General Conference Daily Bulletin
Miercuri, 22 februarie 1893
Am văzut manifestarea minţii fireşti, a minţii carnale, în două feluri: în păgânism şi în papalitate. Dar mai există încă un fel modern de manifestare. Este un fel de manifestare care a apărut în zilele noastre, o altă înşelăciune pe care o face autorul minţii carnale, şi prin care va amăgi o mulţime de oameni dacă nu au mintea care este în Hristos. A cui minte este mintea carnală?
(Audienţa: „A lui Satana.”)
Cu ce se preocupă mintea firească?
(Audienţa: „Cu eul.”)
În Satana este egoism; în noi este egoism. Am văzut cum în păgânismul pur, gol, pe faţă, mintea carnală pune eul în locul lui Dumnezeu, îl face egal cu Dumnezeu prin teoria nemuririi sufletului. Apoi am văzut cum, atunci când a apărut creştinismul în lume, aceeaşi minte carnală a făcut o contrafacere a adevărului şi s-a mascat - aceeaşi minte firească - cu o formă de creştinism pe care a numit-o îndreptăţire prin credinţă, când de fapt era în întregime îndreptăţire prin fapte; aceeaşi minte firească. Aceasta este papalitatea, taina nelegiuirii.
Acum, în ultimele zile, s-a dezvoltat o altă lucrare a Satanei, în afara păgânismului, aşa cum era el în esenţă, şi în afara papalităţii aşa cum este ea în esenţă şi în manifestare. Aşa este?
(Audienţa: „Da!”)
În ce formă? În ce formă lucrează Satana în ultimele zile?
(Audienţa: „Prin spiritism.”)
Da; şi acesta înalţă eul. Dar spiritismul lucrează întotdeauna în numele Satanei?
(Audienţa: „Nu!”)
Cu cât ne apropiem mai mult de a doua venire a Mântuitorului, cu atât mai mult spiritismul Îl va mărturisi pe Hristos. Cine sunt cei care vor veni, mulţi, înainte să vină Mântuitorul?
(Audienţa: „Hristoşi mincinoşi.”)
Vor veni mulţi şi vor zice, „Eu sunt Hristos!”, iar în cele din urmă va veni Satana personal, prezentându-se drept Satana?
(Audienţa: „Nu; dându-se drept Hristos.”)
Va veni prezentându-se drept Hristos, şi va fi primit ca Hristos. Aşa că poporul lui Dumnezeu trebuie să-L cunoască atât de bine pe Mântuitorul, încât nicio mărturisire a numelui lui Hristos să nu fie primită sau acceptată dacă nu este cea adevărată, cea originală. Dar când creştinismul fals se prezintă în faţa lumii, când apar tot felul de Hristoşi mincinoşi, care este singura cale de a fi în siguranţă? Cum poate şti cineva că aceştia sunt falşi? Doar prin Cel care este adevărat. Doar având însăşi mintea Lui.
Aş vrea să vă citesc exprimarea acestei ultime faze a minţii carnale. Le-am citit pe celelalte două; am citit exprimarea păgână şi cea papală. Acum când o citim şi pe ultima, vom avea toate cele trei stadii: vom avea în faţa noastră balaurul, fiara şi proorocul mincinos. Apoi nu va mai fi nici urmă de scuză pentru niciunul dintre noi, pentru a lua o altă poziţie decât a primi ceea ce este în mod clar însăşi mintea lui Isus Hristos şi neprihănirea lui Dumnezeu potrivit cu ideea Lui de neprihănire. Va fi vreo scuză? Nu va fi nicio scuză! Dacă vedem în faţa noastră exprimarea directă a căii false în toate cele trei forme ale ei, atunci, chiar dacă nu suntem în stare să înţelegem sau să o vedem pe cea adevărată, vom recunoaşte că aceea este falsă şi o vom părăsi, şi o vom apuca pe cealaltă fie că o vedem sau nu! Nu e mai bine să părăsim pe diavolul pe care-l vedem şi să acceptăm pe Domnul pe care nu-L putem vedea aşa cum am vrea să-L vedem? Ce doriţi mai degrabă? Eu aş vrea mai bine să primesc pe Domnul cu ochii închişi, decât pe diavol cu ochii deschişi.
