„Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt. Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ este Muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea marelui Împărat. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.” Psalmii 48:1-3.

Cuvintele acestea sunt cântate ca o laudă pentru locuinţa lui Dumnezeu din cer, căci „Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul îşi are scaunul de domnie în cer”. Psalmii 11:4. Despre Hristos, „care stă la dreapta scaunului de domnie al măririi în ceruri” (Evrei 8:1), Domnul spune: „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt,” sau „peste Sion, muntele sfinţeniei Mele”. Psalmii 2:6.

Isus Hristos, împăratul uns în Sion, este şi mare preot, „un preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Domnul a spus despre „bărbatul al cărui nume este Lăstarul”, că „El va construi templul Domnului şi el va purta gloria şi va şedea şi va conduce pe tronul său; şi va fi preot pe tronul său, şi sfatul de pace va fi între ei amândoi”. Zaharia 6:12-13, KJV. Astfel, în timp ce stă pe scaunul Tatălui Său de domnie în ceruri, El este „slujitor al sanctuarului şi al adevăratului cort, ridicat de Domnul, nu de om”. Evrei 8:2, KJV.

Către acest loc – Muntele Sion, muntele sfinţeniei lui Dumnezeu şi către sanctuarul de pe el, locuinţa Sa – Şi-a condus Dumnezeu poporul Israel când l-a eliberat din Egipt. După ce au trecut cu bine prin Marea Roşie, Moise a cântat aceste cuvinte inspirate: „Îi vei aduce şi îi vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne.” Exodul 15:17.

Dar ei nu au ajuns acolo, deoarece nu „au păstrat până la sfârşit încrederea nezguduită de la început”. Astfel „vedem că nu au putut să intre din pricina necredinţei lor”. Totuşi Dumnezeu nu i-a părăsit, căci chiar „dacă noi nu credem, El rămâne credincios;  fiindcă nu Se poate tăgădui singur”. Aşa că l-a instruit pe Moise să spună poporului să aducă daruri de aur, argint şi pietre preţioase, împreună cu alte materiale, şi a zis: „Să Îmi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.”  („Întocmai aşa să-l faceţi, conform cu tot ce îţi voi arăta, după modelul cortului şi după modelul instrumentelor lui.” – KJV) Exodul 25:8-9.

Ce au făcut ei în pustie nu era „adevăratul cort care a fost ridicat de Domnul”, ci unul făcut de om. Cortul şi mobilierul lui erau doar „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”, şi nu „înseşi lucrurile cereşti”. Evrei 9:23. Au fost doar o umbră a adevăratelor lucruri. Motivul umbrei va fi analizat mai târziu. Dar cei credincioşi din vechime au ştiut, la fel ca Ştefan în anii de mai târziu, că „Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, după cum zice profetul: „Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele; ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?” Fapte 7:48-49. La consacrarea măreţului său templu, Solomon a spus: „Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată, că cerul şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde; cu cât mai puţin această casă pe care am zidit-o eu.” 2 Cronici 6:18.

Toţi copiii cu adevărat credincioşi ai lui Dumnezeu au înţeles că tabernacolul pământesc sau templul nu au fost locuinţa reală a lui Dumnezeu, ci doar o ilustraţie, un simbol. La fel au crezut şi despre instrumentele pe care le conţinea sanctuarul.

Aşa cum tronul lui Dumnezeu este în templul Său sfânt din cer, tot aşa, în simbolul acelui templu, pe pământ, era o reprezentare a tronului Său. O reprezentare foarte slabă, este adevărat, la fel de departe de realitate după cum lucrările omului sunt departe de cele ale lui Dumnezeu, totuşi un simbol al acestuia. Acea ilustraţie a tronului lui Dumnezeu era chivotul care conţinea tablele legii. Câteva texte din Scriptură vor arăta acest lucru.

