Scrisoarea 81, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 81, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 81, 1896
Sunnyside,
Cooranbong,
N.S.W.,
31 mai 1896

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubitul meu frate,

Am primit scrisoarea ta din 24 aprilie, şi tocmai am citit-o. Îmi pare foarte rău pentru tine, fratele meu. Nu prea ştiu ce ar trebui să-ţi trimit. Am comunicaţii care au fost scrise de un an şi de doi ani, dar m-am gândit că pentru binele tău ele trebuiau să fie reţinute până când cineva poate să stea alături de tine, cineva care poate distinge clar principiile Biblie de principiile invenţiilor omeneşti, cineva care, cu discernământ ascuţit poate separa închipuirile omeneşti, pervertite în mod straniu, care au lucrat de ani de zile, de lucrurile de origine divină.

Îmi pare rău că nu ai luat în seamă avertismentele şi instrucţiunile care ţi-au fost date, ca şi cum nu ar fi avut suficientă valoare încât să fie luate în seamă, şi pentru că le-ai nesocotit în faţa oamenilor cărora nu le pasă de ele, le-ai făcut să pară ceva obişnuit, ce nu merită să aibă vreo greutate în practica ta. Practica ta a fost contrară acestor avertismente, şi aceasta le-a slăbit în ochii oamenilor care aveau nevoie de corectare, oameni care în viaţa lor practică s-au separat de Dumnezeu, şi au manifestat un egoism şi o răutate care ar fi trebuit să-i despartă de lucrare de mult timp.

Frate Olsen, ai pierdut mult din experienţa care ar fi trebuit să fie adusă [1556] în caracterul tău, prin faptul că nu ai reuşit să stai ferm şi credincios pentru ce e drept, înfruntând toate consecinţele. Dacă ai fi făcut aceasta, ai fi putut să dai o impresie foarte diferită decât cea pe care o dai acum. Lucrarea lui Hristos e lucrarea ta. El nu a venit numai ca să mângâie, ci şi ca să refacă şi să mustre. Luca 4: 16-27.

Domnul intenţionează ca o lucrare mare să fie făcută de instituţiile care au fost înfiinţate sub îndrumarea Lui; El este dezonorat când principiile omeneşti care nu găsesc aprobare în cuvântul lui Dumnezeu, sunt permise ca să domine, când eu-l şi mândria opiniei fac presiuni asupra frontului, făcând loc duşmanului să intre. În felul acesta duşmanul încearcă să împiedice lucrarea, dar Dumnezeu îşi cheamă poporul să coopereze cu El. „Aşa vorbeşte Domnul: „Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău! Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor, care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, şi [1557] pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel Sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: „Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el.” Isaia 56:1-8

Pentru ca lucrarea Domnului să poată să înainteze, instituţiile noastre au nevoie de administratori corecţi, prevăzători, cu mintea limpede. Dar unii dintre cei aflaţi în poziţii de încredere au fost încurajaţi pe o cale greşită, prin faptul că li s-a permis să ia decizii, să susţină metode, să ducă la îndeplinire planuri care nu vin de la Domnul. Inamicului i s-a dat ocazia să aibă control asupra oamenilor, şi să administreze lucrarea despre care Dumnezeu a arătat că trebuie să fie păstrată curată şi sacră, pentru ca toţi aceia care îşi afirmă credinţa în adevăr să poată privi spre ea cu reverenţă.. Dacă bărbaţii însărcinaţi cu responsabilităţi neglijează să preţuiască ceea ce este sacru, şi folosesc foc obişnuit în slujirea lui Dumnezeu, Dumnezeu va dispreţui jertfa pe care ei i-o aduc. Aceasta s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă.

