Scrisoarea 79, 1893 - Către Harmon Lindsay

Scrisoarea 79, 1893 - Către Harmon Lindsay

Scrisoarea 79, 1893
Wellington,
Noua Zeelandă,
24 aprilie 1893

CĂTRE  HARMON  LINDSAY

 

Dragă frate,

Am primit ieri scrisoarea ta, şi voi scrie câteva rânduri în această seară. Corespondenţa din America a ajuns la noi ieri. Fratele Olsen ne-a trimis o scrisoare lungă, relatându-ne cele întâmplate la Conferinţa Generală. Sunt recunoscătoare că Domnul a lucrat pentru poporul Său.

Am primit o mărturisire foarte amănunţită, din inimă, de la Leroy Nicola. Am ştiut că dacă el va umbla în lumină, aceasta trebuia să fie făcută. Am ştiut că Domnul m-a separat la acea întâlnire de la Minneapolis de el, şi spiritul pe care el şi mulţi alţii l-au avut mi-a fost clar descoperit. Inima mea se bucură că el a cedat influenţei Duhului Sfânt. A durat patru ani lupta Duhului lui Dumnezeu, ca să-l conducă la aceasta. Am înţeles că fratele Morrison, Madison Miller, şi alţii vin la lumină, unde ei pot fi o binecuvântare pentru alte suflete. „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochi noştri mărirea Lui.”

Sunt recunoscătoare şi bucuroasă că pot merge din loc în loc şi să duc solia pe care Domnul mi-a dat-o. Am considerat că nu este un lucru mic pentru mine ca, având în vedere starea mea de sănătate, atinsă de infirmităţi, să vin în Noua Zeelandă. Am venit în cel mai bun moment al anului, aşteptându-ne să rămânem numai trei luni. Am găsit aici un climat plăcut, şi credem că este de asemenea, sănătos. Acum este toamnă, iarna începe în luna iunie. Nu am văzut niciun pic de zăpadă de când am venit în aceste colonii. Sunt mult mai încântată de ceea ce am văzut în această ţară şi de climat, decât de ceea ce am văzut în [1171] Australia. Napier, locul în care am ţinut adunarea noastră de tabără, este un loc foarte frumos, aproape tot înconjurat de apă. Sunt aici dealuri şi munţi, şi câteva câmpii. Mulţi au casele lor chiar în munţi. Unii din oamenii noştri au casele pe culmile dealurilor, au pomi fructiferi, şi locaşurile lor sunt decorate cu cele mai frumoase plante perene, în cea mai mare parte cu pini.

Adunarea noastră de tabără din Napier a fost excelentă de la început până la sfârşit. Mai mulţi au decis să păzească pentru prima dată Sabatul şi unii care au părăsit biserica, s-au întors. Un om pe nume Anderson a spus, „Mărturiile sorei White m-au făcut să plec din biserică. Am fost despărţit de biserică trei ani. Binecuvântez pe Dumnezeu că am venit la această întâlnire, pentru că am auzit mărturiile şi cred în ele că sunt de la Dumnezeu. Mărturiile sunt cele care m-au adus înapoi la biserică.” El a cerut botezul şi a fost aşa de fericit, şi s-a bucurat pe tot parcursul adunărilor.

Am fost întărită să vorbesc de şaptesprezece ori, o dată în Theatre Royal, şi am avut un auditoriu bun, ceea ce a înlăturat în mare parte prejudecăţile, şi am avut o prezenţă bună din afara bisericii. După ce cortul a fost adunat, am vorbit de două ori în biserica adventistă, o clădire îngrijită, încăpătoare. Duminică, după adunarea de tabără, am avut o programare pentru Hastings, un oraş la vreo paisprezece mile de Napier. Hastings, un oraş mic, este situat într-unul dintre cele mai bune districte agricole ale Noii Zeelande. Se găseşte un pic mai în interior, şi este mai la adăpost de briza mării decât este Napier. Când adunarea de tabără a fost propusă pentru prima oară pentru Noua Zeelandă, ei s-au gândit la Hastings, dar în cele din urmă s-au decis să fie la Napier, deoarece acolo locuiesc mai mulţi dintre oamenii noştri. Călătoria de la Napier la Hastings a fost foarte plăcută, drumul era nivelat ca şi podeaua, ca să spunem aşa, şi pe distanţă de câteva mile mergea pe lângă ţărmul mării. Am vorbit în Teatru unei mari mulţimi care a ascultat cu cel mai profund interes. Acest discurs a fost bine primit. Există aici doar puţini păzitori ai Sabatului, cred că sunt patru la număr. [1172]

