Scrisoarea 83, 1890 - Către W.C. White și soția

Scrisoarea 83, 1890 - Către W.C. White și soția

Scrisoarea 83, 1890
Battle Creek, Michigan,
13 martie 1890

 CĂTRE W.C. WHITE ŞI SOŢIA

 

Dragii mei copii, Willie şi Mary,

Ieri (miercuri) am solicitat o întâlnire cu cei mai de seamă. Fraţii U. Smith, Leon Smith, Olsen, Fero, Watt, Prescott, Waggoner, McCoy, Larson, Porter, Colcord, Ballenger, Webber, Dan Jones, Wakehman, G. Amadon, Eldridge, Breed, şi profesorul Miller. După rugăciunea fratelui Smith, am spus că fratele Waggoner are câteva lucruri de spus pe care aş vrea să le audă, şi care vor elibera unele minţi de idei greşite. Apoi el a luat lecţiile Şcolii de Sabat, explicând ultimele lecţii şi acuzaţiile ce i s-au adus lui că ar fi făcut-o intenţionat. Aceasta şi explicaţiile fr. Jones, au luat aproape o oră. Toţi au avut libertatea să vorbească după cum au găsit de cuviinţă, întrebând ce au vrut. Toate aceste lucruri păreau a fi satisfăcătoare.

Apoi am început să spun experienţa pe care am avut-o în California cu unii, mereu gata să fugă de mărturii. „Este gândul sorei White, opiniile ei; iar opiniile ei nu sunt mai bune decât ale noastre, doar dacă este vorba de ceva ce a văzut în viziune.”  Le-am spus care a fost rezultatul acestor lucruri. Le-am vorbit de eforturile mele de a da solilor şi soliei o şansă reală la Minneapolis. Am vorbit deschis despre discuţiile pe care le-am avut cu cei de la comitetul Review and Herald, despre prejudecăţile existente în minţi, despre discuţiile lor din case, despre cuvintele rostite pe care îngerii le-au înregistrat în cărţile din ceruri, despre uşurătatea şi ironia fratelui Rupert în camera fratelui U. Smith. Am vorbit despre fr. U. Smith care nu a venit să stea de vorbă cu mine, nu a venit să mă întrebe de ce parte stau, ce cred sau ce nu cred, şi nu a vrut să se unească cu noi la timpul de rugăciune.

Puterea care a fost peste mine când am vorbit poporului a fost o dovadă îmbelşugată [627] că Domnul era cu mine. Dar străvechiul spirit, ca şi al fariseilor, i-a  posedat şi le-a orbit ochii şi le-a încurcat judecata. Ei nu au ştiut mai mult decât iudeii, de ce spirit erau conduşi.

Am vorbit despre întâlnirile de aici, din Battle Creek, de după conferinţă – că mărturia mea a fost făcută fără efect. Waggoner a vorbit bine. Ştiu că a rămas o impresie favorabilă asupra minţilor, şi nu s-a făcut nicio agitaţie, niciun spirit de opoziţie. Eu am întrebat, „cum ai putut, frate Smith, să mă tratezi aşa cum ai făcut? Cum ai putut să stai direct în calea lucrării lui Dumnezeu?”

În cele din urmă a ajuns să spună – că a primit o scrisoare din California de la fratele Butler, prin care îi spunea că au fost făcute planuri ca să se introducă legea în Galateni. Apoi s-a explicat că nu a fost făcut niciun plan. Poţi să-ţi dai seama cum trebuie să fi părut aceste explicaţii celor prezenţi. I-am spus fratelui Smith că el ar fi trebuit să fie ultimul care să-mi blocheze drumul şi, prin atitudinea lui să întărească îndoielile şi necredinţa în mărturii. El a avut dovezi îmbelşugate că mărturiile mele nu s-au schimbat în caracter, în influenţă, de când m-a cunoscut. El a cunoscut despre ele şi despre locul pe care l-au ocupat în lucrare, mai mult decât orice alt om în viaţă. El a fost în legătură cu soţul meu şi cu mine din tinereţe şi de aceea este mai responsabil decât oricine.