De ani de zile printre noi a încolţit o măsură de fariseism care i-a despărţit pe unii de standardul Bibliei. Dacă ideile preconcepute ale celor ce acţionează mişcaţi de acest spirit sunt contrazise, ei iau imediat o atitudine combativă, de controversă, aşa cum cineva îşi îmbracă armura când se pregăteşte de bătălie. Se manifestă multă mândrie şi aroganţă, precum şi un spirit care doreşte să conducă, însă se dă pe faţă prea puţin din spiritul care [1558] conduce omul să stea la picioarele lui Isus şi să înveţe de la El. Invenţiile şi planurile omeneşti pun în umbră lucrurile sacre şi exclud instrucţiunea divină. Oamenii iau locul lui Dumnezeu prin faptul că încearcă să-şi asume autoritatea peste semenii lor. Dar ei stăpânesc sub vestigiul autorităţii lui Dumnezeu, singura care poate face din conducerea lor un element sănătos; şi alţii ajung să fie stricaţi datorită acestei influenţe rele. Dacă principiile adevărului ar fi întronate în inimile acestor oameni, pasiunile şi afecţiunile omeneşti ar fi călăuzite şi controlate de spiritul lui Hristos. Atmosfera care înconjoară sufletul nu ar fi vătămătoare şi otrăvitoare; pentru că eu-l ar fi ascuns în Isus.

Aceia care doresc să stăpânească peste semenii lor, să citească declaraţia lui Dumnezeu legată de acest subiect. El spune, „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?... Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” Matei 7:1-5

„De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el  n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.Robul [1559] s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga, şi zicea: „Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult, şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta, şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” Matei 18:23-35.

Cu o ocazie, ucenicul Ioan a venit la Isus, zicând, „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” „Nu-l opriţi” a răspuns Isus „căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi.” Marcu 9:38-40.

Spiritul care a fost manifestat faţă de alţii de către unii dintre cei din poziţii de încredere [1560] în instituţiile noastre, nu se armonizează cu cuvintele acestea. Spiritul greşit pe care  l-au manifestat aceştia a fost prins şi de alţii şi, dacă ar fi existat zel şi înţelepciune pentru corectarea capilor instituţiilor noastre, nu ar fi fost întorşi aşa de mulţi din drum. „Păziţi-vă de aluatul Fariseilor”, a spus Hristos, păziţi-vă de influenţa pe care aceştia o exercită.

Viaţa de umilinţă a lui Hristos ar trebui să fie o lecţie pentru toţi cei care doresc să se înalţe mai presus de tovarăşii lor. Cu toate că El nu a avut nicio pată de păcat pe caracterul Lui, a coborât până acolo încât să lege natura noastră umană căzută cu divinitatea Lui. Luând în felul acesta omenescul, El a onorat omenirea. Luând natura noastră căzută, El a arătat ce poate aceasta să devină dacă acceptă proviziile ample pe care El le-a făcut pentru ea, şi dacă devine părtaşă a naturii divine. 2Petru 1:4.

În umilinţă Hristos Şi-a început lucrarea măreaţă de a ridica rasa căzută din degradarea produsă de păcat, refăcând-o prin puterea Lui divină pe care a unit-o cu umanitatea. Ocolind marile oraşe şi locurile renumite pentru învăţătura şi presupusa înţelepciune, El şi-a stabilit locuinţa în satul umil şi obscur, Nazaret. Partea cea mai marea vieţii Lui a fost petrecută în acest loc, despre care se credea că nici un lucru bun nu poate să iasă de acolo. Pe calea celor săraci, neglijaţi, suferinzi şi întristaţi pe care a trebuit să păşească, El a umblat în timp ce a fost pe pământ, luând asupra Lui toate suferinţele pe care cei chinuiţi trebuie să le poarte. Căminul Lui a fost printre cei săraci. Familia Lui nu s-a distins prin învăţătură, bogăţii sau poziţie. Timp de mulţi ani a lucrat în meseria Lui ca tâmplar. [1561]

Iudeii se lăudau plini de mândrie că Hristosul trebuia să vină ca un împărat care să-şi învingă duşmanii şi să-i calce pe păgâni în picioare, în mânia Lui. Dar viaţa umilă şi supusă pe care a dus-o, care ar fi trebuit să-l aşeze cu sfinţenie în inimile poporului Său şi să le dea încredere în misiunea Lui, i-a ofensat şi i-a dezamăgit pe Iudei, şi cunoaştem cu toţii tratamentul pe care l-a primit din partea lor. Dacă îngerii lui Dumnezeu nu ar fi fost în jurul Lui pentru a-L proteja, oamenii pe care venise să-i salveze L-ar fi ucis.