Acum un an, fratele Glass şi-a mutat familia la Hastings de la Napier, ca să poată duce aici stindardul adevărului. În asemenea locuri trebuie să se ţină adunări în corturi, pentru a atrage atenţia celor nepăsători şi neinteresaţi de comunitate. Hastings este un loc tare drăguţ, şi dacă ar fi ridicată aici o adunare, s-ar consolida biserica formată deja în Napier. Există alte orăşele mici în vecinătate de Napier, în care nu s-a făcut nimic.

Joi, 13 aprilie, am părăsit Napier şi ne-am dus la Palmerston. Am călătorit şase ore cu trenul. Există câţiva păzitori ai Sabatului în Palmerston. Acum patru ani, a fost făcut un efort de către fratele Robert Hare în Palmerston, şi oamenii s-au interesat în bună măsură ca să asculte. Dacă ar fi fost făcute planuri bune aici, multe suflete ar fi fost aduse la adevăr. Fratele Hare nu a lucrat în direcţii bune, principalul său scop a fost acela de a strânge o adunare cât mai mare, prin predici fanteziste, care au diferit mult de predicarea lui Ioan, premergătorul lui Hristos. Mulţi au făcut legământ, dar când el a plecat, s-a dovedit că ei au crezut în Robert Hare, că au fost atraşi de om, şi nu de Isus Hristos. Mulţi care au încheiat legământul, au fost neconvertiţi, şi când au rămas singuri, şi-au retras numele. Dar în ultimii patru ani, populaţia s-a dublat şi trebuie făcut un alt efort şi trebuie construită o adunare. Aceasta este o necesitate în cele mai multe locuri din această ţară.

Am vorbit în Sabat păzitorilor Sabatului şi am încercat să mângâi mica turmă, am vorbit copiilor, fiind prezenţi câţiva care nu erau de credinţa noastră. Am simţit binecuvântarea lui Dumnezeu în timp ce încercam să binecuvântez pe alţii. Duminică am vorbit în Royal Theatre unei bune audienţe, şi ei păreau a fi interesaţi. Domnul m-a întărit şi m-a binecuvântat. Luni, W.C.W., Emily şi cu mine, am luat trenul spre Wellington. Fratele Starr şi soţia lui au rămas o săptămână mai mult pentru a lucra cu poporul nostru. Am avut parte de o vreme frumoasă şi însorită în Palmerston, dar curând după ce ne-am urcat în [1173] tren, a început să plouă, şi plouă de atunci iar acum este 24 aprilie. În Wellington am găsit un cămin plăcut la misiune. Ne aşteptăm să ne întoarcem la Napier într-o lună şi poate vom fi chemaţi la Palmerston şi la un alt loc mic, în drumul nostru spre Napier.

În Sabat, am mers cu trăsura şase mile la Petone, însoţită de sora Tuxford, secretară a Tract Society a Noii Zeelande, de sora Israel şi familie. Fratele Israel şi W.C.W. au venit cu trenul. Am avut parte de ploaie şi când am ajuns, în sală erau doar câţiva oameni, dar când au văzut trăsura oprită la uşa clădirii, s-au îngrămădit să vină şi am avut o adunare numeroasă pentru Sabat. Am avut parte de vorbirea cea mai serioasă şi fierbinte. Am aflat după aceea că au fost prezenţi patru oameni care au păzit cândva Sabatul. Petone este un sat industrial. Au o fabrică de lână unde fac mai multe tipuri de jersee, pături, şaluri şi haine obişnuite. Ei au magazine gen remorcă, la o scară mică. Dar lucrările de congelare sunt de o importanţă considerabilă, ei congelează carne de oaie în cantităţi mari. Carnea de oaie congelată este unul din exporturile de bază ale Noii Zeelande. Am mers la Petone marţi şi seara am vorbit publicului într-o sală mare. Au fost prezenţi mulţi.

Fratele şi sora Starr au fost cu noi două săptămâni, dar în săptămâna viitoare ei se aşteaptă să fie în drum spre Melbourne, pentru a fi acolo la timp pentru deschiderea şcolii.

