Scrisoarea 77, 1893 - Către W. Ings

Scrisoarea 77, 1893 - Către W. Ings

Scrisoarea 77, 1893
9 ianuarie 1893,
George's Terrace,
St. Kilda Road,
Melbourne

CĂTRE W. INGS
PUNEŢI  DEOPARTE  DIFERENŢELE; IUBIŢI-VĂ  UNII  PE  ALŢII; VESTIŢI  ADEVĂRUL

 

În această după-amiază am avut o conversaţie lungă cu fratele Foster, membru al bisericii din Prahran, care este în încurcătură şi încercare. El este croitor de meserie şi este un muncitor de prima clasă. Înainte să accepte adevărul, el a ocupat o poziţie care i-a adus 30 dolari pe săptămână. Când a început să ţină Sabatul, i s-a permis să-şi păstreze poziţia, pierzându-şi doar salariul pentru zilele de Sabat. El este o persoană cu o comportare bună şi are înzestrare pentru a învăţa pe alţii adevărul. El şi-a lăsat poziţia şi a venit ca lucrător în câmpul misionar, dar a fost trimis singur într-un loc dificil, şi a devenit descurajat şi confuz, şi aproape că a simţit că este sub puterea înşelătoare a lui Satana.

La conferinţa de anul trecut, el a avut o discuţie cu mine. A devenit liber; întâlnirea i-a făcut bine. De atunci, s-a mutat la Melbourne, a lucrat în meseria sa şi a condus adunările în Prahran. Dar în starea lui prezentă de depresie, este foarte constrâns; având o sănătate şubredă, o familie mare, s-a descurajat mult, iar în această stare a minţii Satana a adus asupra lui ispita şi întunericul. De săptămâni el trece printr-o încercare dureroasă, şi azi a venit să-mi spună problemele sale.

El zice că ştia atât de puţin despre mărturii, că nu a înţeles cum susţineau ele cauza. Odată, pe când era nedumerit şi a cerut lumină de la Domnul, a avut un vis cutremurător. El a văzut-o pe sora White într-o barcă, vâslind pe valurile care aruncau stropi [1118] luminoşi în toate direcţiile. Ea a intrat în camera unde era şi el alături de alţii. El s-a mutat pentru ca ea să nu poată ajunge la el, când o mână s-a întins spre el şi i-a dat o hârtie. Hârtia ardea. [O voce a spus:] „Citeşte repede.”

El a stins focul şi a deschis hârtia. Era o mărturie şi o cheie se găsea deasupra mărturiei. Interpretarea a venit în mintea sa cu o mare putere: cheia mărturiilor se găseşte chiar în mărturii. El s-a trezit cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui. Atunci, s-a rugat, „Doamne, du-mă la mărturia pe care ar trebui să o citesc, şi care mi-ar veni în ajutor.” El a luat Mărturia 31, si a deschis la articolul „Mărturii respinse.” A citit-o cu un interes profund şi a fost puternic impresionat că mărturiile erau de la Dumnezeu.

După aceasta, el a văzut în Review, articolul fratelui A. T. Jones despre chipul fiarei, şi apoi pe acela al fratelui Smith, prezentând o viziune contradictorie. El a fost încurcat şi nedumerit. El primise multă lumină şi mângâiere prin citirea articolelor scrise de fraţii Jones şi Waggoner, dar iată că unul dintre lucrătorii mai în vârstă, care a scris multe din cărţile noastre de bază şi despre care noi am crezut că e învăţat de Dumnezeu, părea să fie în contradicţie cu fratele Jones.

Ce ar putea însemna toate acestea? Greşeşte fratele Jones? Fratele Smith greşeşte? Cine este cel corect? El a devenit confuz. Când lucrătorii importanţi în cauza lui Dumnezeu iau poziţii diferite în aceeaşi revistă, pe cine ar trebui să credem? Cine are poziţia corectă? [1119]

Fratele Foster a fost în aşa nedumerire încât a trimis vorbă prin scrisoare că nu poate conduce adunările. De la începutul săptămânii de rugăciune, ispitele au apăsat atât de tare asupra lui, încât nu a primit niciun beneficiu.