Dumnezeu nu a înălţat omul, slujind mândriei acestuia. El S-a umilit pe Sine Însuşi, S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce; şi, dacă mândria omenească nu este umilită şi supusă, dacă inima încăpăţânată nu este sensibilizată de Spiritul lui Hristos, nu este posibil ca El să imprime asupra noastră asemănarea Lui divină. El, umilul Nazarinean, ar fi putut revărsa dispreţul asupra mândriei lumii, întrucât a fost conducător în curţile cereşti. Dar a venit în lumea noastră în umilinţă, pentru a arăta că nu bogăţia, sau poziţia, sau autoritatea, sau titlurile onorabile sunt cele pe care universul cerului le apreciază şi le onorează, ci aceia care vor să-l urmeze pe Hristos, conferind onoare oricărei poziţii de răspundere în virtutea caracterului lor, prin puterea harului Său.

Nicio fiinţă umană nu este ferită de pericolul înălţării de sine în mândrie. ”Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile [1562] smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Isaia 57:15.

 

Adunări pentru consfătuire

 

Scene care sunt o ruşine pentru creştini mi-au fost prezentate aşa cum s-au desfăşurat în adunările pentru consfătuire ce s-au ţinut după adunarea de la Minneapolis. Tonul ridicat al disputei, spiritul aprins, cuvintele tăioase, se potriveau mai mult cu o întrunire politică decât cu un loc în care creştinii sunt adunaţi pentru rugăciune şi sfătuire. Astfel de adunări ar trebui să fie întrerupte, întrucât sunt o insultă pentru cer. Domnul nu a fost tratat cu reverenţă, ca un oaspete onorat, de către cei adunaţi pentru sfătuire, aşadar cum puteau aştepta ca lumina divină să strălucească peste ei? Cum puteau să simtă că prezenţa Lui Isus dădea contur şi formă planurilor lor? Locul în care se ţinea adunarea nu a fost considerat sacru, ci a fost privit ca un loc pentru afaceri obişnuite. Atunci, cum ar fi putut cei adunaţi să primească vreo inspiraţie care să-i conducă să întroneze adevărul în inimile lor, să rostească cuvinte cu spiritul sensibil şi iubitor al Învăţătorului?

În adunările voastre pentru sfătuire şi în şedinţele voastre de comitet, se iau decizii şi se fac planuri care, puse în practică, lasă impresii puternice asupra lucrării; aşa că nu trebuie să se vadă nicio urmă de spirit aspru. Cuvinte strigate, nerăbdătoare, niciodată nu ar trebui să fie auzite. Aduceţi-vă aminte că în toate adunările voastre pentru consfătuire este de faţă un veghetor divin. Nu îngăduiţi să fie rostit niciun cuvânt care exprimă vanitatea, întrucât voi luaţi hotărâri pentru Dumnezeu, iar El vă spune, „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” Ps. 46:10. [1563]

Dacă adunările voastre pentru consfătuire şi şedinţele de comitet nu sunt sub directa supraveghere a Duhului lui Dumnezeu, concluziile voastre vor fi pământeşti, şi nu sunt mai vrednice de a fi luate în considerare decât sunt exprimările oricărui om. Hristos spune, „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Ioan 15:15. Dacă El nu este onorat  în adunările voastre ca Marele Sfetnic, atunci planurile voastre nu vin dintr-o sursă mai înaltă decât mintea omenească.

