Scrisoarea 8, 1896 - Către frații mei din America

Scrisoarea 8, 1896 - Către frații mei din America

Scrisoarea 8, 1896
6 februarie 1896
„Sunnyside”,
Cooranbong

 CĂTRE FRAŢII MEI DIN AMERICA

 

Fraţilor mei din America:

Marea lucrare de slujire a Duhului Sfânt este specificată în mod clar de Mântuitorul nostru, „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul.” Hristos a ştiut că acest anunţ era un adevăr grozav. El se apropia de încheierea lucrării Lui de slujire de pe acest pământ, vedea în faţă profilându-se crucea, şi înţelegea pe deplin povara de vinovăţie care trebuia să fie pusă peste El ca purtător al păcatului. Totuşi, marea Lui nelinişte o simţea pentru ucenicii Săi. El a căutat să găsească o alinare pentru ei, şi le-a spus, „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7)

Răul s-a adunat de veacuri, şi nu putea să fie înfrânat şi nu se putea rezista lui decât prin puterea cea mare a Duhului Sfânt, cea de a treia persoană a Dumnezeirii, care avea să vină nu cu o energie modificată, ci în plinătatea puterii divine. Unui alt spirit trebuia să i se ţină piept; căci esenţa răului a lucrat pe toate căile, iar supunerea omului faţă de captivitatea aceasta satanică, a fost uimitoare.

În zilele noastre, ca şi în zilele lui Hristos, Satana stăpâneşte minţile multora. O, dacă lucrul acesta teribil ar putea fi discernut şi dacă i s-ar opune rezistenţă! Egoismul a pervertit principiile, egoismul a produs confuzie în simţuri şi a înceţoşat judecata. Pare atât de ciudat că, cu toată lumina care străluceşte din cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu, să fie întreţinute idei atât de ciudate, să existe o aşa îndepărtare de spiritul şi practica adevărului. Dorinţa [1493] de a primi salarii mari, împreună cu hotărârea de a lipsi pe alţii de drepturile date lor de Dumnezeu, îşi are originea în mintea lui Satana; şi atunci când oamenii ascultă de voia şi de calea lui, oamenii se aşează sub steagul lui. Puţină bază se poate pune pe aceştia care au fost prinşi în cursă, în afară de cazul în care vor fi convertiţi în profunzime şi reînnoiţi; căci s-au stricat din pricina unor principii greşite, despre care nu au putut să-şi dea seama că sunt dăunătoare în efectul lor.

O, dacă toţi cei aflaţi în diferite câmpuri din America şi din toată lumea, ar lucra după regula Bibliei, şi s-ar lupta pentru a smulge egoismul din rădăcină, ce lucrare ar fi împlinită pentru biserică! Dar păcatele spre care s-a atras atenţia din timp în timp, stau la uşa multora, păcate pe care Dumnezeu nu le priveşte ca uşoare. Dacă oamenii ar fi vrut măcar să renunţe la spiritul lor de rezistenţă în faţa Duhului Sfânt, spirit care timp îndelungat a făcut parte din experienţa lor religioasă, Spiritul lui Dumnezeu s-ar fi adresat inimilor lor. I-ar fi convins în ce priveşte păcatul. Ce lucrare! Însă Duhul Sfânt a fost insultat şi lumina a fost respinsă. Este posibil ca aceia care sunt orbi de ani de zile, să vadă? Este posibil ca în acest ultim stadiu al împotrivirii lor, ochii lor să fie unşi? Va fi deosebită vocea Spiritului lui Dumnezeu de vocea înşelătoare a inamicului?

Există oameni care vor dovedi curând sub care steag sunt înrolaţi, sub steagul Prinţului vieţii, sau sub cel al prinţului întunericului. Dacă măcar ar putea să vadă aceste lucruri aşa cum îmi sunt prezentate mie, dacă măcar ar putea să vadă că, în ceea ce priveşte sufletul lor, ei sunt ca oamenii aflaţi pe buza unei prăpăstii, gata să alunece în abisul de sub ei [1494], nu cred că ar mai sta nicio secundă acolo, dacă i-ar interesa salvarea.

