Scrisoarea 25b, 1892
30 august 1892, North Fitzroy

CĂTRE U. SMITH

CONFLICTELE ȘI VICTORILE BISERICII

Iubite frate,

Sunt profund interesată ca, în fiecare acțiune pe care o faci, Domnul să acționeze împreună cu tine. Dumnezeu îi oferă poporului Lui mari binecuvântări, dându-i slujitori credincioși, integri. În toate timpurile, El a lucrat prin intermediul instrumentelor omenești pentru a-i da mesaje de avertizare poporului Lui, ca el să poată fi trezit și convins de păcatele lui și să fie condus la pocăință și reformă. Însă, chiar atunci când El îi împuternicește astfel pe oameni prin Duhul Lui Sfânt ca să strige cu voce tare, să nu cruțe, să își înalțe vocea ca o trâmbiță și să-i arate poporului Său fărădelegile lui și casei lui Iacov păcatele ei, există alte influențe la lucru, pentru a contracara lucrarea pe care o face Dumnezeu prin agenții săi aleși. Sunt cei cărora li se aplică cuvintele Scripturii: „Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: «Pace! Pace!» Și totuși nu este pace!”

Avem nevoie să umblăm cu mare atenție înaintea lui Dumnezeu. De multe ori, în trecut, am avut dureri de inimă atunci când mi s-au arătat pericolele tale. Odată ce ai luat o poziție cu privire la vreun subiect, există o determinare fermă de a sta pe poziția luată. Tu nu ai urmat o conduită dreaptă cu privire la chestiunile în dreptul cărora există o diferență de opinie. Uneori, ești prea tăios și prea sever față de frații tăi care sunt mai tineri, dar pe care Domnul totuși îi folosește în mod vădit pentru a da lumină poporului Lui.

Cel care a plătit prețul pentru sufletele noastre, S-a rugat chiar înainte de răstignirea Lui: „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și, Eu în Tine, ca, și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

Acestea sunt acreditările pe care trebuie să le prezentăm lumii, că Domnul [1004] L-a trimis pe Fiul Lui, Isus, „pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Din moment ce o importanță atât de mare îi este atribuită unității credincioșilor, de ce există atât de puțin efort pentru a menține unitatea? De ce nu sunt cuvintele Mântuitorului nostru practicate mai hotărât? De ce nu se exercită mai multă prudență ca diferențele să nu existe, iar dacă există diferențe de opinie, de ce se măresc cât de mult posibil și se face spărtura cât mai largă posibil? De ce se prezintă aceste diferențe în fața lumii într-un mod bătător la ochi?

Această chestiune îmi întristează sufletul, pentru că întristează sufletul Celui care a murit pentru noi ca noi să putem fi una în El și una în Dumnezeu. Am mult respect și dragoste pentru tine, fratele meu, și mă doare să te văd urmând drumul străbătut de națiunea evreiască, care i-a separat de Dumnezeu și le-a prins mințile în prejudecăți și necredință, așa încât adevărata lumină care strălucea asupra lor, nu a fost descoperită și recunoscută. Am avut cel mai profund interes față de fratele Butler. Tu știi cât de hotărât a refuzat să asculte orice i-aș fi spus, pentru că a fost înșelat și orbit de lucruri care nu au avut niciun fundament în adevăr. Tu ai fost influențat în același mod. Amândoi ați avut dovada că Domnul încă o folosea pe sora White așa cum a făcut-o. Aceasta a avut o oarecare influență asupra ta, dar nu suficientă asupra fratelui Butler pentru a-l conduce să retragă ceva din ce a spus și făcut pentru a contracara influența mea. Domnul are cunoștință despre întreaga problemă. Există o mândrie a inimii, există prejudecată, există rezistență față de Duhul lui Dumnezeu, iar aceasta iese la suprafață de fiecare dată când există ocazia.

