Apocalipsa 14:6: 

Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui. Şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele apelor.

Isaia 41:1: 

Tăceţi înaintea Lui, insulelor, iar popoarele să îşi înnoiască tăria. Să se apropie, apoi să vorbească. Să ne apropiem împreună la judecată.

Isaia 41:21-23: 

²¹Prezentaţi-vă cauza, spune Domnul, aduceţi-vă motivele voastre puternice, spune Regele lui Iacov. ²²Să le aducă şi să vedem ce se va întâmpla. Să arate lucrurile de dinainte, care sunt ele, ca să le putem analiza şi să cunoaştem sfârşitul lor sau să ne spună lucrurile ce vor veni. ²³Arătaţi-ne lucrurile care au să se întâmple de aici înainte, ca să ştim că sunteţi dumnezei. Da, faceţi bine sau rău, ca să fim consternaţi şi să le privim împreună.

Isaia 43:9-12: 

⁹Toate naţiunile să se strângă laolaltă şi să se adune popoarele. Cine dintre ei poate face cunoscut acest lucru şi să ne arate lucrurile dinainte? Să îşi aducă mărturia ca să fie îndreptăţiţi, sau să audă şi să spună: este adevăr. ¹⁰Voi sunteţi martorii Mei, spune Domnul, şi Robul Meu pe care l-am ales, ca să ştiţi şi să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt Acela. Înainte de Mine nu a fost format niciun dumnezeu şi nici după Mine nu va fi. ¹¹Eu, chiar Eu, sunt Domnul şi în afară de Mine nu este niciun mântuitor. ¹²Eu am declarat şi am mântuit şi am arătat când nu era niciun dumnezeu străin printre voi. De aceea, voi sunteţi martorii Mei, spune Domnul, că Eu sunt Dumnezeu.

Psalmii 51:3-4: 

³Îmi recunosc fărădelegea şi păcatul este înaintea mea. ⁴Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut acest rău în ochii Tăi, ca să fii îndreptăţit când vorbeşti şi să fii corect când judeci.

Romani 3:4: 

Dumnezeu să fie adevărat şi fiecare om un mincinos, după cum este scris: Ca să fii îndreptăţit în cuvintele Tale şi să învingi când eşti judecat.

Isaia 41:28: 

M-am uitat şi nu era niciun om, nici între ei, nu era niciun sfătuitor ca atunci când îi întreb, să îmi răspundă un cuvânt.

Romani 3:19: 

Acum ştiţi că tot ce spune legea spune celor ce sunt sub lege, pentru ca orice gură să fie oprită şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.

Isaia 1:18: 

Veniţi acum şi să raţionăm [literal: să mergem la judecată] împreună, spune Domnul. Chiar dacă păcatele voastre ar fi precum stacojiul, vor fi albe ca zăpada. Chiar dacă vor fi roşii ca purpura, vor deveni ca lâna.

1 Ioan 1:9: 

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

Isaia 42:21: 

Domnul este mulţumit de dragul neprihănirii Sale. El va mări legea şi o va face onorabilă.

Isaia 43:25-26: 

²⁵Eu, Eu sunt Cel care îţi şterg fărădelegea de dragul Meu şi nu Îmi voi aminti de păcatele tale. ²⁶Aminteşte-ţi de Mine, să pledăm împreună, declară tu ca să fii îndreptăţit.

Isaia 45:22-25: 

²²Priviţi la Mine şi fiţi salvaţi, toate marginile pământului. Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul. ²³Am jurat pe Mine însumi, cuvântul a ieşit din gura Mea în neprihănire şi nu se va întoarce, pentru ca înaintea Mea orice genunchi să se plece, fiecare limbă să jure. ²⁴Cu siguranţă, va spune unul, în Domnul am neprihănirea şi puterea, iar toţi cei ce sunt mâniaţi împotriva Lui vor fi ruşinaţi. ²⁵În Domnul va fi îndreptăţită toată sămânţa lui Israel şi se va slăvi.

