept să întristăm şi să facem să sufere pe solii aleşi ai Domnului. „Nu vă atingeţi de unşii Mei, şi nu faceţi niciun rău proorocilor Mei!”

Am cele mai tandre sentimente faţă de fraţii noştri care au făcut această greşeală, şi aş spune că aceia care desconsideră pe cel care a acceptat mustrarea, vor fi lăsaţi să treacă prin încercarea care va face să se vadă propria lor slăbiciune şi defectele lor de caracter. Fraţii Jones şi Prescott sunt mesagerii aleşi ai Domnului, preaiubiţi de Dumnezeu. Ei au cooperat cu Dumnezeu în lucrarea pentru acest timp. În timp ce eu nu pot aproba greşelile lor, sunt în relaţii de simpatie şi unire cu ei în lucrarea lor generală. [1241]

Domnul vede că ei au nevoie să umble înaintea Lui, în blândeţea şi smerenia minţii, şi să înveţe lecţiile care îi vor face mai atenţi la fiecare cuvânt pe care-l rostesc şi la fiecare pas pe care îl fac. Aceşti fraţi sunt ambasadorii lui Dumnezeu. Ei au fost grabnici în a prinde razele luminoase ale Soarelui Neprihănirii, şi au răspuns împărtăşind lumina cerească altora. Dacă le-a fost frică să refuze ceea ce părea a fi lumină, dacă au cuprins prea sârguitor ceea ce a fost înşelător, crezând că acesta este sfatul lui Dumnezeu, trebuie cineva să fie dispus să le găsească vină, să critice sau să se plângă, acum când ei recunosc că nu au fost aşa de atenţi cum ar fi trebuit pentru a distinge tendinţa unei mărturii care a părut să fie divină? Oare aceia care în mod evident au refuzat să accepte lumină reală, care au refuzat să accepte puterea Duhului Sfânt, trebuie să se întărească în rezistenţa lor faţă de lumină, şi să-şi ofere scuze pentru împietrirea inimii lor care nu le-a adus decât întuneric şi neplăcere din partea lui Dumnezeu, din cauză că alţi fraţi, care au primit lumina Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, au făcut un pas greşit? Fiecare suflet care a primit teoria adevărului, să ia seama acum la felul în care tratează pe mesagerii lui Dumnezeu. Nimeni să nu fie găsit lucrând de partea lui Satana, ca un acuzator al fraţilor. Fiecare vânătaie şi rană să fie vindecată. Oricine poartă numele lui Hristos, să umble în toată umilinţa minţii şi să nu nutrească în inimă sentimente care nu sunt ale lui Hristos, care se dezvoltă în atribute satanice de caracter. Cei care nu au fost în strânsă legătură cu Dumnezeu sunt acum puşi la încercare de această împrejurare, şi sunt încercaţi pentru a se vedea dacă îşi vor înălţa sufletele cu vanitate, în încredere în sine, spunând „Am ştiut că aşa va fi.” [1242]

Dacă fraţii noştri care au fost duşi în eroare, manifestă acum un spirit drept şi îşi umilesc inimile înaintea lui Dumnezeu, greşeala lor se poate dovedi o mare binecuvântare pentru ei. Unii dintre fraţii noştri au privit la aceşti predicatori şi i-au aşezat în locul unde ar trebui să fie Dumnezeu. Ei au primit fiecare cuvânt de pe buzele lor, fără a căuta cu atenţie sfatul lui Dumnezeu. Pentru ei mulţumesc Domnului cu inima şi sufletul, şi cu glasul pentru că încercarea a venit peste oameni care au iubit cu adevărat pe Dumnezeu şi au avut frică de El, care au vrut să primească avertismentul şi mustrarea lui Dumnezeu, care nu au refuzat corectarea din partea lui Dumnezeu ca un copil încăpăţânat, şi nu au aşteptat îndelung în opoziţie, aşa cum au făcut cei care au fost mustraţi la adunarea importantă de la Minneapolis. Fraţii Jones şi Prescott au arătat că ei într-adevăr aud vocea şi o acceptă ca fiind de la Dumnezeu.

