Isaia 26:1-14 (Traducerea Lowth): 

¹În ziua aceea se va cânta acest cântec: În ţara lui Iuda avem o cetate puternică. El va întemeia mântuirea pentru ziduri şi bastioane. ²Deschideţi-vă, porţi, şi lăsaţi naţiunea neprihănită să intre. ³Pe cei statornici în adevăr, hotărâţi în minte, Tu îi vei păstra în pace continuă, căci s-au încrezut în Tine. ⁴Încredeţi-vă în Iehova pentru totdeauna. Căci în Iehova se găseşte protecţie care nu va dezamăgi niciodată. ⁵Căci El i-a umilit pe cei care locuiau pe înălţimi, cetatea cea semeaţă El a coborât-o, a doborât-o jos la pământ, a făcut-o una cu ţărâna. ⁶Piciorul va călca peste ea, piciorul celui sărac, paşii celui nevoiaş. ⁷Calea celui neprihănit este perfect dreaptă. Tu netezeşti cărarea celui neprihănit cât se poate de bine. ⁸Chiar în calea legilor Tale, Iehova, ne-am pus încrederea în numele Tău, şi în pomenirea Ta se găseşte dorinţa sufletului nostru. ⁹Din suflet Te-am dorit în timpul nopţii. Da, cu duhul meu tainic Te-am căutat dimineaţa. Pentru că, atunci când judecăţile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învaţă neprihănirea. ¹⁰Deşi se arată milă faţă de cel rău, totuşi el nu va învăţa neprihănirea. Chiar în ţara corectitudinii el se va purta cu perversitate şi nu va ţine cont de măreţia lui Iehova. ¹¹Iehova, mâna Ta este ridicată, totuşi ei nu o văd. Dar ei vor vedea, în confuzie, zelul Tău pentru poporul Tău. Da, focul îi va arde pe adversarii Tăi. ¹²Iehova, Tu ai hotărât pacea pentru noi. Căci chiar lucrările noastre măreţe Tu le-ai împlinit pentru noi. ¹³O, Iehova, Dumnezeul nostru! Alţi domni în afară de Tine au stăpânit peste noi. De acum înainte numai pe Tine şi numele Tău Îl vom preamări. ¹⁴Ei sunt morţi, nu vor mai trăi; sunt nişte tirani morţi, nu se vor mai ridica. De aceea i-ai vizitat şi i-ai distrus şi ai distrus toată pomenirea lor.

Observă diferenţa de punctuaţie din primul verset al traducerii lui Lowth şi versiunea obişnuită. Nu este nicio diferenţă de înţeles, dar traducerea lui Lowth o accentuează mai mult. Nu numai că în ţara lui Iuda cântecul este cântat, dar şi cetatea este acolo. Desigur, acest lucru se subînţelege în versiunea obişnuită. Cetatea este, deci, Ierusalimul făcut nou – Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu (Apocalipsa 3:12; 21:2). Este o cetate cu totul nou construită şi va ocupa chiar locul în care stă cetatea prezentă, numai că va fi mult mai extinsă (vezi Ioan 14:1-2, Zaharia 14:1-9). Redarea lui Lowth a versetului din Isaia 26:15, de asemenea, indică aceasta: „Tu ai adăugat naţiunii, Tu eşti glorificat, Tu ai extins până departe toate graniţele ţării.”

Aceasta este cetatea pe care patriarhii din vechime au căutat-o (Evrei 10:10, 14-16). Constructorul şi ziditorul ei este Dumnezeu, iar temeliile ei sunt descrise în Apocalipsa 21:18-21. Coborând în ţara Canaan, ţara promisă lui Avraam şi seminţei lui ca o moştenire, făgăduinţa lui Dumnezeu este împlinită literal. A aplica profeţiile referitoare la construirea Ierusalimului la orice lucrare făcută de oameni în această condiţie prezentă, reprezintă o pervertire grosolană a Scripturilor şi o depreciere a făgăduinţelor evangheliei. Doar Dumnezeu însuşi Îşi poate împlini propriile făgăduinţe şi doar El poate construi o cetate potrivită pentru moştenirea răscumpăraţilor Săi.