 

-------------

Frate Olsen, tu vorbeşti despre întoarcerea mea în America. Timp de trei ani am stat ca martor pentru adevăr, în Battle Creek. Aceia care au refuzat atunci să primească mărturia care mi-a fost dată de Dumnezeu pentru ei, şi au respins dovada care însoţea mărturiile, nu vor avea niciun beneficiu dacă m-aş întoarce.

Îţi spun; dacă m-aş întoarce la Battle Creek şi mi-aş rosti mărturia în faţa celor ce nu iubesc adevărul, din inimile necredincioase ar ieşi cuvintele întotdeauna gata să fie rostite, „i-a spus cineva”. Chiar şi acum necredinţa se exprimă prin cuvintele, „Cine i-a scris aceste lucruri sorei White?”. Dar eu nu ştiu pe nimeni care să le cunoască aşa cum sunt, şi nimeni nu ar putea scrie ceva despre care nici nu bănuieşte că există. Cineva mi-a spus, – Acela care nu prezintă lucrurile în mod fals, nu judecă greşit, nici nu exagerează în vreun caz. Pe când eram la Minneapolis, El mi-a poruncit să-L urmez din încăpere în încăpere, ca să pot auzi ce se rostea în dormitoare. Inamicul are lucrurile în mare măsură după placul lui. Nu am auzit niciun cuvânt de rugăciune, dar am auzit numele meu menţionat cu defăimare şi critică. [1564]

Niciodată, cred, nu voi fi chemată să stau sub îndrumarea Duhului Sfânt aşa cum am stat la Minneapolis. Prezenţa lui Isus a fost cu mine. Toţi cei prezenţi la adunare au avut ocazia să treacă de partea adevărului prin primirea Duhului Sfânt, care a fost trimis de Dumnezeu cu atâta belşug de iubire şi îndurare. Dar în încăperile ocupate de unii din poporul nostru s-a auzit ridiculizare, critică, ironie şi râsete. Manifestările Duhului Sfânt au fost atribuite fanatismului. Cine a cercetat Scripturile, aşa cum au făcut sufletele nobile din Berea, ca să vadă dacă lucrurile pe care le-au auzit sunt aşa? Cine s-a rugat pentru îndrumare divină? Scenele care au avut  loc la întrunirea aceea au făcut ca Dumnezeului cerului să-i fie ruşine să-i numească fraţii Săi pe aceia care au luat parte la ea. Toate acestea au fost observate de Veghetorul ceresc, şi sunt scrise în cartea lui Dumnezeu de aducere aminte.

Domnul va şterge fărădelegea celor care, de atunci încoace s-au pocăit cu o pocăinţă sinceră, dar de fiecare dată când acelaşi spirit se trezeşte în suflet, acesta subscrie la faptele făcute cu ocazia aceea, şi cei care le fac sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu, şi vor trebui să dea socoteală pentru ele înaintea tronului Său de judecată. Spiritul care a pus în mişcare pe cei ce au respins pe Hristos, coace în inimile lor şi, dacă ei ar fi trăit în zilele lui Hristos, s-ar fi purtat cu El în acelaşi fel în care s-au purtat iudeii necredincioşi şi netemători de Dumnezeu.

Slujitorii lui Dumnezeu nu au de  rostit în acest timp o mărturie blândă, fie că oamenii vor să asculte sau nu vor. Cine respinge lumina şi dovada pe care Dumnezeu o revarsă cu generozitate peste noi, respinge pe Hristos [1565]; şi pentru el nu mai este alt Mântuitor.

 

Lucrarea la Battle Creek

 

Duhul Domnului a prezentat în linii generale starea de lucruri de la editura Review and Herald. Vorbind prin Isaia, Dumnezeu spune: „Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.” Isaia 57:16-17

Exact acest lucru s-a petrecut la Casa de editură din Battle Creek. Lăcomia a fost ţesută în aproape fiecare tranzacţie a acestei instituţii, şi a fost practicată de persoanele ca indivizi. Influenţa acestui fapt s-a răspândit ca lepra, până când a mânjit şi a stricat instituţia ca întreg.  Întrucât casa de editură a ajuns coruptă, Asociaţia Conferinţei Generale a luat poziţie, şi a propus să ia copilul bolnav din mâinile acesteia şi să-l îngrijească. Dar este o cursă pentru Asociaţia Conferinţei Generale să ia lucrarea de publicare pe umerii ei. A face aşa, nu conferă lucrării vreo sfinţenie deosebită, ci pune asupra A.C.G. o povară care o va doborî, o va îmbolnăvi şi îi va slăbi eficienţa.