Cât de plăcut ar fi pentru Mântuitorul nostru, ai cărui copii suntem, dacă toți am nutri dragoste unul pentru altul și am depune orice efort posibil pentru a ne privi în ochi, pentru a fi în acord. Isus a spus: „Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una – Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine.” [1005]

„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre bune, să‑L slăvească pe Tatăl vostru din ceruri.” În ce mod strălucește lumina noastră? Influența lucrării noastre asupra lumii va fi afectată într-o mare măsură de atitudinea pe care o vom menține unul față de altul. Când îi publicați lumii că există contradicții între cei care avertizează lumea cu privire la venirea lui Hristos în curând, ce efect va avea asupra acelora cărora le ducem mesajul adevărului? Le va mări credința în lucrarea care ne este încredințată?

Lumea ne privește ca pe un popor, iar dușmanii noștri nu sunt greoi în a profita de orice indiciu că ar exista vreo contradicție între noi. O soră din Australia a primit de curând o scrisoare de la sora ei din Michigan, care arată influența acestor lucruri. Părinții acestor fete nu sunt păzitori ai sabatului, dar au devenit oarecum interesați de credința noastră atunci când pastorul bisericii lor i-a informat că adventiștii au contradicții între ei. El a spus că unii susțin o poziție, iar alții alta, total opusă față de prima. Poporul nu putea cădea de acord cu privire la ceea ce a crezut, iar întreaga chestiune se va dovedi a fi o iluzie.

Fratele meu, aceste lucruri nu ar trebui să fie așa cum sunt. Noi ne expunem slăbiciunea înaintea dușmanilor noștri, atunci când nu există nicio nevoie de a proceda astfel. Dacă lucrătorii ar fi fost oameni curajoși și consacrați, acest lucru nu s-ar fi făcut. Îngerii cerești privesc cu uimire la modul în care s-a întors lupta. Cei care ar fi trebuit să stea ca eroi viteji ai credinței, umăr la umăr, își întorc armele de război împotriva propriilor tovarăși de lucru.

De ce se urmează acest drum? Mi s-a arătat că aceasta se întâmplă din cauză că au supremație sentimentele inimii firești, nesupuse harului. Dacă ar înțelege cuvântul lui Dumnezeu, oamenii care trăiesc în mijlocul pericolelor din ultimele zile ar sacrifica mai degrabă demnitatea lor, chiar dacă le-ar fi dragă ca brațul sau ochiul drept, decât să nesocotească cele mai clare precepte ale cuvântului lui Dumnezeu, așa cum au făcut. Este un lucru teribil! Este necesară iluminarea Duhului Sfânt. Apoi, lecțiile lui Hristos pentru ucenicii Lui vor avea mai mare greutate decât au avut. [1006]

În capitolul 18 din Matei este o lecție importantă pentru noi în acest moment. „În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus și I‑au zis: «Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?» Iar El a chemat un copilaș, l‑a pus în mijlocul lor și le‑a zis: «Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți schimba și nu vă veți face ca niște copilași, nu veți intra nicidecum în Împărăția cerurilor. Așadar, cine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. Și cine primește un copilaș ca acesta în Numele Meu pe Mine Mă primește. Dar dacă cineva îl va face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne o piatră de moară de gât și să fie scufundat în adâncul mării.»” Citiți întregul capitol cu inima smerită și înmuiată de pocăință și rugăciune. Înseamnă aceasta ceva pentru noi?

Atunci Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viață veșnică.” „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură.” „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Ah, dacă am ține seamă de cuvintele lui Hristos!

„Îngerului bisericii din Efes scrie‑i: «Iată ce zice Cel  ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: ‚Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta și că nu‑i poți suferi pe cei răi, că i‑ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i‑ai găsit mincinoși, că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n‑ai obosit. Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.’»” Poporul ales al lui Dumnezeu și-a pierdut dragostea dintâi. Fără aceasta, toată mărturisirea lor de credință nu va salva un suflet de la moarte. Credem că atenția ar trebui întoarsă de la orice diferență de opinie și [1007] că trebuie să ținem cont de sfatul Martorului adevărat. Când poporul lui Dumnezeu își va smeri sufletul înaintea Lui, căutând fiecare individual Duhul Sfânt cu toată inima, va fi auzită de pe buzele omenești o așa mărturie, precum este cea descrisă în acest verset: „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.” Fețele vor radia de dragostea lui Dumnezeu. Buzele, atinse de foc sfânt, vor spune: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.”