Diferenţele dintre bărbaţii noştri conducători i-au absorbit toate gândurile, şi el suferă mult din această cauză. I-am spus că mă aşteptam ca alţii care vor citi aceste articole, să aibă aceeaşi experienţă. Aceste diferenţe nu ar trebui să fie făcute public, pentru că aceia care sunt slabi în credinţă se pot poticni şi rezultatul ar putea fi pierderea sufletului lor. Am simţit un regret profund şi o adâncă părere de rău a inimii, pentru că ştiu că Domnul a fost nemulţumit.

Dar am spus, „frate Foster, tu ai Biblia. Caută pe paginile ei cu o inimă rugătoare; Răscumpărătorul tău a promis că Duhul Sfânt te va conduce în tot adevărul. Tu ai un Învăţător care este plin de înţelepciune, Unul care niciodată nu greşeşte. Îţi cer, înaintea lui Dumnezeu, să încetezi cu îngrijorările, să primeşti razele preţioase ale luminii care vine la tine. Bucură-te de adevăr, aşa cum este el în Isus, umblă în lumină cât timp ai lumină, şi mai multă lumină va străluci asupra ta de la Sursa întregii lumini.

Nu-ţi chinui mintea, stăruind asupra diferenţelor pe care crezi că le poţi discerne. Dacă fraţii noştri conducători sunt atât de puţin înţelepţi încât să permită ca punctele lor de vedere contradictorii să apară în ziarul care ajunge la lume, dacă ei prezintă aceste diferenţe înaintea unei adunări mari, care vine să se închine lui Dumnezeu în tabernacol sau în altă parte, fac exact lucrurile pe care Domnul Isus le-a spus să nu le facă, şi merg contrar luminii date lor prin mărturii. [1120]

Acum, fraţilor, zelul care conduce la acest tip de lucrare, nu este inspirat de Dumnezeu; Hristos niciodată nu îndeamnă vreun om să lucreze împotriva lui Hristos. El nu ne va conduce să contracarăm propria Sa instrucţiune, sau să acţionăm contrar spiritului rugăciunii pe care a înălţat-o pentru ucenicii Săi chiar înainte să-i părăsească.

El ştia că ei vor fi expuşi încercărilor din partea opoziţiei lumii şi a spus, „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei  n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:12-15).

Lucrarea noastră este în mod clar agresivă. Lupta noastră trebuie să fie îndreptată împotriva greşelilor şi păcatului, nu împotriva unui alt om. Dumnezeu ne cere să fim tărie unul pentru altul, să vindecăm, nu să distrugem. Noi trebuie să primim în mod constant lumină, şi nu trebuie să refuzăm solia şi nici pe solii prin care Dumnezeu trimite lumină poporului Său.

Dacă înainte de publicarea articolului fratelui Jones cu privire la chipul fiarei, fratele Smith ar fi discutat cu el în mod clar, arătând că  punctul său de vedere este diferit de cel al fratelui Jones şi că, dacă articolul va apare în Review, el însuşi trebuie să prezinte o poziţie opusă, atunci problema ar fi fost într-o lumină mai favorabilă decât acum. [1121]

Dar mersul lucrurilor în acest caz a fost acelaşi ca la Minneapolis. Cei care s-au opus fraţilor Jones şi Waggoner, nu au manifestat nicio dispoziţie să se adune ca fraţi, şi cu Biblia în mână, să ia în discuţie cu rugăciune şi cu un spirit asemenea lui Hristos, punctele de vedere diferite. Aceasta este singura cale care poate primi aprobarea lui Dumnezeu, şi mustrarea Lui a fost asupra celor care nu au vrut să facă acest lucru la Minneapolis.

Totuşi, acest război orb continuă. Oameni de aceeaşi credinţă, din acelaşi oraş, îşi întorc armele unii împotriva altora. Este o uimire pentru universului ceresc. Mă simt profund întristată, şi dacă aceste lucruri sunt o întristare pentru mine, cum sunt ele pentru Isus, Cel care a suferit o agonie cumplită pe cruce pentru a răscumpăra oamenii de sub puterea lui Satana şi pentru a-i face una în Hristos? „Voi toţi sunteţi fraţi.” Ce poate conduce pe fraţi să prezinte în faţa lumii opinii contrare, fără ca mai întâi să vină împreună cu dragoste, ca să compare vederile pentru a vedea dacă nu pot fi puse în armonie? Fraţii mei, îmi spuneţi ce spirit îi îndeamnă pe ei la acţiune?