Romani 14:10-11: 

¹⁰De ce îl judeci tu pe fratele tău? Sau de ce îl faci de nimic pe fratele tău? Căci cu toţii vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. ¹¹Căci este scris: Cât trăiesc, spune Domnul, fiecare genunchi se va pleca înaintea Mea şi fiecare limbă va mărturisi lui Dumnezeu.

Înainte să înaintăm în studiul nostru consecutiv al cărţii lui Isaia este necesar să avem o privire generală a principalelor trăsături ale capitolelor care urmează, de vreme ce au o legătură aşa apropiată între ele şi sunt atât de consacrate unui singur gând principal, căci nu vom câştiga forţa lor deplină dacă înaintăm studiind porţiuni mici fără să avem mai întâi marea temă în minte.

Toată cartea lui Isaia este consacrată unui mare scop, şi anume, acela de a arăta cine este Dumnezeu. Aminteşte-ţi cuvintele de deschidere ale profeţiei, în care Dumnezeu face un contrast între poporul Său şi animalele care îşi cunosc stăpânul, în timp ce poporul Lui nu Îl cunoaşte. De vreme ce profetul este trimis acelora care, prin lipsa lor de consideraţie, nu îl cunosc pe Dumnezeu, este evident că el trebuie să aibă misiunea de a-L face cunoscut pe Dumnezeu în cel mai clar mod posibil şi de a aduce cele mai izbitoare dovezi ale existenţei şi caracterului Său. Studentul să observe în mod special apariţia frecventă a afirmaţiei: „Eu sunt Dumnezeu”, şi contrastul continuu dintre adevăratul Dumnezeu şi zeii păgânilor.

Cartea lui Isaia, mai mult decât oricare alta, se bazează pe ideea unui caz în judecată. Când cineva a înţeles faptul că întregul univers este un mare tribunal în care este în mod continuu prezentat un caz şi că Dumnezeu, îngerii buni şi răi şi toată omenirea sunt implicaţi în el, profeţia lui Isaia şi într-adevăr toată Biblia, poate fi citită cu mai multă plăcere şi folos decât înainte.

Majoritatea persoanelor cred că judecata este, fără îndoială, timpul când Domnul stabileşte cine este şi cine nu este demn să intre în cer. Ei îşi imaginează toţi oamenii pământului adunaţi în jurul tronului, unde va avea loc o examinare, iar caracterele tuturor oamenilor trec pe dinaintea lor. Dar o asemenea idee cu greu justifică omniscienţa lui Dumnezeu. El nu are nevoie să studieze caracterul pentru a discerne care este dispoziţia cuiva. Nu este necesar să studieze nimic. El nu are nevoie să ceară informaţii într-un caz şi să examineze martori, aşa cum fac oamenii, pentru a cunoaşte faptele. „Ochii Domnului sunt în fiecare loc, privind binele şi răul” (Proverbele 15:3). „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunzând până acolo că desparte sufletul şi spiritul, încheieturile şi măduva, şi este rapid pentru a discerne intenţiile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Când Isus era aici, pe pământ, „El îi cunoştea pe toţi oamenii şi nu avea nevoie să-i facă cineva mărturisiri despre oameni pentru că El ştia ce este în om” (Ioan 2:24-25). De aceea, Domnul nu are nevoie, aşa cum are omul, de un timp în care să îşi facă socotelile, pentru că la El socoteala este mereu ţinută. Raportul exact al fiecărei persoane vii, fiecare faptă şi fiecare gând al fiecărei persoane care a trăit vreodată pe acest pământ ar putea fi în orice moment prezentate de Domnul, care trăieşte în eternitate şi care umple cerul şi pământul. De aceea, este evident că judecata din ultima zi nu are scopul de a-L ajuta pe Dumnezeu să ia o decizie referitoare la vrednicia sau nevrednicia unei persoane. Nu-I va descoperi Domnului nici măcar un singur lucru pe care El să nu îl ştie dinainte. Într-adevăr, Domnul însuşi va descoperi lucrurile ascunse ale întunericului şi va descoperi sfaturile inimii.

