Lecţia din seara aceasta o vom începe cu Efeseni 1, versetele 19-21, şi este continuarea studiului referitor la ceea ce avem în Hristos, acolo unde este El. Versetele sunt o parte din rugăciunea pentru voi „ca să pricepeţi … care este faţă de noi credincioşii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti” sau în existenţa cerească, aşa cum apare în cap.2 cu versetul 6. Acelaşi gând este redat în Filipeni 3:8-10:

„Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”.

Acelaşi lucru apare în aceste texte ca fiind cel pe care Domnul doreşte să-l cunoaştem. „Ca să pricepeţi … care este faţă de noi credincioşii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea tăriei puterii Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi”. Apoi Pavel spune „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”. Această putere nu este doar puterea care-l va învia pe Pavel după moartea şi înmormântarea lui. Nu e vorba doar de atât ci despre o cunoaştere a puterii învierii Lui, acum, când trăim. Această putere ne este dată prin El, şi prin aceasta suntem răstigniţi împreună cu El, suntem morţi şi îngropaţi împreună cu El, înviaţi împreună cu El, înălţaţi la cer şi aşezaţi împreună cu El la dreapta lui Dumnezeu în cer. La această putere fac referire aceste versete.

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi (sau dintre cei morţi)”.

Pavel voia să cunoască puterea învierii lui Hristos, ca să ajungă  la învierea dintre cei morţi. Omul care în viaţa aceasta nu cunoaşte puterea învierii lui Hristos, nu o va cunoaşte nici într-o altă viaţă. Cu adevărat, chiar dacă va fi înviat din moarte, nu va cunoaşte puterea care l-a înviat din moarte, şi cel care nu cunoaşte puterea învierii lui Hristos înainte să moară, nu va cunoaşte puterea învierii lui Hristos din acea moarte.

Rugăciunea Domnului este ca eu să pot pricepe care este faţă de cei credincioşi nemărginita mărime a puterii Sale, pe care a desfăşurat-o în Hristos prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă în ceruri. În El noi cunoaştem puterea care ne învie împreună cu El din greşelile şi păcatele noastre, şi ne pune să şedem împreună cu El în existenţa cerească. Acum Efeseni 1:20-21:

„Şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta ci şi în cel viitor”.

Despre această putere a lui Dumnezeu, care ne ridică, în Hristos, deasupra domniilor, stăpânirilor, puterilor şi dregătoriilor din această lume, vom studia în seara aceasta. De aceea, mai întâi, trebuie să studiem care este natura acestor domnii şi stăpâniri care există în lume. Înainte de aceasta, haideţi să remarcăm încă o dată faptul că în Hristos avem, şi trebuie să cunoaştem această putere care ne ridică în El şi împreună cu El, mai sus de toate domniile şi stăpânirile, puterile şi dregătoriile din această lume. Există separare între biserică şi stat; există o separare de lume, care ne pune în acea poziţie în care vom fi protejaţi mai bine decât o fac puterile acestei lumi. Şi acesta este un act al credinţei.

Cât despre natura acestor domnii şi stăpâniri, să citim mai departe în capitolul doi:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”.

Există un duh care lucrează în fiii neascultării, şi acest duh este duhul domnului puterii văzduhului. Traducerea germană spune „după domnul care stăpâneşte în văzduh, şi anume după duhul care până astăzi lucrează în copiii necredinţei”.

La început, când eram morţi în păcate, noi „trăiam după mersul lumii acesteia, după domnul puterii” lumii.

Din cuvântul „domn” derivă ideea de „domnie”. În formele monarhice de guvernare există domnii (principate), ducate, regate şi imperii. Un principat (domnie) este jurisdicţia, teritoriul, domeniul unui prinţ; un ducat este domeniul unui duce; un regat domeniul unui rege; un imperiu domeniul unui împărat. Conform acestui text, Hristos ne-a ridicat deasupra domniilor (principatelor – eng.), stăpânirilor ş.a.m.d. care sunt în această lume şi sunt ale lumii. El ne-a ridicat deasupra stăpânirii duhului care domneşte în fiii neascultării.

