Scrisoarea 82, 1888 - Către Mary White

Scrisoarea 82, 1888 - Către Mary White

Scrisoarea 82, 1888
MINNEAPOLIS, MINN., 4 noiembrie  1888

 

CĂTRE MARY WHITE

 

Iubita mea fiică, Mary:

Conferinţa s-a terminat. Sabatul trecut am rostit ultimul discurs. Pentru prima oară, părea că există sentimente demne de consideraţie în adunare. I-am chemat în faţă pentru rugăciune, chiar dacă biserica era foarte aglomerată. Un număr destul de mare au venit în faţă. Domnul mi-a dat un spirit de cerere şi binecuvântarea Lui a venit peste mine. Nu am lipsit de la adunarea din dimineaţa aceasta. A fost o adunare foarte laborioasă întrucât, împreună cu Willie trebuia să veghem la fiecare pas să nu se facă mişcări, să nu se adopte hotărâri, care    s-ar dovedi în detrimentul lucrării viitoare.

Am vorbit aproape de douăzeci de ori, cu multă libertate, şi credem că această adunare va fi urmată de mult bine. Noi nu cunoaştem viitorul, dar simţim că Isus stă la cârmă şi că nu vom naufragia. Curajul şi credinţa mea au fost în stare bună şi nu m-au părăsit, cu toate că am avut cea mai grea şi cea mai lipsită de înţeles bătălie, pe care am avut-o vreodată în poporul nostru. Situaţia nu poate fi explicată în scris decât dacă aş scrie multe, multe pagini, aşa că mai bine nu mă angajez în aceasta.

Fratele Olsen va fi preşedintele Conferinţei Generale, iar fratele Dan Jones din Kansas, îi va fi ajutor. Fratele Haskell va sluji până când fratele Olsen va veni din Europa. Nu pot spune ce ne rezervă viitorul, însă vom mai rămâne încă patru săptămâni în Battle Creek pentru a da o mărturie ce trebuie dată chiar acum, fără întârziere.[182] Apoi vom vedea cum decurg lucrurile la marele centru al lucrării. Suntem siliţi să facem tot ce putem face în temere de Dumnezeu, pentru a ajuta poporul nostru în această stare de urgenţă.

Mintea unui om bolnav are o putere de control asupra Comitetului Conferinţei Generale, iar slujbaşii sunt umbra şi ecoul fratelui Butler, şi ei cred că aceasta este sănătos şi pentru binele cauzei. Invidia, bănuiala rea, gelozia, lucrează ca drojdia până când pare că totul se strică.

Credem că fr. Butler a fost în slujbă cu trei ani prea mult, iar acum toată umilinţa şi smerenia minţii l-au părăsit. El gândeşte că poziţia îi dă o astfel de putere încât vocea sa este infailibilă. Să scoţi aceasta din mintea fraţilor noştri este o problemă dificilă. Cazul său este greu de rezolvat, dar ne încredem în Dumnezeu.

Willie s-a dus câteva mile, la Minnehaha Falls – este prima oară când nu mai este pe post de santinelă – comitete, comitete şi iar comitete. Încă nu s-a întors. Aici este destul de rece. Am fost răciţi cu toţii, deşi am avut multă vreme bună şi doar puţină ploaie. Am avut mâncare bună, de care ne-am putut bucura. Sarah este ceva mai bine după răceala ei. Nu am putut     să-mi iau timp să o îngrijesc pentru o răceală, întrucât am lucrat în fiecare zi.

Duminică: Astăzi nu am participat la adunare, însă am făcut câteva vizite. Sunt recunoscătoare Domnului pentru tăria, libertatea [183] şi puterea Duhului Său care mi-au însoţit mărturia, deşi asupra multor minţi aceasta a făcut cea mai slabă impresie, din toată viaţa mea. Se părea că Satana are putere să-mi împiedice lucrarea în mare măsură, şi tremur gândindu-mă ce s-ar fi petrecut la această conferinţă dacă nu am fi fost aici. Dumnezeu ar fi lucrat într-un oarecare fel ca să împiedice spiritul adus la conferinţă, ca să nu aibă putere de stăpânire. Nu ne descurajăm câtuşi de puţin. Ne punem încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Adevărul va triumfa şi credem că vom triumfa împreună cu el.

Ne gândim la voi şi la toţi cei de acasă şi ne-ar face plăcere să fim cu voi, dar nu ne consultăm cu dorinţele noastre. Domnul este Conducătorul nostru, El să ne conducă şi vom merge acolo unde ne deschide calea.

Nădăjduiesc şi mă rog ca sănătatea să ţi se îmbunătăţească şi să te întăreşti în putere. Domnul este un vindecător puternic. Numele Lui să fie slăvit. Mâine dimineaţă plecăm de aici spre Chicago, prin Iowa, unde ne vom întâlni cu Edson în aceeaşi zi, luni. Luni seara, la ora şase, ne vom continua drumul spre Chicago. Nu am putut găsi loc la vagonul de dormit înainte de nouă şi jumătate, iar la nouă vom fi în Chicago. Ne vom duce la misiune, unde vom petrece câteva ore, apoi vom lua trăsura spre Battle Creek, marţi seara.

John, şi alţii împreună cu el, au plecat astăzi spre Chicago. Ne-am trimis bagajele şi cuferele împreună cu delegaţii. Îţi voi scrie mai mult de îndată ce voi putea, după ce ajungem la B.C. scuză acest pasaj scris în grabă. Multă dragoste întregii familii, dar mai ales pentru Ella şi Mabel.

Mama [184]

P.S.

Am tricotat o pereche de şosete călduroase pentru Willie, iar a doua este aproape gata.

Când am împăturit scrisoarea s-a făcut pata aceasta mare de cerneală, care o face să arate atât de rău.

 

Mama [185]