Iată o publicaţie lunară. Voi citi un pasaj sau două din ea. Este un fel de ghid pentru săptămână, un curs de formare pentru fiecare zi din săptămână.
„Joia să fie ziua în care să vă declaraţi credinţa.”
Observaţi ce este credinţa!
„Spuneţi: «Cred că Dumnezeu lucrează acum cu mine, prin mine, în mine şi pentru mine!»; spuneţi cu o certitudine deplină, pentru că este adevărat.”
„Vinerea fiţi curajoşi, tari şi plini de putere; biruiţi toate obstacolele prin cuvântul vostru; spuneţi: «Pot să fac toate lucrurile prin Hristos care mă întăreşte»; spuneţi aceasta cu toată puterea fiinţei voastre, şi vă spun că puteţi face orice vreţi să faceţi, chiar şi să faceţi minuni.”
Aceasta este o minciună. Ca să puteţi vedea cu toţii că este o minciună, voi citi îndrumarea pentru miercuri:
„Miercurea folosiţi afirmaţiile; nu doar afirmaţiile ştiinţei, ci afirmaţi toate lucrurile bune în voi înşivă.”
(Voce din adunare: „Aceasta dovedeşte că este o minciună.”)
Nu spun ei că Dumnezeu lucrează în mine, cu mine, pentru mine şi prin mine? Dacă am venit la Domnul Hristos şi am primit neprihănirea Lui şi bunătatea Lui, nu putem afirma că noi suntem buni?
(Audienţa: „Nu!”)
Care este motivul?
(Audienţa: „Bunătatea este în Hristos, nu în noi.”)
Sunteţi gata să admiteţi că atunci când aţi găsit pe Domnul Hristos împreună cu toată bogăţia, onoarea, puterea şi comorile care sunt în El, chiar şi atunci nu ne putem lăuda că suntem buni? Sunteţi gata să admiteţi aceasta? Sunteţi gata?
(Voce: „Da!”)
Sunteţi gata?
(Voce: „Da!”)
Bine. Aceasta nu este totul. Citesc mai departe:
„Afirmaţi toate lucrurile bune din voi înşivă. Apreciaţi-vă pentru că sunteţi atât de buni şi iubitori, că sunteţi atât de oneşti în intenţiile voastre de a sluji binele; apreciaţi-vă pentru că sunteţi atât de statornici în aceste intenţii; apreciaţi-vă pentru că sunteţi atât de puternici şi sănătoşi.”
Probabil apreciaţi-vă pentru că trăiţi atât de strict reforma sanitară încât aveţi o sănătate bună. Voi aţi făcut aceasta? Apreciaţi-vă pentru aceasta?
„Apreciaţi-vă pentru că aveţi o dispoziţie atât de caritabilă.”
Puteţi face aceasta?
(Audienţa: „Nu!”)
Nu puteţi face aceasta dacă păcatele vă sunt iertate, şi sunteţi eliberaţi de ele prin puterea lui Hristos? Nu vă puteţi aprecia atunci pentru dispoziţia caritabilă pe care o aveţi în aşa măsură?
(Audienţa: „Nu!”)
Citesc mai mult:
„Apreciaţi-vă pentru că vedeţi doar binele din oricine şi din orice lucru al acestei lumi. Apreciaţi-vă pentru orice lucru bun pe care îl vedeţi în voi şi pentru orice lucru bun pe care doriţi să-l vedeţi în voi (…) Trebuie să vă apreciaţi pentru trăsăturile bune care sunt în voi pentru ca ele să fie întărite, şi să vă apreciaţi pentru trăsăturile bune care lipsesc pentru a le sili să apară, întrucât ştiţi că rodul buzelor voastre va fi creat pentru voi.”
Aceasta este ceea ce se numeşte Christian Science (N.r. Știința creștină). Puteţi citi titlul (ridicând cartea). Un frate mi-a înmânat o copie a acestei cărţi într-una din zile. Titlul este Ştiinţa creştină, iar pe copertă este un citat din Scriptură: „Cuvintele Mele nu vor trece.” Fraţilor, nu este timpul să începem să credem Scripturile şi „Mărturiile”? Nu este timpul să avem mintea lui Hristos? (Audienţa: „Amin!”)