În loc să fie pentru scopul de a descoperi toate detaliile din vieţile oamenilor lui Dumnezeu, aşa cum presupun mulţi, judecata are scopul de a le revela oamenilor propriul lor sine şi pentru a le face lor cunoscut fiecare detaliu din viaţa lui Dumnezeu. Două texte care sunt citate la începutul acestei lecţii vor arăta mai clar acest lucru. Compară Psalmii 51:3-4 cu Romani 3:4. În primul exemplu, este afirmat că Dumnezeu va fi îndreptăţit când va vorbi şi va fi drept atunci când judecă. În al doilea, care este o citare a primului, este afirmat că va fi îndreptăţit în cuvintele Lui şi va birui atunci când va fi judecat. De vreme ce ultimul nu este decât o repetiţie a primului, şi aceasta tot prin Spirit, putem fi siguri că amândouă înseamnă exact acelaşi lucru. Astfel învăţăm că, atunci când Dumnezeu judecă, El însuşi este judecat. Rezultatul va fi că va câştiga cazul şi va fi îndreptăţit.

Ultimul cuvânt, „îndreptăţit”, ne atrage atenţia la punctele cazului. Chiar de la început, caracterul lui Dumnezeu a fost adus în discuţie. Satana şi urmaşii lui au căutat să îşi justifice rebeliunea lor împotriva lui Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate, indiferenţă faţă de bunăstarea supuşilor Săi, de cruzime şi despotism aspru. Vedem toate acestea prezentate în ispita cu care Satana a indus-o pe Eva să ia din fructul oprit. Ebraica din cuvintele redate în Geneza 3:1: „Da, a zis Dumnezeu, să nu mâncaţi din orice pom din grădină?” nu este deloc exprimată pe deplin prin această traducere. Întrebarea şarpelui este însoţită de un râs ascuns, o bănuială dispreţuitoare ca şi cum ar spune: „Chiar a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din orice pom din grădină?” Ispititorul sugera îndoiala că nici măcar Dumnezeu nu ar fi capabil de a face un lucra atât de rău, astfel implantând foarte dibaci în mintea Evei ideea că i se făcea o nedreptate. Apoi, când ea a repetat interzicerea, şarpele a venit mai îndrăzneţ şi a spus: „Cu siguranţă nu veţi muri, pentru că Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el ochii voştri vor fi deschişi şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” A făcut-o să creadă că Dumnezeu i-a înşelat spunându-le că vor muri dacă mănâncă din pom şi că le-a spus povestea aceasta doar ca să îi înspăimânte să se depărteze de el, deoarece ştia că dacă vor mânca vor fi egali cu El şi astfel El şi-ar fi pierdut prestigiul şi autoritatea asupra lor. Insinuând că Dumnezeu s-ar înălţa pe seama lor, vrăjmaşul a făcut-o să se simtă abuzată şi să îşi imagineze că a găsit un prieten în şarpe care o va ajuta să îşi asigure drepturile. Din acea zi până în prezent, Dumnezeu a fost calomniat şi înţeles greşit în mod intenţionat. Acuzaţia de nedreptate lui Satana a fost repetată de oameni, iar insinuările lui au pătruns atât de adânc în minţile celor din lume, încât nu pare un lucru înspăimântător nici pentru urmaşii Domnului să pună la îndoială relaţiile Lui cu ei. Fiecare îndoială nu este decât ecoul cuvintelor cu care Satana i-a ispitit pe primii noştri părinţi să păcătuiască.

Cine nu a auzit că Dumnezeu este acuzat de toată mizeria şi păcatul din lume? Deoarece Dumnezeu este atotputernic, oamenii spun că este responsabil de toată ticăloşia. Ori dacă se pretinde că nu este responsabil de aceasta, atunci spun că este slab, şi în orice caz, ei fac din prezenţa păcatelor şi a mizeriei, greşeala lui Dumnezeu. Spiritul lui Satana, prinţul puterii văzduhului, lucrează în copiii neascultării (Efeseni 2:2) şi este unul dintre cele mai grele lucruri din lume să convingi pe cineva că Dumnezeu este iubire. Încrederea absolută în Dumnezeu ca într-un tată sensibil, iubitor este un lucru foarte rar, până într-acolo încât cei care se încred în El pentru orice detaliu al vieţii sunt consideraţi puţin nebuni şi nepotriviţi pentru viaţa practică.

