Scrisoarea 88, 1896 - Către W.W. Prescott şi soţia

Scrisoarea 88, 1896 - Către W.W. Prescott şi soţia

Scrisoarea 88, 1896
„Sunnyside”,
Cooranbong,
1 septembrie 1896

CĂTRE W.W. PRESCOTT ŞI SOŢIA

 

Iubite frate şi soră Prescott,

Azi am fost informată că ziarul spune că vaporul cu destinaţia Africa pleacă mâine. Vă voi trimite câteva plicuri, dar îmi pare rău că nu am aflat mai repede că vaporul pleacă mâine.

Am primit două scrisori de la voi, şi două de la fratele Haskell. Înainte să le primim, începusem să vă scriu o scrisoare, prin care îmi exprimam surprinderea pentru faptul că nu am auzit nimic de la voi. M-am gândit că dacă tu eşti aşa de ocupat  încât nu poţi scrie, ar putea sora Prescott să comunice cu noi.

Ieri am trimis un pachet mare cu poşta pentru America. Nu cred că este înţelept să vă scriu astăzi, şi vă răspund întrebărilor trimiţând copii ale scrisorilor pe care le-am scris în legătură cu subiectul pe care îl menţionaţi – problema inconsecvenţei faptului de a aştepta sfat de la Battle Creek, lăsându-i pe ei să decidă în probleme referitoare la părţi îndepărtate ale lumii.

Problema legată de centralizarea întregii puteri într-un singur trup la Battle Creek, a devenit serioasă. După lumina care mi-a fost dată, văd că administraţia aceasta se ocupă deja de prea multe lucruri, şi încearcă să ducă poveri şi interese pentru a căror purtare sau conducere cu succes, nu are putere şi înţelepciune din cer. Domnul este tot aşa de dornic să dea înţelepciune şi abilitate bărbaţilor din câmpuri îndepărtate, la fel cum este dornic să dea înţelepciune [1616] şi abilitate bărbaţilor din Battle Creek.

Există probleme generale, în legătură cu care este necesar să fie consultaţi experţii financiari din Battle Creek, dar nu trebuie să se depindă de o mână de oameni din acel loc ca să se adopte hotărâri în legătură cu problemele locale. Ei nu sunt pe teren, şi nu pot să înţeleagă situaţia. Domnul este dornic să  conducă lucrătorii şi misionarii din ţările îndepărtate. El este gata să-i călăuzească, având supraveghere peste lucrarea lor.

Dacă, după ce au fost testaţi, oamenii se dovedesc incompetenţi, să fie eliberaţi din funcţie şi alţii să fie aleşi în locul lor, nu doar lucrători, ci bărbaţi care pot da un sfat, şi care pot elabora planuri şi metode folositoare pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Conferinţele aflate la distanţă să nu fie constrânse să depindă de Battle Creek pentru a fi administrate. În orice ţară să fie numiţi oameni ca ajutoare pentru preşedinţii diferitelor conferinţe. Vestirea soliei să fie încredinţată bărbaţilor dispuşi să o facă, bărbaţi care, în temere de Domnul, vor sluji în lucrarea Lui. Dacă aceşti oameni vor face tot ce le stă în putere, după capacitatea pe care o au, lucrând cu iubire profundă şi serioasă pentru sufletele pentru care a murit Hristos, Dumnezeu le va ajuta.

Să fie numite consilii separate pentru administrare. Aceste consilii să exercite supervizare asupra lucrării în locurile în care se înfiinţează sanatorii şi şcoli, şi unde sunt localizate interese importante. Aceia care sunt acceptaţi ca membri ai acestor consilii, ca bărbaţi capabili de a avea o parte activă în instituţiile reprezentative pentru [1617] înaintarea lucrării şi cauzei lui Dumnezeu, să aibă permisiunea de a lucra. Nu este după rânduiala lui Dumnezeu ca oamenii, despre care se presupune că sunt oameni cu minte şi cu judecată, să lase la o parte privilegiul de a acţiona personal, pentru a depinde de deciziile consiliului din Battle Creek. Dacă Domnul a amplasat sanctuarul Lui la Battle Creek, şi nu în alt loc, atunci este drept şi raţional ca toate problemele să fie trimise în acel loc pentru aprobare. Dar noi ştim că El prezidează peste fiecare parte din via Lui morală. Fiecărui om i-a dat o lucrarea după capacităţile pe care le are, şi lucrarea aceasta trebuie să fie făcută.

Pentru ca lucrarea Domnului să fie făcută, consiliile din diferite localităţi trebuie să decidă în lucrurile importante, fără să aştepte deciziile consiliului din Battle Creek. Bărbaţii din Battle Creek nu sunt mai inspiraţi ca să dea sfaturi fără greş decât sunt bărbaţii din alte locuri, cărora Domnul le-a încredinţat lucrarea din localităţile în care se află.

