„Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, după cum este scris: ‚Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amarăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.’ Ştim însă că tot ce spune legea, spune celor ce sunt sub lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele legii, deoarece prin lege vine cunostinţa deplină a păcatului.” Rom. 3: 9-20.
Prima parte a acestui pasaj, până la versetul 18, este un răspuns la întrebarea contestatarului iudeu: „Ce urmează? Suntem noi mai buni decât ei? Aceste versete ne aduc în punctul în care apostolul completează temelia argumentului său şi este gata pentru punctul culminant. Am văzut că primul capitol se referă la degradarea păgânilor; cel de-al doilea capitol arată că evreii sunt sub aceeaşi condamnare; iar în versetele tocmai citate, apostolul citează scriptură după scriptură, ca să întărească declaraţiile sale cu privire la ambele clase. Nu avem nevoie să intrăm în subtilităţile semnificaţiei diferiţilor termeni folosiţi; acuzaţia este suficient de clară, pentru ca toţi să înţeleagă. Nu doar cele două clase, pretind atenţie specială.
„Nu cunosc calea păcii.” Aceasta este în armonie cu declaraţia anterioară: „Toţi s-au abătut.” Este evident că ei s-au abătut de la calea păcii. Dar care este calea păcii? Să lăsăm Biblia să răspundă. Domnul zice: „O! De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării.” Isaia 48:18. Psalmistul spune: „Multă pace au cei ce iubesc legea Ta, şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” Ps. 119:165. Neascultarea faţă de legea care guvernează, este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, asa cum se spune în Isaia; „Du-te acum – zice Domnul – de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte legea Domnului.” Isaia 30: 8,9. Când oamenii încetează răzvrătirea lor şi depun armele, este pace; nu poate fi altceva decât pace, atunci când se supun poruncilor lui Dumnezeu.
Calea păcii, de la care s-au abătut oamenii, este calea lui Dumnezeu, şi El spune oamenilor păcătoşi: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre, şi gândurile Mele, faţă de gândurile voastre.” Isaia 55: 8,9. Planurile obişnuie ale gândurilor şi acţiunilor oamenilor, sunt cu atât mai prejos decât planurile gândurilor şi acţiunilor lui Dumnezeu, asa cum sunt exprimate în legea Sa, cu cât pământul este mai prejos de ceruri. Acest aspect să îl purtăm în minte, când citim versetele 19 şi 20.
„Ştim însă că tot ce spune legea, spune celor ce sunt sub lege” sau în sfera legii. Nu stăm acum să explicăm expresia „sub lege”, pentru că expresia nu se găseşte în realitate în acest loc. Este o mare diferenţă între grecescul tradus „sub lege” şi ceea ce este prezentat cu adevărat în Rom. 6:14, şi ... . Aici, înţelesul expresiei „având lege” al grecescului, fiind identic cu cel din Rom.2: 12-15. „Toţi cei ce au păcătuit având lege...” Înţelesul expresiei „având lege” din Rom. 2: 12-15, se referă la legea scrisă, spre deosebire de cei care au descoperirea scrisă. Declaraţia că legea vorbeşte celor care o au, este foarte clară, însă fiindcă în Rom. 2:12-15 a fost arătat că nimeni nu este în realitate fără lege, doar că aceia despre care se vorbeşte ca neavând lege sunt în cunoştinţă de lege numai cu ceva mai puţin decât cei ce au revelaţii scrise, la fel este şi aici. De marcat:
„Ştim însă că tot ce spune legea, spune celor ce sunt sub lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.”
Este evident că legea nu poate condamna pe cineva care nu este în jurisdicţia ei. O lege specifică Angliei, nu declară un cetăţean al SUA vinovat, chiar dacă el face lucruri care sunt interzise. Dar consecinţa a ceea ce spune legea lui Dumnezeu, este că lumea este vinovată înaintea ei; de aceea, legea lui Dumnezeu vorbeşte fiecărui om în lume.