În facerea acestui pas se produce o schimbare a responsabilităţii, dar principiile greşite rămân neschimbate. Acelaşi lucru ce s-a făcut până acum, se va face mai departe sub veşmântul Asociaţiei Conferinţei Generale. Caracterul [1566] sacru al acestei asociaţii se va pierde  repede. Ce va mai fi respectat apoi ca sfânt, curat şi neatins de mânjitură? Va mai exista o voce pe care poporul lui Dumnezeu să o poată privi ca pe ceva demn de a fi respectat? Cu siguranţă nu mai este nimic care să poarte acreditarea divină. Lucrurile sacre sunt amestecate şi întreţesute cu afaceri pământeşti ce nu au nicio legătură cu Dumnezeu.

În mare măsură Asociaţia Conferinţei Generale şi-a pierdut caracterul ei sacru din cauza faptului că unii dintre cei aflaţi în legătură cu ea nu şi-au schimbat sentimentele în niciun aspect după conferinţa ce s-a ţinut la Minneapolis. Unii dintre cei aflaţi în poziţii de răspundere „urmează şi mai mult” pe căile inimii lor. Unii, care au venit din Africa de Sud şi din alte locuri ca să primească o educaţie care să-i califice pentru lucrare, au fost îmbibaţi de acest spirit şi l-au dus cu ei acasă, iar lucrarea lor nu a produs roadele cele bune. Părerile oamenilor, care au fost primite de aceştia, stau lipite de ei ca lepra; şi se pune foarte serios întrebarea dacă sufletele care au fost îmbibate cu lepra spirituală de la Battle Creek vor fi vreodată capabile să distingă principiile cerului de metodele şi planurile oamenilor. Influenţele şi impresiile primite la Battle Creek au contribuit mult la întârzierea lucrării din Africa de Sud.

Aşa cum stau lucrurile acum la Battle Creek, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi dusă mai departe pe o bază corectă. Cât timp vor dura aceste lucruri? Când vor fi limpezite şi ascuţite percepţiile oamenilor, prin slujirea [1567] făcută de Duhul Sfânt? Unii de acolo nu văd efectele dăunătoare ale planurilor care de ani de zile au lucrat pe ascuns. Unii dintre conducători, în timpul de faţă, umblă în lumina pe care au primit-o şi fac tot ce pot mai bine, dar tovarăşii lor de lucru fac ca lucrurile să fie atât de apăsătoare pentru aceştia încât aceştia nu pot face decât prea puţin. Înrobirea sufletelor oamenilor de către colegii lor de lucru adânceşte întunericul care deja îi înfăşoară. Cine se poate simţi acum sigur că este în siguranţă dacă respectă vocea Asociaţiei Conferinţei Generale? Dacă poporul din bisericile noastre ar înţelege conducerea bărbaţilor care umblă în lumina scânteilor focului aprins de ei, ar respecta deciziile acestora? Vă spun că nu, nici pentru o clipă. Mi-a fost arătat că poporul în general nu ştie că inima lucrării la Battle Creek este bolnavă şi coruptă. Mulţi din popor sunt într-o stare letargică, nepăsătoare, apatică, şi consimt la planuri pe care nu le înţeleg. Unde este glasul, de unde va veni glasul de care poporul să poată asculta, şi să ştie că vine de la păstorul cel adevărat? Sunt chemată de Dumnezeu să vă pun în faţă aceste lucruri, lucruri reale, în conformitate cu practica din ultimii câţiva ani.