Să avem mintea care va mărturisi că este adevărată acea mărturie care a displăcut multor fraţi, ori de câte ori a fost citită. Să o citim din nou şi să vedem dacă veţi spune că este adevărată, dacă o veţi crede sau nu! Este timpul să fie crezută. Mărturia Nr. 31, p. 44:
„Sunteţi în Hristos? Nu sunteţi dacă nu vă recunoaşteţi ca fiind nişte păcătoşi supuşi greşelii, neajutoraţi, condamnaţi.” (Mărturii, vol. 5, p. 48)
Nu sunteţi în Hristos dacă nu vă recunoaşteţi ca fiind aşa. Este adevărat?
(Audienţa: „Da!”)
Sunteţi gata să rămâneţi pe această poziţie, fie că înţelegeţi cum este aceasta sau nu?
(Audienţa: „Da!”)
Veţi rămâne pe această poziţie în faţa păgânismului, a papalităţii şi spiritismului, în toate fazele lor? Aş vrea să ştiu de ce n-ar fi timpul ca voi şi cu mine să avem mintea care nu va spune „Amin!” unor materiale de felul celor pe care le-am citit din această ştiinţă anti-creştină? Citesc mai departe din Mărturie:
„Sunteţi în Hristos? Nu sunteţi dacă nu vă recunoaşteţi ca fiind nişte păcătoşi supuşi greşelii, neajutoraţi, condamnaţi. Nu sunteţi dacă vă înălţaţi şi vă slăviţi eul.”
Astfel, deşi aceşti oameni citează cuvintele lui Hristos, totul este o contrafacere. Ştiţi că Volumul 4 ne spune că atunci când Satana va veni cu cuvintele pline de har pe care le-a rostit Hristos, el le va spune cu un ton foarte asemănător şi-i va amăgi pe cei care nu au mintea lui Hristos. Fraţilor, nu există salvare pentru noi, nu există siguranţă pentru noi, nu există remediu pentru noi, decât în a avea mintea lui Hristos.
Şi aceasta este necesară în toate lucrările noastre. Nu este nevoie de ea numai pentru predicatori. Este nevoie pentru oricine. Vă aduceţi aminte că într-una din zile Dr. Kellogg ne-a vorbit despre lucrarea misionară medicală şi ne-a spus că dânsul vedea, şi a văzut de un timp îndelungat, lipsa pe care o are sistemul medical în a atinge şi a despovăra mintea? Vă aduceţi aminte că ne-a spus că a sesizat această lipsă în toată practica medicală? El şi-a dat seama din practică de faptul că există un deficit în sistemul medical, şi că nu exista nimic care să atingă şi să despovăreze mintea, şi să o elibereze din boala sufletului, pentru ca trupul să poată înainta în vindecare prin tratamentul pe care îl prescrie medicul.
Fraţilor, nu a venit Hristos tocmai în ajutorul acestei lipse care este în întregul sistem medical, în propriul Lui sistem medical pe care ni l-a dat prin Duhul Său? Prin mintea lui Hristos pentru asistenta medicală, pentru medic, pentru ca ei să poată îngriji de cei aflaţi în durere şi bolnavi, de cei suferinzi şi de cei aflaţi în pragul morţii, să poată îndrepta mintea celor suferinzi asupra lui Isus Hristos, ajutându-i să primească mintea Lui în locul eului. Apoi pacientul, fiind adus într-o stare de pace, medicul poate înainta în tratarea trupului, iar vindecarea va decurge bine, în timp ce pacientul se va bucura de binecuvântarea şi pacea lui Isus Hristos şi a minţii pe care o dă El. Nu vedeţi că este nevoie de această minte în toate lucrările voastre şi oriunde? Acest punct de vedere nu este nou pentru doctor. Dar pentru că ne-a vorbit despre deficitul existent în sistemul medical, am dorit să vedeţi că mintea lui Hristos va rezolva această problemă. Citesc mai departe din Mărturii:
„Nu sunteţi în Hristos, dacă înălţaţi şi slăviţi eul.”
Atenţie!:
„Dacă există ceva bun în voi, aceasta se datorează în întregime îndurării Mântuitorului milostiv.”