Ea va fi o „cetate puternică”. Apărarea ei va fi mântuirea. Va fi atât de puternică încât va fi capabilă să reziste asediului lui Satana şi a întregii lui oştiri, incluzând armatele tuturor oamenilor răi care s-au antrenat sub steagul lui Satana (vezi Apocalipsa 20:7-9). Unul va exclama: „Bineînţeles că nimeni din univers nu poate lua cetatea lui Dumnezeu, Noul Ierusalim! Ar fi chiar absurd ca cineva să încerce.” Foarte adevărat! Totuşi, acea cetate nu va fi mai în siguranţă decât acum este poporul lui Dumnezeu, pentru că ea va fi păstrată numai prin aceeaşi putere care îi păstrează astăzi pe cei care se încred în Domnul. Cel mai umil şi mai nesemnificativ om de pe pământ care se încrede în Domnul, este la fel de în siguranţă ca oştirile celor răscumpăraţi din Noul Ierusalim. Numărul celor răi îl întrece cu mult pe al celor neprihăniţi, iar oştirea puternică mărşăluind împotriva cetăţii celor salvaţi ar produce teroare în inimile lor dacă nu ar fi învăţat în mod individual puterea mântuirii lui Hristos. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede şi aceasta este puterea care va reprezenta încrederea celor răscumpăraţi din cetatea cea sfântă când va fi asediată de oştirile lui Satana.

Naţiunea neprihănită este naţiunea care păzeşte adevărul. Isus a spus: „Cel care are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21). Dumnezeu a încredinţat adevărul Său oamenilor, chiar şi oamenilor răi, pentru a vedea ce vor face cu el. Dacă îl reprimă, atunci mânia lui Dumnezeu este pe drept descoperită din ceruri împotriva lor (Romani 1:18). Dar dacă îl păzesc, lăsându-l să-şi urmeze propriul curs în ei, atunci el îi va păzi de orice rău. Adevărul lui Dumnezeu este scutul poporului Său (Psalmii 91:4). 

Dumnezeu este Dumnezeul păcii (Evrei 13:20; 1 Tesaloniceni 5:3). De aceea, toţi cei care îşi pun încrederea în El sunt, în mod necesar, păstraţi în pace desăvârşită. Pacea şi protecţia nu sunt date ca răsplată pentru încredere, ci reprezintă consecinţele inevitabile ale încrederii. „Pentru că în Iehova nu există protecţie care să dezamăgească vreodată”. „În Domnul este o stâncă veşnică” sau „stânca veacurilor” (RV).

Nu este nimic în această lume care să-i tulbure pe oameni mai mult ca mândria. Iar mândria este cea pe care Domnul a promis că o va doborî. Mândria este o urâciune pentru Domnul. Acest adevăr, în loc să ne alarmeze, ar trebui să fie un motiv de bucurie, căci înseamnă eliberare de cel mai rău duşman al nostru. Observă în capitolele din Isaia pe care le-am studiat deja, cât de mult se spune despre doborârea a ceea ce este mândru şi semeţ. „El i-a umilit pe cei care locuiesc pe înălţimi. Cetatea semeaţă El a doborât-o.” Dar înainte ca acest timp să vină, El Îşi eliberează poporul din mândrie şi apoi din distrugerea ce o urmează. Citeşte făgăduinţa din Psalmii 31:19-21; „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care ai aşezat-o peste cei ce se tem de Tine, pe care ai lucrat-o Tu pentru cei care se încred în Tine înaintea fiilor oamenilor! Tu îi vei ascunde în locul tainic al prezenţei Tale de mândria oamenilor, Tu îi vei păzi tainic într-un cort, de disputa limbilor. Binecuvântat să fie Domnul, pentru că mi-a arătat bunătatea Lui minunată şi iubitoare într-o cetate puternică.” Observă că „de mândria oamenilor” promite Dumnezeu că îi va păstra pe cei care se încred în El. Atunci, bineînţeles, El ne păstrează de propria noastră mândrie, singura mândrie faţă de care suntem în pericol.

Ce binecuvântată asigurare se găseşte în versetul 7. Textul ce l-am citat este mult mai apropiat de original decât versiunea noastră obişnuită, totuşi este o sugestie foarte preţioasă în cea din urmă. Observă expresia „Tu, Cel mai drept, ai chibzuit cărarea celui drept”. Cuvântul tradus prin „a chibzui” înseamnă „a reflecta”, „a cugeta”. Compară cu Psalmii 1:6. Domnul face din calea poporului Său obiectul unei atenţii speciale. El o face dreaptă şi netedă şi de aceea sunt ei drepţi. El nu face diferenţe între persoane, de aceea El are aceeaşi grijă faţă de toţi. Dar cel rău nu va umbla pe calea pregătită pentru el. Tot ce are cineva de făcut pentru a fi neprihănit, este să umble în calea Domnului (Psalmii 119:1-2).