„I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! zice Domnul - Da Eu îl voi tămădui! Dar cei răi sunt [1568] ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.” „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu.” „Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtaţi numele lui Israel, şi care aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, care aţi jurat pe Numele Domnului, şi care chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!” „Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios, şi că din naştere ai fost numit răzvrătit.” Isaia 48:1,8. „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam Sfânt.” Exod 19:5-6.

Vorbesc în după-amiaza aceasta la ora trei, şi trebuie să merg la moară, pe terenul şcolii, acolo unde se va ţine adunarea noastră. Aş fi vrut să avem un loc de închinare. Pe durata Institutului a fost ridicat un cort pe care l-am ţinut cât de mult a fost posibil, dar din cauza vremii umede a fost desfăcut.

 

Consolidarea lucrării de publicare

 

Domnul mi-a prezentat lucruri care m-au făcut să tremur pentru instituţiile din Battle Creek. El mi-a arătat aceste lucruri şi, voi fi oare consecventă dacă nu voi căuta să reprim spiritul din Battle Creek care se întinde să ajungă la mai multă putere, în timp ce de ani de zile nu au fost suficienţi bărbaţi calificaţi pentru a prezida, cu credincioşie [1569] creştină, peste sarcina pe care deja o au.

Planul pentru consolidare este în detrimentul cauzei adevărului prezent. Battle Creek are toată puterea pe care trebuie să o aibă. Unii din locul acesta au înaintat planuri egoiste, şi, dacă vreuna dintre ramurile lucrării a promis un oarecare succes, nu au exercitat spiritul de a o lăsa să meargă mai departe singură, ci au făcut efortul de a ataşa acel interes marelui întreg. Ei s-au luptat să cuprindă deja prea mult, şi încă sunt însetaţi să adune mai mult. Când vor putea dovedi că au făcut aceste planuri sub călăuzirea Duhului Sfânt, atunci încrederea în ei poate fi restatornicită.

Acum douăzeci de ani, am fost surprinsă de avertizările şi îndemnurile la precauţie ce mi-au fost date în legătură cu casa de editură de pe coasta Pacificului – cum că trebuie să rămână pentru totdeauna independentă de toate celelalte instituţii; că nu trebuie să fie sub controlul niciunei alte instituţii, ci trebuie să facă lucrarea Domnului sub călăuzirea şi protecţia Lui. Domnul spune „Voi toţi sunteţi fraţi”, şi Pacific Press nu trebuie să fie invidiată şi privită cu gelozie şi suspiciune de casa de editură mai puternică de la Battle Creek. Ea trebuie să-şi păstreze individualitatea şi să fie păzită cu stricteţe de orice corupţie. Ea nu trebuie să fie înglobată în nicio altă instituţie. Mâna puterii şi controlului de la Battle Creek nu trebuie să se întindă peste continent ca să o administreze.

Ceva mai târziu, chiar înainte de moartea soţului meu, minţile unora s-au agitat ca să pună aceste instituţii sub o singură putere [1570] de conducere. Din nou, Duhul Sfânt mi-a adus în minte ceea ce mi-a spus Domnul. I-am spus soţului meu să spună ca răspuns la această propunere, că Domnul nu a plănuit o astfel de acţiune. Cel care cunoaşte sfârşitul de la început, înţelege aceste lucruri mai bine decât omul supus greşelii.

La o altă dată şi mai târzie, mi-a fost prezentată situaţia casei de editură din Oakland. Mi s-a arătat că această instituţie trebuie să facă o lucrare ce are să fie spre slava lui Dumnezeu dacă lucrătorii vor avea mereu în vedere onoarea Lui; dar s-a făcut o greşeală prin faptul că a fost adoptat un fel de lucrare ce are tendinţa de a corupe instituţia. Mi-a fost arătat de asemenea că ea trebuie să-şi păstreze independenţa, lucrând pentru realizarea planului lui Dumnezeu fără a fi controlată de altcineva în afară de Dumnezeu.

