Credinţa este dependenţă totală doar de Cuvântul lui Dum­ne­zeu, pentru a împlini ceea ce Cuvântul spune.

Aşa stând lucrurile, nu trebuie uitat nici un moment că, acolo unde nu este nici un Cuvânt, nu poate fi credinţă.

Aceasta se vede şi din faptul că „credinţa vine în urma au­zi­rii şi auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). De vreme ce credinţa vine chiar prin Cuvântul lui Dumnezeu, este foarte limpede că acolo unde nu este Cuvântul nu este nici cre­din­ţă.

Acest adevăr este ilustrat foarte frumos printr-un episod din viaţa lui David: deoarece David avea în inima lui dorinţa să cons­tru­ias­că o casă pentru Domnul, Domnul i-a vorbit prin profetul Natan, spunând: „Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă… Şi casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie” (2 Sam. 7:11, 16).

Apoi David s-a rugat şi a spus: „Acum, Doamne Dumne­ze­ule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului tău şi asupra casei lui şi lucrează după Cuvântul Tău. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie, şi să se zică ‘Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel’. Şi casa robului Tău David, să rămână înaintea Ta.”

„Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău zicând: ‘Eu îţi voi întemeia o casă!’. De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune.” (În engleză: „Pentru că Tu, Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău zicând: ‘Îţi voi zidi o casă: de aceea robul Tău a descoperit în inima lui dorinţa de a-Ţi face aceas­tă rugă­ciune’”).

„Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvin­te­le Tale sunt adevăr, şi tu ai vestit harul acesta robului Tău, ca să dăinuiască pe veci înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit: şi prin binecuvântarea Ta Casa robului Tău va fi bine­cu­vân­tată pe vecie” (2 Sam. 7:25-29).

Rugăciunea lui David a fost în întregime o rugăciune a cre­din­ţei, pentru că era în întregime întemeiată pe Cuvântul lui Dum­ne­zeu: Cuvântul lui Dumnezeu a determinat pe David să înalţe această rugăciune. Cuvântul lui Dumnezeu a fost temelia rugăciunii sale. Cuvântul lui Dumnezeu a fost toată speranţa lui David că rugăciunea aceasta va primi răspunsul.

El a cerut în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, deoarece voinţa lui Dumnezeu a fost exprimată în Cuvântul Său. Cerând în armonie cu voinţa Sa descoperită în mod clar, David ştia că rugăciunea sa a fost auzită. Şi ştiind aceasta, David ştia că are lucrul pe care îl ceruse lui Dumnezeu (1 Ioan 5:14). De aceea El a spus: Aşa să fie. Şi răspunsul la rugăciunea aceasta a fost, este şi va fi pe vecie sigur pentru David.

Şi aceasta a fost scris pentru învăţătura noastră: ca să ştim cum să ne rugăm în credinţă şi cum să cultivăm credinţa, în rugăciune. De aceea, DU-TE şi fă şi tu la fel ca David. Deoarece „înţele­ge­rea învăţăturii biblice privind necesitatea imperioasă de a cultiva credinţa, este mai importantă decât orice altă cunoştinţă ce poate fi dobândită”.

Review and Herald, 21 februarie 1899