Nu este voia lui Dumnezeu ca cineva să piară, ci ca toţi să aibă viaţa veşnică. O, dacă aş putea să am asigurarea că la următoarea Conferinţă fraţii mei ar putea să aibă vreo înţelegere despre ce înseamnă principiile cele curate pentru ei şi pentru toţi cei cu care sunt asociaţi, inima mea ar tresălta de bucurie! Dacă toţi aceia care au rătăcit departe de Dumnezeu şi de adevărata neprihănire ar vrea să arate că Duhul Sfânt s-a luptat cu ei, că ei sunt conştienţi de vinovăţia faptului că s-au depărtat de cuvântul lui Dumnezeu şi au acţionat ca nişte orbi care conduc alţi orbi, atunci aş avea speranţă. Când aceştia se vor trezi din paralizia lor, vor fi copleşiţi de sentimentul timpului pierdut, al ocaziilor pierdute care le-au fost date ca să poată să îşi arate aprecierea pe care o au faţă de compasiunea infinită a lui Dumnezeu pentru omul căzut.

Fiecărui suflet, care vrea să-L accepte pe Isus ca Mântuitor al lui personal, îi va zvâcni inima văzând privilegiul de a sluji lui Dumnezeu şi, va prinde cu râvnă ocazia de a-şi arăta recunoştinţa prin devotarea abilităţilor sale în slujirea lui Dumnezeu. El va tânji să-şi arate iubirea pentru Isus şi pentru cei răscumpăraţi ai Săi. El va dori truda, lucrul greu, jertfirea. Va socoti că este un privilegiu acela de a tăgădui eu-l, a ridica crucea şi a merge pe urmele paşilor lui Isus, dovedindu-şi astfel loialitatea şi iubirea. Faptele lui sfinte şi binefăcătoare vor fi martore ale convertirii lui, şi vor dovedi lumii faptul că nu este un creştin fals, ci un creştin adevărat, devotat.

Oamenii se îndeletnicesc cu orice artă şi negoţ, în scopul de a-şi satisface dorinţa după mai mult câştig. Dacă ar vrea să folosească tactul, zelul şi cugetarea atentă a lor în efortul de a câştiga [1495] ceva pentru tezaurul Domnului, cât de multe lucruri s-ar face. Când oamenii care sunt cu totul egoişti Îl acceptă pe Hristos, vor dovedi faptul că au o inimă nouă şi, în loc să adune tot ce pot obţine spre beneficiul lor, în loc să aducă jertfe oloage pentru Domnul, cu amărăciune, vor face cu bucurie tot ce vor putea pentru înaintarea lucrării Sale. Spiritul de a strânge, care s-a dezvoltat pe scară largă, va muri, iar ei vor lua seama la cuvintele lui Hristos „vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie.” Ei vor lucra tot atât de laborios, cu zel, energie şi seriozitate pentru a zidi împărăţia lui Dumnezeu, după cum au lucrat să obţină bogăţii pentru ei înşişi.

Vă spun adevărul. Noi suntem mult în urma sfintei noastre religii în concepţia pe care o avem despre datorie. O, dacă aceia care au fost binecuvântaţi cu adevăruri atât de mari şi solemne s-ar trezi şi ar scutura vraja care le-a amorţit simţurile şi i-a făcut să reţină de la Dumnezeu slujirea lor credincioasă, ce nu ar face pentru salvarea sufletelor eforturile lor bine organizate! Ce schimbare s-ar vedea în principiile duse la îndeplinire. Lumea, firea pământească şi diavolul, nu ar mai orbi bărbaţii şi femeile în ce priveşte ceea ce constituie principii curate, sacre, loiale.

