Sfinţirea contrafăcută a presupus o nouă fază. În Fapte 26:18, găsim că Isus a vorbit „celor care sunt sfinţiţi prin credinţa care este în Mine” (KJV) – ei sunt cei care pretind sfinţirea doar prin credinţă. Doar crede în Hristos și vei fi sfințit. Sunt alţii care pretind sfinţirea doar prin Duhul Sfânt. Oricare dintre aceştia este la fel de aproape de celălalt, pentru că ambii sunt greşiţi. Şi dacă sfinţirea ar putea fi pretinsă prin credinţă şi prin Duhul, totuşi şi aceasta ar fi o pretenţie falsă; toate trei sunt la fel de false.

Este adevărat, aşa cum am văzut, că Isus a trimis pe Pavel la neamuri, „ca să le deschidă ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească iertare de păcate şi moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi prin credinţa care este în Mine (KJV Faptele Apostolilor 26:18).” Este de asemenea adevărat că Pavel a scris că „de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, prin sfinţirea Duhului.” 2 Tes. 2:13. Este de asemenea adevărat că Hristos însuşi S-a rugat Tatălui pentru ucenicii Săi: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17.  Toate aceste trei expresii sunt adevărate. Şi când ele sunt luate împreună şi se întâlnesc potrivit cu scopul lui Dumnezeu, rezultatul inevitabil va fi sfinţirea adevărată, autentică. Dar când se face încercarea de a lua una sau cealaltă, sau amândouă, harul sfinţirii este pervertit, iar rezultatul este o sfinţire contrafăcută, o teribilă înşelăciune.

Aceste trei pasaje ale Scripturii, luate în ordinea corespunzătoare, afirmă adevărata doctrină a sfinţirii. Se va constata că ele sunt date mai sus în ordinea corectă. Propunem acum un mic studiu al acestui subiect, în această ordine.

1. „Sfinţirea prin credinţă”. „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6. Iacov, scriindu-ne despre cererea făcută Domnului, spune: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.” Iacov 1:6-7. Credinţa este o temelie pe care este construit caracterul creştin. Credinţa este începutul şi toate celelalte haruri sunt adăugate la ea. 2 Petru 1:5-7. Numai prin credinţă trebuie să fim îndreptăţiţi. Numai prin credinţa în Hristos putem obţine iertarea păcatelor. „Și să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.” Fapte 20:21. În consiliul de la Ierusalim, cu privire la relaţia pe care să o aibă neamurile faţă de Evanghelie, Petru spune că Dumnezeu „n-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.” Fapte 15:9. De aceea, este clar că primul lucru în sfinţire este credinţa în Hristos. Când aceasta este exercitată, atunci este primită iertarea păcatelor, şi atunci este dat Duhul Sfânt; şi astfel vine:
2. „Sfinţirea Duhului”. Vorbind de Hristos, Pavel spune: „În care voi de asemenea v-ați pus încrederea, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre; în care de asemenea, după ce voi aţi crezut, aţi fost sigilați cu acel Duh Sfânt al făgăduinței” (KJV) Efes. 1:13. După cum circumcizia exterioară, în carne, în literă, făcută de mâini, a fost pecetea neprihănirii prin credinţă pe care Avraam a avut-o, la fel  circumcizia interioară, a inimii, în Duhul, făcută fără mâini, este pecetea neprihănirii prin credinţă pe care trebuie să o avem în Hristos (Rom. 4:11; Efes. 1:13; Rom. 2:28, 29; Col. 1:11). Vom desemna acum câteva funcţii ale Duhului Sfânt.

a)  Un martor al iertării păcatelor şi al faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. Evrei 10: 15-17.  „Lucrul acesta ni-L adevereşte şi Duhul Sfânt, căci, după ce a zis: «Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor», adaugă: «Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.»” „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16.

b)  O garanţie a moştenirii noastre. „Aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efes. 1:13-14. Garanţia este „o parte plătită în prealabil într-un contract, ca garanţie pentru întregul.” Dumnezeu intră în legământ cu oamenii şi celor care vor accepta pe Fiul Său le promite o moştenire. Dar nu a venit încă timpul ca moştenirea să fie dată; aceasta nu este încă răscumpărată. Aşa că până vine acel timp, până moştenirea este răscumpărată, El dă poporului Său Duhul Sfânt ca garanţie, ca siguranţă a moştenirii. O altă definiţie este aceasta „o garanţie dă siguranţa că urmează să vină ceva, de acelaşi fel.” Prin primirea Duhului Sfânt, noi devenim părtaşi naturii divine şi prin această „garanţie” Dumnezeu dă siguranţa că mai mult de acest fel are să vină, atât de mult că „atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”

c)  Ghid al adevărului. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26. Duhul Sfânt ne învaţă lucrurile pe care Hristos le-a spus. Aşa cum Duhul lui Hristos a vorbit atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament (1 Petru 1:10-12), aceasta ne spune că Duhul Sfânt are să ne înveţe cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru ne este confirmat în Ioan 16:13. „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” Aşa cum Isus a spus „Cuvântul Tău este adevărul”, este clar că Duhul are să ne călăuzească în cuvântul lui Dumnezeu. Din nou, „De aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Versetul 15. De aceea, Duhul Sfânt, ca învăţător al cuvântului lui Dumnezeu, ca ghid în cuvântul lui Dumnezeu, are să ia aceste lucruri ale lui Dumnezeu şi ni le va arăta nouă, pentru a ne arăta amploarea înţelesului lor, ca noi să cunoaştem cum să le aplicăm în vieţile noastre şi cum să conformăm vieţile noastre, acestora. Comparaţi Ps. 119:18; Efes. 1:17-18 şi Fapte 26:18.

Chiar aici este locul unde eşuează cei care pretind sfinţirea. Chiar acceptând, de dragul argumentului (şi doar pentru acest motiv), că ei au primit Duhul Sfânt, în loc să îi permită să-și îndeplinească funcţia de învăţător al cuvântului lui Dumnezeu, în loc să îl aibă pe El ca să le arate lucrările cuvântului lui Dumnezeu, în loc să-I permită Lui să-i ghideze în cuvântul lui Dumnezeu, ei caută să-L facă ghid, independent de cuvântul lui Dumnezeu, şi nu numai atât, dar în multe situaţii, direct contrar cuvântului scris clar, pe care El însuşi l-a rostit. Un asemenea duh, nu este Duhul lui Dumnezeu; aşa ceva nu este misiunea Lui; El nu este împărţit împotriva Lui însuși. Din nou, aceasta Îl face să fie sfârşitul în loc să fie mijlocul, ceea ce înseamnă să perverteşti calea Domnului. În nicio singură situaţie, în acest sens, nu El este ţinta; ci în fiecare caz El este trimis ca un mijloc prin care putem atinge ţinta, pe care Dumnezeu o are în vedere pentru noi. Şi din nou, a-L face pe El ghid independent de Cuvânt, înseamnă a-l face să vorbească de la El însuşi. Dar Hristos declară cu claritate „El nu va vorbi de la Sine.”

(va urma)