Putem fi fericiţi şi să mulţumim Domnului pentru că în Hristos suntem ridicaţi deasupra acestui prinţ şi deasupra jurisdicţiei şi puterii lui. Aceasta este ideea, că în Hristos, Dumnezeu ne-a ridicat mult deasupra oricărei domnii, a oricărei stăpâniri, puteri sau dregătorii care există în lume.

Să citim acum Efeseni 6, începând de la versetul zece: „Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului”.

Împotriva cui are de luptat creştinul în această lume? În ceea ce priveşte domniile, puterile şi imperiile acestei lumi, cu cine are de luptat creştinul? Cu diavolul. „Ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului”.

Deci, când un anume guvern se ridică împotriva unui creştin, se amestecă în problemele lui şi îl persecută, are de luptat creştinul împotriva acelui guvern? Are de-a face cu el? Nu. Are de luptat împotriva diavolului. Această idee trebuie să o păstrăm în minte. Noi trebuie să înţelegem că atunci când guvernele, regatele, împărăţiile şi stăpânirile persecută creştinul, ne persecută pe noi, noi nu avem de-a face cu ele ca atare. Noi nu le declarăm război lor. Nu ne luptăm cu ele. Noi luptăm împotriva diavolului şi războiul nostru este împotriva lui.

Acest lucru este sugerat de o mărturie care a venit în primăvară, şi în care este declarat că misionarii nu trebuie să uite să atenţioneze oamenii oriunde şi oricând, că luptele, agitaţiile, controversele şi conflictele care se dau pe faţă în această lume, nu ies pur şi simplu din lume şi din lucrurile pe care le vedem, ci ele sunt rezultatul, lucrarea vizibilă a puterilor spirituale care sunt ascunse vederii, că toate acele elemente ale răului care sunt la lucru şi pe care le vedem apropiindu-se atât de repede, sunt pur şi simplu lucrările exterioare ale acelui spirit care este în spatele lor. Iar instrumentele pe care le vedem răspândind peste tot solia Domnului şi făcând să înainteze lucrarea Lui, demonstrează pe de altă parte că acestea sunt lucrările vizibile ale Duhului şi puterii lui Dumnezeu care este în spatele acestora. Cuvântul care ne este adresat spune ca noi, lucrătorii, să vedem acestea şi să atragem atenţia oamenilor asupra faptului că toate aceste tulburări, conflicte şi controverse dintre bine şi rău sunt pur şi simplu disputele dintre Isus Hristos şi Satana – şi aceasta este marea controversă a tuturor veacurilor.

Este atât de uşor ca mintea noastră să se oprească asupra guvernelor şi stăpânirilor şi să gândim că avem de luptat cu ele. Nu. Noi nu avem nici o luptă de dus împotriva guvernelor. Noi nu avem nimic de făcut împotriva guvernelor, întrucât este scris: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte”. Noi nu avem de luptat împotriva guvernului. Fiecare creştin va fi în armonie întotdeauna cu orice lege dreaptă pe care orice guvern o poate adopta. Aşa că el nu-şi pune niciodată în dreptul său problema legilor care urmează să fie adoptate, atât timp cât guvernul legiferează în cadrul jurisdicţiei sale. Pe el nu-l interesează ce legi sunt adoptate aici, deoarece viaţa lui, ca creştin, în frica lui Dumnezeu, nu va intra niciodată în conflict cu nici o lege dreaptă care este adoptată – cu nici o lege pe care Cezarul o poate elabora în cadrul propriei jurisdicţii, pe care i-a rânduit-o Dumnezeu.

Dar când Cezarul îşi depăşeşte atribuţiile şi trece dincolo de jurisdicţia lui, în împărăţia lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă orice lege pe care o adoptă va veni în conflict cu creştinul, deoarece creştinul este drept, iar legea este greşită. Nu creştinul este cel care şi-a schimbat atitudinea, ci cealaltă putere. De aceea noi nu trebuie să ne frământăm mintea dacă trebuie să luptăm împotriva guvernului sau nu. Nu avem nimic de-a face cu aşa ceva. Noi trebuie să păstrăm în minte faptul că dacă guvernul părăseşte armonia cu dreptatea şi urmează o astfel de cale care îl pune în conflict cu noi, noi nu avem de luptat împotriva lui – noi avem de luptat întotdeauna împotriva diavolului. „Noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui”. Guvernele sunt carne şi sânge. Oameni, curţi, judecători, legislatori – aceştia sunt carne şi sânge.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.