Cuvântul lui Dumnezeu însuşit, este pregătirea sufletului pentru viaţa veşnică. Dar oamenii au pus o astfel de interpretare în dreptul acestui cuvânt, încât l-au făcut fără înţeles. Inima şi conştiinţa s-a împietrit şi s-a corupt. Fraţilor, în Numele lui Isus vă întreb, credeţi cuvântul lui Dumnezeu? Sunteţi voi fii şi fiice ale lui Dumnezeu? Dacă sunteţi, sunteţi din cauză că aţi fost convertiţi şi L-aţi primit pe Isus în templul sufletului vostru, şi minţile voastre au fost aduse sub o lege nouă, şi anume sub legea [1496] împărătească a libertăţii. O, dacă aş primi veştile bune că minţile şi voinţa celor din Battle Creek care au stat pe postul de conducători, au ieşit de sub învăţăturile şi sclavia lui Satana, ai cărui captivi au fost atât de mult timp, aş fi dispusă să traversez imensul Pacific pentru a vedea încă o dată feţele voastre! Dar nu sunt nerăbdătoare să vă văd cât timp aveţi percepţiile slăbite şi minţile înceţoşate din cauza faptului că aţi ales întunericul în locul luminii.

Spiritul divin Îşi descoperă lucrarea asupra inimii umane. Atunci când Spiritul Sfânt operează asupra minţii, agentul uman va înţelege declaraţia făcută de Hristos, „El va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Supunerea faţă de cuvântul lui Dumnezeu înseamnă restaurarea omului. Lăsaţi pe Hristos să lucreze prin Duhul Lui cel Sfânt, şi să vă trezească dintre cei morţi, şi să vă poarte gândul împreună cu al Lui. Lăsaţi-L să vă folosească facultăţile. El a creat fiecare capacitate a voastră, ca să puteţi slăvi cel mai bine şi onora Numele Lui. Consacraţi-vă pe voi înşivă Lui, şi toţi cei ce sunt asociaţi cu voi vor vedea că energiile voastre sunt inspirate de Dumnezeu, că puterile voastre cele mai nobile sunt chemate să fie exercitate pentru slujirea lui Dumnezeu. Facultăţile folosite cândva pentru a sluji eu-l şi pentru a înainta principii fără valoare, slujind odinioară ca membre ale unor scopuri nedrepte, vor fi aduse în robie faţă de Isus Hristos, şi vor deveni una cu voia lui Dumnezeu.

Este de făcut o lucrare în biserici. Tineri şi tinere trebuie să fie educaţi şi instruiţi, şi apoi se vor găsi locuri pentru ei în lucrare. Voi sunteţi îngrijoraţi şi nedumeriţi din cauză că Dr. Kellogg adună în mod disproporţionat pentru lucrarea medicală misionară, pentru că lucrarea lui întrece cu mult lucrarea ce se face în biserici de către Conferinţa Generală. Care este problema? Este clar că nu s-a acţionat după lumina dată de Dumnezeu. [1497]

Oamenii au înlocuit planurile lui Dumnezeu cu propriile lor planuri. Prosperitatea lucrării misionare medicale este în planul lui Dumnezeu. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută, adevărul trebuie să fie dus la drumuri şi la garduri.