Prin urmare, caracterul lui Dumnezeu este judecat. Dumnezeu cheamă oamenii să vină la tribunal şi să îşi dovedească acuzaţiile împotriva Lui şi singura Lui apărare este descoperirea Lui însuşi – prezentarea întregii Lui vieţi înaintea lor. În Isaia 1:18, unde este scris: „Veniţi acum să judecăm împreună”, redarea din ebraică este în mod literal aceasta: „Veniţi acum să mergem la judecată împreună, spune Domnul.” El a fost acuzat de nedreptate, iar poporul Său ia această acuzaţie ca o scuză pentru a Se întoarce de la El. Dar Dumnezeu îşi sprijină cazul pe faptul că iartă păcatele şi curăţă de orice nelegiuire. El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi va face aceasta chiar dacă ele ar fi ca purpura. „El S-a arătat ca să ia păcatele noastre şi în El nu este păcat” (1 Ioan 3:5). El nu a comis niciodată un păcat şi nu este responsabil pentru păcat, totuşi El îl ia asupra Sa pentru ca el şi toate consecinţele sale să fie îndepărtate pentru totdeauna. Judecata are scopul de a face acest lucru clar înaintea întregului univers şi când aceasta se va întâmpla, fiecare gură va fi oprită.

Procesul este acum în desfăşurare. Judecata va fi doar rezumatul. Judecata nu va descoperi noi elemente pe care oamenii nu le pot învăţa acum, căci altfel ar părea că nu toţi oamenii au avut o şansă corectă. În timpul prezent, în timp ce cazul este înaintea juriului, compus din toate creaturile, Dumnezeu oferă o revelaţie perfectă şi deplină a Lui însuşi şi a caracterului Său, manifestându-Se în toate lucrurile pe care le-a făcut pentru beneficiul omenirii, dar în special în Isus Hristos pe care L-a trimis. Niciun om nu are de ce să fie ignorant în ceea ce priveşte adevăratul caracter al lui Dumnezeu. Chiar cei mai degradaţi păgâni sunt „fără scuză” (Romani 1:18-20). Când, la judecată, oamenii vor fi făcuţi să vadă lucrurile faţă de care şi-au închis ochii în mod intenţionat pentru atât de mult timp, când tot ce a fost făcut de oameni şi de Dumnezeu pentru oameni de la creaţie, şi chiar îndurătoarea asigurare a lui Dumnezeu pentru oameni înainte de creaţia lumii şi motivaţia ce a stat la baza tuturor actelor ce au fost vreodată comise, vor fi prezentate înaintea universului, nu se va găsi niciun suflet, indiferent cât e de răutăcios sau maliţios, care să îşi deschidă gura să spună vreun cuvânt împotriva iubirii şi a dreptăţii Creatorului şi Răscumpărătorului. Toţi vor fi constrânşi prin dovezi ce nu pot fi evitate, să îşi mărturisească vina înaintea lui Dumnezeu şi să îşi plece genunchii ca semn al dreptului Său de a guverna. Satana însuşi va fi, în cele din urmă, forţat de puterea iubirii să recunoască faptul că „Domnul este neprihănit în toate căile Sale şi sfânt în toate lucrările Sale” (Psalmii 145:17).

