Scrisoarea 83, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 83, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 83, 1896
„Sunnyside”,
Cooranbong,
22 mai 1896

 CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate,

Ne doare profund în ce priveşte cazul tău. Ştim că ai fost pus într-o poziţie foarte grea; dar ştim de asemenea că ai dat greş în mod evident în anumite lucruri. Tu, fratele meu, ai spus mult despre importanţa rugăciunii, şi te-ai simţit dornic ca poporul nostru să ţină obişnuita săptămână de rugăciune; este bine să avem timpuri de rugăciune serioasă şi perseverentă; căci Dumnezeu este tăria poporului Său, protecţia lui pe dinainte şi pe dinapoi. Dar este posibil să se facă din aceste ocazii de rugăciune un înlocuitor pentru acţiunea hotărâtă ce este necesară pentru a pune lucrurile în ordine. Există o categorie de lucrare care, este de datoria agentului omenesc să o facă în numele Domnului, Dumnezeul lui Israel.

După ce Israeliţii au fost înfrânţi la Ai, Iosua a stat întins cu faţa la pământ înaintea chivotului, rugându-se, când Domnul i-a zis, „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit, şi le-au ascuns printre lucrurile lor. … Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoală-te, sfinţeşte poporul. Spune-le: „Sfinţiţi-vă [1520] pentru mâine. Căci aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: „În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ţii piept vrăjmaşilor tăi, până nu veţi scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.”

Nici măcar rugăciunea nu trebuie să fie pusă în locul datoriei. Nu se poate ca Dumnezeu să fie dezonorat în mijlocul poporului Său, şi să se păstreze tăcerea. Străjerii Lui trebuie să fie foarte treji.

Cea dintâi neglijare din partea ta de a sta în apărarea principiilor drepte atunci când s-au discutat lucrurile în şedinţe şi adunări de comitete, a adus ceaţa înaintea ochilor tăi. Discernământul tău a fost slăbit din cauza eşecului tău de a umbla în lumină. Şi cu siguranţă, trebuie că ochii tăi au ajuns orbi, altfel nu ar fi fost posibil să faci ceea ce ai făcut. Cuvintele şi acţiunile tale au încurajat pe bărbaţii cu scopuri hotărâte, de neclintit, să-şi facă voia; i-ai lăsat să plănuiască, să-şi ducă intenţiile la îndeplinire, aşa cum a făcut Aaron cu conducătorii lui Israel. Ai încercat să te faci pe tine însuţi să crezi că acesta era singurul lucru pe care îl puteai face. Însă, nu ai urmat în toate locurile, cuvântul dat ţie de Dumnezeu, ca să fii ferm şi hotărât de partea dreptăţii. Prin faptul că a cedat dorinţei poporului, despre care ştia că este greşită, Aaron a dezonorat mult pe Dumnezeu. El ar fi trebuit să stea neclintit ca o stâncă, cu o integritate neşovăielnică, în faţa oamenilor de frunte ai oştirii vaste şi indisciplinate a lui Israel. Tu ar fi trebuit să ştii ce cerea înţelepciunea lui Dumnezeu de la poporul Său; dar ai fost condus să vezi lucrurile aşa cum le-au văzut oamenii aceia care s-au împotrivit Duhului Sfânt, care nu sunt conduşi şi învăţaţi de Dumnezeu. Sufletele acestor oameni se distrug din cauza [1521] lucrurilor rău făcute. Ei şi-au orbit ochii, aşa încât nu pot face deosebire între neprihănire şi ceea ce nu este neprihănire. Ei numesc răul bine, şi binele rău. Totuşi, aceştia sunt oamenii pe care i-ai ales să te însoţească din loc în loc. Aceasta este atmosfera cu care ţi-ai înconjurat sufletul.