„În locurile cereşti” pare că se referă la acea jurisdicţie a cerului peste care domneşte Isus Hristos. Traducerea literală a versetului 12 din capitolul 6 sună astfel: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva puterii spirituale a răutăţii în cele cereşti”. Este vorba despre aceleaşi „cele cereşti” în care ne-a ridicat Dumnezeu împreună cu El, şi în care ne-a pus să şedem împreună cu El, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere şi de orice dregătorie care există pe pământ.

Traducerea germană redă acest lucru cu tot atâta forţă ca şi în limba greacă. Astfel: „Căci noi n-avem de luptat cu carnea şi cu sângele, ci cu prinţul şi cu puterea, şi anume cu domnul acestei lumi”. Este vorba de dumnezeul acestei lumi – Satana. Aşadar, noi nu avem de luptat cu carnea şi cu sângele ci cu domnul acestei lumi: „Şi anume cu domnul acestei lumi care domneşte în întunericul acestei lumi, cu spiritele josnice de sub cer.”

Este tare. Este plină de forţă această traducere. Vedem cine este cel împotriva cărui avem de luptat – domnul acestei lumi – cel care domneşte în întunericul acestei lumi – prinţul acestei lumi, care stăpâneşte în întunericul acestei lumi.

Acum ştim, sau cel puţin ar trebui să ştim, că nu va mai dura mult timp până când fiecare stăpânire a acestui pământ va trece sub conducerea domnului acestei lumi, care stăpâneşte în întuneric, şi toate împreună, ca una singură vor ţinti împotriva adevărului lui Dumnezeu şi a celor prin care acest adevăr este reprezentat în lume. Aş vrea ca toţi să ştie că vom ajunge  foarte curând în această situaţie. Aş dori ca fiecare adventist de ziua a şaptea să ştie care este realitatea, că acum suntem în timpul când toate regatele şi stăpânirile pământului se ridică, în felul acesta, împotriva adevărului lui Dumnezeu. Dacă există aici persoane (nu spun că există) care nu ştiu aceasta, în foarte scurt timp vor fi forţate să recunoască adevărata stare a lucrurilor, având în vedere felul în care au decurs şi decurg evenimentele.

Aşa cum am mai amintit odată aici, Statele Unite sunt privite de întreaga lume, aşa cum au şi fost întotdeauna, ca o adevărată citadelă a libertăţii drepturilor şi a libertăţii de conştiinţă, iar Elveţia a fost unica ţărişoară, unica republică din Europa în care exista libertate din plin. Totuşi acum Elveţia şi Statele Unite sunt cele două ţări de pe pământ care acţionează cel mai mult împotriva rămăşiţei şi seminţei bisericii celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos. Iar Anglia se alătură lor cu sârguinţă. Şi dacă aceste ţări, care au fost exemplare în lume în ce priveşte drepturile oamenilor şi libertatea de conştiinţă, se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a adevărului Său – nu este acum acea vreme, despre care am vorbit, când toată lumea trece sub conducerea Satanei, gata să fie întoarsă împotriva adevărului lui Dumnezeu şi împotriva puterii lui Isus Hristos?

Totuşi, chiar dacă vedem toate acestea, în Isus Hristos noi suntem protejaţi, întrucât în El lucrează acea putere care ne ridică din morţi împreună cu El, şi care ne aşează la dreapta lui Dumnezeu în existenţa cerească, mult deasupra oricărei puteri şi forţe şi domnii şi stăpâniri care există pe pământ şi care se află în mâna Satanei. Nu este o binecuvântare faptul că, chiar acum, când vom fi siliţi să intrăm în acest conflict, Isus Hristos face ca adevărurile Lui minunate să strălucească în faţa noastră şi să ne înalţe acolo unde este El, ca să putem şti că suntem deasupra tuturor acestor lucruri şi că avem biruinţa asupra lor?

Vom studia aceste lucruri şi mai adânc. Am vorbit suficient despre stăpâniri. Isus spune că ne ridică mai pe sus de orice stăpânire şi de orice putere.