Păcatul, în orice formă, aduce divergență și dezbinare. Simțămintele au nevoie de transformare, trebuie obținută o experiență personală a puterii înnoitoare a lui Hristos. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.”

Apostolul, vorbindu-le credincioșilor creștini, chemați prin harul lui Dumnezeu, spune: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” Aici sunt clar precizate condițiile. Dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, va urma rezultatul sigur: vom avea părtășie unii cu alții. Toate geloziile, invidiile și bănuielile rele vor fi puse deoparte. Vom trăi ca în fața lui Dumnezeu. Îngăduirea tendințelor noastre ereditare și a înclinaților naturale a devenit cu totul obișnuită, chiar și în viața religioasă. Acestea nu pot aduce niciodată pace și dragoste în suflet, pentru că ele întotdeauna ne îndepărtează de Dumnezeu și de lumina Lui. „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

Atunci când apar diferențe între frați în ceea ce privește înțelegerea vreunui punct de adevăr, este o singură regulă biblică de urmat. În duhul blândeții și al dragostei pentru Dumnezeu și pentru celălalt, frații să se adune împreună și, după rugăciune serioasă, cu dorința sinceră de a cunoaște voia lui Dumnezeu, să studieze Biblia cu spiritul unui copilaș, pentru a vedea cât de aproape pot fi atrași unul de altul, fără a sacrifica altceva decât onoarea lor egoistă. Ei trebuie să-și dea seama că sunt în prezența întregului univers al lui Dumnezeu, care se uită cu adânc interes cum frații încearcă să se privească în ochi unul pe celălalt, pentru a înțelege cuvintele lui [1008] Hristos, ca ei să poată fi împlinitori ai cuvântului. Când vă amintiți rugăciunea lui Hristos, ca ucenicii Lui să fie una, așa cum El a fost una cu Tatăl, puteți să nu vedeți cât de atent privește întregul cer spiritul pe care îl manifestați unul față de altul? Caută cei care cer să fie mântuiți prin neprihănirea lui Hristos, cu toate capacitățile încredințate lor, să răspundă rugăciunii Mântuitorului? Vor întrista ei Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin îngăduirea sentimentelor neconsacrate, luptând pentru supremație și stând cât mai depărtați posibil?

În importanta conducere și inimă a lucrării este nevoie de tactică înțeleaptă. O mare și importantă responsabilitate este de a veghea ca niciun avantaj să nu le fie oferit dușmanilor lui Dumnezeu prin publicarea unor expresii în detrimentul celor cu aceeași credință prețioasă. Atunci când un lucrător îl aude pe colegul său prezentând opinii care nu se armonizează în toate privințele cu ideile sale și, fără a avea o discuție amabilă pentru a vedea dacă nu se pot armoniza, publică contradicțiile înaintea lumii într-o manieră cât mai evidentă posibil, el Îi aduce dezonoare lui Dumnezeu și adevărului, determinându-l pe Satana să triumfe.

Domnul Isus este dezonorat de fiecare dată când frații de aceeași credință îl acuză pe altul și diminuează influența unuia dintre solii delegați ai lui Dumnezeu. Vrăjmașii adevărului vor profita cât mai mult de cel mai mic amănunt prin care pot stârni suspiciune față de oamenii prin care Dumnezeu îi dă lumină poporului. A pune vreun obstacol în calea luminii care vine la oameni, va fi înregistrat ca un păcat cumplit în ochii lui Dumnezeu. Mai bine ți-ai pierde mâna dreaptă sau ochiul drept decât să fii găsit în acest tip de lucrare. „Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire! Dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” Nu lăsa influența ce ți-a fost dată cu îndurare de Dumnezeu pentru a salva sufletele de la ruină, să fie utilizată în slăbirea influenței altora pe care Domnul îi folosește.