Noi ştim că fratele Jones a vestit solia pentru acest timp – hrană la timp pentru turma înfometată a lui Dumnezeu. Cei care nu-şi permit ca prejudecata să le închidă inima împotriva soliei trimise din cer, pot simţi spiritul şi forţa adevărului. Fratele Jones a dus solia din biserică în biserică şi dintr-o ţară în alta, iar lumina, libertatea şi revărsarea Duhului lui Dumnezeu, au însoţit cuvântul, pe când evenimente de natura cea mai surprinzătoare în împlinirea profeţiei, arată că marea criză se apropie cu paşi repezi.

Fratele Jones încearcă să trezească poporul care mărturiseşte a fi al lui Dumnezeu din somnul lui de moarte, pentru a vedea importanţa avertizării [1122] lumii. Dar el avansează unele idei cu care nu toţi sunt de acord şi instantaneu, fratele Gage este trezit; el se echipează pentru luptă, şi în faţa adunării din tabernacol, îşi afişează poziţia de opozant al fratelui Jones. A fost aceasta rânduiala lui Dumnezeu? A trecut Duhul Domnului de la fratele Jones şi l-a inspirat pe fratele Gage să facă aceasta? Să presupunem că declaraţia fratelui Jones cu privire la formarea chipului fiarei a fost prematură; a cerut situaţia o asemenea demonstraţie? Eu spun Nu, nu; dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine.

Regulile Bibliei trebuie să fie strict respectate. Problema în dreptul căreia prevalează o diferenţă de opinie, ar trebui să fie luată în considerare cu calm, cu multă rugăciune, cu inima dornică de unitate, şi cu dragostea desăvârşită a unui suflet pentru celălalt suflet. Examinaţi fiecare punct ca şi cum aţi vedea întregul univers ceresc privind asupra voastră. Dacă există dovezi clare că unul dintre fraţi greşeşte, încercaţi să-l convingeţi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă succesul nu încununează eforturile voastre, chiar şi atunci lumea are nicio treabă cu această problemă, pentru că aceasta ar dezonora adevărul lui Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care El L-a trimis.

Am primit scrisori din diferite locuri, relatând consecinţele triste, descurajatoare ale acestor lucruri. Avem destulă opoziţie din partea vrăjmaşilor noştri, şi vom avea conflicte aprige şi puternice; să nu cauzăm acum Satanei satisfacţie din cauza luptelor de fărâmiţare din rândurile noastre. Unitatea pentru care Mântuitorul nostru S-a rugat, să fie adusă în viaţa noastră practică. Pacea, pacea lui Hristos, inspirată de adevăr şi susţinută de dreptate, trebuie să o cultivăm fiecare dintre noi. [1123]

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât Şi-a manifestat dragostea dându-L pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13: 34, 35). „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12). Zelul vostru să se manifeste nu expunându-vă diferenţele, ci cultivând planta preţioasă a dragostei, aşa cum ne-a spus Isus să facem.

(1 Ioan 3:16, 18, 19, 23; 4:8-13, 20, 21, citate).

Am citat numai câteva pasaje, dar Biblia abundă în asemenea lecţii. Dacă nu este posibil să iubim pe Dumnezeu fără a iubi pe fratele nostru, cazul va fi cu siguranţă împotriva noastră în curţile cerului dacă nu nutrim dragoste creştinească unii faţă de alţii. Cuvântul este foarte clar.

Sufăr peste măsură de mult când văd cât de puţină dragoste este nutrită şi manifestată între fraţi. Cât timp va folosi Satana argumentele sale împotriva noastră şi cât timp ne va slăbi influenţa descoperind altora cât de puţină dragoste, consideraţie şi respect arătăm unii faţă de alţii? Nu este timpul să fim împlinitori ai Cuvântului, şi nu doar ascultători? Nu ar trebui să ne examinăm îndeaproape sufletele şi să vedem dacă avem dragostea lui Dumnezeu?

