„Duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19).
Apoi le‑a zis: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură! Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:15-16).
În aceste două texte avem suficient prezentată importanța botezului. Să învățăm din Scripturi ce înseamnă el și, în acest fel, vom arăta natura lui și necesitatea lui.
Faptul că botezul nu constă doar într-o formă exterioară este indicat în 1 Corinteni 12:13: „Într‑adevăr, noi toți am fost botezați într‑un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh”. Este adevărat aici, ca și în altă parte, că „trupul este al lui Hristos”; și în Galateni 3:27 este afirmat clar că acesta e trupul în care suntem botezați; acolo citim: „Toți care în Hristos v‑ați botezat, cu Hristos v‑ați îmbrăcat.”
Astfel, suntem învățați că botezul este acela prin care devenim ai lui Hristos și moștenitori, conform făgăduinței. Botezul este acela prin care intrăm în Hristos, care este Ușa mântuirii. A fi botezat în trupul său înseamnă a fi alăturat bisericii Lui, pentru că biserica este trupul lui Hristos. Vezi Efeseni 1:22-23; Coloseni 1:18. Și, din moment ce, prin Duhul Său, se realizează această unire, este evident că botezul este ceva mai mult decât o simplă formă și că numai aceia care au Duhul lui Hristos sunt membri ai adevăratei biserici a lui Hristos. Vezi Romani 8:9. Acest lucru nu trebuie înțeles în niciun caz ca depreciind botezul efectiv sau unirea cu biserica vizibilă. Dorim doar să subliniem faptul că forma simplă nu este totul.
De vreme ce prin botez devenim uniți cu Hristos, „îmbrăcați cu Hristos”, apare o întrebare foarte importantă: În ce moment intrăm în contact cu Hristos? Adică în ce etapă a slujirii lui Hristos ne unim cu El? Răspunsul la aceasta oferă cheia întregului subiect al botezului. La această întrebare se răspunde în Romani 6:3-4, după cum urmează:
„Nu știți că noi, care am fost botezați în Hristos Isus, în moartea Lui am fost botezați? Așadar, am fost îngropați odată cu El, prin botezul în moartea Lui, pentru ca, după cum a înviat Hristos din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm într‑o viață nouă.”
Moartea lui Hristos, deci, este aceea prin care ne unim cu El. Botezul semnifică moartea și învierea lui Hristos. Dar înseamnă mai mult decât o simplă recunoaștere a acestui fapt. El semnifică acceptarea de către noi a acestui sacrificiu și că împărtășim, de fapt, moartea și învierea Lui. Dacă suntem vreodată glorificați împreună cu Hristos, trebuie să suferim împreună cu El. Romani 8:17. Trebuie să împărtășim suferințele Lui, făcându-ne conform cu moartea Lui și, de asemenea, trebuie să cunoaștem puterea învierii Lui (Filipeni 3:10). Să urmărim cursul acestei mari învoiri.
„Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Pentru că toți au păcătuit, judecata a venit asupra tuturor oamenilor, spre osândă. Această condamnare este la moarte, căci plata păcatului este moartea. Vezi Romani 5:12, 18; 6:23. Fiecare om care nu crede în Hristos este deja condamnat. Ioan 3:18. Condamnarea la moarte a fost deja asupra noastră și viața noastră este pierdută. Cedându-i lui Satana, ne-am vândut lui și nu am primit nimic în schimb. Scriptura spune: „V-ați vândut degeaba” (Isaia 52:3). Prin urmare, chiar nu avem viață. Această viață pe care o trăiesc oamenii nu le aparține; au dat-o, împreună cu ei înșiși, în puterea lui Satana. Și pentru că păcătoșii sunt condamnați la moarte – și-au pierdut viața –, Scriptura spune că „cine se împotrivește Fiului nu va vedea viața” (Ioan 3:36). Nu are niciodată o viață proprie.
Dar aceeași scriptură care spune: „V-ați vândut degeaba” spune și: „Veți fi răscumpărați fără bani”. Hristos este Răscumpărătorul. Și deoarece „copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El a fost părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să‑l nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul, și să‑i elibereze pe cei care, prin frica morții, erau ținuți în robie toată viața lor” (Evrei 2:14-15). Hristos a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El a venit să dea viață celor care și-au pierdut viața lui Satana. El, mai puternic decât cel puternic, a venit și a intrat în închisoarea lui Satana, ca să-i răscumpere pe robii acestuia.