Cineva ar putea întreba acum: „Vor fi toţi salvaţi?” Nicidecum! Mărturisirea celor răi va veni prea târziu ca să le fie socotită ca neprihănire. Cei care vor mărturisi atunci, pentru prima dată, iubirea şi neprihănirea lui Dumnezeu nu vor fi mişcaţi de credinţă. Chiar dacă vor recunoaşte că Dumnezeu este bun, nu vor avea nicio iubire pentru El. Dacă timpul lor de probă ar continua, ei ar urma acelaşi curs al păcatului. Ei iubesc mai mult păcatul decât pe Dumnezeu, căci altfel s-ar fi predat milei tandre a lui Dumnezeu în timp ce este acum descoperită în Hristos. Mărturisirea lor va fi doar ca efect al faptului că pedeapsa care urmează să fie aplicată asupra lor este dreaptă şi este rodul natural al faptelor lor, că primesc răsplata pentru care au lucrat toată viaţa lor.

Am citit că la judecată Dumnezeu va fi îndreptăţit în cuvintele Sale, adică în sentinţa pe care o pronunţă. Fiecare cuvânt şi fiecare act al vieţii Lui va fi îndreptăţit. Dar trebuie să ne amintim că această judecată este precedată de un proces în care sunt martori. Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii să fie martorii Lui şi El are o prezumţie dreaptă pe baza mărturiei lor. Dar Satana este activ prin mitele lui şi fură mulţi din martorii lui Dumnezeu. Toată lumea se pune acum de partea sau împotriva Domnului. „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea. Şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30). Oamenii se identifică acum fie cu Domnul, fie cu marele adversar. Aşadar, este evident că aşa cum Dumnezeu va fi îndreptăţit, tot aşa vor fi îndreptăţiţi toţi cei care şi-au lăsat soarta lor împreună cu a Lui, iar cei care L-au respins şi au pus sub acuzaţie dreptul Lui de a guverna, declarând că nu ar trebui să guverneze peste ei, în mod necesar trebuie să fie scoşi din stăpânirea Lui când controversa se va încheia. Dar, de vreme ce „împărăţia Lui stăpâneşte totul”, înseamnă că nu se va găsi niciun loc în univers pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu.

Acum este timpul ca prietenii lui Dumnezeu să se declare. Este adevărat că în unele aspecte, aparenţele sunt împotriva Domnului, dar aceasta se întâmplă doar din cauza viziunii noastre linitate şi deformate. Nu suntem suficient de înţelepţi pentru a înţelege toate lucrările lui Dumnezeu şi nu ne-am implicat în lucrurile divine suficient de mult, pentru ca minţile noastre să fie pregătite la capacitatea lor adecvată. Dar sunt suficiente lucruri clarificate pentru noi ca să ne putem forma o opinie. Dacă ne declarăm de partea Domnului, chiar dacă nu putem explica totul, suntem cu adevărat prietenii Lui. Duşmanii pot să-şi arunce acuzaţiile împotriva Lui, dar noi vom spune: „Nu cunosc toate împrejurările şi de aceea nu îţi pot da o explicaţie a acestei acţiuni, dar ştiu acest singur lucru, că Dumnezeu este drept şi bun, şi dacă am cunoaşte totul în legătură cu acest lucru de care Îl acuzi, tu însuţi ai fi constrâns să recunoşti că acela nu descoperă decât bunătatea şi iubirea Lui tandră.” Un asemenea prieten este apreciat de Domnul şi va fi recunoscut de El înaintea lumii şi a îngerilor în ultima zi, în timp ce aceia care sunt gata să se îndoiască de bunătatea lui Dumnezeu la fiecare pas, apucând cu nerăbdare fiecare insinuare pe care o şopteşte diavolului la urechile lor, prin aceasta se despart de orice legătură cu El. Caracterul nu va fi format la judecată, atunci doar va fi făcut cunoscut.

Acesta nu este decât un scurt contur al cazului. În lecţiile care vor urma vom vedea alte trăsături prezentate. Această instanţă de judecată reprezintă cea mai importantă chestiune din univers şi se va cere atenţia studentului asupra ei la fiecare lecţie de aici înainte. Dacă am putea realiza că suntem implicaţi în acest caz care este în derulare, ne-ar transforma vieţile. Dacă ne-am pune pe noi înşine aproape de tronul harului şi să vedem cazul în evoluţia sa, ni s-ar face clară fiecare îndoială care irită lumea.

The Present Truth, 5 octombrie 1899