Reţineţi!:
„Naşterea voastră, reputaţia voastră, bogăţia voastră, talentele voastre, virtuţile, pietatea, caritatea voastră sau orice altceva aflat în voi sau în legătură cu voi, nu vor forma o legătura de unire între sufletul vostru şi Hristos.”
Este aşa?
(Audienţa: „Da!”)
Fratele Underwood: „Mai citiţi o dată, vă rog.”
„Naşterea voastră, reputaţia voastră, bogăţia voastră, talentele voastre, virtuţile, pietatea, caritatea voastră sau orice altceva aflat în voi sau în legătură cu voi (…)”
(Chiar faptele voastre bune)
„(…) nu vor forma o legătură de unire între sufletul vostru şi Hristos. Legătura voastră cu biserica, felul în care vă privesc fraţii voştri, nu sunt de nicio valoare dacă nu credeţi în Hristos.”
Reţineţi sublinierea:
„Nu este destul să credeţi despre El: ci trebuie să credeţi în El.”
„În El.” Ce înseamnă aceasta?
„Trebuie să vă sprijiniţi în întregime pe harul Său mântuitor.”
Acesta este creştinismul! Aceasta este mintea lui Hristos! Nu este nimic diavolesc în ea şi nici nu poate fi. Veţi găsi acelaşi lucru şi în Calea către Hristos, fără a fi declarat exact în acelaşi mod. Voi citi un pasaj sau două din „Calea către Hristos, începând de la p. 67 şi până la p. 71[1]:
„Condiţia dobândirii vieţii veşnice este astăzi exact aceeaşi care a fost din totdeauna, exact aceeaşi care a fost în grădina Edenului înainte de căderea primilor noştri părinţi: o perfectă ascultare de Legea lui Dumnezeu, o desăvârşită neprihănire.”
Dacă noi nu vom avea această neprihănire, nu vom avea niciodată viaţa veşnică. Nu o putem avea nici acum şi nici altădată. Dacă voi şi eu nu avem „o perfectă ascultare de Legea lui Dumnezeu”, de la prima respiraţie a noastră şi până la ultima, viaţa veşnică nu ne aparţine. Dar de îndată ce avem „perfecta ascultare de Legea lui Dumnezeu”, viaţa veşnică este a noastră chiar în acel moment. Însă „perfecta ascultare” trebuie să se întindă de la prima respiraţie până la respiraţia aceasta de acum, din această seară, şi trebuie să se întindă până la ultima respiraţie pe care o vom avea, chiar dacă ar fi peste zeci de mii de ani, în nesfârşitul veşniciei. Nu vă întreb dacă înţelegeţi, fraţilor. Credeţi şi apoi veţi înţelege. „Nu contrazice aceasta ceea ce a predicat mai înainte?” Nu contrazice ceea ce am predicat. Este ceea ce am predicat tot timpul şi ceea ce predică oricine predică Evanghelia.
„Condiţia dobândirii vieţii veşnice este astăzi exact aceeaşi care a fost din totdeauna, aceeaşi care a fost în grădina Edenului înainte de căderea primilor noştri părinţi: o perfectă ascultare de Legea lui Dumnezeu, o desăvârşită neprihănire. Dacă viaţa veşnică ar fi acordată în alte condiţii, care să ceară mai puţin decât atât, atunci fericirea întregului Univers ar fi pusă în primejdie. (…) Noi nu avem o neprihănire a noastră, cu care să facem faţă, să răspundem cerinţelor Legii lui Dumnezeu.”
Aşa este! Atunci, cum am putea vreodată să avem viaţa veşnică?
(Audienţa: „Prin Hristos.”)
Ah! „Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Dar noi trebuie să avem „o desăvârşită neprihănire” înainte de a putea avea acest dar, nu-i aşa? De aceea Domnul vine şi ne spune: „Aici, în Hristos, există o desăvârşită neprihănire; aici există o perfectă ascultare de Legea lui Dumnezeu de la naştere până la mormânt; ia-o, şi aceasta va împlini pe deplin cerinţele prin care doar poate cineva să aibă viaţa veşnică.”
Foarte bine! Vă bucuraţi pentru aceasta?
(Audienţa: „Da!”)