Bărbaţii aceştia, pe care i-ai făcut însoţitorii tăi în vizitele pe care le faci în diferite locuri, au folosit ocazia de a infiltra sentimentele lor în minţile oamenilor. Fiind în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, şi în poziţii înalte de încredere, bineînţeles că au fost crezuţi, şi în felul acesta au ajuns capabili să exercite o influenţă puternică. După ce au strecurat o sugestie, şi au văzut că a prins rădăcină în minte, au scos-o cu îndemânare de la individ ca şi cum ar fi fost expresia gândurilor acestuia. Data viitoare se învârt pe acelaşi teren şi duc lucrurile puţin mai departe; în felul acesta, în secret, a fost semănată sămânţa necredinţei, sămânţă pentru care în unele cazuri au fost necesari ani de zile de eforturi pentru a o scoate din rădăcină; în alte cazuri ea a crescut şi a produs roadele ei rele. Aceia care au făcut răul acesta – bărbaţi care nu au nicio legătură cu Dumnezeu – sunt priviţi de poporul nostru ca şi cum ar fi mâna ta cea dreaptă, toiagul tău. Nu ai putut să discerni ce caracter au ei şi ce lucrare fac?

Călătoriile pe care le-ai făcut în compania acestor bărbaţi, pe care îngerii lui Dumnezeu nu i-au însoţit, nu au putut aduce tărie unei lucrări care se află sub supravegherea Duhului Sfânt. Ar fi fost mai bine, mult mai bine, dacă multe dintre aceste călătorii lungi nu ar fi fost făcute, ar fi fost mai bine dacă lucrătorii din diferite puncte ar fi fost lipsiţi de prezenţa [1522] ta personală, decât ca oamenii aceştia să te însoţească şi să-şi răspândească influenţa lor otrăvitoare departe şi pe scară largă.

Domnul mi-a prezentat că a existat o lipsă evidentă de încredere în Dumnezeu. Nu are Domnul putere mentală sau morală în bărbaţii care stau acolo unde s-au pus bazele unor interese mari? Trebuie să fie folosiţi banii lui Dumnezeu pentru a transporta din loc în loc pe aceia care arată că nu au nicio legătură cu El? Domnul spune „voi cinsti pe acela care Mă cinsteşte.” Prin faptul că ai căutat să cinsteşti şi să faci pe plac bărbaţilor pe care Dumnezeu nu-i cinsteşte, ai necinstit pe Dumnezeu. Mult mai bine este să mergi singur, şi să te încrezi în braţul lui Iehova, în îngerii slujitori pe care îi trimite El, decât să ai cu tine pe aceia care şi-au închis urechile ca să nu audă mustrările şi avertizările Duhului lui Dumnezeu, şi în felul acesta şi-au închis urechile în faţa Duhului Însuşi. În orice loc în care s-au pus bazele unor interese importante, există bărbaţi care Îl iubesc pe Dumnezeu, şi au o oarecare capacitate. Bărbaţii aceştia au nevoie să fie instruiţi. Lasă-i pe aceştia să ducă responsabilităţile pe care le pot purta. Învaţă-i să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi nu în oameni, ca să ajungă lucrători de încredere. Nu îi conduceţi să creadă că în orice situaţie de urgenţă, ei trebuie să depindă de bărbaţii care se află la mare distanţă. Ci ei să caute pe Domnul în mod personal.

Este mare nevoie de bărbaţi cu înţelepciune în orice loc; dar este o greşeală să se depindă de aceia care nu iubesc pe Domnul, care nu caută la El înţelepciune, sfinţire şi neprihănire. Dumnezeu nu a dat lucrarea Lui ca să fie modelată de aceia asupra cărora nu a fost pusă amprenta Lui, deoarece ei nu au vrut să aibă acreditarea divină. Prin legătura [1523] pe care o ai cu aceştia, ideile tale au ajuns pervertite, şi au nevoie de curăţire. Tu vezi lucrurile foarte mult aşa cum le văd bărbaţii aceştia. Tu vezi puţin din nevoia pentru schimbarea la care cheamă Domnul. Tu ai întărit pe bărbaţii aceştia în credinţa pe care o au că sunt drepţi, şi ai adâncit amăgirea în care se află. Domnul nu va mai tolera aceste lucruri; căci tu ai avut lumină; tu nu ai fost lăsat în întuneric şi necunoştinţă.

