De curând, un pelerin din India, croindu-şi drumul către un loc sfânt, era atât de încărcat cu lanţuri şi legături de fier, încât atunci când a decis să facă o parte din călătorie cu trenul, compania i-a cerut să plătească pentru călătorie, atât biletul pentru sine, cât şi costul încărcăturii. S-a estimat că are asupra lui în jur de două sute de livre[1] de fier. Pe timpul nopţii, stând în picioare pe tot parcursul călătoriei, el trebuia să se priponească ca un animal. Scopul tuturor acestor fapte a fost acela de a face penitenţă, de a face ispăşire pentru păcatele sale. Relatând întâmplarea, The Interior remarcă în mod foarte just: „Ce altceva este postul mare printre trei sferturi dintre creştini dacă nu o încercare de a face ispăşire înaintea lui Dumnezeu prin sacrificiu personal? Aceeaşi gândire care stă la baza comportării fachirului indian, stă la baza abstinenţei din postul mare. Este ca şi cum omul ar trebui să plătească măcar o parte din pedeapsa păcatului său prin suferinţe fizice. Este ca şi cum el ar trebui să ispăşească măcar în parte pentru păcatul acela despre care Biblia spune că a fost şters complet de Răscumpărătorul și care, El singur, este îndestulător. «Old Dan Chaucer» a atins nota de bază a Reformei Protestante atunci când a scris: «El, fie ne iartă fiecare fărâmă, fie nu ne iartă deloc.» Dar oricât de direct este prezentată această lecţie în evangheliile cele sfinte, încă nu a fost învăţată nici de greci, nici de romanişti, nici de protestanţi.”

Prin studiile din Galateni, desfăşurate acum în Review and Herald, vom fi ajutaţi în ce priveşte acest subiect, aşa că fiecare ar trebui să le citească.[2]

GALATENI 3:1

„O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a amăgit ca să nu ascultaţi de adevăr, pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost zugrăvit ca răstignit în mijlocul vostru?”[3]

Întrucât Hristos a fost zugrăvit ca răstignit în mijlocul lor, le-a fost uşor galatenilor să înţeleagă cuvintele: „Eu sunt crucificat împreună cu Hristos” (Galateni 2:20[4]). Când a fost prezentat ca răstignit în mijlocul lor, a fost uşor pentru toţi cei doritori să fie răstigniţi și ei împreună cu El.

Pavel îl predica doar pe Hristos, „şi pe El răstignit”[5]. Aceasta predica el oriunde mergea. Şi oriunde mergea, Îl predica pe Hristos răstignit în mijlocul oamenilor din locul acela. Aceasta înseamnă că atunci când a fost în Galatia, L-a predicat pe Hristos răstignit, nu doar în Iudea, ci, de asemenea, răstignit în Galatia. Când a fost în Corint, L-a predicat pe Hristos răstignit nu doar la Ierusalim, ci pe Hristos răstignit şi în Corint.

Cu alte cuvinte, Hristos răstignit la Ierusalim şi în Iudea este, totodată, Hristos răstignit oriunde există vreun om pe pământ. Iar predicarea lui Hristos răstignit la Ierusalim şi în Iudea – pentru a fi cu adevărat o predicare a acestei realităţi – trebuie să-L prezinte pe Hristos răstignit oriunde este predicată această realitate. Aceasta înseamnă predicarea lui Hristos, Mântuitorul prezent întotdeauna şi oriunde.

A predica în Galatia, în Corint, la Roma, în Britania, în Statele Unite pe Hristos răstignit ca fiind doar la Ierusalim, în Iudea, este prea îndepărtat – atât ca distanţă, cât şi ca timp – pentru ca oamenii să înţeleagă aceasta ca fiind o putere în propriile lor vieţi. Însă, predicarea lui Hristos răstignit la Ierusalim, în Iudea, precum şi oriunde există un suflet omenesc, aduce fiecărui suflet, exact acolo unde acesta se află, pe Hristos – Mântuitorul răstignit, înviat şi veşnic viu. Şi atunci, acolo unde fiecare suflet aude predicarea Lui, poate fi răstignit împreună cu El (Romani 6:6), poate învia împreună cu El (Efeseni 2:5-6) și poate trăi împreună cu El (Romani 6:8), ca Mântuitor răstignit întotdeauna, înviat întotdeauna și care trăiește întotdeauna.

