GALATENI 3:16-17

„¹⁶Or, făgăduințele i-au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice: «și semințelor», ca și cum ar fi vorba de mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: și seminței tale, adică Hristos. ¹⁷Iată ce vreau să zic: testamentul [legământul] pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi anulat de Legea dată după patru sute treizeci de ani, astfel încât făgăduința să fie nimicită.”

Am văzut că poporul Israel a făcut greşeala de a pune, în locul legământului lui Dumnezeu, lucrurile pe care Domnul li le-a dat ca să-i ajute a ajunge la deplina lumină şi binecuvântare a legământului. Aceeaşi greşeală pe care a făcut-o Israel, este făcută astăzi de mii de persoane în ce priveşte pe Israel, şi anume, să creadă că acele lucruri pe care Dumnezeu li le-a dat erau doar pentru aceștia şi nu pentru oamenii din lume, în general.

Gândind în felul acesta, Israel s-a închis în mod natural faţă de neamuri şi a socotit aceste lucruri ca fiind în mod exclusiv ale sale. În felul acesta s-au separat de toate neamurile, s-au ţinut departe de neamuri şi deasupra lor, ca fiind un corp mai sfânt decât acestea şi ca fiind privit cu mai mare favoare de Dumnezeu decât alte neamuri, datorită acestei sfinţenii deosebite. Toată această concepţie a fost o greşeală grozavă şi o pervertire a scopului lucrurilor pe care le dăduse Dumnezeu.

Tot ceea ce dăduse Domnul lui Israel era pentru beneficiul întregii lumi. Israel trebuia să fie poporul misionar care trebuia să extindă spre toate popoarele lumina şi binecuvântarea ce le fusese dată lor, pentru ca toate popoarele să se poată bucura de lumina şi binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum au fost prezentate în legământul avraamic, până la deplina cunoştinţă la care toate acele lucruri care au fost date trebuiau să-l conducă pe Israel şi pe toate celelalte popoare.

Redăm aici, din nou, pentru studiu, pasajul din Patriarhi şi profeţi care a fost citat în articolul de săptămâna trecută:

„Dacă omul ar fi păzit legea lui Dumnezeu care a fost dată lui Adam după ce a căzut, a fost păstrată de Noe şi respectată de Avraam, nu ar fi fost nevoie de rânduiala tăierii împrejur. Iar dacă descendenţii lui Avraam ar fi păzit legământul al cărui semn era tăierea împrejur, ei nu ar fi fost seduşi niciodată de idolatrie, nici nu ar fi fost nevoie ca ei să sufere o viaţă de robie în Egipt. Ei ar fi păstrat în minte legea lui Dumnezeu şi nu ar fi fost necesar ca ea să fie vestită de pe Sinai şi gravată pe table de piatră. Şi, dacă poporul ar fi trăit după principiile celor zece porunci, nu ar fi fost nevoie de instrucţiunile suplimentare date lui Moise.

Sistemul jertfelor, încredinţat lui Adam, a fost de asemenea pervertit de urmaşii lui. Superstiţia, idolatria, cruzimea şi imoralitatea au corupt slujba simplă şi semnificativă pe care o rânduise Dumnezeu. Prin relaţiile îndelungate pe care le-au avut cu idolatrii, poporul Israel a amestecat multe obiceiuri păgâne cu propria lor închinare; de aceea, Domnul le-a dat la Sinai instrucţiuni clare referitoare la slujbele legate de jertfe.”[1]

Apostazia omenirii, în general, a fost cauza pentru care Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi l-a pus să fie lumină a neamurilor. Necredincioşia descendenţilor lui Avraam a fost cauza pentru care ei au suferit „o viaţă de robie în Egipt”. În Egipt, în mijlocul întunericului de tot felul, ideile pe care le primiseră prin părinţi, de la Avraam, au ajuns din ce în ce mai obscure, până când s-au pierdut în mod practic. În felul acesta „în robia lor, poporul a pierdut în mare măsură cunoştinţa de Dumnezeu şi despre principiile legământului încheiat cu Avraam”.

Întrucât, în felul acesta, pierduseră din minte legea lui Dumnezeu, totul trebuia să fie reînnoit. Însă, pentru că nu aveau o concepţie corectă despre legea lui Dumnezeu, care era cuprinsă în legământul avraamic, trebuiau să fie învăţaţi despre aceasta. De aceea Dumnezeu a proclamat legea Sa, cu propriul Său glas, întregului popor. Apoi a dat-o, în formă scrisă, pentru ca sub călăuzirea Lui, ei să poată discerne principiile ei adânci şi spirituale. Iar pentru ca aceasta să poată fi făcută mai bine, din cauza obscurităţii minţii lor, principiile celor zece porunci au fost trasate în detaliu în scrierile lui Moise, pe care poporul le avea în mâna lor şi pe care trebuiau să le studieze în mod constant, până când cuvintele lui Dumnezeu şi principiile cele sfinte aveau să fie gravate pe inimile lor, întipărite în sufletele lor şi scrise în minţile lor. Și aceasta până când aveau să ajungă la slava legământului făcut cu Avraam.

Acum, pentru că toate acestea erau necesare lui Israel, din cauza lipsei lor de credinţă şi din cauza confuziei datorate Egiptului, este suficient de clar că toate acestea erau necesare populaţiei Egiptului, precum şi altor popoare care se aflau în întuneric, aşa cum erau şi ei, pentru ca să poată dobândi cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre mântuirea Lui. Aşa că, prin natura lucrurilor, toate acestea şi toate învăţăturile care au fost date lui Israel ca să-i aducă în lumina lui Dumnezeu, au fost în intenţia lui Dumnezeu de a fi date de Israel celorlalte popoare, pentru ca şi acestea să poată fi conduse să umble în lumina lui Dumnezeu.