Domnul mi-a prezentat faptul că ramuri ale acestei lucrări vor fi înfiinţate şi în alte locuri şi vor fi supervizate de Pacific Press, dar dacă această acţiune se va dovedi un succes, se va trezi gelozia, bănuiala rea şi lăcomia. Se vor face eforturi pentru a schimba ordinea lucrurilor şi pentru a cuprinde lucrarea împreună cu celelalte interese la Battle Creek. Unii bărbaţi sunt foarte zeloşi pentru a schimba ordinea lucrurilor, dar Domnul interzice o astfel de consolidare. Fiecărei ramuri trebuie să i se permită să trăiască şi să îşi facă propria lucrare.

Pot apărea greşeli în fiecare instituţie, dar dacă administratorii vor învăţa lecţia pe care fiecare trebuie să o înveţe – aceea de a acţiona cu precauţie, - aceste erori nu vor fi repetate [1571], şi Dumnezeu va prezida peste lucrare. Fiecare lucrător din instituţiile noastre are nevoie să facă din cuvântul lui Dumnezeu regula lui de acţiune. Atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne peste el. El nu se poate dispensa de adevărul lui Dumnezeu ca şi călăuză şi îndrumător al său, şi să fie în siguranţă. Dacă omul poate respira o singură dată fără să fie dependent de Dumnezeu, atunci poate lăsa deoparte cuvântul cel curat şi sfânt al lui Dumnezeu ca şi carte a lui călăuzitoare. Adevărul trebuie să aibă controlul asupra conştiinţei şi înţelegerii în toată lucrarea ce se face. Duhul Sfânt trebuie să prezideze peste gând, cuvânt şi faptă. El trebuie să conducă în toate acţiunile spirituale şi temporale.

Este bine plăcut lui Dumnezeu ca noi să avem laudă şi rugăciune, precum şi servicii religioase, dar religia Bibliei trebuie să fie prezentă în tot ceea ce facem, şi să dea sfinţenie fiecărei îndatoriri zilnice. Voia Domnului trebuie să fie voia omului în orice lucru. Sfântul lui Israel a dat reguli de călăuzire pentru toţi,  şi aceste reguli de călăuzire trebuie să fie urmate cu stricteţe; căci ele constituie standardul caracterului. Nimeni nu se poate abate de la cele dintâi principii ale neprihănirii, fără să păcătuiască. Dar religia noastră este interpretată greşit şi dispreţuită de credincioşi deoarece atât de mulţi dintre cei ce afirmă că susţin adevărul, nu practică principiile acestuia în purtarea faţă de semenii lor.

Fraţilor mei din Battle Creek vreau să le spun: cu niciun chip, nu vă consolidaţi. A face aşa, nu înseamnă nimic mai puţin decât a pune asupra instituţiilor din Battle Creek administrarea întregii lucrări, de departe şi de aproape. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi dusă înainte cu succes de oameni care, prin împotrivirea [1572] lor faţă de lumină, s-au pus în poziţia în care nimic nu-i va influenţa pentru a se pocăi sau pentru a-şi schimba cursul acţiunii. Există bărbaţi în legătură cu lucrarea din Battle Creek, ale căror inimi nu sunt sfinţite şi nu sunt sub controlul lui Dumnezeu.

Dacă cei aflaţi în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu nu vor să asculte glasul Lui şi să facă voia Lui, vor fi separaţi cu totul de lucrare. Dumnezeu nu are nevoie de influenţa unor astfel de oameni. Vorbesc limpede, căci a sosit timpul ca lucrurilor să li se spună pe adevăratul lor nume. Aceia care iubesc şi se tem de Dumnezeu cu toată inima, sunt singurii oameni în care Dumnezeu se poate încrede. Dar aceia care şi-au despărţit sufletele de Dumnezeu, să fie despărţiţi şi ei înşişi de lucrarea lui Dumnezeu, care este atât de solemnă şi importantă.

Semnat Ellen G. White [1573]