Este dificil a cunoaşte cel mai bun mod de a lucra în multe din locurile pe care le vizităm, mai ales atunci când s-a lucrat în ele, dar cu rezultate foarte slabe. Am întâlnit multe obstacole de ţinut piept şi de depăşit, ceea ce nu am fi putut face în propria noastră putere sau judecată limitată. Noi nu ne simţim deloc descurajaţi – de ce am fi? Domnul ne-a dat făgăduinţe mari şi bogate, potrivite pentru fiecare situaţie şi ocazie. Iată una din ele, „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care [1174] dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.” Aceasta este lucrarea şi nouă, ca indivizi, ni se cere să ne facem partea. Şi avem cuvântul rostit de Dumnezeu că El va face partea Lui în nevoile noastre. „Ci voi, veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.” „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Găsim că Palmerston şi Wellington au fost sărăcăcios lucrate.

Bisericile au atât de puţină spiritualitate, încât unii din popor tânjesc după ceva putere despre care abia discern că ar fi pentru ei, dar nu ştiu cum să o găsească.

Satana a intrat într-un om cu numele McCalpin, care a pretins a crede adevărul; ca să meargă pe teritoriul promiţător al Palmerston-ului şi să caute să se substituie unui alt om, şi să dea câteva reprezentări teatrale. După ce oamenii au plătit taxa de intrare, au recunoscut că acesta era McCalpin (şi nu Dr. Terry, după cum s-a străduit el să se prezinte) şi a fost aproape strivit de mulţime. El a fost recunoscut prin discursul său, pentru că era un pic bâlbâit. Frauda s-a considerat a fi făcută asupra oamenilor de un adventist de ziua a şaptea, şi a lăsat urme asupra întregii frăţietăţi.

Apoi a venit un alt om, corupt la inimă, mărturisind a păzi Sabatul zilei a şaptea, încercând să înşele oamenii, curtenia fiind afacerea sa. El a acţionat ca şi George Ballow şi aceasta, din nou, a adus cauza în dizgraţie. Cei care au primit adevărul, au fost o clasă foarte criticabilă, dar credinţa adevărului face o lucrare minunată în ei, în transformarea caracterului. Fratele şi sora Starr locuiesc împreună cu o familie, familia lui Mr. Morice. Soţia acestuia ţine [1175] Sabatul şi domnul Morice vorbeşte în acest fel. „Eu nu pot ţine poruncile lui Dumnezeu. Porunca a cincia îmi cere să-mi cinstesc mama şi tatăl. Eu nu pot face asta. Tatăl meu nu a dat copiilor săi nicio şansă pentru educaţie. Eu nu ştiu să citesc (dar este proprietarul unui mare magazin de pantofi). Mama mea este moartă acum, dar era o beţivă înrăită şi mi-a dat ca moştenire pofta pentru lichior, şi m-am născut cu această vibraţie, acest tremur al nervilor (mâinile şi capul său tremurau în mod constant), prin urmare, cum îmi poate cere El să îmi cinstesc mama şi tatăl?” El are copii deştepţi şi inteligenţi.

Acest om şi soţia sa au participat la adunarea noastră de tabără la Napier, şi au auzit adevărul prezentat zi de zi, ceea ce a avut o influenţă minunată asupra lor. Ea a ţinut Sabatul, dar au descoperit că au mult de învăţat, şi trebuie să înceapă de la nivelul de jos.

Un alt om şi soţia sa au fost la adunare la Napier. El era într-o poziţie responsabilă, îndeplinindu-şi înaltele îndatoriri ca ofiţer de poliţie. El a fost convins şi a acceptat teoretic Sabatul, dar îndatoririle sale trebuiau să fie făcute în Sabat ca şi în altă zi, el trebuind să facă arestări. Acum, întrebarea este, Ce ar trebui să facă acest om? Soţia sa este principala oprelişte a micii turme la Palmerston. El a participat la adunarea de tabără şi a fost foarte impresionat. El este educat şi inteligent: biblioteca sa conţine cele mai bune istorii şi cei mai buni autori. Dar a fost jucător de cărţi şi de jocuri de noroc, şi, pe când soţia se considera bine situată, s-a pomenit fără adăpost împreună cu cei cinci copii, cu proprietatea pierdută la joc şi cu facturile soţului curgând din toate părţile, pentru decontare. El a renunţat la jocurile de noroc şi la băutură. Avea ca salariu 25 de dolari pe săptămână, dar acesta i-a fost redus la 13 dolari pe săptămână şi el şi-a dat demisia întrucât nu putea ţine Sabatul şi să-şi menţină situaţia. El nu a ştiut nimic despre ororile datoriei. Ei nu au ştiut ce este economia, iar acum acest caz particular este urmărit îndeaproape de către lume, pentru a vedea ce va face adevărul pentru un astfel de om. Ce putem face cu el? Câmpul de colportaj [1176] este deschis pentru el, aceasta este singura şansă pe care o putem vedea. Aceasta, şi multe altele pe care le-aş putea relata, au murdărit câmpul. Noi avem să facem ceea ce înţelepciunea divină ne arată să facem. Trebuie să avem această înţelepciune, căci altfel, nu putem face nimic.