Dar inima lucrării, marele centru, a fost slăbit din cauza administrării greşite a bărbaţilor care nu au păstrat pacea cu Conducătorul lor. Satana a deturnat banii şi capacităţile lor spre canale rele. Timpul lor preţios se scurge în eternitate. Lucrarea serioasă care se face acum, lupta agresivă care se duce, ar fi putut de mult timp să fie dusă la fel de viguros în ascultare faţă de lumina lui Dumnezeu. Tot trupul este bolnav din cauza administrării greşite şi a socotelilor greşite. Poporul căruia Dumnezeu i-a încredinţat interese eterne, depozitarii adevărului bogat în rezultate veşnice, păzitorii luminii care va lumina întreaga lume, şi-au pierdut sensul. A făcut Dumnezeu o greşeală? Sunt cei de la inima lucrării vase alese care pot primi uleiul auriu, pe care mesagerii cereşti, reprezentaţi prin doi măslini, îl varsă în tuburile de aur pentru a reumple lămpile? Sunt cei din Battle Creek bărbaţii şi femeile pe care Dumnezeu i-a rânduit să facă cea mai solemnă lucrare ce a fost dată vreodată muritorilor, fiind parteneri cu Isus în marea Lui întreprindere? Sunt aceştia cei cărora El le-a poruncit să transmită şi altora lumina din lămpile lor aprinse, pentru ca regiunile întunericului să poată auzi solia salvatoare, în timp ce îşi fac datoria?

Ce facem? Credeţi că aceasta este perioada în care trebuie să lucrăm cum nu am mai lucrat niciodată pentru salvarea [1498] păcătoşilor? Cu mult mai bine era dacă aţi fi fost implicaţi în a face acest fel de lucrare decât să urmaţi linii de lucrare pe care Domnul nu v-a cerut niciodată să le urmaţi. Vă întreb, în conciliile voastre, în Comitetul pentru Misiunea Externă, cine este creştin, în inimă şi în suflet? O, dacă fiecare dintre voi ar putea să slujească pentru un timp în ţări străine! Atunci aţi ştii, mai bine decât ştiţi acum, ce înseamnă tăgăduirea şi jertfirea de sine. Şi dacă vi s-ar permite să vă întoarceţi, aţi lucra mult mai sârguincios şi inteligent. Atunci, Da şi Nu, ar fi rostit cu mult mai gravă povară, simţind responsabilitatea implicată. Dar până acum voi nu aţi atins nici măcar graniţele. Indiferenţa cu care sunt luate decizii în legătură cu aceste lucruri, este o ofensă faţă de Dumnezeu.

În poziţia în care sunteţi, aveţi toate facilităţile pentru lucrare, şi voi nu ştiţi nimic despre cât de greu este să porneşti lucrarea în câmpuri noi, în mijlocul unor oameni care de abia au vreo cunoştinţă despre lucrarea misionară. Sunt rânduiţi lucrători ca misionari pentru regiunile externe, şi apoi sunt lăsaţi să se descurce cum pot, în timp ce aceia de la inima lucrării gândesc că este foarte important să facă ceva, ce mai bine ar fi rămas nefăcut. O, dacă măcar o dată aţi înţelege cum priveşte Domnul umblarea voastră din ultimii câţiva ani, v-aţi ascunde capetele de ruşine! Aţi lucra, v-aţi tăgădui eu-l, ca să trimiteţi tot ce puteţi aduna, către câmpurile externe. Dacă măcar aţi fi ştiut ceea ce trebuia să ştiţi, cererea de misionari ar fi pus în mişcare fiecare fibră a fiinţei voastre. Cât de intens aţi fi muncit; cât de tăgăduitori de sine aţi fi fost, ca să puteţi trimite facilităţi celor ce trebuie să le aibă. Misionarii trebuie să aibă facilităţi, căci altfel este de datoria lor să părăsească câmpul, întrucât consumă tăria pe care le-a dat-o Dumnezeu [1499], realizând foarte puţin.