Oamenii să caute înţelepciunea la Dumnezeu. El să fie întrebat şi de El să se depindă. Nu trebuie să se depindă de oamenii mărginiţi, pentru a decide ce să fie făcut şi ce să nu fie făcut în câmpurile aflate la mare distanţă. Cu toţii să-şi aducă aminte că dacă Domnul are o lucrare specială în orice vecinătate, tot cerul este interesat de lucrarea aceasta.

Aceia cărora le este încredinţat privilegiul de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu, trebuie să accepte invitaţia lui Hristos, „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine; căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară [1618].” De ce, atunci, ne punem poverile pe tovarăşii noştri, cerându-le să le poarte ei pentru noi? Dacă Domnul ne-a pus în poziţii de responsabilitate, de ce, în loc să cerem de la El înţelepciune, ne adresăm tovarăşilor noştri? Luând jugul împreună cu Hristos, ne legăm împreună cu Cel ce este puternic în sfătuire, cu Acela ce nu greşeşte niciodată.

Când puterea este exercitată de oameni, peste oameni, ei trebuie să dovedească faptul că puterea şi înţelepciunea lor vine din Izvorul oricărei puteri şi înţelepciuni. Dacă oamenii îşi folosesc puterea ca să facă lucruri ciudate, şi se unesc cu oameni a căror influenţă nu este creştinească, este periculos să ai încredere în ei. „Învăţaţi de la Mine”, spune Hristos, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”.

Spiritul acesta mulţumit de sine, poruncitor, care doreşte să domnească peste alţii, este un element pe care oamenii l-au primit din Adânc. „După roadele lor îi veţi cunoaşte”.

Biserica lui Hristos trebuie să depindă de izvorul oricărei puteri pentru a avea eficienţă. Hristos este totul în toţi. Marele păcat care pătrunde printre adventiştii de ziua a şaptea este păcatul înălţării omului, şi aşezării lui în locul în care trebuie să stea Dumnezeu.. Acest lucru s-a demonstrat la Minneapolis. Sunt puţini cei cărora le va place să se întâlnească cu înregistrarea lucrurilor ce s-au petrecut la acea conferinţă. Cât de lungă şi grea a fost bătălia, înainte ca oamenii să poată fi conduşi să vadă că sunt numai oameni, oameni mărginiţi, supuşi greşelii, şi că Dumnezeu a fost dezonorat prin faptul că oamenii şi-au făcut din braţ de carne tăria lor.

Când Satana a înţeles că bărbaţii chiar din inima lucrării refuză [1619] să admită adevărul pentru acest timp, a lucrat asupra acestor oameni, conducându-i să introducă principii, metode şi planuri care au îmbrăcat puterea aceasta în acţiune, cu haine ale întunericului şi nesiguranţei. Conştiinţa violată ajunge să fie un tiran peste alte conştiinţe.

Nu este drept ca minţile să fie îndrumate să aştepte de la Battle Creek sfat pentru orice lucru. În fiecare loc există interese speciale care trebuie să fie administrate după circumstanţele în care se află. Uneori este necesar să se acţioneze imediat. Dar dacă oamenii sunt educaţi să creadă că nimic nu poate fi făcut de adunările locale pentru sfătuire, decât dacă problema este prezentată la Battle Creek, conferinţele sunt slabe, dependente, şi dezechilibrate.

Dumnezeu este conducătorul poporului Său, şi El îi va învăţa pe cei care îi dau Lui minţile lor, cum să-şi folosească creierul. Pe măsură ce îşi folosesc capacitatea executivă, vor creşte în eficienţă. Moştenirea Domnului este formată din vase mari şi mici, dar fiecare are lucrarea lui individuală. Nu trebuie să se depindă de mintea unui om, sau de minţile a doi sau trei oameni, ca şi cum ar fi cu certitudine sigure pentru toţi de urmat. Cu toţii să privească la Dumnezeu, să se încreadă în El, şi să creadă pe deplin în puterea Lui. Luaţi jugul împreună cu Hristos, nu împreună cu oamenii; căci oamenii nu au putere să vă ferească de cădere.

Vreau să spun ceva în legătură cu lucrarea de aici. Suflete vin la adevăr. În Sabatul trecut au fost la adunare mai multe suflete care au participat la studii biblice ţinute în diferite locuri. Doi tineri cu numele Simons, au luat poziţie pentru adevăr. Şi alţii sunt interesaţi. Dar nu trebuie să mai scriu acum. Este aproape ora şapte, şi Maggie trebuie să copieze scrisoarea în seara aceasta, să fie gata pentru poşta de mâine dimineaţă.

Salut cu iubire familia voastră şi pe nepoţica voastră.

Ellen G. White [1620]