Isaia 29:13-24 (Traducerea Lowth):

¹³De aceea, Iehova a spus: Întrucât poporul acesta se apropie cu gura şi Mă onorează cu buzele, inima lor este departe de Mine, şi deşartă este teama lor de Mine, învăţând poruncile oamenilor, ¹⁴de aceea, iată, Mă voi ocupa din nou de acest popor într-un mod atât de minunat şi de uimitor, încât înţelepciunea celui înţelept va pieri şi priceperea celui priceput va dispărea. ¹⁵Vai de cei care sunt prea adânci pentru Iehova când realizează planuri tainice, ale căror fapte sunt în întuneric şi care spun: cine este acolo ca să ne vadă? Cine ne va cunoaşte? ¹⁶Ticăloşilor! Să fie olarul onorat ca lutul? Va spune lucrarea celui ce a făcut-o: Nu el m-a făcut? Şi lucrul făurit va spune făuritorului lui: Nu are pricepere? ¹⁷Nu va mai fi decât puţin înainte ca Libanul să ajungă precum Carmelul şi Carmelul să apară ca un deşert! ¹⁸Atunci surdul va auzi cuvintele cărţii şi ochii orbilor, acoperiţi mai înainte cu nori şi întuneric, vor vedea. ¹⁹Cei smeriţi îşi vor mări bucuria în Iehova şi cei în nevoi se vor bucura foarte mult în Sfântul lui Israel. ²⁰Căci cel teribil cade, batjocoritorul nu mai este, şi toţi cei ce erau vigilenţi în fărădelege sunt pe deplin nimiciţi. ²¹Cel care l-a dezorientat pe sărac prin vorbire şi a aşezat capcane pentru el, care a pledat la poartă şi cu înşelăciune a răsturnat pe cel neprihănit. ²²De aceea, aşa vorbeşte Iehova, Dumnezeul casei lui Iacov, Cel care l-a răscumpărat pe Avraam: Iacov nu va mai fi dat de ruşine, faţa lui nu va mai fi acoperită de confuzie! Căci, când copiii lui vor vedea lucrările mâinilor Mele, vor sfinţi între ei numele Meu. Îl vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi vor tremura înaintea Dumnezeului lui Israel. Cei care erau rătăciţi de spiritul erorii vor dobândi cunoaştere, cei răutăcioşi vor asculta învăţătura.

Lucrul principal necesar pentru a înţelege profeţia lui Isaia, este acela de a păstra în minte faptul că totul se aplică ultimelor zile. A fost într-adevăr o solie prezentă, personală şi practică pentru cei care au trăit când Isaia scria, dar are o mai mare aplicaţie la noi, de vreme ce suntem mai aproape decât ei de timpul împlinirii ei. Totuşi, noi nu suntem mai aproape decât ar fi putut fi ei dacă credeau solia. Dacă în studiul nostru căutăm expresii care indică în mod clar că profeţia se aplică la timpul sfârşitului, vom avea mult mai puţină dificultate citind-o cu folos. 

Nu este niciun folos în ipocrizie. Cei care Îl onorează pe Dumnezeu numai cu buzele în timp ce inimile lor sunt departe de El, curând vor pierde chiar şi puţina realitate pe care o deţin şi cu care trebuie să înceapă. Tot ce nu este folosit, degenerează şi, în final, ajunge în declin.

În versiunea noastră obişnuită, precum şi în RV, citim în versetul 13 că poporul „şi-a înlăturat inimile” departe de Domnul. Versiunea norvegiană spune: „Ei îşi reţin inimile de la Mine.” Compară acestea cu primul capitol din Romani, unde citim despre cei care reţin adevărul în fărădelege şi observă că în ambele cazuri rezultatul este acelaşi.

Deseori auzim despre cineva că „a învăţat ceva pe din afară”. Acesta este singurul fel în care oamenii pot învăţa lucrurile lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă să le înveţi pe de rost, ca un papagal. Înseamnă că Scripturile trebuie transpuse în viaţă – trebuie să devină o parte a fiinţei noastre. Deoarece oamenii şi-au îndepărtat inimile de Domnul, înţelegerea lor descreşte şi dispare. Singura dificultate care există în înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu este problema inimii, nu a capului. Oamenii găsesc dificultăţi în înţelegerea Bibliei pentru că nu există dispoziţia de a avea viaţa în conformitate cu legea Domnului. „Dacă cineva vrea să facă voia Lui, va cunoaşte învăţătura.”