16 martie (duminică). Am auzit că întâlnirea pe care am avut-o în ultima miercuri a fost un succes. Cred că aceia care au făcut atâta caz din aşa puţin, au fost foarte surprinşi de desfăşurarea sau de prezentarea problemei de către E.J. Waggoner şi de mine însămi. La întâlnirea de joi dimineaţa, fr. Larson a vorbit, [628] venind ceva mai aproape de lumină. A vorbit şi fr. Porter, dar cu reţinere – nimic liber şi clar.

Eram aproape fără speranţă în aşteptarea unei zdrobiri generale a sufletelor sub influenţa Spiritului şi puterii lui Dumnezeu. Îmi era aşa de greu, o atât de greu. Joi am fost bolnavă. Nu m-am ridicat prea mult. Am fost fără vlagă, nu am putut scrie nimic. Vineri dimineaţa am fost bolnavă; nu am fost la întâlnirea de dimineaţa. Am fost epuizată toată ziua. Mi s-a cerut să vorbesc în Sabat, dar nu am avut puterea. Am trimis vorbă fratelui (Dan) Jones să invite pe fratele Waggoner să vorbească. Părea să fie un pic de reţinere, dar în final a fost invitat şi a transmis o solie preţioasă legată de mesajul către biserica Laodicea – tocmai ceea ce aveam nevoie. Aceasta a fost o altă binecuvântare bogată pentru biserică.

După amiază o altă adunare a fost ţinută în capelă. Nu am fost în stare, dar fratele Olsen a dorit mult să vin, şi eu am consimţit să fac astfel. Am vorbit de trei ori – de două ori foarte scurt, odată ceva mai lung. Fratele Olsen a vorbit bine. A avut prezentări foarte bune. Erau tocmai la subiect. Fratele Porter a vorbit, dar nu era liber. Fratele Eldridge a spus despre întâlnirea de acum câteva zile pentru investigarea unor lucruri, că a fost excelentă. El a spus că se aşteptau la un uriaş cu care au de luptat, dar care s-a dovedit a fi doar un om de paie. S-a simţit uşurat pentru că, din fericire, a fost dezamăgit. Larson a vorbit bine. Fratele Porter a vorbit, dar nu atât de clar şi la subiect pe cât ne aşteptam. Oh,  cât de greu este pentru aceşti oameni să moară!

Apoi a vorbit fratele Dan Jones. El a spus că a fost tentat să dea la o parte mărturiile; dar dacă ar fi făcut astfel, ar fi dat totul la o parte pentru că a văzut că mărturiile sunt împletite cu solia îngerului al treilea; şi a vorbit despre scenele teribile ale ispitirii lui. Cu adevărat mi-a fost milă de om. [629]

După o vreme m-am  ridicat şi am spus câteva cuvinte la subiect. „Acum”, am spus, „am auzit cuvintele voastre, şi dacă voi, fraţii mei, aţi fost atât de greu încercaţi cu privire la mărturii, atunci trebuie să puteţi arăta clar în mine, în lucrarea mea, sau în mărturiile în sine, ce anume v-a provocat toată această îndoială şi necredinţă. E posibil ca oameni sensibili, cu minţi critice să fie atât de creduli încât să primească afirmaţiile oamenilor şi presupunerile lor, să strângă declaraţii şi să-şi pună atâta încredere în imaginaţii, împotrivindu-se tuturor dovezilor pe care Dumnezeu a binevoit să le dea la întâlnirea de la Minneapolis şi de atunci încoace pentru a le confirma credinţa în mărturii pe tărâmuri biblice prin aplicarea testului pe care l-a dat Hristos – „după roadele lor îi veţi cunoaşte” – un pom rău nu poate face roade bune, nici un pom bun nu poate face roade rele – şi să nu ştie dacă  mărturiile sunt din cer sau din iad?

