Manuscrisul 80, 1893

FILE DE JURNAL

(Wellington, Noua Zeelandă; Vizită la Petone; Jurnal:
18 aprilie – 31 mai 1893)
Wellington, N.Z., marți, 18 aprilie 1893

Vremea este cețoasă și foarte blândă. Acest loc este prezentat ca fiind de obicei un loc bătut de vânt, dar nu este vânt acum. Suntem tare mulțumiți de căminul nostru temporar de aici. Am două camere excelente, complet mobilate. Sora Tuxford a mobilat casa cu tot mobilierul necesar. Există scaune ușoare din abundență și o canapea bună, mese și multe lucruri atractive. Sora Tuxford este singura care lucrează și care poartă responsabilitățile – care nu sunt nici ușoare, și nici mici – în această misiune. Ea este o femeie de afaceri, plăcută, capabilă și activă.

Am decis că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să nu-i împovărăm pe fratele Israel și soția sa să aibă grijă de noi. O vom angaja pe sora Brown pentru a ne pregăti mesele și sora Tuxford va lua masa cu noi. Vom furniza tot ce e necesar pentru masă. Apoi, vom avea ceea ce alegem să avem. Emily nu va trebui atunci să aibă grijă de gospodărie și va putea scrie discursurile pe care le-a stenografiat și să se ocupe de contabilitate. Acest plan este considerat a fi înțelept. Willie și sora Brown sunt adăpostiți în casa închiriată de fratele și sora Israel, iar noi suntem bine stabiliți aici pentru cel puțin o lună. Acum vine partea solicitantă a lucrării noastre – pregătirea nu numai pentru poșta americană, care se închide joi, ci și a corespondenței pentru Melbourne, care pleacă în fiecare săptămână.

Miercuri, 19 aprilie 1893

M-am trezit devreme pentru a mă apuca de scris. Avem multe lucruri pe care dorim să le comunicăm către mai mulți din America, dar timpul este limitat și pot să scriu doar foarte puțin în cele trei zile care ne-au rămas. Willie pregătește articole, pentru care eu [1167] îi furnizez o schiță a călătoriilor și a lucrării noastre. O mare parte din propriile lui scrieri necesită atenție.

Joi, 20 aprilie 1893

Am fost solicitată până la extrem în această zi și sunt agitată, totuși nu știu ce altceva să fac deoarece pregătirea scrisorilor pare a fi esențială. Ah, mă voi încrede în Domnul pentru putere. Aceste scrisori vor fi publicate în ziare și mă vor salva de la a-i scrie personal unui mare număr de oameni.

Vineri, 21 aprilie 1893

Această zi a fost o zi de oboseală mare pentru mine din cauza încordării constante pentru a termina scrisorile importante, dar Domnul mă va ajuta. El mă va întări să fac lucrările care trebuie făcute. Se fac pregătiri pentru a merge la Mentone în Sabat, la șase mile de aici. Astăzi, soarele strălucește și poate că vremea va fi plăcută și mâine. Până acum nu am avut soare, ci o mulțime de nori ca o pătură groasă care a învăluit cerul, și am întâmpinat soarele cu mare bucurie.

Sâmbătă, 22 aprilie 1893

Sabat. Aseară, stelele au strălucit asemenea diamantelor pe cer, dar în această dimineață este înnorat, și vremea e ploioasă. Fratele Israel, W. C. W. și sora Brown merg la Mentone în jurul orei nouă. Sora Tuxford, sora Israel și cu mine vom merge după-amiază, de îndată ce vom lua cina mai devreme. Dar ploaie, ploaie, ploaie este la ordinea zilei. Birjarul s-a gândit că nu ne vom aventura să ieșim afară. El a trimis un om ca să afle dacă intenționăm să ieșim. I-am spus că vom merge și curând am fost pe drum. Fratele Simpson, care poartă responsabilitățile adunărilor atunci când este acasă, i-a spus lui Willie: „Nu cred că mama ta va veni.” Willie a spus: „Vom vedea. Ar fi ceva ieșit din comun ca mama mea să nu reușească să ajungă la întâlnirile ei.” Când ne deplasam spre locul întâlnirii, erau adunați circa o duzină de oameni, însă când am trecut cu trăsura prin sat și s-a știut că am sosit, casa s-a umplut bine, și Musafirul ceresc a fost [1168] prezent, ceea ce era cel mai important. Domnul mi-a dat cuvinte să le vorbesc oamenilor. (Ioan 14.) Am fost și eu surprinsă de cuvintele care mi-au fost date.