Pentru că oamenii au fost mulţumiţi cu înţelepciunea acestei lumi şi au dispreţuit înţelepciunea care vine numai de la Dumnezeu, deoarece au acceptat poruncile oamenilor în locul poruncilor lui Dumnezeu, Domnul va lucra într-un mod atât de minunat încât înţelepciunea celui înţelept va eşua, va pieri şi va dispărea. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că El va face asemenea minuni încât vor rămâne muţi de uimire. Ştiinţa lor va fi inadecvată pentru a explica lucrarea Lui. Dar aminteşte-ţi că această incapacitate provine din faptul că ei s-au încrezut în înţelepciunea umană. Aceasta indică faptul că dacă s-ar fi încrezut în Domnul şi I-ar fi permis Lui să îi înveţe, ei ar înţelege lucrarea. De ce nu? Cei care învaţă cu credincioşie lecţiile simple pe care Domnul le dă, pot să meargă la lucruri mai adânci. Spiritul Sfânt ne este dat cu scopul de a cunoaşte lucrurile care ne sunt date gratuit de Dumnezeu (1 Corinteni 2:12). Dar Dumnezeu ne dă toate lucrurile (Fapte 17:25). Prin urmare, Spiritul Sfânt ne va învăţa toate lucrurile, chiar şi „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Dar fără Spiritul lui Dumnezeu, nimeni nu poate cunoaşte realmente aşa cum ar trebui să cunoască. Nu uitaţi că Dumnezeu nu lipseşte pe cineva în mod arbitrar de înţelepciune. Nu, El continuă să dea mai multă lumină şi cunoaştere pentru ca toţi să poată înţelege, iar oamenii îşi pierd înţelegerea numai pentru că refuză să Îl lase pe Dumnezeu să îi înveţe ca pe nişte copii.

Un vai este rostit asupra celor care vor să îşi ascundă faptele de Domnul. Ce teribilă dezamăgire trebuie să fie pentru oamenii care şi-au imaginat că ei sunt „prea adânci pentru Iehova”, să descopere că „toate lucrurile sunt goale şi deschise pentru ochii Celui cu care avem de-a face” (Evrei 4:13). „Dacă spun: Cu siguranţă întunericul mă va acoperi, chiar şi noaptea ar fi lumină în jurul meu. Da, întunericul nu mă ascunde de Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua, întunericul şi lumina sunt la fel pentru Tine” (Psalmii 139:11-12). Pentru un timp, pare că totul a fost ascuns bine. Dar „fapta fiecărui om va fi descoperită, căci ziua o va declara.” Când Domnul va veni, El „va aduce la lumină lucrurile ascunse ale întunericului şi va descoperi tainele inimilor” (1 Corinteni 4:5). La judecată, va fi ca şi cum fiecare faptă rea ce a fost făcută în secret ar fi fost făcută în lumina deschisă a zilei înaintea tuturor oamenilor. Ah, dar multe lucruri care sunt făcute sub acoperământul întunericului, nu ar fi făcute dacă toţi oamenii le-ar putea vedea. Să ne amintim, deci, că lumina străluceşte mereu şi să umblăm ca fii ai luminii. Nu este înţelept a încerca să avem secrete faţă de Domnul. Indiferent ce secrete am avea, să le împărtăşim cu Domnul.

„O, ce ticăloşie!” Aceasta este ceea ce avem în multe versiuni în loc de „întorcând lucrurile cu susul în jos” din versetul 16. Aceeaşi idee este şi în traducerea lui Lowth. „Ticăloşie” este echivalent cu „a răsturna cu susul în jos”. Aceste vorbe rostite de cei care vor să îşi ascund faptele de Domnul, „cine ne vede?”, înseamnă o răsturnare a lucrurilor cu susul în jos. Este ca şi cum Dumnezeu ar fi inferior omului. Este ca şi cum lutul ar fi mai mare decât olarul. „Va spune lucrarea celui ce a făcut-o: Nu el m-a făcut? Sau va spune lucrul făurit celui ce l-a făurit: Nu are pricepere?” Nu este nimic în legătură cu lutul pe care olarul să nu-l ştie. Dulgherul înţelege totul despre lemnul cu care lucrează şi de aceea înţelege pe deplin ce a făcut. Tot aşa, şi infinit mai mult, Dumnezeu cunoaşte secretele fiecărui om, şi nu numai ceea ce face, ci tot ceea ce este posibil el să facă.