Isus a venit în asemănarea cărnii păcătoase, pentru ca printr-o viaţă curată şi sfântă, să condamne păcatul în trup. El a venit în lumea noastră pentru a reprezenta caracterul lui Dumnezeu, şi lucrarea noastră este de a reprezenta caracterul lui Hristos. Dacă am pierdut dragostea Lui din inimă, lucrarea noastră este să căutăm pe Domnul, ca inimile să ne fie reînnoite prin Duhul Său cel Sfânt. [1124]

„Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: ‚Eu sunt al lui Pavel!’ – ‚Şi eu, al lui Apolo!’ – ‚Şi eu, al lui Chifa!’ – ‚Şi eu, al lui Hristos!’ – Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” (1 Cor. 1: 10-13).

Motivul dezbinării sau a discordanţei în biserică este despărţirea de Hristos. Secretul unităţii este unirea cu Hristos. Hristos este marele Centru. Ne putem apropia unii de alţii doar în măsura în care ne apropiem de Centru. Dacă vom fi uniţi cu Hristos, vom fi cu siguranţă uniţi cu fraţii noştri în credinţă.

A fi creştin înseamnă mult mai mult decât se presupune. Creştinul este asemenea lui Hristos. Calitatea de membru în biserică, nu ne face creştini. A pătruns în inimă, lumina de la Hristos? Locuieşte dreptatea, puritatea şi adevărul, în templul sufletului? Ar trebui să ştim, pentru că roadele se văd. (Gal. 5:22 – 26; 6: 1 – 3, citate). Nu este momentul ca fratele să hrănească prejudecata împotriva fratelui. Nu puneţi în mâinile vrăjmaşului nostru ceva care sugerează vreo diferenţă între noi, chiar în opinii.

Conferinţa de la Minneapolis a fost ocazia de aur pentru toţi cei prezenţi, de a-şi umili inimile înaintea lui Dumnezeu şi de a primi pe Isus ca marele Învăţător, dar poziţia luată de unii la întâlnire s-a dovedit a fi ruina lor. Ei niciodată n-au văzut clar de atunci încoace, şi nici nu vor vedea, pentru că ei nutresc în mod insistent spiritul care a existat acolo, un spirit vătămător, de critică [1125] şi denunţare. După acea întâlnire, lumină abundentă şi dovezi au fost dăruite cu îndurare, ca toţi să poată înţelege adevărul.

Cei care au fost atunci înşelaţi, ar fi putut veni la lumină. S-ar fi putut bucura în adevăr aşa cum este el în Hristos, dacă nu ar fi fost mândria inimii lor rebele. Ei vor fi întrebaţi la judecată, „Cine v-a cerut să vă ridicaţi împotriva soliei şi a solilor pe care i-am trimis poporului Meu cu lumină, cu har şi putere? De ce v-aţi ridicat sufletele împotriva lui Dumnezeu? De ce aţi blocat calea cu spiritul vostru pervers? Iar apoi, când a fost adusă dovadă peste dovadă, de ce nu v-aţi umilit sufletele înaintea lui Dumnezeu, şi de ce nu v-aţi pocăit de faptul că aţi respins solia de har pe care El v-a trimis-o?” Nu Domnul a inspirat pe aceşti fraţi, să se opună adevărului. El a dorit ca ei să fie botezaţi cu Duhul Sfânt, şi să fie canale vii de lumină pentru a duce lumina lumii, în raze clare şi strălucitoare.

„De la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” (2 Tes. 2: 13). Potrivit lui Dumnezeu, sunt două agenţii care lucrează pentru mântuirea omului – influenţa divină şi o credinţă puternică, vie, care lucrează, o credinţă care primeşte adevărul. Dumnezeu nu cere niciunui om să îşi lase deoparte raţiunea şi să se supună unei credulităţi oarbe. Dar noi trebuie să cercetăm Scripturile în spiritul unor învăţăcei.

Cu blândeţea lui Hristos, analizaţi fiecare punct de diferenţă. Căutaţi adevărul, ca pe o comoară ascunsă. Nu e de dorit să se ignore aceste chestiuni de interes vital. Afirmaţiile omeneşti sunt la fel de lipsite de valoare, ca paiele. Mulţi vor pierde cărarea către cer pentru că şi-au asumat riscul de a-şi baza credinţa pe oameni. Ei [1126] se opun soliei de har pentru că cineva în care ei au încredere, este indiferent faţă de aceasta. Dar sufletul este de prea mare valoare ca să-şi aşeze credinţa pe un om. Nimeni în afara lui Hristos nu poate răscumpăra sufletul.