„Veți fi răscumpărați fără bani.” „...căci știți că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur și fără prihană” (I Petru 1:18, 19). Banii nu puteau cumpăra o singură viață. Viața trebuie dată pentru viață; și singura viață care ar putea răscumpăra o viață pierdută este viața lui Hristos. El ne-a putut răscumpăra doar dându-și viața pentru a noastră. Asta înseamnă că și-a dat viața nouă, dacă Îl acceptăm. El are viață în Sine. El ar putea să-și dea viața și să o ia din nou. Când zăcea în mormânt, în moarte, „nu era cu putință să fie ținut de ea” (Fapte 2:24). Aici El era diferit de om. Dacă omul ar renunța la viața lui pentru a plăti pierderea, nu i-ar mai rămâne nimic. Dar Hristos, a cărui viață este de o valoare mai mare decât cea a tuturor ființelor create, poate să renunțe la viața Sa și să mai aibă tot atâta viață. După ce a plătit pierderea, El ne poate da viață în locul vieții noastre. Dacă Îi acceptăm viața, suntem siguri de viață, indiferent ce se va întâmpla cu această viață.
Dar pentru a obține viața Lui, care este o dovadă împotriva puterii lui Satana, trebuie să recunoaștem că viața noastră este pierdută și că nu există în noi neprihănire prin care să dăm ceva pentru mântuirea ei. Știind că această viață oricum nu este a noastră, trebuie să fim dispuși să o predăm în mâinile lui Hristos, pentru a putea primi viața Lui în schimb. Acest lucru este cel mai rezonabil. Este întrebarea dacă ne vom dărui viața Satanei și atunci nu vom primi nimic în schimb, sau I-o vom dărui lui Hristos și atunci vom primi viața Lui în schimb. S-ar părea că toată lumea ar trebui să decidă fără nicio ezitare; totuși, este o luptă pentru toată lumea să renunțe la această viață pierdută pentru cea a lui Hristos. Nu este plăcut să mori și ar vrea să amâne cât mai mult posibil, sau chiar să se convingă că nu vor fi nevoiți deloc să renunțe la viață. Motivul pentru aceasta este că renunțarea la această viață înseamnă renunțarea la tot ceea ce ține de ea. Tot ce este al sinelui trebuie să se ducă odată cu viața. Apostolul Pavel spune: „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și‑au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei” (Galateni 5:24).
Dar, în sfârșit, predarea este făcută. Noi ne dăruim Domnului și-L luăm pe El în schimb. Cum Îl primim? Nu putem spune nimic despre proces; știm doar că este prin credință. „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3:26). Hristos locuiește în inimă prin credință. Vezi Efeseni 3:17. Tot ceea ce avem de făcut din partea noastră este să renunțăm, să ne predăm pe deplin Domnului, dorindu-ne căile Lui care să ia locul căilor noastre și crezând că El ni se va dărui, conform promisiunii Lui. Apoi suntem îngropați împreună cu El, prin botez, în moartea Lui, semnificând astfel înlăturarea vieții vechi, răstignirea omului vechi și preluarea vieții lui Hristos, în care înviem pentru a umbla în viața cea nouă.
„Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, căutați lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu! Gândiți‑vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ! Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:1-3)
„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, și harul Lui față de mine n‑a fost zadarnic; ba încă am trudit mai mult decât toți; totuși, nu eu am trudit, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.” (I Corinteni 15:10).
„Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de putere, încât să nu mai fim robi ai păcatului.” (Romani 6:6).
„În ce privește viața voastră din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare, să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr.” (Efeseni 4:22-24).
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s‑au dus, iată că toate s‑au făcut noi. Și toate acestea sunt de la Dumnezeu...” (2 Corinteni 5:17, 18).
Nu spun aceste scripturi cât se poate de clar că, devenind ai lui Hristos, Îi preluăm viața în schimbul vieții noastre? Nu doar că Hristos și-a dat viața pentru a ne răscumpăra, ci ne-a dat nouă viața Lui; viața noastră a fost pierdută și suntem, virtual vorbind, morți – morți în greșeli și păcate, iar El ne dă viața Lui pentru ca noi să avem cu adevărat viață. Astfel, de acum înainte, viața lui Hristos va fi cea care va întâmpina ispitele lui Satana și va lucra ca să facă voia Tatălui. Dar Isus Hristos este același ieri, azi și în veci; prin urmare, viața care ne este dată va prezenta aceleași caracteristici pe care le-a prezentat viața lui Hristos când a fost pe pământ, în persoană; viața lui din noi trebuie să fie la fel de puternică pentru a face și a rezista ca atunci când El a trăit în Iudeea.