Orele solemne și importante care sunt între noi și judecată, să nu fie folosite în război împotriva credincioșilor. Aceasta este lucrarea lui Satana. El a început-o în cer și o continuă cu energie neabătută, încă de la căderea lui. „Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu vă nimiciți unii pe alții!” Niciunul din voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă. A venit [1009] timpul când strigarea străjerului credincios trebuie să fie auzită, spunându-le celorlalți străjeri: „Cât mai este din noapte?”, ca să i se răspundă: „Vine dimineața și, de asemenea, și noaptea.”

Am fost profund impresionată să scriu mai hotărât fraților noștri conducători din Battle Creek, pentru că sunt în pericol și nu știu asta. Astăzi, când, pentru prima dată, am citit în Review articolul fratelui A. T. Jones, iar articolul tău, în același ziar, opunându-se poziției sale, am putut înțelege mai clar unele lucruri care au fost prezentate minții mele. În timpul bolii mele, am avut experiențe prețioase. Isus părea că e aproape de mine și, din nou și din nou, am fost într-o conversație serioasă cu tine. Mi-au fost prezentate pericolele în care te afli. Ți-am spus: „Frate Smith, Domnul te iubește, dar tu nu discerni toate lucrurile în mod clar. Cei care privesc la tine, sunt influențați de poziția pe care o iei, iar dacă iei o poziție care nu este corectă, îi vei conduce pe alții pe o cale greșită.” Noi, ca popor, trebuie să ajungem la o stare a vieții spirituale foarte diferită decât cea la care am ajuns. Toți îngerii cerești sunt la lucru, dar agenții omenești sunt greoi în cooperarea cu ei, pentru a face lucrarea care trebuie să se facă în lumea noastră. Ideile false care au fost în mare măsură dezvoltate la Minneapolis, nu au fost dezrădăcinate în întregime din unele minți. Cei care nu au făcut o lucrare profundă de pocăință în lumina pe care Dumnezeu a binevoit să o dea poporului Lui de atunci încoace, nu vor vedea lucrurile în mod clar și vor fi gata să spună că soliile trimise de Dumnezeu sunt o iluzie.

Vrăjmașul te-a făcut foarte ager în a discerne eroarea în cei ale căror opinii, în unele puncte, au diferit de ale tale. Te-ai gândit că ai putea vedea inconsecvențe la A. T. Jones și E. J. Waggoner și la cei care erau în armonie cu ei. Fratele meu drag, acești bărbați sunt oameni. În intensitatea sentimentelor lor, ei pot face greșeli. Expresiile lor pot fi uneori mai puternice pentru a impresiona mintea în mod favorabil. Dar te-ai dus tu la acești oameni, în calitate de conlucrător, ca unul care ai avut o experiență îndelungată în lucrare, cu sufletul îmbibat de dragostea lui Dumnezeu, simțind durere în inimă pentru că observi o nuanță de diferență în [1010] opinii și poziții, și le-ai zis: „Fraților, noi trebuie să fim un întreg. Hristos S-a rugat ca noi să putem fi una, așa cum El este una cu Tatăl. Să ne aducem toți ideile la Scripturi. Să punem deoparte prejudecățile, să fim hotărâți în a nutri dragoste frățească și, în blândețea și smerenia minții, să încercăm să ne privim ochi în ochi?”