Aş spune fraţilor noştri dragi, care au fost atât de flămânzi să accepte tot ce vine sub formă de viziuni şi vise, să aibă grijă să nu fie prinşi în capcană. Citiţi avertismentele care au fost date de către Răscumpărătorul lumii ucenicilor Săi, pentru a fi date de către ei lumii. Cuvântul lui Dumnezeu este o stâncă solidă, şi ne putem pune cu siguranţă picioarele pe ea. Fiecare suflet trebuie să fie încercat, fiecare credinţă şi învăţătură trebuie să fie încercată cu legea şi mărturia. Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Avertismentele lui Hristos în această privinţă sunt necesare în acest timp, pentru că iluzii şi înşelăciuni vor veni în mijlocul nostru, şi se vor înmulţi pe măsură ce ne apropiem de sfârşit. „Se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheaţi şi rugaţi-vă.” Ţineţi minte că încercări de acest fel urmează să vină asupra noastră, nu numai din afară, ci din rândurile noastre. Siguranţa noastră individuală stă în [1243] consacrarea totală faţă de Dumnezeu. Cei care vestesc adevărul cu dragoste şi în puterea Duhului Sfânt, sunt în pericol de a fi consideraţi încrezători în sine şi prea îndrăzneţi. Numai Dumnezeu poate păzi poporul Său de capcana punerii încrederii în sine, şi de capcana de a nu simţi dependenţa lor faţă de El clipă de clipă. Există bărbaţi şi femei care vor înălţa solul mai presus de solie, care vor lăuda şi vor preamări solul, uitând că Dumnezeu este Acela care lucrează în mod minunat prin el, spre slava propriului Său Nume. Ei ar trebui să dea laudă lui Dumnezeu pentru că multe suflete primesc prin agentul omenesc instrucţiuni care îi fac înţelepţi spre mântuire. Ei ar trebui să dea slavă lui Dumnezeu pentru că văd prin interpretarea cuvântului de pe buzele solului, lucrurile minunate ale cuvintelor vii. Ei sunt umpluţi cu admiraţie, şi inimile lor ard în ei, ca inimile ucenicilor când au călătorit de la Ierusalim spre Emaus împreună cu Mântuitorul răstignit, dar înviat, care le-a mângâiat inimile când i-a făcut să înţeleagă Scripturile. El le-a arătat că dezamăgirea lor în legătură cu misiunea şi lucrarea Sa, era un subiect al profeţiei, şi că fiecare specificare a fost împlinită. Când au aflat că Cel care a umblat şi a vorbit cu ei a fost nimeni altul decât Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, au zis unul către altul „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?”

