Această solie afirmă: „Dacă se închină cineva fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui.” Am citat anterior versete care arată că această mânie este manifestată prin cele şapte plăgi de la sfârşit, versete care arată că odată cu aceste şapte plăgi, vine sfârşitul lumii.

Dar nu toţi se închină Fiarei şi Chipului ei. Sunt unii care obţin „biruinţă asupra Fiarei şi asupra Chipului ei şi asupra semnului ei şi asupra numărului numelui ei.” Aceştia sunt văzuţi stând „pe marea de cristal,” înaintea tronului lui Dumnezeu, având în mâini harpele lui Dumnezeu. Ei cântă un cântec pe care nimeni nu-l poate învăţa în afară de ei. Acest cântec este cântecul lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului. Apocalipsa 4:6; 15:2, 3.

Cum obţin aceştia biruinţa? Observaţi: solia nu doar avertizează oamenii împotriva închinării înaintea Fiarei şi a Chipului ei, ci le spune şi cum pot evita închinarea. Nu doar le spune oamenilor ce să nu facă, ci le spune şi ce să facă. Nu doar îi cheamă pe oameni să intre în conflict cu Fiara şi cu Chipul ei, ci le spune şi cum să obţină biruinţa. Toate acestea sunt exprimate în cuvintele „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14:12.

În aceste cuvinte se găseşte o solie necesară acum, care trebuie să ajungă „la fiecare naţiune, neam, limbă şi popor,” solie care îi cheamă pe toţi să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Scopul acestei solii este de a strânge dintre „toţi locuitorii pământului” un popor despre care să se poată spune cu adevărat: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus;” şi astfel să poată scăpa de mânia lui Dumnezeu care este turnată neamestecat în paharul mâniei Lui, şi apoi peste cei care primesc semnul Fiarei şi peste cei care se închină Chipului ei.

Acest lucru obligă pe toţi să studieze poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus cum nu le-au mai studiat până acum, punându-şi întrebarea: „Sunt eu unul dintre cei despre care vorbeşte Scriptura? Sunt eu unul care păzeşte cu adevărat ‚poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus?’” Şi, pentru că această solie este universală, aceste consideraţii arată în mod clar că sub puterea Soliei Îngerului al Treilea trebuie să existe şi va exista un asemenea studiu la scară mondială despre poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus cum nu a mai fost de când sfântul Ioan stătea pe Insula Patmos.

Dar, ce înseamnă expresia „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus?”

În primul rând, referitor la poruncile lui Dumnezeu. Într-un anumit sens nu este nicio îndoială că fiecare poruncă a Bibliei este o poruncă a lui Dumnezeu; căci Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, pe lângă asta, există o anumită parte a Bibliei care trebuie acceptată ca reprezentând poruncile lui Dumnezeu mai mult decât oricare altă parte a ei. Această parte este cea care redă CELE ZECE PORUNCI.

Atunci când au scris celelalte părţi ale Bibliei „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21), dar când a dat cele zece porunci, „Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte.” Întreaga naţiune a lui Israel era adunată la poala muntelui Sinai, iar „Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului;” „tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei,” „şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare, încât Moise a zis: ‚Sunt îngrozit şi tremur.’” Acolo, în mijlocul acelor scene teribile, Dumnezeu a rostit în mod personal cele zece porunci cu un glas care a cutremurat pământul.

Dumnezeu nu doar a rostit cele zece porunci; El, le-a şi scris de două ori, pe table de piatră. Cu toate că oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, atunci când sunt mişcaţi de Duhul Sfânt, pot rosti solii ale lui Dumnezeu, nimeni nu a fost găsit suficient de sfânt pentru a rosti cuvintele celor zece porunci ca să fie date fiilor oamenilor. Cu toate că Duhul poate spune profeţilor: „Scrieţi!”, niciun astfel de cuvânt nu a putut fi adresat vreunui om atunci când cele zece porunci au fost date într-o formă tangibilă copiilor oamenilor. Ci Dumnezeu a spus: „Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris.” Apoi, din nou, după ce primele table au fost sparte: „Eu voi scrie … cuvintele care erau pe tablele dintâi.”

Dar nici asta nu a fost tot. Dumnezeu nu a coborât singur pe Muntele Sinai; ci mii şi mii de îngeri sfinţi erau acolo cu El. „Domnul a venit din Sinai şi a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din Muntele Paran şi a venit cu zeci de mii de sfinţi; din dreapta Lui a ieşit pentru ei o lege aprinsă.” Deuteronomul 33:2 (KJV). „Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, chiar mii de îngeri; Domnul este în mijlocul lor ca la Sinai în locaşul Său cel Sfânt.” Psalmul 68:17 (KJV). La această mulţime de îngeri s-a referit Ştefan când a spus persecutorilor săi că au „primit legea prin îngeri.” Fapte 7:53. În limba greacă apare „prin dispunere de îngeri.” Termenul grecesc redat aici prin „dispunere” semnifică „a aşeza în rând; a dispune trupele unei armate; a se poziţiona pentru luptă.” – Liddell & Scott.

De aceea, când Dumnezeu a coborât pe Muntele Sinai pentru a da cele zece porunci, era înconjurat de oastea cerească a îngerilor aliniaţi în formaţie ordonată. Heruvimi cu patru feţe şi patru aripi, serafimi cu şase aripi şi îngeri slăviţi cu care strălucitoare de aur – toţi aceştia, cu zecile de mii, au însoţit pe Majestatea cerului atunci când, din dragoste, a oferit omului păcătos mare Sa lege a dragostei. Deuteronomul 33:3.

Cu siguranţă, de la crearea lumii,  nu a exista o scenă mai maiestuoasă decât aceea de la darea legii celor zece porunci. Pe bună dreptate a aşezat Pavel „darea legii” printre măreţele lucruri care aparţin lui Israel. Romani 9:4.

Având în vedere toate aceste lucruri, în mod sigur cele zece porunci sunt pe bună dreptate distinse ca poruncile lui Dumnezeu mai mult decât orice altă parte a Bibliei, deşi întreaga Biblie este cuvântul lui Dumnezeu. Acest gând este în acord cu cuvântul însuşi: „Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi. Adu-ţi aminte de ziua când te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: ‚Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească.’ … El Şi-a vestit legământul Său pe care v-a poruncit să-l păziţi, Cele Zece Porunci; şi le-a scris pe două table din piatră.” Deuteronom 4:9-13.

Imprimând în mintea poporului lucrurile de care trebuia să-şi amintească tot timpul, în mod „special” trebuiau să-şi amintească ziua în care Dumnezeu a coborât pe Muntele Sinai şi cuvintele care au fost auzite atunci. Iar aceste cuvinte au fost cele zece porunci.

Avertismentul acesta are la fel de mare importanţă pentru lumea de astăzi; căci toţi sunt avuţi în vedere de către Solomon când spune: „Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor (nota marginală - KJV: „sfârşitul chestiunii, sfârşitul a tot ceea ce s-a auzit, este”): Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Eclesiastul 12:13, 14.

Oamenii vor fi judecaţi după legea lui Dumnezeu; legea aceasta este exprimată prin cele zece porunci; iar cuvintele lui Solomon sunt accentuate în Prima şi cea de-a Treia Solie Îngerească din Apocalipsa 14. Primul înger spune: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă; căci a sosit ceasul judecăţii Lui;” şi cel de-al treilea înger urmează, spunând: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu.”