Acest cuvânt, „putere”, oriunde aţi căuta în limba greacă, veţi vedea că înţelesul absolut al cuvântului este „putere autoritară exercitată de cel tare împotriva celui drept”. Acesta este înţelesul cuvântului. În traducere literală înseamnă „autoritate”. Există şi înţelesuri uzuale, este adevărat, pe lângă înţelesul absolut. În folosirea lui uzuală, caracterul puterii este arătat de cel cu care se află în relaţie. Spre exemplu, dacă acest cuvânt este folosit pentru a descrie puterea lui Hristos şi autoritatea Domnului, este vorba de o putere dreaptă şi legitimă, întrucât este autoritatea Domnului. Dar când este folosit pentru a descrie puterile lumii, în orice situaţie, este asociat cu natura acestei lumi şi cu spiritul care domneşte în lume, şi aceasta ne conduce la înţelesul absolut al cuvântului, care este autoritate şi putere a „celui tare împotriva celui drept”.

Când s-a întâmplat pentru prima oară în univers ca cineva să-şi asume autoritatea sau puterea celui tare împotriva celui drept? S-a întâmplat cu ocazia revoltei lui Lucifer, prin afirmarea eu-lui său. El a adus acea putere în lumea aceasta şi a impus-o aici, când a luat lumea în stăpânire prin amăgire. De aceea, este corect folosit acest cuvânt pentru a ne spune că, dacă Hristos ne-a ridicat mai sus de orice stăpânire şi de orice putere din această lume, aceasta înseamnă că ne-a ridicat deasupra puterii celui tare manifestată împotriva celui drept, care este puterea Satanei, pe care a introdus-o şi o foloseşte în această lume.

Aceasta nu face decât să accentueze gândul pe care l-am amintit mai înainte, şi anume că lupta noastră este pur şi simplu lupta care a fost dusă de la început între cele două puteri spirituale, între puterea legitimă şi cea nelegitimă, între puterea celui drept împotriva celui tare şi puterea celui tare împotriva celui drept. Lupta se duce între aceste două puteri spirituale. Noi eram sub puterea celui tare manifestată împotriva celui drept – puterea forţei. Isus Hristos însă, ne-a făcut să cunoaştem puterea celui drept manifestată împotriva celui tare – puterea iubirii. Noi am ieşit de sub dominaţia puterii celui tare împotriva celui drept – puterea forţei, şi am trecut de partea puterii celui drept împotriva celui tare – puterea iubirii. Iar acum lupta se duce între aceste două puteri şi ne are pe noi în vedere. Întotdeauna lupta este între aceste două puteri spirituale. Indiferent ce instrumente ar putea fi folosite în această lume ca manifestare exterioară a puterii, lupta este întotdeauna între cele două puteri spirituale: Isus Hristos şi prinţul căzut.

Să urmărim în continuare acest gând şi să vedem unde este biruinţa noastră şi unde ni se dă biruinţa asupra acestei puteri nelegitime, asupra puterii celui tare împotriva celui drept. Să citim în Coloseni2, începând de la versetul 9.

„În El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti; fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile”.

V-a adus la viaţă împreună cu El! Observaţi că este acelaşi lucru pe care l-am citit seara trecută din Efeseni 2 – şi anume că El ne-a înviat şi ne-a ridicat din morţi împreună cu El şi ne-a pus să stăm acolo unde stă El.  Aici însă, ni se dă cheia felului în care ni se dă biruinţa în El. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile (puterile – eng.), şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”, sau aşa cum apare în germană, „a ieşit biruitor asupra lor în El însuşi”. Coloseni 2:15. Cuvântul „putere” folosit aici este acelaşi termen grec care exprimă puterea celui tare împotriva celui drept. Cred că nu e nevoie să deschidem la parabola spusă de Isus în Luca 11:21-22: „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el”. Satana este la originea autorităţii celui tare împotriva celui drept. Prin înşelăciune, el a devenit capul acestei lumi, prin faptul că a devenit puterea care controla capul celui care era capul acestei lumi. Şi prin faptul că a preluat controlul asupra lui Adam şi asupra stăpânirii lui Adam, el a devenit capul acestei stăpâniri, capul acestei lumi, capul oricărei domnii, stăpâniri şi puteri din lume şi ale lumi.