Eu văd că dorinţa lui Satana este să pună asemenea obiecţii vizibile în cale, ca acest câmp să fie lăsat sub stăpânirea şi sub controlul său. Nimic nu vrea să lase din mâna lui.

Cuvintele lui Hristos adresate fariseului care se auto îndreptăţea, au fost, „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând pe calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi.” Ei nu s-au căit, nici chiar atunci când au văzut reforme mari făcute în vindecarea bolnavilor, în puterea transformatoare a adevărului asupra caracterelor omeneşti. Dificultăţile menţionate pot fi întâlnite în aproape fiecare loc: dar nu într-o formă atât de evidentă ca în Palmerston. Credem că Satana s-a aşezat în acel loc pentru a lucra lucrările lui, şi pentru a face ca lucrătorii să se descurajeze şi să renunţe.

Acest loc, Palmerston, este un important nod feroviar. Noi trebuie să căutăm înţelepciunea lui Dumnezeu, pentru că, prin credinţă, eu văd o biserică puternică în acel oraş. Lucrarea noastră trebuie să fie de a veghea, a ne ruga, a căuta sfatul Celui Minunat şi Puternic. Doar Unul mai puternic decât cele mai puternice forţe ale iadului poate lua prada de la Satana, şi sub îndrumarea Sa, îngerii din ceruri vor duce lupta împotriva tuturor puterilor întunericului, şi vor înfige steagul adevărului şi al neprihănirii în acel oraş.

Am fost în vizită mai jos, în camera rezervată pentru international Trust Society. Au fost prezenţi fraţii Starr, W. C. W şi Israel, doamna Tuxford şi doamna Starr. Ne-am consultat cu privire la ceea ce poate fi făcut pentru acest oraş. Acesta este un centru important şi de-abia este în el câte un suflet care iubeşte adevărul [1177]. Patone, are o turmă mică de 11 oameni care ţine Sabatul. Am plănuit metode şi mijloace de obţinut aici, dacă este posibil. Fraţii noştri au fost în căutarea unui loc în care să se ţină adunări. Teatrele şi sălile prezintă atâtea aspecte neacceptabile încât ne gândim să folosim patinoarul, care în ultimul timp a fost folosit pentru întâlniri religioase şi de temperanţă. Îl putem închiria cu trei lire şi zece şilingi (circa 17,5dolari). Vor încerca să-l închirieze cât mai ieftin posibil. Dacă vom obţine un loc pentru a duce mai departe cuvântul vieţii, acesta va costa bani. Dumnezeu va asigura un loc pentru ca adevărul Său să ajungă la oameni, pentru că acesta este modul în care El a lucrat.

Am făcut multă reclamă. Am să vorbesc în după-amiezile de duminică în clădirea patinoarului iar fratele Starr va ţine studiile biblice seara. Cât de multă nevoie avem de lucrători! Dacă s-ar stabili în acest oraş unul sau doi oameni, cu familiile lor, şi dacă ar lucra aşa cum a făcut fratele Shireman, ridicând stindardul adevărului într-o manieră necostisitoare, şi lucrând în linişte în diferite domenii, multe, multe suflete, ar fi salvate. Este o lucrare de făcut aici, iar prejudecăţile sunt uriaşe. Cărţile lui Canright au fost difuzate în mod liber şi acest lucru a împiedicat calea, dar eu sunt pe teren acum şi Domnul îmi va da solia de dus pentru oamenii care umblă în întuneric şi nu au lumină. Adevărul va triumfa, Dumnezeu e viu şi domneşte. Avem un Mântuitor viu care a proclamat biruitor asupra mormântului lui Iosif, „Eu sunt învierea şi viaţa.”