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu manifestat în mijlocul poporului Său, a fost tratat de către unii ca un intrus. Tu, tu însuţi, nu ai făcut din Duhul Sfânt dependenţa ta, aşa cum a fost în experienţa ta de la început. Dacă ai fi urmat călăuzirea Duhului, ai fi ştiut că nu te poţi uni cu bărbaţii aceştia, că nu poţi asculta sugestiile lor şi nu le poţi acorda influenţă. Nu aceasta este lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu să o faci. El ţi-a făgăduit să ai eficienţă prin puterea Duhului Sfânt, care avea să fie cu tine în orice acţiune, dacă ai fi ţinut neclintită până la sfârşit încrederea ta de la început. Dacă ai fi depins mai puţin de bărbaţii care, după cum ai toate motivele să ştii, nu au o legătură vitală cu Dumnezeu, şi ai fi depins mai mult de prezenţa şi ajutorul Duhului Sfânt ca răspuns la rugăciune, cauza s-ar afla astăzi într-o stare mult mai sănătoasă.

Nu a fost înţelept să-ţi iei atât de multe responsabilităţi legate de lucrarea de la distanţă, când atâtea interese importante cereau atenţia ta la Battle Creek. Era necesar să fie făcut foarte mult pentru ca inima lucrării să fie păstrată curată. Era necesară multă grijă pentru a păstra maşinăria unsă, prin harul lui Dumnezeu, aşa încât să funcţioneze fără frecare. Dumnezeu [1524] este întristat din cauza unora dintre mişcările tale în probleme care implică principii pe care El Însuşi le-a stabilit în cadrul lucrării noastre de publicaţii.

Mult din ceea ce mi-a fost descoperit este îngrămădit peste mintea mea, şi cu greu îmi dau seama cum să le exprim. Totuşi nu pot să tac. Domnul este cuprins de indignare faţă de bărbaţii care se înalţă pe ei înşişi ca să stăpânească peste semenii lor, şi să ducă la îndeplinire planuri pe care Duhul Sfânt le-a condamnat. Sunt mai surprinsă decât pot exprima, de eşecul tău de a discerne faptul că nu Dumnezeu a înălţat pe bărbaţii aceştia. Noua ordine de lucruri ar trebui să te alarmeze, căci nu are aprobarea cerului.

Inima firească nu trebuie să-şi introducă principiile ei pătate, corupte, în lucrarea lui Dumnezeu. Nu trebuie să existe vreo tăinuire a principiilor credinţei noastre. Solia îngerului al treilea trebuie să fie vestită de poporul nostru. Ea se va dezvolta într-o mare strigare. Domnul are un timp rânduit când va dezlega lucrarea; dar când va fi acest timp? Când adevărul care trebuie să fie vestit pentru aceste zile de pe urmă va înainta ca să fie de mărturie tuturor neamurilor, atunci va veni sfârşitul. Dacă puterea lui Satana poate să intre în templul lui Dumnezeu, ca să manipuleze lucrurile după cum îi place, timpul de pregătire va fi prelungit.

Acesta este secretul mişcărilor făcute pentru a se împotrivi bărbaţilor pe care Dumnezeu i-a trimis cu o solie de binecuvântare pentru poporul Său. Bărbaţii aceştia au fost urâţi, solia lor a fost dispreţuită, întocmai aşa cum a fost urât şi dispreţuit Isus la prima Lui venire. Bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere au manifestat întocmai atributele pe care Satana le-a dat pe faţă. Ei au căutat să conducă minţile, să aducă raţiunea şi talentele acestora sub [1525] jurisdicţia omenească. S-au făcut eforturi pentru a fi aduşi slujitorii lui Dumnezeu sub controlul oamenilor care nu au cunoştinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu, sau vreo experienţă sub călăuzirea Duhului Sfânt. Au fost susţinute principii care nu ar fi trebuit să vadă niciodată lumina zilei. Copilul nelegitim ar fi trebuit să fie înăbuşit imediat ce a respirat prima suflare de viaţă. Oameni muritori s-au războit cu Dumnezeu şi cu adevărul, şi cu solii aleşi ai lui Dumnezeu, lucrând împotriva lor prin orice mijloc pe care au îndrăznit să-l folosească. Te rog să te gândeşti ce virtute poate fi în înţelepciunea şi planurile celor care au desconsiderat pe solii lui Dumnezeu şi, ca şi cărturarii şi Fariseii, au dispreţuit pe bărbaţii pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a prezenta lumina şi adevărul de care poporul Său avea nevoie.