„Nu mai este doar foarte puţină vreme şi Libanul va fi transformat într-un câmp roditor, iar câmpul roditor va fi considerat o pădure?” Dumnezeu poate să răstoarne lucrurile cu susul în jos, dar atunci când face astfel, este doar aşezarea lucrurilor la locul cuvenit. Lucrurilor pervertite de oameni nu le va fi îngăduit să rămână în acea condiţie. Vezi în capitolul 24 cum şi când întoarce Dumnezeu pământul cu sus-ul în jos.

În acea zi, surdul va auzi cuvintele cărţii şi ochii orbilor vor vedea din întuneric. Acum, cei învăţaţi spun că ei nu pot citi cuvintele cărţii, dar atunci chiar şi orbii vor citi şi surzii le vor auzi. Iar rezultatul va fi că cel smerit îşi va mări bucuria în Domnul şi săracul dintre oameni se va bucura în Sfântul lui Israel. Faţa învelitoarei ce a fost aruncată peste toţi oamenii şi vălul ce este aruncat peste toate naţiunile va fi atunci îndepărtat şi toţi vor fi putea să vadă lucrurile exact aşa cum sunt. Acum, mulţi sunt ţinuţi în robie, robia fricii de oameni care este peste ei. Părinţii îi constrâng pe copii, soţii îşi tiranizează soţiile şi mulţi dintre cei care ocupă locul de slujitori ai evangheliei domnesc peste moştenirea lui Dumnezeu. Sunt mulţi care, chiar prin frica lor de Dumnezeu sunt în robie, deoarece presupun în mod greşit că cei care îi ţin astfel, sunt în locul lui Dumnezeu pentru ei. Chiar spiritul care i-ar face supuşi voii lui Dumnezeu, dacă l-ar fi înţeles în mod corect, îi ţine supuşi celor care au câştigat autoritatea asupra lor. Dar timpul va veni cu siguranţă când cel teribil va fi redus la nimic. Şi chiar înainte de timpul când batjocoritorul nu mai este şi cel vigilent în fărădelege este pe deplin nimicit, influenţa lor va fi distrusă pentru ca toţi cei sinceri pe care i-au ţinut în robie să fie eliberaţi.

La versetul 21, RV este mai bună decât altele. Citim: „Care îl face pe un om un ofensator într-o cauză, şi aşază o capcană pentru cel care mustră într-o cauză, şi îl răstoarnă pe cel drept printr-un lucru de nimic.” Compară cu Iacov 5:1-7. „L-aţi condamnat şi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a opus.” Vor fi aşezate capcane pentru oamenii pe care Dumnezeu i-a aşezat să condamne lumea pentru păcat, cel nevinovat va fi condamnat şi cel drept va fi condamnat fără dovadă. Aşa a fost de când a intrat păcatul în lume, tot aşa a fost şi Hristos declarat vinovat şi aşa va fi până ce Domnul va lua toată puterea la El însuşi şi va domni. În acel timp, casa lui Iacov, poporul lui Dumnezeu, nu va fi temător sau ruşinat. Feţele lor nu se vor mai îngălbeni de frica asupritorului.

Versetul 24 conţine o mare mângâiere pentru lucrătorii credincioşi în cauza Domnului, care, deseori când privesc la lucrarea lor, au simţământul: „Am lucrat în zadar, mi-am risipit puterea pentru nimic şi în zadar.” Promisiunea este: „Şi cei rătăciţi în spirit vor ajunge la înţelegere şi cei care murmură vor avea învăţătura.” În zilele ce au urmat cincizecimii, mii dintre cei care fuseseră duşi în eroare au venit la cunoştinţa adevărului. Mulţi care au strigat, „răstigneşte-L”, da, chiar o mare parte dintre preoţi, printre care erau trădătorii şi ucigaşii lui Hristos, au fost ascultători credinţei (Fapte 6:7). Dar „mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui”. Dacă ploaia timpurie a adus astfel de roade bogate, mult mai multe va aduce ploaia târzie. Copiii lui Dumnezeu să se aştepte la lucruri mari de la El şi lucruri mari vor fi făcute de Cel care este minunat în sfătuire şi excelent în lucrare.

The Present Truth, 1 iunie 1899