O, dacă toţi aceia ce mărturisesc a şti adevărul, ar avea Spiritul lui Hristos, Mântuitorul jertfitor de sine, Cel care a renunţat la bogăţiile Lui, la splendoarea, la înalta Lui autoritate, şi a făcut tot ce putea face Dumnezeu pentru a salva suflete, atunci s-ar tăgădui pe sine, ar ridica crucea şi L-ar urma pe Isus! Voi, cei care iubiţi comorile lumii, cum veţi răspunde lui Dumnezeu în marea zi a judecăţii pentru eforturile voastre slabe şi somnolente de a trimite adevărul în regiunile îndepărtate? Va trebui să daţi socoteală de banii cheltuiţi pe biciclete şi pe alte lucruri care nu sunt utile. Ca popor al lui Dumnezeu, ar trebui să-L reprezentaţi pe Isus; dar lui Hristos Îi este ruşine de voi. Inima mea este îndurerată, cu greu pot să îmi reţin sentimentele, când mă gândesc cât de uşor sunt îndepărtaţi cei din poporul nostru de principiile creştine practice, către iubirea de sine. Sunt mulţi între voi care cred adevărul doar în parte. Domnul Isus spune, „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona”, şi noi trebuie să trăim prin orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu. Câţi cred cuvântul Lui?

Domnul este scârbit de practicile voastre egoiste, şi mâna Lui este tot întinsă. Vă îndemn, pentru sufletele voastre, ascultaţi cererea mea în dreptul celor ce sunt misionari în ţări străine, ale căror mâini sunt legate din cauza faptului că voi spuneţi, Nu. Satana a lucrat cu toate puterile lui de amăgire pentru a aduce lucrurile în acea stare în care calea să fie îngrădită din cauza lipsei de mijloace în tezaur.

Vă daţi seama că în fiecare an pier mii şi mii, şi de zece ori zece mii de suflete, murind în păcatele lor? Plăgile şi judecăţile lui Dumnezeu deja îşi fac lucrarea, şi sufletele se grăbesc spre ruină din cauza faptului că lumina adevărului nu a fost aruncată pe cărarea lor. Credem pe deplin că noi trebuie să ducem cuvântul lui Dumnezeu întregii lumi? Cine crede aceasta? [1500]

„Cum vor chema pe Acela în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Şi cum vor auzi fără cineva care să le vestească?” Cine are credinţă, credinţa care îi va face capabili să trăiască acest cuvânt? Cine îl crede, în lumina pe care a dat-o Dumnezeu?

Domnul cheamă la acţiune unită. Eforturi bine organizate trebuie să fie făcute pentru a se face rost de lucrători. Există suflete sărace, umile şi oneste, pe care Dumnezeu le va pune în locul vostru, suflete care nu au avut ocaziile pe care le-aţi avut voi, şi nici nu puteau să le aibă, pentru că voi nu aţi fost prelucraţi de Duhul Sfânt. Putem fi siguri că atunci când va fi revărsat Duhul Sfânt, aceia care nu au primit şi nu au apreciat ploaia timpurie, nu vor vedea şi nu vor înţelege valoarea ploii târzii. Când suntem cu adevărat consacraţi lui Dumnezeu, iubirea Lui rămâne în inimile noastre prin credinţă, şi ne împlinim îndatoririle cu bucurie, după voia lui Dumnezeu.

Dar puţinul interes care a fost manifestat faţă de lucrarea lui Dumnezeu de către bisericile voastre, mă alarmează. Aş vrea să cer tuturor celor ce au mijloace să-şi aducă aminte că Dumnezeu le-a încredinţat aceste mijloace ca să fie folosite pentru înaintarea lucrării pentru care Hristos a venit în această lume ca să fie făcută. Domnul spune fiecărui om că, în ochii lui Dumnezeu, el nu este proprietarul celor aflate în posesia lui, ci doar administratorul. Nu sunt ale tale, ci ale Mele, zice Domnul. Dumnezeu vă va chema să daţi socoteală de isprăvnicia voastră. Fie că aveţi un talant, sau doi, sau cinci, niciun bănuţ nu trebuie să fie irosit pentru îngăduinţa voastră egoistă. Socoteala pe care o aveţi de dat cerului ar trebui să vă provoace teamă şi să vă facă să tremuraţi. Deciziile ultimei zile se întorc asupra bunăvoinţei noastre practice. Hristos recunoaşte fiecare act de binefacere, ca fiind făcut Lui Însuşi. [1501]