Noi avem Cuvântul lui Dumnezeu, şi acesta este singurul în care putem avea încredere de neclintit. „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” Noi trebuie să înţelegem obligaţiile care ne revin prin această cooperare, sau altfel, nu vom primi aprobare la judecată. „Împreună lucrători cu Dumnezeu”, înseamnă tovarăşi de lucru cu cei ce au natura noastră căzută, dar care cooperează cu agenţiile divine. Lucrarea de mântuire este aceea de a realiza unirea omenescului cu divinul.

Timpul de primejdie este acum asupra noastră. Nu se mai poate spune despre acesta că va fi în viitor. Puterea fiecărei minţi, sfinţită pentru lucrarea Stăpânului, trebuie să fie angajată, nu ca să îngrădească calea înaintea soliilor pe care Dumnezeu le trimite poporului Său, ci să lucreze în mod unit pentru pregătirea unui popor care să stea în marea zi a lui Dumnezeu. Nu inspiraţia cerească este cea care ne conduce să fim suspicioşi, aşteptând ocazia şi apucând-o cu lăcomie, pentru a demonstra că fraţii care diferă de noi în vreo interpretare a Scripturii, nu sunt sănătoşi în credinţă.

Este pericol ca acest fel de acţiune să producă exact rezultatul pe care ei caută să-l evite, şi într-o mare măsură vina va fi asupra acelora care pândesc să vadă răul. Dacă ar fi fost fără prejudecăţi, şi dacă ar fi umblat în umilinţă, ar fi fost pregătiţi să primească lumina indiferent de sursă; dacă ar fi recunoscut Duhul lui Dumnezeu şi harul lui Hristos, ei ar fi fost într-adevăr canale de lumină şi lunga lor experienţă i-ar fi făcut sfetnici de bază, oameni cu judecată sănătoasă. [1127]

Dumnezeu vrea ca oamenii din poporul Său să se iubească şi să se ajute unul pe altul, consolidând astfel orice lucrare bună. Ar trebui să ne sfătuim unii cu alţii, lucrătorii în vârstă, experimentaţi, cu cei pe care Dumnezeu vrea să îi ridice pentru a face să înainteze lucrarea Sa, cu cât ne apropiem de marea încheiere. Dar dacă oameni ca fratele Smith, fratele Van Horn şi fratele Butler, vor sta deoparte, neamestecându-se cu elementele pe care Dumnezeu le vede esenţiale să ducă mai departe lucrarea în aceste vremuri primejdioase, vor fi lăsaţi în urmă. Dumnezeu va desăvârşi lucrarea Sa în neprihănire. Aceşti fraţi au avut toate ocaziile de a sta în rândurile care merg spre victorie, dar dacă ei refuză, lucrarea va avansa fără ei.

Dumnezeu va trimite solia prin cine va voi El; solia Sa nu se va întoarce la El fără rod, ci va realiza ceea ce a fost trimisă să facă. Dacă ei refuză solia, oamenii pe care Dumnezeu i-a dorit să aibă aceeaşi relaţie cu lucrătorii tineri ca Moise faţă de Iosua, vor eşua în a face lucrarea pe care Domnul a dorit ca ei s-o facă. Ei vor fi o piatră de poticnire, în loc de a fi o binecuvântare. Lucrarea va merge înainte, dar aceşti fraţi care ar fi putut să primească cele mai mari binecuvântări, vor suferi o pierdere veşnică, întrucât chiar dacă s-ar pocăi şi ar fi mântuiţi în cele din urmă, niciodată nu vor putea recâştiga ceea ce au pierdut prin purtarea lor greşită. Ei ar fi putut să fie instrumentele lui Dumnezeu pentru a duce lucrarea înainte cu putere, dar influenţa lor a fost exercitată pentru a contracara solia Domnului, pentru a face ca lucrarea să fie pusă sub semnul întrebării. Trebuie să se pocăiască de fiecare din aceste amănunte.