Este o ofensă adusă lui Dumnezeu ca lucrarea Lui să fie restricţionată de fiinţe omeneşti. Cuvântul viului Dumnezeu, care face apel la o raţiune sfinţită, nu va da niciodată lucrării un astfel de caracter cum este cel revelat acum. S-a dat pe faţă înşelăciune, falsitate, viclenie, egoism. Născociri au fost puse pe picioare pentru a jefui pe Dumnezeu, şi a jefui pe om cu scopul de a pune în lucrare ceea ce prin planurile lor egoiste s-a sustras. Poziţia pe care ai luat-o împreună cu aceşti bărbaţi, făcând în taină planuri pentru a scăpa de strâmtorarea financiară, te-a făcut să fii în anumite privinţe un om slab. Aceasta ţi-a pervertit judecata. Ai fost condus să subminezi dreptatea, să te îndepărtezi de cinste în relaţiile de afaceri cu fraţii tăi. Un rău făcut celui mai slab sau cel mai înclinat spre greşeală din turma Lui, este mai ofensator faţă de Dumnezeu decât dacă ar fi fost făcut celui mai puternic dintre voi. Sufletele sunt [1526] moştenirea răscumpărată a lui Dumnezeu, şi orice nedreptate făcută „celui mai neînsemnat dintre aceşti fraţi ai Mei”, spune Isus, „Mie mi le-aţi făcut.” Domnul nu va îngădui ca nedreptatea şi opresiunea să continue fără să fie mustrată.

Orice sistem aflat sub controlul principiilor Evangheliei lui Hristos este curat, deschis, clar ca lumina zilei, şi în toate operaţiunile lui este limpezime şi sănătate. Tot ceea ce este introdus pentru a sluji mândria şi ambiţia nesfinţită, trebuie să fie îndepărtat pentru ca instituţiile lui Dumnezeu să poată sta în siguranţă pe Stânca cea veşnică. Nu avem nevoie de invenţii meşteşugite pentru a susţine cauza lui Dumnezeu. Nu este nevoie de purtare nedreaptă. Lăsaţi ca Dumnezeu să sufle asupra lucrării Lui spiritul principiilor cereşti, şi aceasta va trăi. Nimic din ceea ce ar putea produce omul nu poate lua locul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce înţelepciunea omului ar putea inventa, nu va justifica violarea adevărului, sau nesocotirea drepturilor omenirii. Adevărul este prea curat ca să-şi ia picioarele de pe platforma înaltă a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Dacă ar fi posibil, inamicul ar bloca roţile progresului, şi ar împiedica adevărurile Evangheliei ca să nu fie răspândite pretutindeni. Cu acest scop, el conduce oamenii să simtă că este privilegiul lor acela de a controla conştiinţele semenilor lor, după propriile lor idei pervertite. Ei concediază Duhul Sfânt ca să nu ia parte la şedinţele lor de comitet, şi apoi, în puterea şi în numele Conferinţei Generale, inventează reguli prin care constrâng oamenii să fie conduşi de ideile lor şi nu de Duhul Sfânt. [1527]

Planurile făcute pentru a obţine controlul asupra minţilor şi abilităţilor omeneşti, sunt un foc străin, care este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Şi, cine sunt cei care îndrăznesc să se angajeze în lucrarea aceasta? Bărbaţi care au dat pe faţă faptul că nu au stăpânire de sine, că nu sunt dezbrăcaţi de egoism. Dacă bărbaţii aceştia nu se vor întoarce la Domnul, ei vor muri în păcatele lor. Abia dacă a mai rămas vreo urmă de adevăr veritabil în ei. Efortul de a conduce pe alţii, depus de aceia care nu se pot conduce singuri, este unul dintre cele mai mari aberaţii care pot exista. Fie ca aceia cărora le place să conducă, să înceapă să lucreze acolo unde ar fi trebuit să lucreze de ani de zile; să se conducă pe ei înşişi, şi să arate pe faţă că sunt în supunere faţă de conducerea lui Dumnezeu, că sunt convertiţi în inimă. Apoi, cel puţin, nu-i vor mai face pe semenii lor să geamă sub jugul exasperant al politicii lor restrictive. Atunci vor fi înălţate către cer mai puţine rugăciuni în agonia inimii, din cauza opresiunii egoiste.

