Manuscrisul 25, 1890 – File de jurnal

Manuscrisul 25, 1890 – File de jurnal

Manuscrisul 25, 1890
Battle Creek, Michigan, 7 ianuarie 1890

FILE DE JURNAL

M-am trezit la ora trei și jumătate să-mi fac focul și să înalț cererile mele către Dumnezeu pentru a primi binecuvântarea Sa. Am liniște, pace și speranță prin Isus Hristos.

Ce luptă sunt nevoită să duc! Frații mei par să mă judece că iau poziții care nu sunt necesare. Ei nu văd că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, mi-a făcut descoperiri ce nu pot fi contrazise sau dezbătute. Nimic din ceea ce mi s-a prezentat și s-a imprimat pe tablele sufletului meu nu poate fi șters. Toată opoziția sau luarea în râs pentru a face Mărturiile fără efect mă constrâng, la insistența Duhului lui Dumnezeu, să le repet și mai hotărât și să apăr lumina descoperită, cu toată tăria puterii pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Toate argumentele oamenilor, toată influența lor împotrivitoare, nu au nicio putere față de mine. Oricare ar fi poziția sau învățătura acestor oameni și oricât de fermă ar fi fost încrederea mea în ei până acum, dacă iau poziții greșite, toate argumentele lor împotriva a ceea ce Domnul mi-a arătat că este adevăr, sunt în van. Cuvintele pe care mi le-a spus Dumnezeu sunt ca săpate în stâncă pentru totdeauna. Toate experiențele și afirmațiile categorice ale celor mai buni și înțelepți bărbați, bărbați care au fost ridicați în poziții de influență, nu pot să schimbe sau să modifice ideile pe care Dumnezeu le-a scris în sufletul meu. Dumnezeu să fie drept și orice om să fie găsit mincinos. [521]

Fiecare cuvânt spus este în armonie cu profețiile și ele nu pot fi contestate decât prin sucirea Scripturilor de la adevăratul lor înțeles, prin aplicarea și interpretarea greșită a lor și a Mărturiilor date mie de Dumnezeu. Toți cei care fac aceasta sunt ca iudeii nepocăiți, care aveau ochi și nu vedeau, aveau urechi și nu auzeau, nici nu voiau să înțeleagă. De ce? Ca să nu fie convertiți și să nu trebuiască să recunoască faptul că nu toate ideile lor au fost corecte. Au fost prea mândri să facă așa ceva și de aceea au persistat în respingerea sfatului lui Dumnezeu, a luminii și a dovezilor care le-au fost date. Astfel, ei își înșeală sufletele lor și sufletele altora.

Acesta este terenul pe care umblă acum unii dintre frații noștri conducători, fără să țină cont de exemplul împotrivirii și refuzului națiunii iudaice de a primi dovada clar descoperită lor, de a fi convinși și a renunța la ideile lor. Avertizările Duhului lui Dumnezeu sunt primite în același spirit de către mulți și astăzi. Robert Hall spune: „Ce am crede despre o persoană care, după ce acceptă invitația la o sărbătoare și ia loc la masă, în loc să se înfrupte din ospăț, se amuză speculând despre natura proviziilor, despre felul în care au fost preparate sau felul în care acestea se adaptează la temperamentul oaspeților, fără să guste din nici un singur fel? Aceasta este însă purtarea celor care aud cuvântul fără să-l aplice la ei înșiși sau fără să ia în considerare aspectele care se referă la caracterele lor individuale.”

8 ianuarie 1890

În această dimineață trebuie să-mi schițez ideile și gândurile care îmi mișcă inima. Isus a suferit în lumea care era a Sa. El nu a avut niciun loc pe care să îl numească „acasă”. El a spus: „Vulpile au [522] vizuini și păsările au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde să-Și plece capul” (Matei 8:20).

El a căutat să dea cunoștință celor neștiutori și speranță celor disperați. El a lucrat ca să dea lumii o înțelepciune care să o facă înțeleaptă pentru mântuire. El a căutat să ușureze poverile neliniștilor și grijilor lumești, invitând oamenii să vină la El pentru a găsi odihnă și pace, să schimbe jugul făcut de ei, împovărător, exasperant, cu jugul Său care este ușor; iar poverile lor lumești care erau grele, cu povara Sa care este ușoară. Vocea Sa a răsunat de-a lungul timpului până în zilele noastre, cu cuvintele pline de har ale invitației: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este plăcut și povara Mea este ușoară” (Matei 11:28-30). Citim că oamenii de rând Îl ascultau cu plăcere.

Cunoștința pe care Isus o împărțea era mai bogată decât aurul din Ofir, totuși valoarea adevărului pe care îl prezenta nu a fost apreciată. El a cerut apă de la un străin și era pe deplin răsplătit dacă cuvintele vieții erau acceptate. Lacrimile părerii de rău, dovedind pocăința sufletului, erau ceea ce El aprecia.

9 ianuarie 1890

Învățătura lui Hristos era simplitatea însăși. El învăța ca unul care avea autoritate. Iudeii așteptau și pretindeau ca prima venire a lui Hristos să aibă toate reprezentările slavei care vor însoți a doua Sa venire. Marele Învățător proclama adevărul omenirii, deși mulți dintre ascultători nu au putut fi educați [523] în școlile rabinilor, nici nu au putut învăța filozofia grecilor. Isus a rostit adevărul într-o manieră clară și directă, dând forță și influență vitală tuturor declarațiilor Sale. Dacă Și-ar fi ridicat vocea la o înălțime nenaturală, cum este obiceiul multor predicatori de astăzi, patosul și sunetul melodios al vocii umane ar fi fost pierdute și mult din forța adevărului ar fi fost pierdută.