Fratele şi sora Anderson au lucrat la Ormondville, la aproximativ o sută de mile de aici, cu rezultate bune. El lucrează printre scandinavi. Dacă Domnul va voi, voi petrece un pic de timp cu ei. Aseară a sosit o scrisoare de la ei. Sora Anderson scrie că soţul ei este foarte bolnav de reumatism, şi că el gândeşte să lase lucrarea pentru un timp în mâinile ei, în timp ce el va vizita izvoarele termale. El a contractat reumatismul în pădure. Acolo unde stă acum, este umezeală, [1178] şi el este, în consecinţă, în mare suferinţă. El este un lucrător excelent. L-am întâlnit în Napier, iar el mi-a spus că eu am fost cea care l-a trimis la şcoală la Healdsburg, plătindu-i cheltuielile, pentru a obţine o educaţie. Am fost atât de recunoscătoare să văd rezultatul acestei investiţii.

Suntem chemaţi în modul cel mai serios să vizităm Kaikoura. Ei nu au niciun lucrător. Fratele Paap este liderul lor. El m-a rugat să le furnizez materiale de citit, precum şi cuvântările pe care le-a auzit rostite de mine în Napier. I-am dat ceva pentru a-i folosi acum. Nu simt că este de datoria mea să merg şi să-i vizitez, deoarece există un singur mijloc de a merge acolo, şi anume o barcă mică, ce este obligată uneori să ancoreze aici o săptămână sau două, până când marea se linişteşte, întrucât portul de la Kaikoura este nesigur. Dar mie nu-mi place să spun „nu”, la invitaţii atât de urgente. Ei au câţiva fii şi cred că au două fiice. Doi dintre fii sunt la Healdsburg College, şi doi mă aştept să meargă la şcoala din Melbourne. Aceşti băieţi sunt aproape uriaşi ca înălţime şi sunt bine făcuţi. Prin aceasta ei ne spun că Kaikoura este un loc sănătos şi frumos. Ei îşi vor trimite copiii, pentru a ne întâlni aici, dacă nu voi putea merge. Au construit o biserică mică, îngrijită, şi au douăzeci şi cinci de membri. Vedem atât de multe locuri de vizitat, încât nu ştim ce vom face. Ca să mergem în toate locurile, ar dura mai multe luni. Oriunde vorbesc, lucrările lui Canright sunt nimicite. Simt responsabilitate serioasă pentru acest câmp. Rămâne de văzut cât timp va trebui să petrecem aici. Dacă facem tot ce se vede că trebuie făcut pentru a da o direcţie bună lucrării, nu vom vedea America prea curând. Am făcut doar un început.

Iarna trecută, când am văzut că trebuie să avem o şcoală pentru a răspunde cerinţelor cauzei, am pus cap la cap inteligenţa noastră pentru a afla de unde să obţinem fonduri. Am suferit o cădere nervoasă şi am suferit de reumatism. Chiria noastră era de 23 dolari pe lună, pe lângă facturile pentru apă şi alte cheltuieli, în afară de cumpărarea de alimente. Trebuia să fie achiziţionată o trăsură şi, deşi era second hand, m-a costat 200 de dolari. [1179]

Nimic decât ceea ce a fost uşor de obţinut şi confortabil, nu mi-ar fi fost de vreun folos atunci. A merge chiar numai o distanţă scurtă, uneori era aproape imposibil. Şoldurile şi coloana vertebrală mi-au cauzat o durere ascuţită, aproape dincolo de suportabil. Întreţinerea unui cal şi boala, au crescut cheltuielile noastre casnice, astfel încât nici nu îndrăzneam să le socotim. Dar să revenim la problema şcolii. Unii au crezut că nu se poate face, dar noi  ştiam că trebuie să i se dea drumul în 1892. Unii au crezut că tot ce se putea face, era susţinerea de seminarii scurte pentru lucrători.