Este nevoie de educaţie în ce priveşte drepturile şi datoriile oamenilor cu autoritate, care au stăpânit peste moştenirea lui Dumnezeu. Când cineva este pus într-o poziţie de încredere, şi nu ştie ce fel de spirit ar trebui să exercite când are de-a face cu minţile omeneşti, are nevoie să înveţe cele dintâi principii în ce priveşte autoritatea pe care o are peste semenii lui. Principiile drepte trebuie să fie aduse în inimă, şi să fie ţesute în urzeala şi în bătătura caracterului.

Este nevoie de bărbaţi care simt nevoia după înţelepciunea care vine de sus, bărbaţi convertiţi în inimă, care înţeleg că nu sunt decât muritori păcătoşi [1528] şi că trebuie să înveţe lecţiile din şcoala lui Hristos înainte să fie pregătiţi să modeleze alte minţi. Când oamenii învaţă să depindă de Dumnezeu, când au credinţa care lucrează prin dragoste şi le curăţă sufletele, atunci ei nu vor pune pe umerii altora poveri grele de purtat. Domnul a fost foarte mult dezonorat de către aceia care s-au înălţat pe ei înşişi şi au favorizat bărbaţi care nu sunt vrednici, şi nu au fost atenţi să-i trateze pe toţi cu dreptate, fără părtinire şi fără ipocrizie.

Cât de puţini îşi cunosc slăbiciunea, până când nu vine ziua încercării. Ei se cred înţelepţi, şi în felul acesta ajung nebuni. Nu este nimic în oameni cu care să se poată mândri. Chiar şi cei aflaţi în poziţiile cele mai responsabile cad în păcat, deşi în aparenţă sunt înconjuraţi de cele mai bune privilegii religioase. Cazul lui Ghehazi este unul la care ar fi de folos să ne gândim. Omul acesta a locuit în casa sfântului profet Elisei, a văzut viaţa lui evlavioasă, a auzit rugăciunile lui fierbinţi şi faptul că insufla principii corecte. Cu toate acestea nu a fost făcut mai bun. El l-a înşelat pe Naaman cu scopul de a primi o răsplată. Pedeapsa care a căzut peste el a venit de la Domnul. Lepra lui Naaman s-a lipit de el.

Iuda a fost numărat printre cei doisprezece apostoli. El a ascultat lecţiile preţioase care au ieşit de pe buzele lui Hristos. A avut înaintea ochilor un exemplu perfect, şi totuşi inima lui nu a fost dreaptă. El a fost dus la ruină de păcatul lăcomiei. „Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.” [1529]

Elisei a fost credincios principiului, credincios Dumnezeului său. Lucrarea lui a avut acreditare divină. Şi, în vremuri de dificultate şi încercare Dumnezeu i s-a descoperit ca un ajutor întotdeauna prezent în nevoi. Pe când fiii profeţilor îşi lărgeau locuinţa, a fost înfăptuită o minune pentru a salva pe unul dintre ei de la nenorocire. Când împăratul Asiriei se pregătea să vină peste Israel, planul lui a fost descoperit de către profet. Împăratul, auzind că Elisei era cel care pricinuia înfrângerea armatelor sale, a trimis ca să pună mâna pe el, dar Dumnezeu a eliberat pe slujitorul Său. Toate lecţiile acestea sunt pentru învăţătura noastră, pentru noi cei peste care a venit sfârşitul veacurilor.

Frate Olsen, am sentimentele cele mai tandre faţă de tine; dar trebuie să-ţi pun clar în faţă pericolul de a-ţi pierde vederea spirituală. Vorbesc cu hotărâre pentru că trebuie să-ţi spun adevărul. Nu îndrăznesc să mă reţin, căci nu este nicio siguranţă în amânare. Nu am încredere în comitetul vostru de carte. Ţi-am scris mai demult în legătură cu felul lor de a se purta cu autorii cărţilor. Ei ar fi trebuit să-i trateze în mod imparţial, cu sinceritate, aşa cum un frate ar trebui să-l trateze pe fratele său; dar ei nu au făcut aşa. Principiile şi motivele în tratarea afacerilor în acest departament, nu sunt de felul celor ce pot fi aprobate de Dumnezeu. Ele nu sunt în acord cu stricta integritate. Exemplul tău l-a influenţat pe fratele C.H. Jones în felul în care i-a tratat pe autori. În ambele case de editură s-a mers pe o cale care nu este cinstită şi nobilă. O astfel de lucrare ar trebui să fie corectată cât de repede posibil, dacă tu şi el doriţi ca Domnul să scrie despre tranzacţiile voastre, „bine ai făcut, rob bun şi credincios.” Îţi va fi ruşine să dai faţă cu raportul tău din momentul de faţă din cărţile care se vor deschide la judecată, când orice om va fi judecat [1530] după faptele lui, fie că au fost bune, fie că au fost rele. Mai bine, mult mai bine ar fi ca lucrarea să fie făcută având iubirea şi dreptatea contopite în ea.