Doar puțini au curajul de a face acest lucru, dar aceasta este singura modalitate în felul lui Hristos de a preveni dezbinările. Lucrarea lui Satana este de a provoca înstrăinare. El știe că aceasta va separa frații unii de alții și, mai mult decât atât, îi va separa de Dumnezeu. Dacă a existat vreodată un timp în istoria acestui pământ, când acest lucru să fie o ofensă față de Dumnezeu și un pericol pentru sufletele noastre, acela este acum. Ah, dacă s-ar trezi toți pentru a cunoaște ce este aproape să vină peste noi, dacă s-ar trezi din somn și s-ar apropia de Dumnezeu, multe suflete ar fi salvate. Dar sunt mulți la fel de orbi cum au fost evreii din zilele lui Hristos. Unii dintre cei care au predicat adevărul și unii care îl mai predică, sunt orbi și surzi spiritual. Ei nu vor avea niciodată ochii deschiși, niciodată nu vor auzi și nu vor înțelege mai mult decât evreii. Unul care este în orbirea minții, îl conduce pe altul care este, de asemenea, orb. Nu ar fi bine pentru noi să ne examinăm cu atenție poziția personală înaintea lui Dumnezeu, în lumina cuvântului Său sfânt, și să ne vedem propria primejdie? Dumnezeu nu Se desparte de poporul Lui, dar poporul Lui se desparte de Dumnezeu prin propriile acțiuni. Nu cunosc niciun păcat mai mare în ochii lui Dumnezeu, decât acela de a nutri gelozie și ură față de frați, de a întoarce armele de război împotriva lor.

Îi îndrept pe frații mei spre calvar. Vă întreb: Care este prețul omului? Este singurul Fiu născut al infinitului Dumnezeu. Este prețul tuturor comorilor cerești. Și totuși, cum îl tratează oamenii pe un frate care prezintă o vedere care nu este în armonie totală cu înțelegerea lor despre Scripturi! Eul se înalță, apare un spirit aprig și hotărât. Ei îl vor pune pe frate într-o poziție care îi vatămă influența. Dacă Hristos i-a dat acelui frate o solie, asupra cui e vătămarea? Asupra Fiului Dumnezeului infinit. Nu omul, ci Isus Hristos, care a devenit înlocuitorul și garantul acestuia, este Cel [1011] blamat și acuzat. Frații voștri nu sunt ca un gunoi lipsit de valoare, ca să fie atât de disprețuiți cum au fost în ultimii ani. În cărțile cerului există înregistrări grave care trebuie examinate, despre modul în care s-au purtat unii cu cei cumpărați cu sângele lui Hristos.

Te implor, fratele meu, să te apropii de Dumnezeu, iar El se va apropia de tine. Zelul și ambiția ta să nu fie mai mici decât au fost, dar lasă-le să fie conduse cu înțelepciune. Asupra acelor puncte unde ai greșit în trecut, să fii în gardă împotriva ispitei. De dragul lui Hristos, de dragul sufletului tău, să-ți fie frică să te așezi în împrejurări în care vei fi tentat să greșești din nou. De fiecare dată când cazi în ispită, devine mai ușor pentru tine să repeți același lucru. Atunci când, prin hotărârea lui Dumnezeu, suntem așezați în calea ispitei, Domnul ne va da influența specială, plină de har a Duhului Sfânt, pentru a ne întări ca să rezistăm răului. El ne oferă oportunitatea de a face față dificultăților și obstacolelor, de a le birui, obținând, astfel, înregistrarea în cărțile cerului. Dar dacă începem războiul împotriva fraților noștri, vom merge singuri la luptă. Tatăl luminii nu este cu noi. Dacă luăm cazul în mâinile noastre, va trebui să luptăm cu propriile noastre puteri și vom fi învinși.

Când Domnul a ales poporul evreu și i-a poruncit să nu se unească cu un alt popor, a făcut-o pentru ca ei să nu fie corupți, pentru a le putea fi adusă la cunoștință lumina ca să fie dată lumii. A refuzat Domnul să lase lumina Lui să strălucească asupra altor națiuni? Nu, dar aceste națiuni idolatre ridicau bariere, interpuneau obstacole, întorcându-se tot mai departe de la lumină. Ele s-au adâncit tot mai mult în întunericul moral și au devenit din ce în ce mai orbite. Trebuia să fie făcută o națiune depozitara adevărului sacru, astfel încât să existe cel puțin un canal prin care razele de lumină să poată străluci înaintea lumii. Tot așa, în acest timp, Dumnezeu i-a încredințat poporului Lui cel mai sacru adevăr. Intenția Lui este ca ei să reverse lumină în mijlocul întunericului care îi înconjoară. [1012]