Opoziţia chiar din rândurile noastre a pus asupra solilor Domnului o sarcină laborioasă, care le-a pus sufletul la încercare, pentru că au avut de întâmpinat dificultăţi şi obstacole care nu ar fi trebuit să existe. În timp ce trebuia realizată această lucrare [1128] în poporul nostru pentru a-i face dornici ca Dumnezeu să lucreze în ziua puterii Sale, lumina slavei lui Dumnezeu nu a strălucit în raze clare şi puternice pentru lumea noastră. Mii de oameni care sunt acum în întunericul erorii, ar fi putut să fie adăugaţi în rândurile noastre.

Tot timpul, gândirea şi efortul folosite pentru a contracara influenţa fraţilor noştri care se opun soliei, au fost răpite lucrării de avertizare a lumii despre venirea grabnică a judecăţii lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu a fost prezent cu putere în mijlocul poporului Său, dar nu a putut fi revărsat asupra lor, pentru că nu şi-au deschis inimile ca să-L primească.

Nu de opoziţia lumii trebuie să ne temem, ci de elementele care lucrează printre noi, şi care au împiedicat solia. Eficienţa mişcărilor pentru răspândirea adevărului depinde de acţiunea armonioasă a acelora care mărturisesc a-l crede. Dragostea şi încrederea constituie o forţă morală care ar fi unit bisericile noastre şi ar fi asigurat armonia acţiunii; dar răceala şi lipsa de încredere au adus dezbinarea care ne-a tăiat puterea.

Domnul a intenţionat ca soliile de avertizare şi instrucţiunile date de Duhul pentru poporul Său, să ajungă pretutindeni. Dar influenţa care a crescut din împotrivirea faţă de lumină şi adevăr de la Minneapolis, a avut tendinţa de a face fără efect lumina pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său prin Mărturii. Marea Luptă, Vol. 4, nu a avut circulaţia pe care ar fi trebuit să o aibă, pentru că unii dintre cei care ocupă poziţii de răspundere au dospit în ei spiritul care a dominat la Minneapolis, un spirit care a întunecat discernământul poporului lui Dumnezeu.

Lucrarea opozanţilor faţă de adevăr avansează constant, în timp ce noi am fost obligaţi să ne dedicăm energiile în mare măsură pentru a contracara [1129] lucrarea pe care o face vrăjmaşul prin cei din rândurile noastre. Vederile mărginite ale unora şi opoziţia altora au limitat în mare măsură puterea şi mijloacele noastre între aceia care au cunoscut adevărul, dar nu au practicat principiile lui. Dacă fiecare ostaş al lui Hristos şi-ar fi făcut datoria, dacă fiecare străjer de pe zidurile Sionului ar fi dat un sunet clar din trâmbiţă, lumea ar fi auzit mai demult solia de avertizare. Dar lucrarea a rămas în urmă cu ani de zile. Ce motiv va fi prezentat lui Dumnezeu pentru întârzierea acestei lucrări?

În timp ce îngerii ţin cele patru vânturi ca să nu sufle, dând ocazia fiecăruia care are lumina, să o lase să strălucească înaintea lumii, au fost între noi la lucru influenţe care au strigat pace şi linişte. Mulţi nu au înţeles că noi nu avem timp, putere sau influenţă de pierdut, prin acţiune zăbavnică. În timp ce oamenii dorm, Satana a câştigat constant teren, folosind avantajele date lui, pentru a face ca lucrurile să fie după propria sa voie.

Domnul ne-a descoperit că solia către Laodicea se aplică bisericii din acest timp, şi totuşi cât de puţini o aplică în mod practic pentru ei înşişi. Dumnezeu a lucrat pentru noi, noi nu avem de ce să ne plângem pentru ce a făcut cerul, pentru că ne-au fost oferite cele mai bogate binecuvântări, dar poporul nostru a fost foarte reticent în a le primi. Cei care au fost atât de încăpăţânaţi şi de răzvrătiţi încât nu s-au umilit pentru a primi lumina pe care Dumnezeu, în mila Sa, a trimis-o pentru sufletele lor, au ajuns atât de lipsiţi de Duhul Sfânt, încât Domnul nu îi poate folosi. Dacă nu se vor converti, aceşti oameni nu vor ajunge niciodată în locuinţele binecuvântate.