Exodul 25:10-22 conţine descrierea completă a chivotului. Era o cutie făcută din lemn, dar complet acoperită, pe dinăuntru şi pe din afară cu aur curat. Domnul l-a instruit pe Moise să pună în acest chivot mărturia pe care i-o va da. Aşa a făcut Moise, întrucât mai târziu, povestind lui Israel împrejurările dării legii, împreună cu idolatria lor care a dus la spargerea primelor table, a spus:

„În vremea aceea, Domnul mi-a zis: «Taie două table de piatră ca cele dintâi şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat, şi să le pui în chivot.» Am făcut un chivot de lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi, şi m-am suit pe munte, cu cele două table în mână. Domnul a scris pe table, ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci, care vă fuseseră spuse pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le-a dat. M-am întors apoi şi am coborât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care îl făcusem; şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.” Deuteronomul 10:1-5.

Capacul acestui chivot era numit „capacul ispăşirii” (scaunul îndurării – KJV). Era din aur masiv, bătut, şi la cele două capete ale lui, făcând parte din aceeaşi piesă de aur, era câte un heruvim cu aripile întinse. „Heruvimii să aibă feţele întoarse spre capacul ispăşirii.” După aceste îndrumări, Domnul a spus: „Să pui capacul ispăşirii (scaunul îndurării) pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da”, lucru pe care Moise l-a făcut, după cum citim: „Acolo Mă voi întâlni cu tine, voi vorbi cu tine de sus, de deasupra scaunul milei, dintre cei doi heruvimi care sunt pe chivotul mărturiei, despre toate lucrurile pe care ţi le voi da ca porunci pentru copiii lui Israel.” Exodul 25:17-22, KJV.

Dumnezeu a spus că le va vorbi „dintre heruvimi”. Aşa că citim: „Domnul împărăţeşte; popoarele tremură; El şade pe heruvimi; pământul se clatină. Domnul este mare în Sion şi înălţat peste toate popoarele.” Psalmii 99:1-2. Heruvimii umbreau scaunul îndurării, locul din care Dumnezeu vorbea poporului. Îndurare înseamnă har, aşa că în scaunul îndurării din cortul pământesc avem un simbol al „scaunului harului” înaintea căruia suntem îndemnaţi să venim cu îndrăzneală, „ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru a fi ajutaţi la vreme de nevoie”. Evrei 4:16.

Temelia guvernării lui Dumnezeu

Cele zece porunci de pe cele două table de piatră erau în chivot, sub scaunul îndurării, arătând astfel că legea lui Dumnezeu este baza tronului şi guvernării Sale. În consecinţă, citim: „Domnul împărăţeşte; să se veselească pământul, şi să se bucure ostroavele cele multe! Norii şi negura Îl înconjoară; dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” „Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale.” Psalmii 97:1-2; 89:14.

De vreme ce tabernacolul şi tot ce conţinea el a trebuit făcut exact după modelul dat lui Moise, şi pentru că acestea erau „simbolurile lucrurilor care sunt în ceruri”, înseamnă că cele zece porunci de pe tablele de piatră erau copia exactă a legii care este temelia adevăratului tron al lui Dumnezeu din cer. Aceasta ne ajută să înţelegem mai clar cum se face că „este mai lesne să treacă cerul şi pământul, decât să cadă o singură frântură de slovă din lege”. Luca 16:17. Câtă vreme tronul lui Dumnezeu rămâne, legea lui Dumnezeu rostită pe Sinai trebuie să rămână neschimbată. „Când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” Psalmii 11:3. Dacă cele zece porunci – pietrele de temelie ale tronului lui Dumnezeu – ar fi distruse, tronul însuşi ar cădea, iar speranţa celui neprihănit ar pieri. Dar nimănui nu trebuie să îi fie teamă de o asemenea catastrofă. „Domnul este în templul Lui cel sfânt; Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri”, deoarece cuvântul Lui este întărit pentru totdeauna în cer. Acesta este unul din „lucrurile care nu se pot zdruncina”.

Acum putem vedea că Muntele Sinai, care este sinonim cu legea, şi care la darea legii a fost efectiv întruchiparea maiestăţii înfricoşătoare a legii, este, de asemenea, un simbol al tronului lui Dumnezeu. De fapt, în momentul acela, a fost efectiv tronul lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost prezent pe el cu toţi sfinţii Lui îngeri.