Unii vor întreba de ce aceşti soli, care ne-au hrănit cu pâine din cer, să facă o greşeală? Ei vor spune, „De ce am acceptat unele lucruri de care aveam nevoie, şi de ce am acceptat alte lucruri despre care ar trebui să nu mai vorbim? De ce nu a fost tras semnalul de pericol?” [1244] A existat pericol de ani de zile. Bărbaţi care au fost aleşi de Dumnezeu pentru a face o lucrare specială au fost în pericol, deoarece oamenii au privit la oameni în loc de a privi la Dumnezeu. Când fratele Butler a fost preşedinte al Conferinţei Generale, cei din lucrare au pus pe fraţii Butler şi Smith şi pe alţii în poziţia în care numai Dumnezeu ar trebui să fie. Fraţii au făcut greşeli grave, şi Domnul a trimis solii de adevăr pentru a corecta greşelile lor, şi pentru a-i conduce pe căi sigure. Dar, în ciuda mustrărilor care au fost date poporului, ei fac încă din oameni încrederea lor, şi înalţă şi slăvesc agentul omenesc, şi această eroare gravă se repetă din nou şi din nou. Domnul a ales bărbaţi care să ducă lumina şi solii de mare importanţă oamenilor din aceste ultime zile. După ani de perseverenţă, în dificultăţi, Domnul a dat un succes remarcabil adevărului Său, şi cuvintele „Iată-L aici, iată-L acolo!” au apărut de fiecare parte şi, totuşi, solia a fost vestită. A trebuit luptat pentru fiecare centimetru de teren în vestirea soliei prezente, iar unii nu au fost împăcaţi cu providenţa lui Dumnezeu manifestată în alegerea oamenilor pe care El i-a trimis să ducă acest mesaj special. Ei întreabă, De ce nu a ales El bărbaţii care sunt de mult timp în lucrare? Motivul este acela că El ştia că bărbaţii care au avut o experienţă îndelungată, nu vor face lucrarea în felul lui Dumnezeu şi după porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales exact bărbaţii pe care i-a vrut, şi avem motive să-I mulţumim că aceşti oameni au dus lucrarea înainte cu credincioşie şi au fost purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Acum, deoarece ei nu au văzut toate lucrurile în mod distinct, deoarece au fost în pericol, Domnul le-a trimis un avertisment, şi fiecare suflet care iubeşte pe Dumnezeu, să mulţumească Domnului pentru îndurările Lui. Cum! Să îi mulţumim lui Dumnezeu că aceşti oameni au mers prea repede, şi au aprobat [1245] născociri care nu au fost de origine cerească? – Nu, dar mulţumesc Domnului că nu s-au opus soliei de avertizare pe care Domnul a găsit de cuviinţă să le-o dea, şi astfel ei nu au repetat grava greşeală pe care unii au  făcut-o de ani de zile opunându-se Duhului lui Dumnezeu. Mulţumesc lui Dumnezeu că ei au auzit glasul Lui, şi imediat au ascultat de el. În aceasta, bisericile au cea mai mare dovadă a faptului că aceşti bărbaţi sunt aleşi de Domnul. El le-a dat o solie, şi a lucrat prin ei, pentru că ei cunoşteau vocea ce-i sfătuia din cer, şi au ascultat de ea. Vocea de avertizare, de sfătuire, de instruire a făcut apel la oameni care au fost însărcinaţi cu îndatoriri sacre, şi care poartă responsabilităţi grele în cadrul Review and Herald şi totuşi, deşi Dumnezeu i-a avertizat la timp şi nelatimp să facă anumite lucruri şi să lase anumite lucruri nefăcute, nu toţi au auzit vocea, sau nu au ascultat cuvintele de instruire. Oare cei care au fost astfel avertizaţi, au păşit repede pe calea marcată pentru ei, aşa cum au făcut aceşti doi fraţi? – Nu, ei nu au făcut asta. Ei au ales să urmeze propriile lor sfaturi egoiste, omeneşti, şi au condus şi pe alţii pe cărări false. Unii dintre cei care au fost avertizaţi şi-au primejduit sufletele, alţii nu vor mai vedea niciodată drumul, pentru că întunericul a venit peste ei şi ei au spus practic: Noi nu vrem calea Ta, Dumnezeule, ne-am dus pe propriul nostru drum. Dacă oamenii cărora li s-a încredinţat Cuvântul lui Dumnezeu, ar fi umblat cu teamă şi tremurând înaintea Lui, şi nu după închipuirile inimii lor, Dumnezeu ar fi fost glorificat, şi sufletele ar fi fost salvate pentru viaţa veşnică. Să se angajeze acum în cercetarea amănunţită a inimii; să se examineze cu o candelă aprinsă, pentru că primejdiile ultimelor zile sunt asupra noastră. Cei care [1246] au neglijat să primească lumina şi adevărul, să nu profite de greşeala fraţilor lor, şi să nu arate cu degetul rostind cuvinte pline de vanitate, pentru că aleşii lui Dumnezeu au fost prea înfocaţi în ideile lor, şi au transmis anumite lucruri într-o manieră prea puternică. Avem nevoie de aceste elemente înflăcărate, pentru că lucrarea noastră nu este o lucrare pasivă, lucrarea noastră este agresivă. Bărbaţii aceia care nu au primit apa scoasă din fântânile Betleemului şi pusă în faţa lor, să se gândească la cât de mult s-a pierdut din cauză că nu şi-au găsit locul şi nu şi-au făcut partea în lucrarea pe care Dumnezeu ar fi vrut ca ei să o facă. Dacă aceşti oameni cu experienţă, care nu au reuşit să-şi facă partea lor, ar fi stat pe căile alese de Dumnezeu, neurmând sfatul oamenilor ci sfatul lui Dumnezeu, ar fi fost uniţi cu bărbaţii care au fost aleşi pentru a duce solia de care oamenii au nevoie în aceste ultime zile. Dumnezeu ar fi lucrat prin ei, şi lucrarea ar fi avansat mult mai rapid şi mai solid decât a făcut-o. Ei ar fi putut face o lucrare foarte preţioasă, dacă nu ar fi nutrit un spirit care nu a fost plăcut lui Dumnezeu, şi care le-a închis inimile faţă de lucrarea Duhului Sfânt. Ei au intrat în ispită şi nu au cedat în faţa dovezilor, ci au început să pună întrebări, să găsească greşeli şi să se opună. Aceasta a fost atitudinea lor, şi din cauza necredinţei lor, Dumnezeu nu i-a putut folosi pentru slava numelui Său. Ei au întristat din nou şi din nou pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă ar fi umblat în ascultare faţă de lumina care le-a fost trimisă din cer, experienţa pe care o au ei în naşterea şi dezvoltarea soliei îngerului al treilea ar fi fost de mare valoare în a ajuta să facă desăvârşită lucrarea pentru acest timp, dar ei au refuzat să ocupe poziţia pentru care au fost chemaţi şi au eşuat să facă lucrarea pentru care Dumnezeu i-a calificat, şi ei stau ca nişte critici, crezând că pot discerne multe lacune în bărbaţii pe care Dumnezeu îi foloseşte. Agenţii aleşi de Dumnezeu s-ar fi bucurat să se unească cu bărbaţii [1247] care s-au ţinut departe de ei, întrebând, criticând şi opunându-se. Dacă ar fi existat între aceşti fraţi unirea pe care Hristos, în lecţiile Lui, a poruncit-o ucenicilor Săi, unele greşeli şi erori care au apărut, ar fi fost evitate. Dar dacă bărbaţii care ar fi trebuit să-şi folosească experienţa pentru promovarea lucrării, au muncit ca să o împiedice, şi au apărut greşeli care nu ar fi apărut dacă ei ar fi stat la locul datoriei lor, pe cine să tragă Dumnezeu la răspundere pentru aceste erori de pe urmă? El va socoti responsabili tocmai pe aceia care ar fi trebuit să primească lumina şi să se unească cu străjerii credincioşi în aceste zile de primejdie. Dar s-au unit ei astfel? – Ei s-au ţinut în poziţia celor care nu vor să primească lumina pentru ei înşişi, şi interceptează lumina pe care Dumnezeu vrea să o trimită la alţii. Ei s-au aşezat între Dumnezeu şi lumină, şi au pierdut lumina preţioasă şi pacea pe care le aveau, şi au pierdut, de asemenea, apa scoasă din izvorul preţios al luminii şi vieţii. Ei s-au pus în poziţia în care nu se poate avea încredere în ei ca în oameni ai ocaziei, aleşi de Dumnezeu.