„Domnul este bun cu toţi, iar mila Lui tandră este peste toate lucrările Lui” (Psalmii 145:9). El îl înconjoară pe cel rău cu aceeaşi milă ce o are faţă de cel neprihănit. Tot pământul este înconjurat cu o atmosferă de har şi milă, pe care locuitorii o respiră la fel ca aerul, aşa că nimic nu lipseşte pentru salvarea fiecărei persoane. Aşa că, dacă cineva va fi distrus, se va întâmpla numai pentru că el a respins mila Domnului. Singurul lucru pe care orice suflet pierdut îl va avea de adus împotriva lui Dumnezeu va fi că El S-a purtat milos cu el. „El nu ne face după păcatele noastre, nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre.” Cu siguranţă că Dumnezeu va fi drept atunci când va judeca, de vreme ce cei care sunt pierduţi au fost împietriţi numai de mila Sa. Vezi cazul lui Faraon şi observă cum îndurarea şi mila Domnului au fost cele care au împietrit inima sa. El a privit bunătatea Domnului ca pe o slăbiciune şi a abuzat de ea (Exodul 8:15, 31-32; 9:34-35).

„Doamne, Tu ai hotărât pacea pentru noi; pentru că tot Tu ai lucrat toate lucrările noastre în noi” (versetul 12). „Dumnezeu este Cel care lucrează în voi, atât voinţa cât şi înfăptuirea după buna Sa plăcere” (Filipeni 2:13). El Se străduieşte să lucreze în toţi, dar mulţi nu Îi vor permite să-Şi urmeze propria cale cu ei, iar El nu va forţa pe nimeni, de vreme ce lucrează numai prin dragoste. Mândria oamenilor, indisponibilitatea lor de a recunoaşte că nu sunt proprii lor stăpâni, sunt cele care îi ţin să nu se predea lui Dumnezeu. Oricine este dispus să admită că este nimic şi că nu poate face nimic, nici măcar o singură mişcare de la el însuşi, ci Îl va recunoaşte pe Dumnezeu în toate căile lui, va descoperi că Dumnezeu lucrează în el, făcându-i calea desăvârşită. Ce binecuvântare este să poţi vedea, din lucrarea lui Dumnezeu în lucrurile din jurul nostru, cât de capabil este El să facă toate lucrările noastre în noi şi să facă lucruri minunate. În lucrurile care sunt făcute, puterea veşnică şi divinitatea lui Dumnezeu sunt clar văzute (Romani 1:20). Cel mai mic lucru pe care îl face El este mare şi arată puterea Lui infinită. Ei sunt în mod inconştient supuşi în mâinile Sale şi astfel, voia Lui lucrează în ei. Pentru că predarea lor este involuntară, nu este moralitate în împlinirea voinţei lui Dumnezeu în ei. Dar atunci când, în mod voluntar, ne predăm la fel de deplin după cum lucrurile fără viaţă fac în mod involuntar aceasta, atunci Dumnezeu face din calea noastră, calea Lui, şi ne acordă creditul de a fi făcut ceea ce numai omnipotenţa Sa putea îndeplini (citeşte Psalmii 90:16-17).

Alţi domni în afară de Iehova au domnit peste noi. Cine este acela care nu a fost vinovat de idolatrie? „Să nu aveţi alţi dumnezei în afară de Mine” nu este o poruncă arbitrară, ci o binecuvântată făgăduinţă pentru toţi cei care îşi pun încrederea în Domnul. Dumnezeu guvernează numai prin iubire şi bunătate, dar alţi domni exercită stăpânire peste noi, obligându-ne să îi slujim. Fiind eliberaţi din robia corupţiei, îi spunem Domnului: „De acum înainte numai pe Tine şi numele Tău vom preamări.”

„Ei sunt morţi, nu vor mai trăi; sunt tirani decedaţi, nu se vor mai ridica.” Nu există alt Dumnezeu în afară de Iehova. Toţi zeii păgânilor sunt nimic. „Ei au nevoie să fie purtaţi, pentru că nu pot să meargă. Nu vă fie teamă de ei, pentru că nu pot face nici rău, şi, de asemenea, nu pot face nici bine.” „Dar Domnul este adevăratul Dumnezeu, El este Dumnezeul cel viu şi un rege veşnic” (Ieremia 10:5, 10). Omul este asemenea celui pe care îl slujeşte. Prin urmare, cel care slujeşte un idol mut şi mort este el însuşi lipsit de viaţă. „Cei care le fac sunt ca ei, aşa este oricine se încrede în ei” (Psalmii 115:8). Când ne încredeam în lucrările propriilor noastre mâini, eram fără viaţă – morţi în greşeli şi păcate. Dar fiind făcuţi vii în Hristos, domnim împreună cu El în loc să fim stăpâniţi. Nu numai că toţi dumnezeii falşi vor pieri, dar chiar şi pomenirea lor va fi distrusă. Pomenirea lui Dumnezeu, pe de altă parte, durează veşnic (Psalmii 135:13).

The Present Truth, 20 aprilie 1899