GALATENI 2:18-19
„18Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege. 19Însă eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu.”
Ce vor să spună aceste cuvinte: „[…] dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat”? Sunt cel puţin două gânduri cuprinse în aceste cuvinte:
Pavel a arătat deja, în Galateni 2:15-16, că până şi cei ce sunt iudei prin natură şi au astfel toate legile pe care le-a dat Dumnezeu, au crezut în Hristos ca să poată fi îndreptăţiţi prin credinţă, şi nu prin faptele legii; şi aceasta pentru motivul deja acceptat că nimeni nu poate fi îndreptățit prin faptele legii.
Aceasta a însemnat o completă abandonare şi distrugere a ideii de îndreptăţire prin lege. Iar acum, după ce am abandonat ideea de îndreptăţire prin lege, pentru ca, crezând în Isus, să fiu îndreptăţit prin credinţa lui Isus Hristos, şi după ce sunt îndreptăţit prin credinţă, să zidesc din nou ideea şi speranţa de a fi îndreptăţit prin lege? După ce am abandonat ideea de îndreptăţire prin lege, pentru a avea îndreptăţirea prin credinţă, după ce am găsit această îndreptăţire prin credinţă, să adopt din nou ideea îndreptăţirii prin lege? Nicidecum! Deoarece, dacă pentru a fi îndreptăţit prin credinţă, a trebuit să abandonez orice idee de îndreptăţire prin lege, dacă acum adopt din nou ideea îndreptăţirii prin lege, trebuie să abandonez orice idee de îndreptăţire prin credinţă. Dar dacă abandonez îndreptăţirea prin credinţă, mă fac un călcător de lege, deoarece „tot ce nu vine din credinţă, este păcat”[1]. De aceea, dacă zidesc din nou pe temelia îndreptăţirii prin lege, pe care am distrus-o datorită îndreptăţirii prin credinţă, mă fac un călcător de lege, deoarece prin lege vine cunoştinţa păcatului.
Îndreptăţirea prin credinţa lui Hristos înseamnă, în ea însăși, abandonarea totală a tuturor păcatelor comise, ştergerea tuturor „păcatelor dinainte” ‒ şi, de asemenea, distrugerea trupului păcatului, aşa încât „să nu mai fim robi ai păcatului”[4]. De aceea, în timp ce căutăm să fim îndreptăţiţi prin credinţă, noi nu trebuie să fim găsiţi păcătoşi. Căci dacă zidesc din nou trupul păcatului pe care l-am distrus, mă fac un călcător de lege. Şi dacă adopt iarăşi ideea de îndreptăţire prin lege, zidesc din nou, prin fapte, ceea ce am distrus prin credinţă; deoarece, a căuta îndreptăţirea prin lege, înseamnă a căuta îndreptăţirea prin propriile noastre fapte, iar faptele noastre sunt pur şi simplu faptele cărnii, care toate sunt păcat, deoarece „[…] faptele cărnii sunt arătate; acestea sunt: adulter, curvie, necurăţie, desfrânare, idolatrie, vrăjitorie, ură, lupte, gelozii, furii, certuri, dezbinări, erezii, invidii, ucideri, beţii, îmbuibări şi cele asemănătoare acestora […]” (Galateni 5:19-21[5]).
Dacă zidesc din nou structura îndreptăţirii prin lege pe care am abandonat-o pentru a fi îndreptăţit prin credinţă, mă fac un călcător de lege, pentru că „eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu” (Galateni 2:19). Dacă faptul că am abandonat ideea de îndreptăţire prin lege şi am adoptat îndreptăţirea prin credinţă, m-a făcut să fiu mort faţă de lege şi viu pentru Dumnezeu, înseamnă că a adopta din nou ideea de îndreptăţire prin lege ‒ ceea ce, în realitate, înseamnă abandonarea îndreptăţirii prin credinţă ‒ aceasta mă va face viu faţă de lege şi mort față de Dumnezeu. Dar a fi mort față de Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi mort în greşeli şi păcate. A fi mort față de Dumnezeu înseamnă a fi viu faţă de lege şi, de aceea, a fi viu faţă de lege înseamnă a fi un călcător de lege.
De aceea, fraţii mei, să fie clar pentru totdeauna: îndreptăţirea prin credinţă, fără vreuna din faptele vreunei legi de orice fel, este unica temelie a speranţei mântuirii.
Note de subsol:
[1]. Romani 14:23 – în traducerea KJV (n.t.).
[2]. Efeseni 4:22 (n.ed.).
[3]. Romani 6:6 (n.ed.).
[4]. Romani 6:6 (n.ed.).
[5]. KJV (n.ed.).