Dumnezeu vrea o stare de lucruri complet diferită. El vrea ca aceşti oameni care cred că este de datoria lor să blocheze roţile, să pună umărul la carul adevărului, şi să-l împingă pe panta ascendentă. Ei ar trebui să-şi amintească faptul că Hristos spune ucenicilor Săi, „Voi toţi sunteţi fraţi.” Cei care au dispreţuit oamenii care au dus solia lui Dumnezeu, au dispreţuit nu oamenii, ci pe Domnul, care le-a dat solia şi lucrarea de făcut. Toate acestea, Dumnezeu le va cere din mâinile lor. Lucrarea Domnului avea nevoie de fiecare picătură şi de fiecare frântură din experienţa pe care a dat-o fraţilor Butler şi Smith, dar ei au urmat propriul lor curs în unele lucruri, fără să ţină cont de lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o. Dacă fratele Littlejohn ar fi umblat în lumină, ar fi fost [1248] o mare binecuvântare în multe feluri; dar egoismul a închis într-o măsură nenorocită sufletul lui, şi el a privit şi a criticat cursul acţiunii acelor oameni cărora Dumnezeu le-a dat solia adevărului care trebuie vestită lumii în acest timp. Domnul, în providenţa Lui, a permis acestor fraţi care fac lucrarea Sa, să facă unele greşeli. Pentru ce motiv? – Pentru a descoperi ce este în inimile oamenilor care au făcut de asemenea greşeli, şi pe care Dumnezeu i-a iertat îndurător, în mod repetat. Dumnezeu îi încearcă şi face să se vadă ce fel de spirit au. El nu aprobă lucrarea lor de a se ţine departe de lumină şi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei nu vor primi o recompensă pentru opoziţia lor în spirit, faţă de lucrarea lui Dumnezeu.