Lucrarea unora care au predicat Cuvântul, a fost poluată cu murdărie şi trivialitate. Ei au făcut mai mult rău decât bine. Dacă ei [1130] nu se întorc de la căile lor rele, vor pieri împreună cu cei păcătoşi. Alţii au dus adevărul într-o manieră foarte indiferentă, ei nu au avut nicio povară reală a lucrării; ei au mers mai degrabă înapoi decât înainte. Este timpul ca de urgenţă să-şi întoarcă paşii, pentru că şi-au pierdut dragostea dintâi. Porunca Domnului pentru ei este, „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

O mare lucrare este înaintea noastră. Sunt puţini cei care duc povara responsabilităţii. Ei simt că Dumnezeu a încredinţat bisericilor noastre americane, datoria solemnă ca soliile adevărului să fie vestite lumii. Din toate naţiunile, se aude strigarea macedoneană, „Haideţi şi ajutaţi-ne.” Dumnezeu, în providenţa Sa, a deschis câmpuri înaintea noastră, iar dacă agenţii omeneşti cooperează cu agenţii divini, multe suflete pot fi făcute părtaşe unei credinţe curate şi mântuitoare. Apelul este făcut de ani de zile, dar poporul care mărturiseşte a fi al Domnului, a adormit în lucrarea care i-a fost dată, şi ea rămâne aproape neatinsă.

Dumnezeu a trimis solie după solie, ca să trezească bisericile noastre să facă ceva, şi să facă acum. Dar la chemarea lui Dumnezeu, „Pe cine să trimit?”, doar câteva voci răspund, „Iată-mă, trimite-mă.” Din cauza acestei neglijenţe, multe suflete vor pierde ocazia pe care Domnul a dorit să le-o dea.

(Luca 14: 16 – 24, citate)

Când solia lui Dumnezeu le este transmisă, mulţi se vor scuza în felul acesta. Dar lucrarea trebuie să fie grăbită, oriunde există o deschidere. Sunt necesari oameni şi bani pentru ca aceasta să înainteze. Chiar aici este ocazia noastră de a împărtăşi tăgăduirea şi jertfirea de sine a Mântuitorului pentru mântuirea sufletelor. [1131]

Nevoile lucrării cer mult mai mari cheltuieli decât până acum. Domnul cheamă poporul Său să facă orice efort pentru a reduce cheltuielile. Vă rog din nou ca, în loc de a cheltui bani pentru poze cu voi şi prietenii voştri, ar trebui să-i folosiţi într-o altă direcţie. Lăsaţi ca banii care au fost dedicaţi pentru satisfacerea eu-lui, să curgă în vistieria Domnului, pentru a susţine pe cei care lucrează pentru a salva sufletele care pier. Cei care au case şi terenuri să ia aminte la mesajul, „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie.” „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Mal. 3:10).

Domnul vine în curând. Noi trebuie să lucrăm cât este ziuă, pentru că vine noaptea, când niciun om nu poate lucra. Oh, mulţi, mulţi şi-au pierdut spiritul tăgăduirii şi al jertfirii de sine. Ei    şi-au îngropat banii în averi temporale. Sunt oameni pe care Dumnezeu i-a binecuvântat, oameni pe care Dumnezeu îi încearcă pentru a vedea cum vor răspunde faţă de beneficiile aduse lor de El. Ei au reţinut zeciuielile şi darurile până când datoria lor faţă de Domnul Dumnezeu a devenit atât de mare încât ei au îngălbenit la gândul de a reda Domnului ceea ce este al Lui – zecimea datorată. Grăbiţi-vă, fraţilor, aveţi acum ocazia de a fi cinstiţi cu Dumnezeu, nu întârziaţi. De dragul sufletelor voastre, nu-L jefuiţi pe Dumnezeu de zeciuielile şi darurile voastre.

Domnul cere ca fiecare dar al mijloacelor şi al abilităţii să fie pus în folosinţă. Când ocara indolenţei şi a trândăviei va fi ştearsă din biserică, Duhul lui Dumnezeu va fi manifestat plin de har; puterea [1132] divină se va combina cu efortul omenesc, biserica va vedea intervenţia providenţială a Domnului Dumnezeului oştirilor, iar lumina adevărului, lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos pe care El L-a trimis, va fi răspândită. Ca în vremurile apostolice, multe suflete se vor întoarce la Domnul. Pământul va fi luminat de slava îngerului din cer.

