GALATENI 4:21-24
„21Spuneți-mi voi, care vreți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea? 22Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică și unul din cea care era liberă. 23Dar cel din slujnică s-a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduință, 24lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar.”
Cele două legăminte au existat în familia lui Avraam căci „aceste două femei sunt două legăminte” (Revised Version).
Dar cum au ajuns în familia lui Avraam cele două legăminte, şi încă unul din ele fiind legământul de pe muntele Sinai? „Acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar.”
Întrucât Agar este unul dintre cele două legăminte – cel de pe Muntele Sinai, care naşte pentru robie – istoria lui Agar în familia lui Avraam este istoria legământului de pe Sinai.
Dar Dumnezeu făcuse un legământ cu Avraam însuşi, înainte să se fi auzit ceva despre Agar. Iar legământul acesta a fost confirmat în Hristos, înainte să se facă vreo menţionare a numelui lui Agar.
Legământul acesta era legământul făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam şi seminţei lui – nu „seminţelor”, ca şi cum ar fi mai multe, ci „Seminţei tale”, care este una singură, adică Hristos.[1] Acesta era legământul neprihănirii lui Dumnezeu – neprihănirea lui Dumnezeu care se obţine prin credinţă –, căci atunci când Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam, „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate [neprihănire].”[2]
Făgăduinţa aceasta făcută lui Avraam prevedea că în el vor fi binecuvântate toate familiile pământului, Seminţei lui i se va da ţara promisă, care este lumea viitoare, şi sămânţa lui va fi ca stelele cerului.
Pentru că Sămânţa aceasta, căreia i-a fost făcută făgăduinţa, este Hristos, înseamnă că legământul acesta a fost făcut în Hristos. Iar când Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire, legământul a fost confirmat în Hristos. De aceea, acesta este legământul cel veşnic care corespunde Ierusalimului de sus, căci în legământul acesta și datorită acestei făgăduinţe Avraam „aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”[3].
Toate acestea au fost date lui Avraam pe când încă nu avea niciun copil, iar făgăduinţa urma să fie împlinită în sămânţa lui. Mai mulţi ani au trecut după ce Domnul a vorbit despre sămânţa lui Avraam, în vremea când acesta încă nu avea niciun copil. Avraam era deja bătrân atunci când i s-a sugerat pentru prima dată ideea unei seminţe a lui, dar el îmbătrânea tot mai mult fără să vadă nicio sămânţă. Potrivit cu aceasta, el a spus: „«Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.» Şi Avram a zis: «Iată că nu mi-ai dat sămânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.» Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.» Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: «Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.» Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta.» Avram a crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Domnul i-a mai zis: «Eu Sunt Domnul care te-am scos din Ur din Haldea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.»”[4]
Iar când Avraam a întrebat: „«Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?», Domnul i-a zis: «Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.» Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat.” După aceea, trecând printre acele bucăţi, Domnul „a făcut legământ cu Avraam”, un legământ de sânge prin care S-a pus pe El însuşi ca garanţie a împlinirii fiecărei promisiuni pe care o făcuse lui Avraam.[5]
Prin urmare, aici este vorba despre legământul cel veşnic sau ceresc al lui Dumnezeu făcut cu Avraam şi confirmat acestuia, având ca garanţie însăşi viaţa lui Dumnezeu, cum că tot ceea ce a fost promis va fi împlinit, aşa că nimic din ce era promis nu putea să nu se împlinească, decât dacă Domnul ar înceta să mai existe.
Cu toate acestea, timpul trecea şi nu se vedea niciun copil. Căci „Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii”. Dar Sarai „avea o roabă egipteancă, numită Agar. Şi Sarai i-a zis lui Avram: «Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea»” (Geneza 16:1-2). În felul acesta intră în scenă Agar şi astfel intervine ea în istorie.
Dar cum intră Agar în această istorie? În urma încrederii în făgăduinţa lui Dumnezeu? Nu. Ea apare din cauza lipsei de încredere. S-a întâmplat aceasta prin credinţă? Nu, ci complet din necredinţă. Se confirmă aceasta prin faptul că, după ce a fost realizat tot planul acesta, a trebuit să fie renegat totul, iar sămânţa făgăduită încă trebuia să fie aşteptată de Sara însăşi. Astfel că „prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise” (Evrei 11:11).
Dacă aşa s-a întâmplat în cele din urmă, de ce atunci „Sarai, nevasta lui Avraam”, nu i-a născut copii de la început? – Pur şi simplu din cauza necredinţei, pentru că nu a crezut „în credincioşia Celui ce-i făgăduise”.
Cu alte cuvinte, Sarai a inventat planul prin care a introdus-o în scenă pe Agar din cauza lipsei ei de încredere în Dumnezeu, din cauza necredinţei. Planul acesta, izvorât din neîncredere faţă de Dumnezeu şi lipsă de credinţă în El, a fost un plan cu totul al minţii carnale – o invenţie a cărnii pentru a împlini făgăduinţa lui Dumnezeu.
Ce este de remarcat în planul făcut de Sarai este faptul că acesta trebuia să împlinească făgăduinţa lui Dumnezeu. Ideea era nu numai faptul că Domnul nu-Şi împlinise făgăduinţa, ci faptul că a refuzat să Şi-o împlinească, pentru că Sarai a spus clar: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă.” Aceasta este o acuzaţie directă de necredincioşie față de Domnul. Şi, pentru că susţinea că Domnul nu-Şi împlineşte făgăduinţa în mod natural, a ajuns la concluzia că ei înşişi trebuie s-o împlinească, printr-o invenţie a lor proprie, izvorâtă din neîncredere şi necredinţă faţă de Dumnezeu.
Până şi Avraam s-a abătut de la încrederea lui în Dumnezeu, de la credinţa lui în făgăduinţa Domnului. Avraam a căzut pradă planului acesta făcut de neîncredere şi necredinţă, a acestei invenţii a cărnii: „Avram a ascultat cele spuse de Sarai.”
„Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. El a intrat la Agar şi ea a rămas însărcinată. […] Agar a născut lui Avram un fiu” (Geneza 16:3-4, 15).
„Dar cel din slujnică s-a născut în chip firesc.” Cum se putea naşte altfel? Tot planul prin care el a luat naştere a fost un plan cu totul făcut de mintea carnală, de neîncredere şi necredinţă faţă de Dumnezeu – o invenţie a cărnii.
„[…] lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar. Agar este muntele Sinai din Arabia.”
De aceea, legământul al cărui simbol este Agar – legământul de pe muntele Sinai – este un legământ în care oamenii, din lipsă de încredere în Dumnezeu şi din necredinţă în făgăduinţa Lui, deoarece cunosc numai omul carnal şi naşterea după carne, caută prin invenţiile şi prin eforturile lor să ajungă la neprihănirea lui Dumnezeu şi la moştenirea care este ataşată acestei neprihăniri.
Însă, neprihănirea lui Dumnezeu – împreună cu moştenirea care o însoţeşte în toată plinătatea ei – este un dar fără plată.
Note de subsol:
[1]. Galateni 3:16 (n.ed.).
[2]. Romani 4:3 (n.ed.).
[3]. Evrei 11:10 (n.ed.).
[4]. Geneza 15:2-7.
[5]. Geneza 15:8-10 (n.ed.).