Wellington, N.Z., duminică, 23 aprilie 1893

M-am trezit devreme – la trei și jumătate – și am început treaba pentru a pregăti corespondența pentru Melbourne, despre care mi s-a spus că pleacă luni. Dimineața devreme este adusă poșta și suntem atât de nerăbdători să deschidem sacul pentru a vedea ce scrisori sunt, dar nu facem acest lucru până după închinarea noastră de dimineață. Apoi deschidem sacul și vedem un număr mare de ziare, dar fără scrisori din Melbourne sau din America. Am ajuns la concluzia că scrisorile noastre au plecat la Melbourne și că trebuie să așteptăm două săptămâni ca să ajungă înapoi în Noua Zeelandă. Ei bine, vom face ce putem mai bine și nu ne vom simți triști niciun minut.

La prânz, ne-am bucurat de sosirea fratelui și a sorei Starr. Ne-am despărțit de ei doar cu o săptămână în urmă la Palmerston. Ei au rămas să viziteze și să afle cum îi pot ajuta pe cei câțiva credincioși din acel loc, prin lucrarea personală. Ei simt acum o satisfacție știind că au făcut tot ce stătea în puterea lor pentru timpul de față. Ar trebui să se facă întâlniri continue în acel loc, pentru că locuitorii s-au dublat de când s-au ținut adunări cu patru ani în urmă, conduse de către fratele Robert Hare.

După-amiază, pe seară, am fost dezamăgiți în mod fericit pentru că am primit un teanc destul de mare de scrisori. W. C. W. a primit din partea fratelui Olsen o comunicare lungă a evenimentelor conferinței. Am primit două scrisori importante de la fratele Olsen și Leroy Nicola cu o mărturisire amănunțită a felului în care a acționat la Minneapolis. Este o mărturisire profundă și Îl laud pe Domnul pentru victoria pe care a câștigat-o asupra inamicului pe care l-a ținut patru ani ca să nu vină la lumină. Ah, cât de greu este să te vindeci rebeliunea! Cât de mare este puterea amăgitoare a lui Satana! [1169]

Wellington, N.Z., luni, 24 aprilie

Am avut mai multe ore nedormite în timpul nopții. Veștile bune din America m-au ținut trează. Ah, cum se bucură inima mea de faptul că Domnul lucrează pentru poporul Lui. În informația din scrisoarea lungă primită de la fratele Olsen, ni se spune că Domnul, prin Duhul Lui Sfânt, a lucrat asupra inimilor celor care erau într-o mare măsură convinși de adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu, dar până acum nu și-au umilit inimile pentru a face mărturisiri! Duhul Domnului i-a mișcat spre țintă la această conferință. Fratele Morrison, care a fost atât de mult timp președinte al Conferinței Iowa, a făcut o mărturisire deplină. Madison Miller, care a fost sub aceeași putere înșelătoare a inamicului, a făcut mărturisiri, și astfel Domnul Se arată cu adevărat îndurător și milos față de copiii Lui care nu au primit lumina pe care El le-a dat-o, ci au umblat și au lucrat în întuneric.

Wellington, N. Z., marți, 25 aprilie 1893

Am dedicat ceva timp – frații Starr, Israel, W. C. W. și cu mine – cu privire la ceea ce trebuie făcut în Wellington. Au fost făcute încercări care nu au dus la nimic tangibil. Pe măsură ce cărțile lui Canright au fost distribuite aici, s-a răspândit o reprezentare mincinoasă făcută de către acest apostaziat mincinos, iar cei care au citit pretențiile lui arogante sunt înșelați. Dacă ar fi fost cunoscute toate împrejurările, atunci ochii orbilor s-ar fi putut deschide. Tragedia Veacurilor a fost distribuită pe scară largă aici, în această țară, și (mi s-a spus că) cititorii se gândesc mult la carte. Acum, doamna White este aici și oamenii așteaptă să o audă. Dacă vom face efortul, acesta va costa aproximativ două sute de dolari. Putem închiria patinoarul. Acesta poate cuprinde o mie de oameni. Sălile în care se joacă piese de teatru, nu sunt considerate locuri adecvate. Am decis cu această ocazie, să mergem înainte în Numele Domnului și să riscăm. [1170]