Dar a venit în lume unul mai tare ca el. Noi ştim că este mai tare, întrucât bătălia a fost dusă şi El a învins. A apărut un al doilea Adam, nu aşa cum fusese primul Adam, ci aşa cum au ajuns să fie descendenţii primului Adam în momentul venirii celui de al doilea. Al doilea Adam a preluat acea stare de degenerare la care ajunsese omenirea după căderea primului Adam, şi în acea stare a venit şi a contestat dreptul de stăpânire al celui care furase moştenirea. S-a dus o luptă între aceştia doi pe pământ. S-a dus o luptă care trebuia să hotărască dacă prada să fie împărţită sau să rămână intactă în mâinile celui care o dobândise prin puterea forţei manifestate împotriva dreptăţii. Cel care a intrat pe terenul acestui rebel, a dovedit că este mai puternic decât cel care deţinea stăpânirea, şi l-a înfrânt la fiecare pas, toată viaţa Lui. Apoi, pentru a demonstra universului cât de cu mult mai puternic este decât celălalt, Isus nu numai că l-a înfrânt pe Satana la fiecare pas în timpul vieţii Lui, dar după aceea, S-a dat pe Sine, mort, în mâinile, în puterea celuilalt, care avea stăpânirea. Şi acesta, care avea stăpânirea, L-a închis cu toată puterea lui în moarte, dar chiar şi aici El a sfărâmat puterea Satanei. În felul acesta Hristos a demonstrat că este mai puternic decât Satana nu numai când este viu, ci şi când este mort. Când a fost mort, a fost mai puternic decât Satana, şi de aceea, ieşind din mormânt a strigat de bucurie înaintea universului: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor, Amin! Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor!” Da! El este viu acum, slavă Domnului!

Şi atunci, dacă un Hristos mort este mai puternic decât diavolul, ce nu poate să facă un Hristos viu, care stă astăzi la dreapta lui Dumnezeu? Mai există motive să fim descurajaţi? Mai este vreun motiv să ne fie teamă, chiar şi în faţa tuturor domniilor, stăpânirilor, puterilor şi dregătoriilor pe care Satana le poate aduna pe pământ? Nu. Întrucât Cel care este acum cu noi viu, pe când era mort a fost mai puternic decât Satana cu toată puterea lui. Isus Hristos este viu în vecii vecilor; noi suntem vii în El; şi puterea Lui este desfăşurată pentru noi – puterea Lui nepieritoare. O putere a Lui limitată de moarte ar fi fost suficientă pentru noi, nu este aşa? Dar El nu ne oferă doar atât. Isus ne dă puterea lui vie, nepieritoare. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, şi fiţi biruitori în această putere!

Isus a intrat pe terenul celui care deţinea puterea acestei lumi, puterea tăriei împotriva dreptăţii, şi în cele din urmă a intrat în chiar cetăţuia fortăreţei şi în fortăreaţa cetăţuii acestei puteri nelegitime. Acela care este mai tare decât celălalt, a intrat, a luat-o în stăpânire, şi a ieşit ţinând cheile, pe care încă le mai ţine. Slavă Domnului! Aşa că, dacă această putere nelegitimă ne-ar închide în acel loc, în închisoarea aceea, totul este O.K. El nu ne poate ţine acolo, întrucât Prietenul nostru are cheile. Când El vrea să ieşim de acolo, cheia este răsucită, uşa este larg deschisă, şi suntem scoşi afară. Şi pentru a ne asigura de faptul că El are cheile, când a ieşit, le-a luat şi le ţine pentru vecie. Din acest motiv este scris în Efeseni 4:7-8:

„Dar fiecăruia dintre noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor”.

„A dezbrăcat domniile şi stăpânirile” şi a scos o mulţime de captivi de sub stăpânirea Satanei şi a morţii, atunci când a ieşit. Este scris în Matei 27:51-53, acolo unde se vorbeşte despre răstignirea lui Isus:

„Pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte după învierea Lui”.