Creștinismul adevărat va fi întotdeauna năvalnic și oriunde există, va trezi dușmănie. Toți cei care trăiesc o viață conștiincioasă, care dau mărturie despre cerințele lui Dumnezeu, despre răutatea păcatului și despre judecata viitoare, vor fi numiți tulburători ai lui Israel. Cei a căror mărturie trezește neliniștea sufletului, ofensează mândria și stârnesc opoziție. Ura răului împotriva binelui există la fel de sigur și acum, ca atunci când, în zilele lui Hristos, mulțimile au strigat: „Ia-l pe acesta și eliberează-ni-l pe Baraba.” Nu există niciun fel de rău în lumea noastră, decât cel pe care unii au un interes în a-l susține. Răul se războiește întotdeauna împotriva binelui, iar noi, întrucât știm că războiul cu prințul întunericului este constant și aspru, să fim uniți în luptă. Încetează să lupți împotriva celor care au aceeași credință ca tine. Nimeni să nu îl ajute pe Satana în lucrarea sa. Avem totul de făcut în altă direcție.

„Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” Să fim cu băgare de seamă la această poruncă. Dacă nu ar fi posibil să fim puternici, Dumnezeu nu ne-ar fi poruncit niciodată aceasta. „Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți rezista împotriva uneltirilor Diavolului! Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”

Primul lucru înregistrat în istoria Scripturii, după cădere, a fost persecuția lui Abel, iar ultimul lucru în profeția Scripturii, este persecuția împotriva celor care refuză să primească semnul fiarei. Noi ar trebui să fim ultimii oameni de pe pământ care să permită, în cea mai mică măsură, spiritul de persecuție împotriva celor care duc solia lui Dumnezeu în lume. Aceasta este trăsătura cea mai cumplită a lipsei de creștinism care s-a manifestat printre noi de la întâlnirea de la Minneapolis. Cândva, ea va fi văzută în adevărata ei lumină, cu toată povara nenorocirii care a rezultat din ea.

O evlavie pasivă nu va corespunde acestui timp. Lăsați pasivitatea să se manifeste acolo unde este nevoie, în îndelungă răbdare, bunătate și stăpânire de sine. Dar noi trebuie să ducem o solie hotărâtă de avertizare către lume. Prințul păcii și-a proclamat, astfel, lucrarea: „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” [1013]

Răul trebuie asaltat. Falsitatea și eroarea trebuie văzute în adevăratul lor caracter. Păcatul trebuie denunțat, iar mărturia fiecărui credincios în adevăr trebuie să fie aceeași. Toate micile voastre diferențe, care nasc spiritul combativ în rândul fraților, sunt mijloacele lui Satana de a distrage mintea de la problemele mari și înfricoșate din fața noastră. Adevărata pace va veni în rândul poporului lui Dumnezeu atunci când, prin zel unificat și rugăciune serioasă, pacea falsă care există pe scară largă, va fi perturbată. Acum, există o lucrare serioasă de făcut. Acum este momentul să-ți manifești calitățile militare. Lasă poporul Domnului să prezinte un front unit în fața dușmanilor lui Dumnezeu, ai adevărului și ai dreptății.

Dumnezeu așteaptă ca fiecare om să-și facă datoria. „Voi sunteți martorii Mei”, zice Domnul. Chemați oamenii la pocăință. Prezentați-le clar și distinct primejdia în care se află. Îndreptați-i spre Cel care ridică păcatul lumii. Duceți darul milei și neprihănirii lui Hristos celor care sunt pierduți. Mulți vor respinge mărturia voastră. Nu vă puteți aștepta la altceva, pentru că ei au respins mărturia Fiului lui Dumnezeu. Dar, dacă stăm în Dumnezeu, credincioși și drepți, mărturia noastră va fi ca un ciocan care sparge inimile stâncoase, un foc ce mistuie refugiile minciunilor.