Dumnezeu citeşte motivele care sunt dedesubtul lucrării despre care am vorbit. Motivele acestea mi-au fost descoperite, şi simt o mâhnire profundă care nu se poate exprima. Eu nu pot apăra motive sau metode, deoarece ele sunt o ofensă faţă de Dumnezeu. Eu trebuie să iau poziţie pe deplin. Dar ce nevoie am să spun mai mult? Am scris din nou şi din nou, dar care a fost efectul mărturiilor? Ce reformare au produs? Ce restituiri s-au făcut? Bărbaţii care nu au iubirea lui Dumnezeu în inimile lor se vor dovedi a fi doar muritori păcătoşi, supuşi greşelii. „Despărţiţi de Mine”, spune Hristos, „nu puteţi face nimic”. Fiecare suflet aflat în legătură cu lucrarea are nevoie să fie convertit zilnic.

Tu, fratele meu, ai de îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu. Domnul Isus, chiar înainte de răstignirea Lui, S-a rugat Tatălui Său, „Păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi ia-i dat, ca ei să fie una, aşa după cum Noi suntem una.” Hristos a înălţat rugăciunea aceasta pentru ucenicii Lui, dar când a cerut să fim păziţi, El nu a dat de înţeles că noi nu avem de cooperat cu Dumnezeu în a ne păzi pe noi înşine de practici rele. Fiecare dintre noi trebuie să luăm seama la cuvintele lui Hristos: „Vegheaţi şi rugaţi-vă”; „vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi (să nu intraţi – KJV) în ispită.”

„Să nu intraţi”, să nu faceţi primul pas pe o direcţie greşită. Domnul să fie tăria şi ajutorul nostru. Ce există în lume care să poată schimba inima în care rămâne Hristos? Pământul se poate scutura, stâlpii lumii pot să tremure sub noi, dar dacă ne punem încrederea [1531] în Dumnezeu, nu ne va fi teamă. Ce a putut schimba credinţa lui Daniel şi a tovarăşilor lui captivi în Babilon? Cine a putut corupe principiile lor? Sau să le despartă afecţiunile de Dumnezeu? Puneţi-vă singuri întrebarea, „Avem noi o credinţă inteligentă?”

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? … Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Se fac planuri pentru a aduna tot mai multe responsabilităţi în Battle Creek. Îţi cer foarte serios să te gândeşti la situaţia de acolo. Este vreo şcoală a profeţilor în Battle Creek? Sunt acolo bărbaţi prin care Domnul poate lucra şi prin care a lucrat pentru a duce responsabilităţile grele care trebuie să fie purtate? Sunt acolo bărbaţi reînnoiţi, ale căror inimi sunt date în întregime lui Dumnezeu, bărbaţi pe care dalta cea puternică a adevărului i-a separat de stricăciunile lumii, şi a căror credinţă şi devoţiune dovedesc faptul că Duhul Sfânt le formează experienţa după asemănarea divină? Biblia, şi numai Biblia, este regula credinţei şi a practicii. Îndreptăţirea prin credinţa în Hristos se va manifesta prin transformarea caracterului. Acesta este semnul pentru lume, care susţine adevărul învăţăturilor pe care le mărturisim. Dovada zilnică a faptului că suntem o biserică vie, se vede în faptul că trăim cuvântul în practică. O mărturie vie se îndreaptă spre lume în acţiune [1532] creştină consistentă.

Ea declară unei lumi decăzute că există un popor care crede că siguranţa noastră constă în a ne prinde de Biblie. Mărturia aceasta se distinge în mod inconfundabil de mărturia marii biserici apostaziate, care adoptă înţelepciunea şi autoritatea omenească în locul înţelepciunii şi autorităţii lui Dumnezeu.

Domnul ne porunceşte, „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.”