Mormintele s-au deschis la răstignirea Lui. Când au ieşit din ele? După învierea Lui. Sigur că da. Scrie că atunci când iese împarte prada. Când a ieşit a scos o mulţime de captivi, şi când S-a înălţat la cer, i-a dus cu El sus ca primă ceată de captivi recuperaţi de pe terenul inamic. La acest eveniment se face referire când se spune că a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor.  Cuvântul „biruitor” folosit aici se referă la triumful roman. Triumful roman era acordat generalului roman care, după ce a intrat într-o ţară inamică, a învins duşmanul, a luat de acolo pradă şi captivi, şi i-a adus cu el în cetatea lui. Dacă existau cetăţeni romani captivi în acea ţară, el îi aducea acasă. Când biruinţa lui era totală şi se întorcea acasă, Senatul îi acorda un triumf. În acel triumf el era aşezat într-un car mare şi splendid, tras de şase sau mai mulţi cai de rasă având aceeaşi culoare şi, împreună cu prada şi captivii în alai, străbătea străzile Romei, fiind aclamat de oameni care în acea mare zi festivă îl onorau în triumful său.

Isus Hristos, Biruitorul nostru, biruitorul pentru noi, a venit în această ţară a inamicului şi a luptat luptele. Noi eram prizonieri, ţinuţi sub puterea celui nelegitim, dar a venit Prietenul nostru, Generalul nostru şi a purtat luptele. A intrat în fortăreaţa duşmanului, i-a sfărâmat lanţurile şi a deschis cetăţuia. A luat cheile, a luat prada, a scos captivii şi i-a dus triumfător în cetatea lui glorioasă. Acum, „mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă întotdeauna în carul Lui de biruinţă în Hristos”. În El, suntem triumfători asupra acestei puteri nelegitime, asupra celui care deţine acea putere a tăriei împotriva dreptăţii. Şi în triumful acesta asupra Satanei, este desfăşurată înaintea întregului univers puterea dreptăţii împotriva forţei.

Remarcaţi un lucru: puterea celui drept împotriva celui tare, nu poate folosi niciodată nici o forţă. Observaţi aceasta? Observaţi că tocmai în aceasta constă spiritul care se numeşte creştin, şi care este tocmai Spiritul lui Isus Hristos, şi care este de neîmpotrivire? Putea Hristos să folosească forţa pentru a demonstra puterea dreptăţii asupra forţei? Nu.

Pentru a menţine puterea forţei asupra dreptăţii, forţa trebuie să fie folosită cu fiecare ocazie, deoarece numai aceasta poate fi folosită pentru a învinge. În acest caz dreptatea are parte doar de o consideraţie secundară, dacă este luată măcar în considerare.

Dar pe de altă parte, puterea dreptăţii asupra forţei stă în dreptate şi nu în putere. Puterea constă în dreptatea însăşi. Cel care se oferă garant pentru principiul dreptăţii contra putere, şi în care acesta trebuie să fie demonstrat, nu poate să apeleze niciodată la nici un fel de forţă. Nu poate folosi nici un fel de forţă, nici măcar pentru a apăra puterea dreptăţii. El depinde numai de puterea dreptăţii însăşi pentru a învinge, şi pentru a înfrânge toată puterea forţei care poate fi stârnită împotriva lui. Acesta este secretul.

Vă daţi seama că aceasta explică imediat de ce Hristos a stat ca un miel în faţa acelor puteri şi acelor forţe care au fost adunate împotriva Lui? El nu avea nimic de a face cu ideea de a folosi vreo forţă pentru a li se împotrivi. Când Petru a scos sabia voind să-L apere, i-a spus: „Puneţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”.

Când ţinem la aceasta, toate lucrurile vor fi limpezi cu privire la ce avem de făcut aici, acolo, sau în altă parte. Noi suntem angajaţi de partea puterii dreptăţii asupra forţei – puterea iubirii. Isus Hristos a murit ca un făcător de rele, abuzat, îmbrâncit încoace şi încolo, îmbulzit, batjocorit, scuipat, încoronat cu spini, orice provocare imaginabilă i-a fost adresată, şi El a murit sub povara acestora, apelând la puterea dreptăţii asupra forţei. Şi această putere a dreptăţii pentru care a murit El, a mişcat lumea de atunci încoace, şi o va mişca şi în zilele noastre, aşa cum nu a mai fost niciodată mişcată. De îndată ce Dumnezeu găseşte oamenii care se hotărăsc să fie dovezi ale acestui principiu, să fie angajaţi în inimă faţă de acest principiu şi să nu se gândească la nimic altceva şi să nu dorească să apeleze la nimic altceva decât la principiul absolut al dreptăţii şi puterii ei, faţă de care sunt angajaţi, atunci vom vedea, şi lumea va vedea, această putere lucrând ca niciodată mai înainte.