„Voi, bărbaţi dotaţi cu raţiune, vreţi să vă gândiţi puţin la aceste lucruri, şi apoi să vă gândiţi ce spirit vă conduce şi v-a pus în mişcare la Minneapolis şi de atunci încoace? Cercetarea voastră va fi cu siguranţă sensibilă dacă va fi orientată spre adevăratele lucruri pe care ar trebui să le cercetaţi, iar credinţa voastră va deveni tare în acele lucruri în care aveţi siguranţă că puteţi să le credeţi. Dacă nu aţi văzut dovada că mărturiile poartă acreditare cerească, vreţi să-mi spuneţi ce să dea Domnul ca dar bisericii Sale, ca să poarte pecetea cerească? Vreţi, vă rog, să vă gândiţi critic la aceste probleme şi să le rezolvaţi satisfăcător pentru minţile voastre proprii? Nu veţi fi voi obligaţi, dacă sunteţi sinceri, să spuneţi că aţi lucrat în întuneric, departe de lumină, dovadă şi adevăr? Acest spirit nu poartă semnele puterii divine, ci ale puterii şi subtilităţilor duşmanului lui Dumnezeu şi al omului. Eu vă spun că este de jos şi nu este în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu, [630] sau cu solia pe care a dat-o servitorilor Săi pentru timpul prezent. Când Domnul trimite lumina şi hrana de care toate bisericile au nevoie, ne putem aştepta ca vrăjmaşul a toată neprihănirea să facă tot posibilul pentru a le împiedica să ajungă la popor în felul natural în care sunt date de cer. El umple minţile de necredinţă şi îndoieli, ca să se învârtă în serviciul său, să servească scopului său, şi să intercepteze lumina pe care Dumnezeu o trimite aleşilor Săi.”

Fratele Olsen a lucrat bine, dar nu s-a produs o schimbare decisă. Duminică dimineaţa, deşi obosită şi aproape descurajată, m-am aventurat să merg la întâlnire. Nu am spus nimic până când adunarea era aproape să se încheie, şi apoi am făcut câteva remarci. Le-am pus în faţă ce au făcut ca să anuleze efectul a ceea ce Domnul încerca să facă, şi le-am spus şi de ce. Legea în Galateni a fost singura lor pledoarie.

„De ce”, am întrebat, „interpretarea voastră a legii în Galateni vă este mai dragă, şi voi sunteţi mai zeloşi să vă menţineţi ideile legate de acest punct, decât să recunoaşteţi lucrările Spiritului lui Dumnezeu? Voi aţi cântărit fiecare mărturie preţioasă trimisă de cer, după propria voastră măsură, aşa cum aţi interpretat şi legea în Galateni.” Nimic nu poate să ajungă la voi în ce priveşte adevărul, dacă nu are amprenta voastră, ideile preţioase pe care le-aţi idolatrizat în ce priveşte legea în Galateni.

„Mărturiile Spiritului lui Dumnezeu, roadele Spiritului lui Dumnezeu, nu au nicio greutate dacă nu sunt marcate cu ideile voastre despre legea în Galateni. Îmi este frică pentru voi şi îmi este frică de orice interpretare a voastră din Scriptură ce dă pe faţă un spirit atât de necreştinesc cum a fost cel manifestat, şi care m-a costat un efort care nu era necesar. Dacă voi sunteţi atât de precauţi şi atât de critici ca nu cumva să primiţi ceva în dezacord [631] cu Scriptura, aş dori să priviţi aceste lucruri în adevărata lor lumină. Să fiţi precauţi în sensul de a vă fi teamă ca să nu păcătuiţi împotriva Spiritului lui Dumnezeu. Oare minţile voastre critice au luat în considerare acest punct de vedere al subiectului? Eu spun că dacă vederile voastre despre legea în Galateni şi roadele lor, au caracterul pe care l-am văzut la Minneapolis şi tot mereu de atunci încoace, atunci mă rog să fiu cât mai departe posibil de această înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Mie mi-e frică de orice aplicaţie a Scripturilor ce are nevoie de un asemenea spirit şi produce asemenea roade cum sunt cele pe care le-aţi manifestat. Un lucru este cert, eu nu voi fi niciodată în armonie cu un asemenea spirit, atât timp cât Dumnezeu îmi dă raţiune.