Cei care se află sub influența Duhului lui Dumnezeu nu vor fi fanatici, ci calmi, statornici, lipsiți de extravaganță. Dar toți cei care au avut lumina adevărului strălucind clar și distinct pe cărarea lor, să fie atenți la modul în care strigă pace și liniște. Să fie atenți la primul pas către suprimarea soliilor adevărului. Să fie atenți ce influență exercită în acest timp.

Cei care pretind a crede adevărurile speciale pentru acest timp, trebuie să fie convertiți și sfințiți prin adevăr. Ca creștini, noi suntem făcuți depozitarii adevărului sacru și nu trebuie să păstrăm adevărul în curtea exterioară, ci să îl aducem în sanctuarul sufletului. Atunci biserica va avea vitalitatea divină în toate aspectele. Cel slab va fi ca David, iar David ca un înger al Domnului. O întrebare le va absorbi pe toate celelalte – cine se va apropia cel mai mult de asemănarea cu Hristos? Cine face cel mai mult pentru a aduce suflete la neprihănire? Atunci când aceasta este [1014] ambiția credincioșilor, disputa s-a încheiat; rugăciunii lui Hristos i s-a dat un răspuns.

Când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra bisericii timpurii, „mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet”. Spiritul lui Hristos i-a făcut una. Aceasta este roada rămânerii în Hristos. Dar dacă neînțelegerea, invidia, gelozia și tulburările sunt roadele pe care le aducem, nu este posibil să fim în Hristos. A ne trage hrana din Vița vie este același lucru cu cel pe care Hristos îl reprezintă prin a mânca trupul Lui și a bea sângele Lui. Iar dacă ne hrănim din El, vom manifesta spiritul Lui.

Isus tânjește să reverse înzestrarea cerească într-o măsură bogată asupra poporului Lui. Zi de zi se înalță rugăciuni spre Dumnezeu pentru împlinirea făgăduinței și niciuna din cele înălțate în credință nu este pierdută. Hristos a urcat în cer, făcând robia roabă și le-a dat daruri oamenilor. Când, după înălțarea lui Hristos, Duhul Sfânt S-a coborât așa cum a fost promis, ca un vânt puternic și rapid, umplând tot locul unde erau adunați ucenicii, care a fost efectul? Mii de oameni au fost convertiți într-o zi. Noi am așteptat și am învățat că un înger se va coborî din cer, că pământul va fi luminat de slava lui. Atunci vom vedea un seceriș al sufletelor, similar cu cel înregistrat în ziua Cincizecimii.

Dar acest înger puternic care vine nu aduce o solie plăcută, dulce, ci cuvintele lui sunt calculate în așa fel, încât să tulbure inimile oamenilor până în adâncul lor. Acel înger este prezentat ca strigând puternic, cu glas tare: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns locuință a demonilor, închisoare a oricărui duh necurat, închisoare a oricărei păsări necurate, […]. Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” Cooperăm noi, într-adevăr, ca agenți omenești, cu instrumentele divine pentru a rosti solia acestui înger puternic, care va lumina pământul cu slava lui?

Cât de mare și răspândită trebuie să fie puterea prințului răului, care poate fi supusă numai de puterea măreață a Duhului! Lipsa de loialitate față de Dumnezeu, călcările [1015] de lege sub orice formă, s-au răspândit în lumea noastră. Cei care vor să-și păstreze supunerea față de Dumnezeu, care sunt activi în slujirea Sa, devin ținta fiecărei săgeți și arme a iadului. Dacă cei care au avut mare lumină, nu au credința și ascultarea corespunzătoare, vor fi în curând influențați de apostazia predominantă. Un alt spirit îi va controla. Deși au fost înălțați până la cer prin ocaziile și privilegiile avute, ei sunt într-o stare mai rea decât cei mai zeloși susținători ai erorii.