Mai mult, groaza teribilă de la Sinai este groaza tronului lui Dumnezeu din cer. Ioan a avut o viziune despre templul lui Dumnezeu din cer şi despre tronul în care era aşezat Dumnezeu; „Şi din tron ieşeau fulgere, tunete şi glasuri.” „Templul lui Dumnezeu care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său (chivotul mărturiei Lui – KJV) în templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.” Apocalipsa 11:19.  „Un foc merge înaintea Lui.”

Groaza tronului lui Dumnezeu este aceeaşi ca cea de la Sinai – groaza legii. Totuşi, acelaşi tron este „tronul harului”, la care suntem îndemnaţi să venim cu îndrăzneală. În acelaşi fel, „Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu” pe Sinai. Exodul 20:21. Nu doar Moise, ci şi „Aaron, Nadab şi Abihu, şi cei şaptezeci de bătrâni ai lui Israel” au mers sus pe munte. „Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut.” Exodul 24:9-11. Dacă nu ar fi fost aşa, nu am fi avut o demonstraţie pozitivă a faptului că într-adevăr putem veni cu îndrăzneală înaintea tronului harului – acelui tron maiestuos din care ies fulgere, tunete şi glasuri – şi să găsim acolo îndurare. Legea face ca păcatul să se vadă din plin, „dar unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult”. Crucea a fost la Sinai, de aceea, chiar şi acolo a fost şi tronul de har al lui Dumnezeu.

Căci să ne amintim că numai „prin sângele lui Isus” avem „îndrăzneala să intrăm în locul cel mai sfânt”. Evrei 10:19, KJV. Dacă nu ar fi acest sânge, moartea ar fi sigură pentru noi dacă am veni la tronul lui Dumnezeu şi am lua numele Lui pe buzele noastre, aşa cum a fost pentru oricine s-ar fi apropiat cât de puţin de Sinai. Dar Moise şi alţii s au apropiat de Dumnezeu pe Sinai, chiar în mijlocul norului şi nu au murit, ceea ce este o dovadă sigură că sângele lui Isus i-a salvat. Râul de viaţă izvorât din Hristos curgea la Sinai, aşa cum „râul cu apa vieţii, limpede ca cristalul” curge „din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului”. Apocalipsa 22:1.

Râul acesta izvorăşte din inima lui Hristos, în care era şi este păstrată legea cu sfinţenie. Hristos era templul lui Dumnezeu şi inima Sa era locul locuinţei lui Dumnezeu. Ştim că râul – apă vie pentru popor – a ieşit din Hristos la Sinai şi că sângele şi apa, care sunt una în mărturia lor, au ţâşnit din coasta Lui pe calvar – un râu de viaţă pentru viaţa lumii. Totuşi, deşi crucea calvarului este cea mai înaltă manifestare posibilă a îndurării şi iubirii duioase a lui Dumnezeu pentru om, este o realitate că groaza de la Sinai – groaza tronului lui Dumnezeu – a fost acolo. A fost întuneric gros, cutremur de pământ şi oamenii au fost umpluţi de o spaimă îngrozitoare, deoarece acolo Dumnezeu a arătat consecinţele cumplite ale violării legii Sale. Legea, cu groaza ei pentru făcătorii de rele, a fost la calvar, la fel ca la Sinai, sau ca în mijlocul tronului lui Dumnezeu.

Când Ioan a văzut templul în cer şi tronul maiestuos al lui Dumnezeu, a văzut „în mijlocul tronului” un miel care părea înjunghiat. Apocalipsa 5:6. Astfel, râul cu apa vieţii care curge din mijlocul tronului lui Dumnezeu izvorăşte din Hristos, aşa cum a izvorât râul de la Sinai şi de la calvar. Sinaiul, calvarul şi Sionul, trei munţi sacri ai lui Dumnezeu, toţi sunt una în mărturia lor pentru cei care vin la ei în credinţă. În toţi găsim legea teribilă, aducătoare de moarte a lui Dumnezeu, curgând spre noi sub forma râului vieţii cu apa dulce şi dătătoare de viaţă, care ne face să putem cânta:

„În Dumnezeu se află imensă îndurare,
Ca marea ce-o zăreşti a fi fără sfârşit,
Iar în dreptatea Lui e-o bunătate care
Mai mult ca libertatea-i şi mult mai de dorit.”

The Present Truth, 3 decembrie 1896