În zilele lui Hristos, cheia cunoștinței a fost îndepărtată de către aceia care ar fi trebuit să o țină pentru a deschide tezaurul înțelepciunii din Scripturile Vechiului Testament. Rabinii și învățătorii au închis în mod artificial Împărăția cerurilor pentru cei săraci și nenorociți și i-au lăsat să piară. În discursurile Sale, Hristos nu a adus dintr-o dată multe lucruri înaintea lor, pentru ca mințile lor să nu fie în confuzie. El a prezentat fiecare punct clar și deslușit. El nu ezita să repete vechile și familiarele adevăruri din profeții, dacă serveau scopului Său de a insufla idei.

Hristos era sursa tuturor nestematelor adevărului din vechime. Prin lucrarea dușmanului, toate aceste adevăruri au fost mutate din locul lor. Ele au fost luate din poziția lor adevărată și plasate într-un cadru eronat. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a reașeza și fixa pietrele prețioase în cadrul adevărului. Principiile adevărului care au fost date de El însuși ca binecuvântare pentru lume au fost îngropate de agenții lui Satana și părea că dispăruseră. Hristos le-a recuperat din gunoiul erorilor, le-a dat o putere nouă și vitală și a poruncit ca acestea să lumineze ca bijuteriile din trecut și să stea întărite pentru totdeauna.

Hristos însuși putea să folosească oricare dintre aceste adevăruri fără să împrumute cea mai mică literă, întrucât El era sursa tuturor. El le-a format în [524] mințile și gândurile fiecărei generații, iar când a venit în această lume, a rearanjat și revitalizat adevărurile care ajunseseră moarte, dându-le și mai multă putere spre beneficiul generațiilor viitoare. Hristos a fost acela care avut putere să scoată adevărurile din gunoi și să le dea înapoi lumii cu o prospețime și o putere mai mare decât aveau la început.

Când a prezentat minților aceste adevăruri, Hristos a risipit cât de puțin posibil ideile cu care se obișnuiseră. Totuși o structură nouă și transformatoare a adevărului trebuia țesută în experiența lor. De aceea le-a trezit mințile, prezentându-le adevărul prin intermediul celor mai familiare asocieri. A folosit în învățăturile Lui ilustrații care activau în mintea lor cele mai alese amintiri și simpatii, ca să poată atinge templul interior al sufletului. Identificându-Se cu interesele lor, Și-a extras ilustrațiile din marea carte a naturii, folosind lucruri cu care erau familiari. Crinii de pe câmp, sămânța semănată de semănător, felul în care răsare sămânța, seceratul grânelor, păsările cerului – toate acestea le-a folosit pentru a-Și prezenta adevărul divin, pentru că acestea urmau să le reamintească de lecțiile Sale ori de câte ori aveau să le privească.

El a insuflat în mintea ucenicilor ideea că măsura grijii divine pentru fiecare obiect din natură este proporțională cu rangul pe care îl deține în creațiunea lui Dumnezeu și că grija Sa cea mare pe care o are față de ei arată înalta considerație pe care o are pentru omul format după asemănarea divină. „Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în foc, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, [525] puțin credincioșilor?” (Matei 6:30). Omul nu a fost uitat de Dumnezeu. În cartea Sa, pagina dedicată omului conține întreaga lui istorie, până și numărul perilor din capul său.

Multe adevăruri necesar să fie cunoscute sunt ascunse ca minereul prețios în mine și trebuie să se lucreze cu sârguință și în mod perseverent, pentru ca prețioasa comoară să fie descoperită. Adevăruri pe care este esențial să le cunoaștem zac îngropate prea adânc pentru a putea fi descoperite de rațiunea umană neajutorată. Dumnezeu vorbește simțurilor noastre prin lucrările creației Sale. „Cerurile spun slava Lui; și întinderea cerurilor lucrarea mâinilor Sale” (Psalmii 19:1). Sufletul luminat prin inspirație poate vedea măreția și puterea lui Dumnezeu în lucrările creației Sale.

Domnul Isus trezește în om interesul, încurajându-l să se apropie și să se familiarizeze cu caracterul Său. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L‑ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Noi nu medităm așa cum ar trebui asupra caracterului lui Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).

Deși Satana a interpretat greșit scopul lui Dumnezeu, a denaturat caracterul Său și l-a făcut pe om să-L privească pe Dumnezeu într-o lumină falsă, iubirea lui Dumnezeu față de om nu a încetat niciodată de-a lungul veacurilor. Lucrarea lui Hristos a fost de a-L descoperi pe Tatăl ca fiind îndurător, milos, plin de bunătate și adevăr. Caracterul lui Hristos a reprezentat caracterul Tatălui. Singurul Fiu născut al lui Dumnezeu înlătură umbra diabolică pe care Satana a pus-o asupra Tatălui; El declară: „Eu și Tatăl una suntem; uită-te la Mine și privește-L pe Dumnezeu.” [526]

În orice oră, în toate veacurile, dragostea lui Dumnezeu este descoperită ca fără egal. Când a venit împlinirea vremii, a fost pregătit în Isus Hristos un canal potrivit, prin care râuri de har ceresc au putut fi revărsate în lume. Atât de mult a iubit Dumnezeu, încât a făcut un dar lumii care întrece orice apreciere. Pentru ca abundența harului Său să fie descoperită, El nu a putut da nimic mai puțin decât plinătatea, nici nu a fost posibil să dea mai mult.

[Scrisă la Battle Creek, Michigan, 7 – 9 ianuarie 1890] [527]