Aşadar este foarte clar că legea lui Dumnezeu, în toate formele ei – aşa cum a fost rostită din cer, aşa cum a fost scrisă pe table, cum este trasată în detaliu în scrierile lui Moise – a fost dată la fel de mult pentru popoarele lumii, cum a fost şi pentru poporul Israel. Dar atât Israel, cât şi celelalte popoare, au făcut greşeala de a gândi că era doar pentru Israel. Israel, gândind aşa, și restrângând-o numai pentru el, a îndepărtat-o de celelalte popoare, iar neamurile, gândind așa, au dispreţuit-o. Neamurile au fost sprijinite în greşeala lor de atitudinea pe care şi-o asumase Israel în greşeala lui. Întrucât, dacă poporul Israel, în neprihănirea lui proprie, s-a izolat de neamuri, dispreţuindu-le, rezultatul a fost acela că neamurile au văzut izolarea lor şi faptul că sunt disprețuite. În consecinţă şi ele au dispreţuit pe Israel şi tot ceea ce fusese dat acestuia pentru binele lor. Aceeaşi situaţie continuă până astăzi în ceea ce priveşte acele lucruri din Biblie care au fost date lui Israel pentru toate popoarele.

Aceasta este adevărat, nu doar în ceea ce priveşte legea morală, cât şi în ce priveşte legea ceremonială, adică sistemul jertfelor. Sistemul jertfelor a fost instituit înainte ca Adam să iasă din Eden. A fost respectat de Noe. Aşa se face că sistemul jertfelor aparţinea întregii omeniri. Acesta era pur şi simplu mijlocul de exprimare a credinţei în jertfa lui Dumnezeu, cea pe care a făcut-o El pentru a salva omul din păcat. Aşa după cum Dumnezeu a dat pe Întâiul născut al turmei Sale, pe Cel mai bun pe care Îl avea, în acelaşi fel fiecare suflet care a acceptat darul lui Dumnezeu şi voia să-şi arate credinţa în acesta, cu profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, urma să ofere pe întâiul născut al turmei sale, pe cel mai bun din ceea ce avea. Aceasta era adevărata credinţă în Dumnezeu şi în Mielul pe care L-a dat El. „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu” jertfa sa „din oile întâi-născute ale turmei lui”, prin care „a primit el mărturia că este neprihănit”.[2] Neprihănirea lui Abel a fost adevărata neprihănire care se capătă prin credinţă şi aceasta era calea pentru toată omenirea.

Însă, pentru că popoarele au apostaziat şi au intrat din ce în ce mai mult sub influenţa întunecată a Satanei, au început să privească pe Dumnezeu în felul în care ei înşişi erau – ca pe un judecător exigent, sever, ameninţător, mânios pe ei, care aşteaptă ocazia de a-i pedepsi pentru faptele lor rele. De aceea, au gândit că ei trebuie să aducă jertfe ca să-l domolească, şi cu cât jertfa era mai frumoasă şi mai costisitoare, cu atât aveau să obţină mai multă favoare. Aşa se face că au ajuns să-şi jertfească până şi fiii şi fiicele.

În felul acesta, sistemul jertfelor pe care Dumnezeu îl dăduse lui Adam, care a fost respectat de Noe şi a fost inclus în legământul cu Avraam, a fost pervertit cu totul şi pierdut din vedere din cauza apostaziei popoarelor. Iar descendenţii lui Avraam, din cauza lipsei lor de credinţă, în urma asocierii cu alte popoare şi fiind în mijlocul întunericului din Egipt, au pierdut şi ei din vedere slujba adevărată, simplă şi semnificativă pe care Dumnezeu o dăduse lui Adam şi pe care o urmase Avraam. De aceea, când au ieşit din Egipt, Domnul a reînnoit pentru poporul Israel sistemul jertfelor, cu instrucţiuni clare cuprinse în el, pentru ca ei să poată, sub propria Lui îndrumare, să aducă jertfe în puritate şi în armonie cu adevărul; pentru ca ei să poată vedea în acestea adevărata semnificaţie pe care Dumnezeu a pus-o în ele de la început, şi anume jertfa pe care a făcut-o El – jertfirea singurului Său Fiu, a celui dintâi născut al turmei Sale, a celui mai bun pe care Îl avea.

Este limpede că sistemul jertfelor care a fost dat lui Israel trebuia să slujească pentru luminarea şi instruirea tuturor popoarelor din lume, tot aşa ca şi pentru Israel. Faptul că Israel ajunsese să semene cu toate celelalte popoare, în întunecimea lor, este ceea ce a făcut necesar ca acesta să le fie dat lor.

Dumnezeu nu are persoane favorite şi nici nu a avut niciodată. Tot ceea ce are El este deschis pentru toate popoarele. Tot ceea ce a dat vreodată cuiva este deschis pentru toţi ceilalţi, iar El dă cuiva doar pentru ca acesta să poată da tuturor celorlalţi. Iar cei care primesc şi nu dau tuturor celorlalţi, ci limitează doar la ei înşişi, pierd ceea ce a dat Dumnezeu cu adevărat şi nu pot să se prindă decât de forma goală a adevărului, care este absolut uscată şi stearpă.

Principiul acesta este adevăr prezent în zilele noastre pentru poporul soliei îngerului al treilea. Există un pericol real – şi pericolul există de ani de zile – ca acesta să repete istoria iudeilor.

Note de subsol:

[1]. E. White, Patriarhi și profeți, p. 364.

[2]. Geneza 4:4; Evrei 11:4 – în traducerea Cornilescu (n.ed.).