„Învăţătura voastră, în unele aspecte, nu se recomandă minţii mele şi nici minţii altora. Voi nu aţi fi putut da o reputaţie mai bună teoriilor voastre decât aşa cum aţi făcut-o.

„Acum fraţilor, nu am nimic de spus, nicio povară în ce priveşte legea în Galateni. Această problemă o văd cu consecinţe minore în comparaţie cu spiritul pe care voi l-aţi adus în credinţa voastră. Este din acelaşi material cu spiritul manifestat de iudei faţă de lucrarea şi misiunea lui Isus Hristos. Cea mai convingătoare mărturie care poate prezenta altora că noi avem adevărul, este spiritul care însoţeşte prezentarea acestui adevăr. Dacă sfinţeşte inima primitorului, dacă îl face gentil, amabil, binevoitor, răbdător, sincer şi asemenea lui Hristos, atunci el va da dovadă de faptul că are adevărul original. Dar dacă omul face aşa cum au făcut iudeii atunci când opiniile şi ideile le-au fost contrazise, atunci cu siguranţă nu putem să primim asemenea mărturie, pentru că nu produce roadele neprihănirii. Felul în care interpretau Scriptura nu erau corecte, şi totuşi iudeii nu au vrut să primească dovada dată de descoperirea Spiritului lui Dumnezeu, ci au fost gata, atunci când ideiile le-au fost contrazise, chiar să omoare pe Fiul lui Dumnezeu. [632]

„Merită să vă gândiţi la aceste lucruri. Isus nu a putut să dea lecţiile Sale preţioase, deşi a venit în lume ca să le dea acelora ce ar fi trebuit să le primească. El a reprezentat situaţia cărturarilor şi fariseiilor din vechime, prin nişte burdufuri vechi, uscate care nu puteau ţine vinul cel nou al împărăţiei Sale; de aceea El a trebuit să facă burdufuri noi în care să poată pune vinul cel nou. Adevărul Său a găsit loc în inima femeii samaritene, o păcătoasă. A făcut un burduf pentru vinul împărăţiei Sale când l-a chemat pe Matei, vameşul; a făcut burdufuri în care a putut să toarne vinul nou, când i-a chemat pe pescari.”

Fratele Dan Jones a vorbit la întâlnirea de duminică dimineaţa, după ce am spus ceva de felul celor de mai sus, şi arăta ca bolnav când a recunoscut câteva lucruri şi a luat poziţie de partea mărturiilor. Fratele Porter a vorbit la subiect. El a făcut mărturisiri umile cu lacrimi şi cu o vorbire zdrobită, şi a regretat cursul pe care l-a urmat. El a spus, „sora White, fii sigură că rugăciunile noastre te vor însoţi. Te vom susţine când vei merge să-ţi faci lucrarea obositoare. Credem că lucrarea ce o faci este de la Dumnezeu.” Am văzut că Domnul mişcă inimile. Obţinem victorii şi lăudăm pe Domnul.

Luni, 17 martie. În această dimineaţă întâlnirea a fost solemnă şi lucrarea mai profundă. Howard şi Madison Miller au fost prezenţi amândoi. Domnul m-a ajutat să spun câteva lucruri importante. Apoi am menţionat numele fraţilor Madison şi Howard Miller. Madison s-a ridicat şi a spus plângând că e un mizerabil, ticălos, orb şi gol. A spus că a pândit să vadă lucrarea şi pe aceia ce erau angajaţi în ea. El a văzut că cei ce şi-au opus spiritul spiritului soliei ce a venit la noi de mai mult de un an, nu aveau spiritul lucrării, ci se cufundau în întuneric. El nu era pregătit să lucreze până ce [633] nu era schimbat cu totul. Mărturia lui a fost foarte la obiect, la fel ca şi a fiecăruia care a făcut mărturisiri.