Eu mă bucur atât de mult, şi nu ştiu ce aş putea face decât să mă bucur. Oh, El vrea ca eu să am viaţa veşnică. Eu nu am nimic care să o merite; eu nu am nimic care să îndeplinească acea condiţie, numai prin care poate fi acordată viaţa veşnică. Tot ce am eu ar ruina Universul dacă Domnul mi-ar acorda viaţa veşnică pe baza a ceea ce am eu. El nu poate face aceasta, dar vrea să am viaţa veşnică. Şi vrea atât de mult ca eu să am viaţa veşnică, încât a murit ca să o pot avea.
(Audienţa: „Amin!”)
Încă o dată spun, ca un Dumnezeu care este dragoste, aşa cum şi este, vine şi ne spune: „Aici, în Hristos, există perfectă ascultare de la prima voastră respiraţie până la ultima; primiţi-L pe El şi neprihănirea Lui, iar apoi veţi avea şi viaţa veşnică.” Aceasta este condiţia. Da! Da! Da domnilor!
„Noi nu avem o neprihănire a noastră cu care să facem faţă, să răspundem cerinţelor Legii lui Dumnezeu. Dar Domnul Hristos a croit o cale de scăpare pentru noi.”
Mulţumim Domnului!
„El a trăit pe pământ în mijlocul aceloraşi încercări şi ispite cum sunt cele în mijlocul cărora trebuie să trăim şi noi. El a trăit o viaţă fără păcat. A murit pentru noi, şi acum se oferă să ia păcatele noastre şi să ne dea în schimb neprihănirea Sa.”
Ce tranzacţie! Ce tranzacţie! Fraţilor, nu este îngrozitor că oamenii ezită atât de mult şi zăbovesc până să-şi predea totul şi să facă acest schimb binecuvântat? Nu este îngrozitor?
„Dacă ne dăm pe noi înşine Lui, şi-L primim ca Mântuitor personal, atunci, oricât de păcătoasă ar fi fost viaţa noastră, suntem socotiţi neprihăniţi, din pricina Lui. Caracterul Domnului Hristos este pus atunci în locul caracterului nostru, şi suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum n-am fi păcătuit niciodată.”
Da, fraţilor, când facem aceasta, vom sta înaintea lui Dumnezeu ca şi cum nu am fi comis niciun păcat în această lume, ca şi cum am fi fost îngeri din totdeauna. Fraţilor, Dumnezeu este bun! El este bun! Oh, Mântuitorul nostru este un Mântuitor minunat!
(Audienţa: „Amin!”)
Fraţilor, aşa este! Să Îl lăsăm să Îşi împlinească voia Sa!
„Mai mult decât atât (…)”
Ar putea fi ceva mai mult decât atât? Ei bine, Domnul aşa spune:
„Mai mult decât atât, Domnul Hristos ne schimbă inima. El locuieşte prin credinţă în inima noastră.”
Aceasta este binecuvântarea! Ce bine mi-ar aduce viaţa veşnică dacă rămân cu inima mea? El nu se opreşte aici, ci schimbă inima.
„Noi trebuie să păstrăm această legătură cu Hristos prin credinţă şi printr-o continuă consacrare a voinţei noastre Lui (…)”
Acesta este gândul pe care l-am studiat în seara trecută; şi este de fapt aceeaşi lecţie.
„(…) şi atâta vreme cât facem acest lucru, El va lucra în noi şi voinţa şi înfăptuirea după buna Sa plăcere. Astfel că putem spune;”
Dumnezeu ne-a dat permisiunea să spunem, El ne-a zis că putem spune:
„«Viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.» Galateni 2:20. De aceea spunea Domnul Hristos ucenicilor Săi: «Fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.» Matei 10:20. Atunci, având pe Hristos lucrând în noi, vom da pe faţă acelaşi spirit şi vom face aceleaşi fapte (…).”
Nu veţi putea face altfel. Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. El este acelaşi aici în trupul nostru acum, la fel cum a fost când era pe pământ în trup.
„(…) aceleaşi fapte ale neprihănirii şi ascultării. Aşadar, noi nu avem nimic în noi înşine cu care să ne mândrim.”