Bărbaţii care ar fi trebuit să fie cu ani de zile în avans faţă de ceea ce sunt ei, care ar fi trebuit să înveţe de la Dumnezeu, umilindu-şi inimile înaintea Lui, primind Duhul lui Hristos, înălţându-şi glasurile în avertizare şi dând trâmbiţei un sunet clar, nu au acum niciun motiv de triumf. Dumnezeu îi va socoti responsabili pentru binele pe care l-ar fi făcut dacă ar fi ţinut pasul cu soliile pe care Dumnezeu le-a dat, dar nu l-au făcut. Dacă zi de zi ar fi fost îmbibaţi de Duhul Lui, ei ar fi putut face acea lucrare care a fost făcută de către fraţii lor, pe care ei i-au criticat şi condamnat. Ceea ce este esenţial pentru vestirea adevărului, este darul Duhului Sfânt, care trebuie să îndrume, să conducă şi să protejeze sufletul de puterea înşelătoare a lui Satana în aceste ultime zile pline de capcane şi amăgiri. Duhul Sfânt trebuie să facă o lucrare pentru fiinţele umane, care abia dacă este înţeleasă de mintea omului. Noi aspecte ale adevărului urmează să fie deschise vederii noastre. Oh, bogăţia Cuvântului lui Dumnezeu, este foarte puţin apreciată! Fără ca Duhul Sfânt să-Şi facă lucrarea asupra inimii omului, caracterul nu va fi dezvoltat după asemănarea divină.

Domnul va îmbogăţi mintea celor care sunt în căutarea [1249] comorilor ascunse ale adevărului. Ce făgăduinţă a făcut Domnul nostru Isus Hristos ucenicilor Săi, ca să le ofere mângâiere pentru plecarea Sa din mijlocul lor? Făgăduinţa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Influenţa divină a Duhului Sfânt avea să coopereze cu mintea omenească şi să le readucă aminte ceea ce Hristos vorbise cu ei. Sămânţa adevărată pentru acest timp de pericol este Duhul Sfânt, pentru că va aduce primitorului, ca urmare, toate celelalte binecuvântări. Adevărul crezut, va transforma caracterul. În lumina adevărului care străluceşte în zilele noastre, noi suntem mustraţi pentru lipsa Duhului Sfânt. Această lipsă este o dovadă a faptului că nu există o abundenţă a acelei credinţe care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul. Atât timp cât indivizii sunt mulţumiţi cu o teorie a adevărului, şi sunt lipsiţi de lucrarea de zi cu zi a Duhului lui Dumnezeu asupra inimii, care se manifestă în exterior prin transformarea caracterului, ei se exclud de la calificarea care i-ar pregăti pentru o mai mare eficienţă în lucrarea Stăpânului. Cei care sunt lipsiţi de Duhul Sfânt, nu pot fi străjeri credincioşi pe zidurile Sionului, pentru că ei sunt orbi faţă de lucrarea care ar trebui să fie făcută, şi nu dau trâmbiţei un sunet clar.

Botezul Duhului Sfânt, ca în ziua Cincizecimii, va duce la o renaştere a religiei adevărate, şi la realizarea multor lucrări minunate. Inteligenţe cereşti vor veni printre noi, iar oamenii vor vorbi mişcaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Dar dacă Domnul ar lucra asupra oamenilor aşa cum a făcut în ziua Cincizecimii şi după ziua aceea, mulţi dintre cei care acum pretind să creadă adevărul, vor şti aşa de puţin despre lucrarea Duhului Sfânt încât vor striga, „Feriţi-vă de fanatism.” Ei ar spune despre cei umpluţi cu Duhul Sfânt, „Aceşti oameni s-au îmbătat [1250] cu must.” Timpul nu este prea departe când oamenii vor dori o relaţie mult mai apropiată cu Hristos, o unire mult mai strânsă cu Duhul Sfânt decât au avut, şi pe care nu o vor avea vreodată dacă nu renunţă la voinţa şi la calea lor, şi nu se supun voii şi căii lui Dumnezeu. Marele păcat al celor care pretind a fi creştini este faptul că ei nu-şi deschid inima pentru a primi Duhul Sfânt. Când sufletele tânjesc după Hristos şi caută să devină una cu El, atunci cei care sunt mulţumiţi cu o formă de evlavie, exclamă, „Fiţi atenţi, nu mergeţi în extreme.” Când îngerii din ceruri vin printre noi şi lucrează prin intermediul agenţilor omeneşti, se produce o convertire  temeinică, substanţială, după modelul convertirilor de după ziua Cincizecimii. Acum, fraţilor, fiţi atenţi şi nu fiţi prinşi sau nu încercaţi să creaţi emoţie omenească. Dar în timp ce suntem atenţi să nu fim prinşi de emoţii omeneşti, n-ar trebui să fim printre cei care ridică întrebări şi nutresc îndoieli cu privire la lucrarea Duhului lui Dumnezeu; pentru că vor exista unii care vor întreba şi vor critica atunci când Duhul lui Dumnezeu ia în stăpânire bărbaţi şi femei, din cauză că inimile lor nu sunt mişcate, ci sunt reci şi de neimpresionat.