Există armonie perfectă între învăţătura din Vechiul Testament şi cea din Noul. Domnul Isus însuşi i-a dat lui Moise principiile care trebuiau să-i fie date lui Israel. Hristos a dat învăţături despre milă, bunătate, generozitate şi strictă onestitate în Vechiul Testament, şi le-a repetat atunci când a venit în trup omenesc [1533] în lumea noastră. Oare, să nu studiem noi cu seriozitate şi cu rugăciune aceste lecţii, şi să nu trăim după principiile pe care ni le-a dat Domnul nostru? Oare, să nu ne purtăm cu semenii noştri aşa cum se cuvine să o facă cei ce au fost instruiţi de Duhul Sfânt, fiind învăţaţi de înţelepciunea lui Dumnezeu, mişcaţi de aceeaşi influenţă  care a inspirat Scripturile?

Când fraţii noştri vor face aşa, atunci adunările lor de consfătuire vor fi onorate de prezenţa lui Hristos. Spiritul lor misionar nu va fi restrâns doar la câteva locuri, ci se va extinde pentru a răspândi lumina pretutindeni. Există o lume întreagă ce trebuie avertizată. Apărarea noastră puternică în faţa principiilor şi practicilor păgânismului sau ale papalităţii trebuie să fie acele epistole vii ale religiei Bibliei. Nu trebuie să-L reprezentăm pe Hristos în toate lucrurile?

Fratele meu, Olsen, poţi să mai rămâi atât de orb încât să te uneşti cât de puţin cu aceia care fac în aşa fel încât să dirijeze alte minţi, aşa cum s-a făcut la Battle Creek? Vei consimţi să ai de colaboratori pe aceia care nu cunosc glasul lui Dumnezeu în soliile pe care le-a trimis poporului Său, pe bărbaţii care vor conduce lucrarea în aşa fel încât fie vor obţine controlul absolut asupra ei, fie o vor nimici? Lucrul acesta se urmăreşte într-un mod foarte decis. Dacă planurile născute de astfel de minţi ar fi puse în acţiune, acolo unde ar ajunge influenţa lor ar dispărea religia Evangheliei, creştinismul biblic.

Este nevoie ca Domnul Isus să cureţe instituţia de la Battle Creek la fel de mult cum a fost nevoie ca El să cureţe Templul când a fost pe pământ. O, dacă instituţiile noastre ar putea fi curăţite de cumpărători şi vânzători, de comercianţi şi de principiile ce au fost introduse pentru a lipsi pe oameni [1534] de drepturile lor.

La Battle Creek au venit oameni ce au fost însoţiţi de Duhul Sfânt; dar dacă aceştia nu s-au luptat mereu şi mereu pentru fiecare palmă de teren, căutând să menţină metode corecte, în cele din urmă au fost copleşiţi. Chiar acolo unde lucrarea noastră îşi are centrul, ei au văzut corupţie, iar unii au plecat de acolo cu mai puţină încredere în fraţii lor şi în principiile lor protestante, şi cu lumina divină aproape stinsă în sufletele lor. Dumnezeu nu vrea ca templul Său să mai fie o peşteră de tâlhari şi de schimbători de bani. El doreşte ca slujitorii Lui să fie bărbaţi ai evlaviei şi ai strădaniilor sfinte.

În instituţiile lucrării noastre de publicare, creştinismul este bolnav şi are nevoie de  medic. Cine va aduce vindecarea? Trebuie să aibă loc o reformă. Sentimentele şi practica ce au câştigat teren şi s-au fortificat, trebuie să fie îndepărtate pentru totdeauna. Principiile neprihănite trebuie să fie reînsufleţite. Din nou şi din nou, Duhul Sfânt a lucrat printre voi, dar mulţi l-au tratat cu neplăcere ca pe un musafir nepoftit. Lucrarea lui Hristos de curăţire trebuie să înceapă de la inimă, pentru îmbunătăţirea întregului caracter al agentului omenesc. În mijlocul întunericului moral, trebuie să se vadă la lucru o influenţă reformatoare, regeneratoare, pentru ca lucrurile sacre să fie menţinute sacre. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El va încerca şi va supune poporul Său la probă; El Îşi va curăţa aria cu desăvârşire şi Îşi va aduna grâul în grânarul Său.

Ellen G. White[1535]