Slavă Domnului! Nu începeţi să vă mândriţi cu voi înşivă şi în voi înşivă, zicând: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit; acum sunt înţelept; acum sunt în regulă.” Nu! Omul care va spune aşa ceva într-un timp ca acesta, nu este cea mai rea creatură din Univers? Ce ar putea fi mai rău decât atât? Pe când era cu totul pierdut, neajutorat şi neputincios, a mărturisit aceasta, recunoscând că este aşa, iar Domnul a avut o astfel de milă minunată de el, încât i-a dat tot ceea ce avea în Univers. Şi după aceea omul să se ridice, să înceapă să se laude cât de bun este el şi cât de mare este? Ce ofensă mai mare ar putea aduce bunătăţii lui Dumnezeu? Nu fraţilor! „Cine se laudă să se laude în Domnul.”
(Audienţa: „Amin!”)
Aşa să facem!
„Aşadar, noi nu avem nimic în noi înşine cu care să ne mândrim. Nu avem niciun motiv pentru înălţarea de sine.”
Omul care Îl primeşte pe Isus aşa cum este, va fi umil întotdeauna. A primi pe Hristos prin credinţă, aceasta face pe om smerit. Dar dacă nu Îl primeşte prin credinţă, ci Îl câştigă, desigur că are cu ce să se laude.
„Singura noastră nădejde este în neprihănirea lui Hristos ce ne este atribuită şi în (…)”
Ce credeţi?
„Singura noastră nădejde este în neprihănirea lui Hristos ce ne este atribuită şi în cea înfăptuită prin Duhul Său lucrând în şi prin noi.”
Singura noastră nădejde este neprihănirea lui Hristos atribuită nouă, şi această neprihănire înfăptuită în noi prin Duhul Sfânt în lucrările noastre. Următorul paragraf vorbeşte despre credinţa satanică şi despre ce este credinţa veritabilă, ceea ce am studiat şi în lecţiile anterioare. Este acelaşi subiect. La p. 71:
„Cu cât ne apropiem mai mult de Hristos, cu atât ne vom vedea mai defectuoşi, fiindcă atunci vom avea o viziune mai clară, iar imperfecţiunile noastre vor apărea mai mari şi în vădit contrast cu desăvârşirea Sa. Aceasta este dovada faptului că amăgirile lui Satana şi-au pierdut puterea.”
Aşadar, care este starea omului care începe să creadă despre sine că este bun şi să se îngâmfe? Este prins de amăgirea Satanei. Chiar dacă a trăit cu Domnul timp de cincisprezece sau douăzeci de ani, dacă acum începe să creadă că s-a făcut destul de bun, care este starea acelui om? Este amăgit de Satana. Se află sub o înşelăciune satanică. Acesta este adevărul. Cineva a trăit împreună cu Hristos timp de treizeci de ani. La început, în primii ani ai vieţii sale cu Hristos, el a spus: „Sunt răstignit împreună cu Hristos; şi totuşi trăiesc: totuşi nu eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (KJV). Iar aproape la treizeci de ani după aceea, aproape de încheierea vieţii sale, a spus următoarele: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi (…)”; am fost eu?
(Audienţa: „Sunt eu.”)
Nu, „am fost eu.”
(Audienţa: „Nu, ‚sunt eu.’”)
Oh, nu! Când era Saul din Tars, şi-i persecuta pe sfinţi, atunci a fost cel dintâi dintre cei păcătoşi.
(Audienţa: Nu, „sunt eu”.)
Amin! Aşa este!
„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” Când?
(Audienţa: „Acum.”)
După ce a trăit treizeci de ani împreună cu Hristos?
(Audienţa: „Da!”)
Da! „Cel dintâi sunt eu.” Oh, el a avut o astfel de viziune a Domnului Isus, a sfinţeniei Sale, a purităţii Lui desăvârşite, încât atunci când s-a privit pe sine, şi-a dat seama că, despărţit de Hristos, era cel mai rău dintre toţi oamenii. Acesta este creştinismul. Aceasta este mintea lui Hristos. Cealaltă este mintea Satanei. Aşadar:
„Aceasta este dovada faptului că amăgirile lui Satana şi-au pierdut puterea, şi că influenţa dătătoare de viaţă a Duhului lui Dumnezeu lucrează în noi. Nu poate fi o iubire profundă pentru Domnul Hristos în inima care nu-şi dă seama de propria ei păcătoşenie. Fiinţa care este transformată prin harul lui Hristos va admira caracterul Său divin, dar dacă nu ne vedem diformitatea noastră morală, aceasta este o dovadă de netăgăduit că n-am ajuns să vedem frumuseţea şi desăvârşirea caracterului Domnului Hristos. Cu cât vom vedea mai puţine lucruri de preţuit în noi înşine, cu atât vom vedea mai multe lucruri vrednice de preţuit în infinita puritate şi frumuseţe a Mântuitorului nostru.”