Convertirea este ceea ce trebuie să vedem printre oameni, înainte de a fi pregătiţi să stea în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Adevărul este întotdeauna agresiv, nu este un element pasiv, mort; el este o putere lucrătoare, care operează asupra inimilor acelora care cred. Domnul nu onorează niciodată fariseismul rece şi necredinţa. Fie ca toţi fraţii noştri să citească primele câteva capitole din Fapte, şi să vadă cum a lucrat Domnul şi cum va lucra acolo unde este hrănită credinţa în inimile poporului Său. Nimic să nu fie făcut din spirit de ceartă sau slavă deşartă, ci toţi să slujească lui Dumnezeu cu inimi pure, curate, neegoiste, având ochiul îndreptat numai spre slava lui Dumnezeu. Avem nevoie de putere de sus, o putere mai mare decât cea muritoare, pentru a însoţi proclamarea [1251] ultimei solii de milă către lumea noastră. Fiind însoţiţi de această putere, vor fi obţinute victorii care vor face evident că puterea divină însoţeşte cuvintele agenţilor omeneşti pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru a înfrânge minunile mincinoase ale acestui timp degenerat.

Dumnezeu ne-a încredinţat capacităţi ca să putem face cât mai mult cu ele, spre slava Lui. Hristos a spus, „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.” Intelectul poate fi cultivat, şi prin utilizarea armonioasă a facultăţilor noastre, sub controlul Duhului Sfânt, putem dezvolta un caracter puternic, ferm. Un caracter neprihănit format după asemănarea caracterului lui Hristos, are o valoare mai mare decât cea a aurului sau a pietrelor preţioase. Cei care cooperează cu Domnul Isus Hristos în formarea unui caracter neprihănit vor deveni împreună lucrători cu Dumnezeu. Ei îşi vor face partea lor, ca agent omenesc prin care Dumnezeu ajunge la inimile şi minţile bărbaţilor şi femeilor care sunt despărţiţi de El prin păcat, şi îi vor câştiga pentru Hristos. Nimeni nu poate copia modelul Isus Hristos fără a deveni un canal de lumină pentru a influenţa pe alţii. Niciun om nu trăieşte pentru sine. Dumnezeu are pretenţii de la noi în mod individual şi în viaţa noastră scurtă de probă, El ne cere să exercităm puterile pe care ni le-a acordat, pentru a ne iubi unul pe altul aşa cum ne-a iubit El. Noi nu trebuie să muncim având în vedere doar această scurtă viaţă, ci să acţionăm având în vedere veşnicia, să acţionăm ca şi cum perdeaua dintre noi şi universul cerului ar fi trasă, şi am putea vedea cu ochiul credinţei pe Hristos privind asupra noastră şi încurajându-ne în lucrarea noastră. Studiaţi cu sârguinţă lecţiile pe care El le-a dat ucenicilor Săi, pentru că El a declarat, „Cuvintele, pe care vi   le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” Există măduvă şi grăsime în aceste lecţii. Hristos S-a rugat Tatălui Său [1252] pentru ucenicii Săi. El a spus, „Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”

Fraţii mei, propovăduiţi pe Hristos. E nevoie să-L ţinem înălţat înaintea lumii, ca oamenii să poată privi mila şi neprihănirea Lui. Meditaţi asupra lecţiilor pe care Hristos le-a dat ucenicilor Săi, pentru ca acestea să fie date din nou lumii. Acesta este Cuvântul care a devenit trup şi a locuit printre noi.  Interesul veşnic al lumii depinde de faptul că oamenii cunosc pe Hristos ca Mântuitor al lor, personal. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”  Pana inspiraţiei a trasat cuvintele pe care Hristos le-a rostit, pentru ca cei care cred în El, să poată da altora cuvintele pe care El li le-a dat. Cei aflaţi în lucrare ar trebui să aşeze în faţa oamenilor lecţiile care trebuie să fie aduse în viaţa de familie. Părinţii trebuie să fie învăţaţi să simtă responsabilitatea solemnă de a învăţa pe copiii lor lecţiile date lor de către Hristos, atât în ​​Vechiul cât şi în Noul Testament. Copiii au fost în mod ciudat neglijaţi, şi oamenii ar trebui să fie luminaţi în ceea ce priveşte religia căminului.