Dacă lumea are să fie convinsă în ce priveşte păcatul, că sunt călcători ai legii lui Dumnezeu, acest lucru va fi făcut de Duhul Sfânt care lucrează prin instrumentele omeneşti. Biserica are acum nevoie să se scuture din somnul ei de moarte, pentru că Domnul aşteaptă să binecuvânteze poporul Său, care va recunoaşte binecuvântarea Lui când vine şi o va răspândi în raze de lumină clare şi puternice.

„Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi. ... Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” (Ezech. 36: 25,27). Dacă pustiul bisericii devine ca un câmp roditor, iar câmpia roditoare devine ca o pădure, aceasta va fi prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu revărsat asupra poporului Său.

Agenţii cereşti aşteaptă de mult timp după agenţii omeneşti, membri ai bisericii, pentru a coopera cu ei în marea lucrare ce este de făcut. Ei aşteaptă după tine. Atât de vast este câmpul, atât de cuprinzător este planul, încât fiecare inimă sfinţită va fi împinsă să intre în slujire ca agent al puterii divine.

În acelaşi timp, va exista o putere care va stârni toate elementele de jos. Lucrarea îngerilor răi se va manifesta prin minciuni, iluzii, calamităţi, victime şi crime de un caracter neobişnuit. În timp ce Dumnezeu foloseşte îngerii milei pentru a lucra prin intermediul agenţilor Săi omeneşti, Satana îşi pune în acţiune agenţii lui, cerând tributul tuturor puterilor care se supun stăpânirii sale. [1133]

Vor fi mulţi domni şi mulţi dumnezei. Va fi auzită strigarea, „Iată, aici este Hristos”, şi „Iată, El este aici.” Planul secret al lui Satana îşi va descoperi lucrarea oriunde, cu scopul de a distrage atenţia de la datoria prezentă. Apariţia unui Hristos fals va trezi speranţe înşelătoare în minţile acelora care permit să fie înşelaţi. Membrii bisericii care sunt treji, se vor ridica în faţa situaţiei de urgenţă, manifestând mai multă sârguinţă pe măsură ce nelegiuirea abundă.

Fiecare manifestare a puterii satanice are să fie prezentată în adevărata ei lumină, înaintea oamenilor. Vor fi semne şi minuni în lumea naturii. Puterile cerului şi ale pământului (Buletinul Conferinţei Generale, 28 Febr., 1893, Spune, „ale iadului.”) vor manifesta o activitate îngrozitoare, destructivă. Dar ochiul credinţei va discerne în toate aceste manifestări, mesageri ai unui viitor mare şi solemn, şi triumful care va veni cu siguranţă pentru poporul lui Dumnezeu.

Fie ca toţi cei care cred adevărul pentru acest timp, să pună deoparte diferenţele, să pună deoparte invidia, vorbirea de rău şi gândurile rele. Lucraţi împreună, lucraţi împreună. „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima.”

Lucraţi, oh, lucraţi, având în vedere veşnicia. Ţineţi minte că fiecare putere trebuie să fie sfinţită. În voi înşivă, sunteţi fără putere de a face ceva bun. Hristos declară, „Fără Mine nu puteţi face nimic.” Devenind părtaşi de natură divină, puteţi face totul. Prin Hristos, puteţi fi tari cu Dumnezeu şi cu oamenii. [1134]

O mare lucrare este de făcut. Rugăciunea să iasă de pe buze neprefăcute, „Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui – ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile, mântuirea Ta!” Dumnezeul nostru aşteaptă să aibă milă de noi. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Va lăsa biserica în lume, lumina cunoştinţei lui Isus Hristos? Va străluci lumina peste toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele?

„În adevăr, nu este nicio deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.’ Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: ,Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia.’” (Rom. 10:12-15). „Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ‚Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’” (Fapte 13:47).

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: ‚Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.’” (Matei 9:36-38). Lucrarea noastră este clar descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Creştinul trebuie să fie unit cu creştinul, biserica cu biserica, instrumentul omenesc să coopereze cu divinul, fiecare agent să fie subordonat Duhului Sfânt şi toţi să fie uniţi pentru a spune lumii veştile bune ale harului lui Dumnezeu. (Scrisoarea 77, 1893, Întregul Manuscris.) [1135]