Versetul 19 al capitolului 3 din Romani barează ideea ca legea lui Dumnezeu este pentru naţiunea iudaică. Acesta dovedeşte că acea lege este pretutindeni valabilă în ceea ce priveşte cerinţele sale. Dar atât iudeii cât şi neamurile, sunt dovediţi a fi sub păcat. Este adevărat că ea a fost rostită evreilor, dar numai pentru ca ei să o dea mai departe neamurilor; şi dacă ei dădeau greş în datoria lor faţa de acest aspect, atunci neamurile urmau să piară în vinovăţia lor, şi sângele lor ar fi cerut din mâna acelora cărora le-a fost dat mesajul adevărului. Vezi Ezechiel 33:2-8; Rom. 2:12.
„De aceea, prin faptele legii, nicio „carne” nu va fi îndreptăţită, pentru că prin lege vine cunoştinţa păcatului.” Aceasta este grandioasa concluzie a argumentului apostolului, în ceea ce priveşte legea în relaţia ei cu oamenii păcătoşi. +Este aşa rezonabil, că oricine vede asta şi atât de drept, că nimeni nu ar trebui să pună ceva în sarcina legii, pe seama acesteia. Este un fapt că orice suflet, atât evreu cât şi neevreu, este vinovat înaintea lui Dumnezeu. Ce poate face legea acum? Poate să-i îndreptăţească? A îndreptăţi înseamnă a face neprihănit, ori a declara neprihănit. Dar ei nu sunt neprihăniţi, de aceea, legea nu poate spune că sunt. Dacă ar face asta, nu ar fi o lege bună. Faptul că aceasta nu poate îndreptăţi pe păcătoşi – nu îi poate declara neprihăniţi – stă ca o dovadă că ea este bună. Astfel, în loc să îngropăm lergea pentru că aceasta nu va îndreptăţi păcatul pentru noi, noi ar trebui să o aprobăm.
Legea nu poate face niciun păcătos, neprihănit. Nicio lege nu poate face asta, mai mult decât poate un indicator să arate o anumită direcţie. Legea spune: Fă, şi vei trăi. Legea vorbeşte;
Este domeniul omului acela de a face. Dacă el face ceea ce spune legea, aceasta va fi un martor al neprihănirii sale; dacă nu face ceea ce legea spune să facă, aceasta îl va declara vinovat. Ea nu poate face mai mult, sau mai puţin. Dar niciun om nu a păzit legea, de aceea, nimeni nu poate fi îndreptăţit de ea. Astfel, vedem că nu este niciun conflict între Rom. 2:13 şi Rom. 3:20.
Un împlinitor al legii, este unul care întotdeauna o împlineşte. Dacă un om a greşit într-o singură parte, el nu poate fi numit împlinitor al legii, pentru simplul motiv că el nu este împlinitor al întregii legi. De aceea, în acest punct, el nu va fi niciodată îndreptăţit de lege. Mai mult, legea lui Dumnezeu este atât de sfântă, atât de largă şi de înaltă în cerinţele ei, că niciun om căzut nu ar putea vreodată atinge măsura deplinătăţii ei. Amintiţi-vă că noi vorbim acum doar de omul căzut, în relaţia sa cu legea. De aceea, în timp ce legea este expresia neprihănirii lui Dumnezeu, care este poruncită oamenilor, este un fapt că niciun om nu poate obţine vreo neprihănire, în afara ei. Eforturile sale cele mai bune nu se încadrează în standardele înalte pe care legea le stabileşte, şi exact în măsura în care ei nu se încadrează, sunt păcătoşi. Noi nu putem spune că legea condamnă un om pentru cele mai bune fapte ale sale, dar este adevărat că aceasta îl condamnă pentru ceea ce a eşuat acesta să facă, chiar cu cele mai bune fapte ale sale. Astfel, cele mai mari eforturi pe care o fiinţă omenească neajutorată le poate pune înaintea neprihănirii legii, vor avea drept rezultat, adăugarea la condamnarea sa, o şi mai multă adăugare la suma eşecurilor sale.
Cine poate fi atunci mântuit? O mare mulţime, pe care niciun om nu o poate număra. Dar cum vor atinge ei neprihănirea cerută, întrucât legea fiind o expresie a neprihănirii lui Dumnezeu, nu o va da niciunuia? Problema este rezolvată în următoarele câteva versete ale capitolului 3 din Romani, la care vom lua aminte într-un alt articol.