Duhul Sfânt prezintă marea şi înnobilatoarea temă a lui Hristos şi a neprihănirii Sale, şi ochii multora sunt unşi pentru a discerne lucrurile spirituale. Mulţi câştigă o înţelegere mai completă a lecţiilor cuprinse în Cartea sfântă decât cea pe care au avut-o în trecut, şi ei discern un standard mai ridicat al evlaviei. Ei văd că există o lucrare de făcut pentru lume, care necesită zel stăruitor şi energie, tăgăduire de sine şi jertfire de sine pentru Hristos. Va fi descoperit un tip de creştinism mai înalt şi mai sfânt decât cel pe care l-am văzut de mulţi ani. Avem nevoie atât de mare de atingerea divină, încât nu putem să mai lucrăm potrivit standardului nostru scăzut, iubitor de tihnă şi indiferent. Dar când biserica este corect [1253] educată, şi membrii acesteia sunt instruiţi cu înţelepciune, atât cei în vârstă cât şi cei tineri vor avea un singur gând, acela de a lucra. Marele proiect de a trimite lumina în toate părţile lumii, va cere misionari în număr mult mai mare decât cei pe care i-am trimis deja. Copiii nu au fost educaţi, disciplinaţi şi instruiţi aşa cum voia Dumnezeu, pentru a se ridica o armată mare de lucrători pentru înaintarea cauzei Lui.

La prima venire a lui Hristos, îngerii au rupt tăcerea nopţii cu aclamaţii de laudă, şi au proclamat slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. El vine din nou în curând, cu putere şi slavă mare. Cei care nu sunt uniţi cu lumea, îşi vor da seama că timpul cere mai mult decât cuvântări slabe, neclare şi metodice. Ei vor vedea că seriozitatea şi puterea trebuie să însoţească cuvântul, ceea ce va stârni puterile iadului să se opună avertismentelor lui Dumnezeu rânduite să ajungă la oameni pentru a-i trezi din siguranţa lor carnală, ca să se pregătească pentru marele eveniment aflat chiar în faţa noastră. Făgăduinţa este, „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori  în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Dumnezeu nu va accepta niciun mesaj somnolent şi fără vlagă în acest timp. În timpurile vechi, „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”, şi ne putem aştepta la o astfel de învăţătură în zilele noastre. Ştiu că Domnul a lucrat cu puterea Sa în Battle Creek. Nimeni să nu încerce să nege acest lucru, pentru că făcând astfel, vor păcătui împotriva Duhului Sfânt. Din cauză că poate fi nevoie de a avertiza şi de a preveni pe fiecare să umble cu atenţie şi rugăciune, pentru ca influenţa înşelătoare a inamicului să nu conducă pe oameni departe de Biblie, nimeni să nu presupună că Dumnezeu nu-Şi va manifesta puterea în rândul poporului Său [1254] credincios; pentru că El va lucra şi nimeni nu-L poate împiedica. Numele Lui va fi o laudă pe pământ. „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” Unele suflete vor vedea şi vor primi lumina, dar cei care s-au opus mult timp luminii, pentru că nu a venit potrivit cu ideile lor, vor fi în pericol să numească lumina întuneric, şi întunericul lumină; dar puterea lui Dumnezeu va strica refugiul minciunii, şi slava Lui va fi descoperită. Fie ca nicio rază de lumină să nu găsească împotrivire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu să nu fie interpretată ca întuneric. Dumnezeu nu va lăsa pe poporul Său să lupte singur, fără cooperarea îngerilor cereşti, împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Puterea lui Dumnezeu se va manifesta pentru a ţine sub control puterea vrăjmaşului. Dumnezeu va da biruinţă adevărului.

Ellen G. White [1255]