Sunt mulți cei care s-au pregătit singuri pentru ineficiență morală, în marea criză. Ei sunt șovăielnici și indeciși. Alții, care nu au avut lumină atât de mare, care niciodată nu s-au identificat cu adevărul, vor răspunde luminii, sub influența Duhului, atunci când aceasta va străluci peste ei. Adevărul care și-a pierdut puterea asupra celor care au neglijat îndelung învățătura lui prețioasă, pare frumos și atractiv pentru cei ce sunt gata să umble în lumină. Duhul îi face o locuință adevărului în așa fel încât să trezească conștiința pentru a-L discerne și a-L recunoaște pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-a trimis. Oamenii se văd ca încălcători ai legii lui Dumnezeu. Prin credință, ei privesc iubirea infinită a lui Dumnezeu în dăruirea lui Isus lumii noastre. Prin credință, ei văd ștearsă sentința de condamnare și văd numele lor înregistrate în cartea vieții. Ei văd haina neprihănirii lui Hristos prezentată lor, pregătindu-i pentru locuințele de sus ca să poată sta fără pată înaintea Tatălui. Acestea sunt lucrurile lui Hristos pe care mintea le pătrunde și care sunt o hrană pentru suflet.

În mijlocul confuziei create de doctrinele înșelătoare, Duhul lui Dumnezeu va fi o călăuză și un scut pentru cei care nu s-au opus dovezilor adevărului. El aduce la tăcere orice altă voce în afară de cea care vine de la El, care este adevărul și viața. Dumnezeu îi dă fiecărui suflet ocazia de a auzi glasul adevăratului Păstor, de a primi cunoașterea lui Dumnezeu și a Mântuitorul nostru. Când inima primește acest adevăr ca pe o comoară prețioasă, Hristos, nădejdea slavei, este format în interior, în timp ce întregul univers ceresc exclamă: Amin! Amin! [1016]

Avem totală nevoie de puterea regeneratoare a Duhului Sfânt. Nu avem timp să ne sfătuim cu carnea și sângele. Puterea lui Satana este aparent în supremație, el caută să întoarcă toate lucrurile din lume spre scopul lui, să umple ființele omenești cu spiritul și natura lui. Conflictul va fi groaznic. Mințile și inimile oamenilor par a fi supraîncărcate cu ostilitate împotriva revelației divine. Pasiunile sunt stârnite în invidie față de puritatea, sfințenia și devotamentul față de Dumnezeu și de cerințele Lui. Voința este împietrită ca granitul împotriva a tot ce se numește Dumnezeu sau este venerat. Alianța agenților satanici, unită cu oamenii răi, e instrumentul nedreptății care își aruncă întreaga forță în câmpul de batălie a răului împotriva binelui.

Avem nevoie de iluminarea divină. Fiecare individ se luptă pentru a deveni un centru de influență, iar până când Dumnezeu nu va lucra pentru poporul Lui, ei nu vor vedea că subordonarea față de Dumnezeu este unica siguranță pentru orice suflet. Harul Lui transformator pus peste inimile oamenilor, va conduce la o unitate care nu a fost încă realizată. Deoarece, toți cei care sunt asimilați în Hristos, vor fi în armonie unii cu ceilalți. Duhul Sfânt va crea unitatea.

„El Mă va proslăvi.” „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Dumnezeu prin faptul că dezvăluie în așa fel caracterul Lui poporului Lui, încât El devine obiectul afecțiunii lor supreme, și prin faptul că face să se manifeste caracterul Lui în ei. Aceștia văd cu claritate că nu a existat niciodată vreo neprihănire în afară de a Lui, nicio desăvârșire în lume, în afara celei care provine de la El. Când Duhul a fost revărsat de sus, biserica a fost inundată de lumină, dar Hristos a fost sursa luminii. Numele Lui a fost pe fiecare limbă, dragostea Lui a umplut fiecare inimă. Așa va fi atunci când îngerul care coboară din cer, având mare putere, va lumina tot pământul cu slava Lui. Fie ca Domnul să-Și ajute poporul să vadă și să înțeleagă ce este adevărul. [1017]