Acesta este creştinismul, fraţilor! Să studiem Biblia şi să luăm totul aşa cum spune ea. Ce spuneţi? Fraţilor, suntem într-o poziţie înfricoşătoare aici la această Conferinţă, la această întâlnire. Este chiar îngrozitor! Am mai spus-o, dar în seara aceasta îmi dau seama de lucrul acesta cu o convingere mult mai puternică decât atunci. Şi nu pot să o schimb cu nimic, fraţilor. Nu pot să o schimb. Noi suntem aici într-o poziţie înfricoşătoare. Niciunul dintre noi nu visează ce destine teribile atârnă de zilele pe care le petrecem aici.
Fratele Olsen: „Aşa este!”
Aşa este. Fraţilor, cu cât se scurg zilele, sporeşte seriozitatea noastră în a-L căuta pe Dumnezeu? Da? Sau mai degrabă începe să se stingă?
Când am început întâlnirile, primele lecţii erau proaspete, erau noi; au adus adevărul aşa ca să-l putem vedea puternic, lămurit, pozitiv, astfel că aceste lecţii au avut un efect. Inimile au fost mişcate, după cum spune Scriptura, aşa „cum pomii din pădure sunt mişcaţi de vânt”.
Dar fraţilor, s-a domolit adierea? Cum suntem acum? Dacă impresiile noastre, simţământul nevoii noastre, seriozitatea noastră nu sunt mai profunde cu cât întâlnirile înaintează, atunci este o problemă cu fiecare dintre noi. Nu vorbesc despre noi ca întreagă clasă doar la modul general; singurul fel în care putem ajunge în starea aceasta este prin a ajunge fiecare; dacă eu nu fac aceasta, dacă voi nu faceţi aceasta, atunci ceva este rău.
Un alt gând. Am fost constrânşi, de Duhul lui Dumnezeu, am fost constrânşi să privim la lucrările minţii carnale, la ce face ea pentru om, şi la modul în care îl va amăgi pe orice cale: prin păgânism, papalitate şi chipul papalităţii; prin balaurul, fiara şi proorocul mincinos; le-am văzut, şi Domnul ne-a trasat o lecţie prin aceasta. Acum, pentru că le-am văzut fraţilor, să renunţăm fiecare dintre noi la toate acestea şi să lăsăm ca sufletul nostru să fie ca al unui copilaş gata să primească ceea ce are Dumnezeu să ne dea.
(Audienţa: „Amin!”)
Lăsaţi ca lucrarea de cercetare a inimii să înainteze, la fel şi mărturisirea păcatului. Nu ne-a spus Isus: „Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!”? „Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” Ce înseamnă acest „dar”? „Aşadar”, „de aceea”, „pentru acest motiv”, „pentru aceste motive”. Să vedem ce a spus înainte. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic!», şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!”
Cât cuprinde acest „dar”? Tot pasajul?
(Audienţa: „Da!”)
Primul lucru pe care îl spune este: „Ştiu faptele tale!”, iar ultimul: „Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te.” Sunteţi gata să vă pocăiţi de faptele voastre, acum? Sunteţi gata? Sunteţi gata să admiteţi că faptele voastre pe care voi le-aţi făcut nu sunt aşa de bune cum ar fi fost dacă le-ar fi făcut Isus Hristos, dacă ar fi fost aici El şi le-ar fi făcut în locul vostru?
(Voce: „Da, de o mie de ori.”)
Bine! Cât de bune sunt aceste fapte pe care le faceţi voi? Sunt desăvârşite? Sunt fapte neprihănite? „Tot ce nu vine din credinţă este păcat”! (KJV) Există, sau au existat, fapte ale voastre care nu au fost fapte ale credinţei, care au avut eul în ele?