Îl aşteptăm pe fratele A.T. Jones pe deseară sau mâine dimineaţă. Ne-am gândit că e bine ca această lucrare să fie cât mai profundă posibil, ca lucrătorii să poată pleca însoţiţi de Spiritul lui Dumnezeu. Domnul lucrează, şi suntem bucuroşi. Când va veni fratele Jones, vom avea o altă întâlnire în cadru restrâns, pentru a cerceta toate obiecţiile create, pentru a lua din cale aceste obstacole, şi cei ce au vorbit despre aceste lucruri să le îngroape pe cât posibil, fără ca ele să mai fie înviate.

Ţi-am scris aceste detalii pentru că ştiu că te interesează în mod special. Ne gândim că Domnul ne ajută, pentru ca plugul adevărului să pătrundă tot mai adânc şi mai serios în acest timp. Eu cred că Domnul va lucra cu putere. Am vorbit în fiecare zi din săptămână de la ultimul Sabat, şi uneori de două ori pe zi.

Dragi copii, mă aştept să pornim joia viitoare, dacă nu ne opreşte lucrarea. Dacă este cel mai bine, voi pleca joi. Dacă este necesar să mai rămân, nu voi pleca până duminică.

Emma şi cu mine am fost să o vedem pe Reba seara trecută. Era în pat. A spus că a dormit liniştită aproape toată ziua. Nu am putut să vorbesc cu ea de câteva zile. Este foarte veselă. Nu are dureri, şi are o bună poftă de mâncare. Se plimbă în fiecare zi în cărucior, când nu e prea frig sau furtună. Ea spune că bunicul ei zice că arată mai bine decât arată de fapt.

Am citit scrisorile voastre – a lui Mary, a lui Willie şi a sorei Kelsey. Nu cred că Mary face bine să se obosească scriind. Ea are nevoie să se odihnească cât mai mult posibil. Am avut un timp bun de rugăciune cu Reba. Sunt aşa de bucuroasă că este fericită şi mulţumită, şi toate nevoile ei sunt satisfăcute.

Tocmai am citit scrisoarea voastră în care este sfatul cu [634] privire la sora Clay. Mă voi gândi la aceste  lucruri şi încerc să acţionez cu înţelepciune. Banii de la Boulder au ajuns în siguranţă şi sunt bucuroasă că această problemă nu mă mai îngrijorează. Sper că nu veţi mai lucra sub tensiune. Sper să lucraţi cât mai mult posibil în aer liber, Willie. Este nevoie să ne păzim cu gelozie puterea, să nu lucrăm cu imprudenţă, şi cred că Domnul ne va ajuta în marea Lui îndurare. De câteva zile nu am fost capabilă să scriu prea mult. Am fost prea împovărată, dar Domnul este bun şi vrednic să fie slăvit.

După amiază. Sora  McOmber a venit astăzi cu sora ei pentru tratament. Ea este sănătoasă, dar cred că nu vrea să plece departe de casă, deoarece părinţii ei sunt în vârstă şi simte că trebuie să le fie aproape. Ea şi Emma sunt acum în vizită la Reba. Mă gândesc că schimbările în volumul 1 vor fi bune. Văd mari avantaje în aceasta şi îmi place, deşi va fi o întârziere.

Sunt convinsă că Satana a văzut că miza era mare aici, şi nu a vrut să-şi piardă influenţa asupra fraţilor noştri lucrători. Dacă vom avea victoria deplină, mulţi dintre lucrători vor merge de la această întâlnire cu o experienţă de cea mai mare valoare. Noi sperăm şi ne rugăm.

Vă iubesc pe toţi. Mă gândesc la voi şi mă rog pentru voi în fiecare zi. Rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze din abundenţă.

În această după amiază am primit o scrisoare ca răspuns la cele scrise lui Smouse, că pot să folosesc banii împrumutaţi încă pentru un an, dar din moment ce au fost împrumutaţi numai pentru un an ar fi bine să reînnoim înscrisurile. Mi-a lăsat banii cu şapte la sută deşi putea să ia mai mult, dar pentru că sunt folosiţi pentru cauză, el s-a mulţumit cu atât; şi a spus că la sfârşitul anului viitor va putea prelungi timpul, dacă doresc.

Mama [635]