Cum putem trăi această viață? Așa cum am primit-o – prin credință. Citiți cu atenție și amintiți-vă următoarele texte:
„Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, căutați lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu!” (Coloseni 3:1).
„Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristos, odată înviat din morți, nu mai moare – moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi socotiți‑vă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, [Domnul nostru]” (Romani 6:8-11).
„Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20).
„Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, iar voi sunteți făcuți deplini în El, care este capul oricărei căpetenii și stăpâniri. În El ați fost circumciși nu cu o circumcizie făcută de mâna omului, ci cu circumcizia făcută de Hristos, care constă în dezbrăcarea de trupul supus firii pământești, după ce ați fost îngropați împreună cu El prin botez, prin care ați și înviat împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L‑a înviat din morți” (Coloseni 2:9-12).
Aceasta este ordinea vieții noi: După ce am acceptat viața lui Hristos, ne amintim că viața viitoare trebuie să fie a Lui, nu a noastră. Atunci, același spirit de renunțare la sine care ne-a determinat să-L acceptăm pe Hristos trebuie să fie mereu prezent cu noi, pentru a ne conduce să-L păstrăm. Trebuie să ne rugăm nu numai pentru ca o inimă curată să fie creată în noi, ci și pentru ca un duh statornic să fie reînnoit în noi. Și cum Îl păstrăm? – La fel cum L-am acceptat și am fost înviați împreună cu El; prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. Adică, printr-o intensă tânjire ca viața Lui să se manifeste în a noastră, ne prindem de ea, prin credința noastră în puterea care L-a înviat pe Hristos din morți. Știm că aceeași putere care L-a înviat pe Isus din morți ne poate învia, pentru că de aceea Hristos a fost înviat din morți. El „a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră”.
Aceasta este ceea ce vrea să spună Pavel când exprimă dorința „să-L cunosc pe El, și puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). Este ceea ce dorește pentru noi când se roagă, „ca să înțelegeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția moștenirii Lui glorioase în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea marii Lui puteri pe care a desfășurat‑o în Hristos, când L‑a înviat din morți” (Efeseni 1:18-20).
Nu poate exista o manifestare de putere mai mare decât cea necesară pentru a învia morții. Este putere creatoare. Și aceasta este puterea care ne este dată în Hristos, a cărei primire o conștientizăm atunci când suntem îngropați împreună cu El, prin botez, în moartea Lui și suntem înviați în El. Cât de adevărat este că „Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit tot ce ne este de trebuință pentru viață și evlavie” (2 Petru 1:3). Și manifestarea puterii vieții lui Hristos în viețile noastre ne oferă o speranță sigură a vieții veșnice cu El. Căci spune apostolul:
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne‑a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie și la o moștenire nepieritoare, care e neîntinată și nici nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremea de pe urmă” (I Petru 1:3-5).
Nu am dedicat niciun spațiu discuției despre „modalitatea botezului”. Nu vedem nevoia unei astfel de discuții. Botezul este o înmormântare. Este un simbol expresiv al ascunderii complete a sinelui în Hristos. Cu siguranță, nu este nevoie să discutăm despre „modalitatea” botezului cu cineva care nu este un candidat potrivit la el; ceea ce vrea acesta este să i se arate nevoia lui de Hristos; iar când cineva a ajuns în punctul în care este pe deplin supus voinței lui Hristos, când i se predă pe deplin, atunci nu este nevoie de o astfel de discuție. El îl va accepta cu bucurie pe Hristos în modul stabilit de Dumnezeu. Să facă Dumnezeu ca toți cei care citesc să cunoască nu doar faptul, ci și puterea învierii lui Hristos!
„Acum, Aceluia care poate să vă păzească de cădere și să vă înfățișeze fără prihană înaintea slavei Sale cu o mare bucurie, singurului Dumnezeu înțelept, Mântuitorul nostru, să fie slava și măreție, stăpânire și putere, acum și pururea. Amin.”