Nu uitaţi de veşmântul pe care trebuie să-l cumpărăm, acel veşmânt „ţesut în războiul de ţesut al cerului, fără niciun fir de origine omenească”[2] în el. Dacă noi introducem un singur fir a cărui origine suntem noi, în viaţa pe care am mărturisit că o trăim în Hristos, atunci denaturăm veşmântul. Fraţilor, credeţi că am trăit în ultimii cincisprezece sau douăzeci de ani atât de perfect încât nu am introdus niciun singur fir de origine omenească în caracterul nostru, prin faptele noastre?
(Audienţa: „Nu!”)
Atunci ne putem pocăi pentru aceasta, da?
(Audienţa: „Da!”)
În această seară doar vă atrag atenţia asupra acestui lucru.
Iar acum, în minutele care ne-au mai rămas, să citim câteva pasaje din Scriptură. Isaia 59:6. După ce capitol urmează capitolul 59?
(Audienţa: „După 58.”)
În ce timp se aplică Isaia 58?
(Audienţa: „Acum.”)
Atunci, Isaia 59 este pentru timpul cu şapte sute de ani înainte de Hristos, sau pentru acum?
(Audienţa: „Pentru acum.”)
„Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.”
Ce încearcă să facă aceşti oameni? Ce încearcă să facă aceşti oameni cu faptele lor? (KJV)
(Audienţa: „Să se acopere cu faptele lor.”)
Dacă El spune: „Nu pot să se acopere cu lucrarea lor!”, se vede că ei încearcă să se acopere cu faptele lor. Spune El adevărul?
(Audienţa: „Da!)
Atunci, dacă El ne spune că încercăm să ne acoperim cu faptele noastre, nu ne spune că în realitate, indiferent ce mărturisim, noi ne încredem în neprihănirea sau îndreptăţirea prin fapte?
(Audienţa: „Da!”)
Nu ne spune solia către Laodicea tocmai acest lucru: „Ştiu faptele tale”? Şi ce fac faptele noastre pentru noi? Ne fac ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Ce doreşte Domnul să avem? „Haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale.”
Care este starea noastră? Ştiţi destul de bine că eforturile noastre în acest sens nu au făcut prea mult. Fiecare a încercat să facă tot ce putea mai bine; şi ştiţi că acesta a fost cel mai descurajator lucru pe care aţi încercat vreodată să-l faceţi. Ştiţi voi înşivă că efectiv v-aţi pus jos şi aţi plâns pentru că nu puteaţi face bine destul pentru a sta în faţa Judecăţii.
(Voce: „Nu puteam face bine destul pentru a fi mulţumiţi noi înşine.”)
Nu; noi înşine puteam să ne vedem goliciunea atunci când încercam să facem tot ce puteam mai bine pentru a ne acoperi. Ştiţi că aşa este. Fraţilor, Domnul spune că este aşa?
(Audienţa: „Da!”)
Nu a sosit timpul să spunem: „Doamne, aşa este”? Citez: „Nu pot să se acopere cu faptele lor; căci faptele lor sunt nişte fapte nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.”
Dar Domnul vrea ca noi să fim acoperiţi; El vrea ca noi să fim acoperiţi, astfel încât să nu se vadă ruşinea goliciunii noastre. El vrea să avem neprihănirea Lui desăvârşită, în acord cu ideea Lui desăvârşită de neprihănire. El vrea să avem caracterul care va sta în încercarea judecăţii fără nicio poticnire sau obiecţie, sau îndoială. Să le primim de la El ca un dar gratuit, binecuvântat, aşa cum şi este.
Fraţilor, dorinţa mea este ca în lecţia următoare să intrăm direct în Cuvântul simplu al Scripturii, să vedem exact ce ne spune despre felul în care putem să-L avem pe Isus Hristos şi toată neprihănirea Sa, şi tot ceea ce are El, fără să lipsească ceva. Ce spuneţi?
(Audienţa: „Amin!”)
Note de subsol:
[1]. N.r. Pp. 62-64.
[2]. N.r. „Această haină, țesută în războiul cerului, nu are în ea nici chiar un singur fir al invenției omenești.” - Ellen White, Parabolele Domnului Hristos, p. 311.