O astfel de predicare ‒ şi numai această predicare ‒ este adevărata predicare a lui Hristos, „şi a Lui răstignit”. O astfel de predicare a crucii lui Hristos este predicarea puterii lui Dumnezeu, și o astfel de predicare a lui Hristos răstignit, este „Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:17, 18, 23, 24).

Nu putem face altceva mai bun decât să repetăm, în acest context, ceea ce am spus acum două săptămâni[6], în legătură cu versetul din Galateni 2:20: Isus Hristos a fost noi. El a avut aceeaşi carne şi acelaşi sânge ca şi noi. El a avut întocmai natura noastră. În toate lucrurile a fost ca şi noi – „trebuia să Se asemene fraților Săi în toate privințele”[7]. El S-a dezbrăcat de Sine însuşi şi a fost făcut după asemănarea oamenilor. El a fost „al doilea Adam”. Şi după cum primul Adam a fost noi înşine, în acelaşi fel Hristos, al doilea Adam, a fost noi înşine. Când primul Adam a murit, noi, fiind cuprinşi în el, am murit împreună cu el. Iar când cel de al doilea Adam a fost răstignit ‒ El fiind noi, iar noi fiind cuprinşi în El ‒ noi am fost răstigniţi împreună cu El. După cum primul Adam a avut în el însuşi întreaga familie umană, tot aşa al doilea Adam a avut în El însuşi întreaga familie umană. Aşa că, atunci când al doilea Adam a fost răstignit, întreaga familie umană ‒ vechea natură umană păcătoasă ‒ a fost răstignită împreună cu El. De aceea este scris: „Știm bine că omul nostru cel vechi este răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie distrus, încât să nu mai servim păcatului.”[8]

În felul acesta, fiecare suflet din lumea aceasta poate spune cu adevărat, în deplinul triumf al credinţei creştine: „Eu sunt crucificat împreună cu Hristos.” Vechea mea natură umană păcătoasă a fost răstignită împreună cu El, pentru ca trupul acesta al păcatului să fie distrus, aşa încât de acum înainte să nu mai slujesc păcatului. Şi totuşi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus ‒ răstignirea Domnului Isus, pentru că suntem răstigniţi împreună cu El ‒ pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.[9] De aceea, „viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine”[10].

Prin faptul acesta binecuvântat al răstignirii Domnului Isus, care s-a realizat pentru fiecare suflet, nu este pusă doar temelia credinţei pentru fiecare suflet, ci este dat fiecăruia darul credinţei. În felul acesta, crucea lui Hristos nu este doar înţelepciunea lui Dumnezeu desfăşurată de la Dumnezeu către noi, ci este însăşi puterea lui Dumnezeu manifestată pentru a ne elibera de orice păcat şi a ne aduce la Dumnezeu.

O, păcătosule! Frate, soră, crede aceasta! O, primeşte aceasta! Cedează în faţa acestui adevăr puternic! Spune, spune cu deplina asigurare a credinţei şi spune întotdeauna: „Eu sunt crucificat împreună cu Hristos, totuşi eu trăiesc, dar nu eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Spune-o, pentru că este adevărul! Este tocmai adevărul, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu care salvează sufletul din orice păcat!

Note de subsol:

[1]. 97,89 kg. (n.t.).

[2]. Aceste cuvinte au fost scrise în nota editorială a revistei Review and Herald, chiar înainte de studiul despre Galateni (n.ed.).

[3]. În traducerea KJV (n.t.).

[4]. KJV (n.ed.).

[5]. 1 Corinteni 2:2 (n.ed.).

[6]. Vezi articolul din 24 octombrie 1899 (n.ed.).

[7]. Evrei 2:17 (n.ed.).

[8]. Romani 6:6 – în traducerea KJV (n.ed.).

[9]. 2 Corinteni 4:10-11.

[10]. Galateni 2:20 (n.ed.).