Ştiam că sunt mulţi tineri care au nevoie de avantajele şcolii. În timp ce eram în confuzie profundă cu privire la modul în care vom putea începe, acelaşi plan care a fost sugerat minţii lui Willie, a fost sugerat şi minţii mele, în aceeaşi noapte. Dimineaţa, când el a venit să-mi spună planul său, l-am rugat să aştepte până i-am spus care e planul meu şi anume, să folosim drepturile de autor ale cărţilor străine vândute în America. Deşi sufeream, mi-am forţat mintea asupra acestei probleme, m-am rugat cu stăruinţă Domnului pentru lumină, şi a venit. Tu ştii că nu aş fi putut folosi mai bine banii care sunt puşi deoparte pentru alte scopuri. În privinţa dreptului de autor mai sus menţionat, am investit o mie de dolari pentru a fi utilizaţi atunci când va fi cea mai mare nevoie. Dar cinci sute de dolari trebuie să fie folosiţi ca un fond pentru a aduce la şcoală elevi care nu îşi permit asta, şi care nu vor veni dacă nu sunt ajutaţi. Willie a spus că dacă declarăm asta în faţa comitetului, ar trebui să avem influenţa lor pentru a ne susţine. Astfel a pornit şcoala noastră.

Aceasta a fost o şcoală binecuvântată, folositoare. A fost un succes pronunţat. Cei care ar fi trebuit să-şi trimită copiii la şcoală în prima serie, au aşteptat să vadă dacă aceasta va avea succes. Noi a trebuit să acceptăm situaţia şi să lăsăm pe fraţii noştri să umble prin vedere şi nu prin credinţă. Făcând astfel, ei au pierdut o experienţă preţioasă. Dacă şi-ar fi exprimat credinţa în această mişcare şi dacă şi-ar fi investit mijloacele pentru a contribui la dezvoltarea lucrării, ar fi primit o experienţă bogată şi o binecuvântare preţioasă pentru a merge înainte, avansând, întrucât [1180] Dumnezeu le-a trimis ajutoare pentru a se extinde, pentru a construi şi pentru a consolida lucrarea în aceste ţări.

Vor veni mulţi la şcoală din Noua Zeelandă, în curând. Aş vrea să pot avea un fond mai mare pentru a atrage şi pentru a trimite la şcoală tineri şi tinere, care doresc foarte mult să meargă. Pot ajuta câţiva, dar pe ceilalţi trebuie să-i las să aştepte. Îmi pare tare rău să fac astfel, dar Domnul ştie totul despre asta. Eu cred că va pune în inimile administratorilor Săi dorinţa de a ne trimite ceea ce avem nevoie, lucrători şi bani pentru a face să înainteze cauza în toate ramurile ei; dar povara mea specială este ca tineri şi tinere din această ţară să beneficieze de avantaje, de studii biblice şi de instruire religioasă pentru a fi transformaţi în caracter. Niciodată nu a fost un timp în care economia să fie practicată ca acum. Satana este treaz, în timp ce oamenii care ar trebui să fie santinele vigilente, dorm. Acum este timpul pentru a lucra ca niciodată înainte. Christchurch, este un oraş mare şi frumos în care nu s-a pătruns. Acelaşi lucru este valabil despre mai multe localităţi mai mici din Noua Zeelandă. Totuşi, noi sperăm că nu se va pătrunde în aceste localităţi până când nu va fi făcută o lucrare în mod judicios şi riguros. Domnul va lucra cu siguranţă pentru poporul Său, în Noua Zeelandă.

Mă bucur în desăvârşirea caracterului lui Isus Hristos. El este un Mare Preot plin de milă şi îndurare. „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre.” Oh, gândiţi-vă numai cât de uşor este ca împietrirea inimii să pună stăpânire pe noi. Isus, Modelul pentru omenire, trebuia ca printr-o experienţă dureroasă, să cunoască totul despre un duh rănit şi despre o inimă zdrobită şi sfâşiată, despre mintea împovărată şi ispitită. [1181]

În această şcoală a fost educat Hristos. În această şcoală, trebuie să fim noi disciplinaţi şi instruiţi, şi să învăţăm să simpatizăm cu cei care suferă. Dacă spunem încercările personale prietenilor noştri, ştim din răspunsul rece şi din lipsa lor de atenţie, că ei nu ştiu la ce ne referim. Ei nu au fost încercaţi în acest fel. Viaţa lor e posibil să fi fost una egoistă şi necumpătată. Îngrijorarea, nedumeririle care au întunecat fruntea celui obosit, nu au fost resimţite de către el ca prieten, întristarea care roade sufletul, nu a atins sufletul lui niciodată. Aşa că el nu are simpatia care creşte odată cu observarea circumstanţelor. Dar Isus ştie totul despre puterea ispitei, despre întristare şi durere. Să Îi spunem deci toate, întotdeauna, lui Isus. [1182]