În ceea ce priveşte datoria de a păzi poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus nu trebuie gândit că cele două ar putea fi separate, fie şi pentru o singură clipă. Poruncile nu pot fi păzite într-un mod acceptabil înaintea lui Dumnezeu decât prin credinţa în Isus Hristos; iar credinţa în Hristos nu valorează nimic – este moartă – dacă nu este manifestată, desăvârşită prin fapte bune; iar aceste fapte bune constau în păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Atunci când tânărul bogat a venit la Isus şi a întrebat: „Învăţătorule, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?,” Isus a răspuns: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile,” şi a citat cea de-a doua tablă a celor zece porunci. Tânărul a replicat: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea. Ce-mi mai lipseşte?’ Isus i-a spus: ‚Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-Mă.’”
Din faptul că ni spune că Isus „s-a uitat ţintă la el, l-a iubit,” şi apoi i-a spus să-L urmeze, este evident că tânărul era o persoană cu intenţii bune şi sinceră, care fără îndoială crezuse că a păzit cu adevărat poruncile. Dar nu estimarea noastră este standardul a ceea ce constituie ascultarea faţă de lege; estimarea lui Dumnezeu constituie standardul. Noi ne putem conforma atât de strict Legii încât, potrivit propriei noastre estimări, să nu vedem nicio greşeală; dar când faptele noastre sunt măsurate după estimarea lui Dumnezeu, cântărite în balanţele sanctuarului, vom fi găsiţi cu lipsă.
Chestiunea păzirii poruncilor lui Dumnezeu trebuie decisă nu după cum vedem noi, ci după cum vede Dumnezeu. Şi după cum vede Dumnezeu, este scris: „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Fără îndoială când tânărul s-a măsurat după propriul standard, s-a văzut la statura deplină a caracterului moral. Dar standardul lui Dumnezeu declară că era cu „lipsă.”
Cu toată neprihănirea pe care tânărul putea pretinde că o are doar prin păzirea poruncilor – şi sunt mulţi asemenea lui – totuşi pentru el şi pentru toţi care, asemenea lui, se aşteaptă să obţină neprihănire prin lege, cuvântul lui Hristos spune: „îţi lipseşte un lucru.” Tuturor acestora le lipseşte sângele care îndreptăţeşte; le lipseşte puterea sfinţitoare a ascultării desăvârşite a Fiului lui Dumnezeu. Pe scurt, le lipseşte „credinţa lui Isus;” şi astfel vor fi mereu în lipsă până când, acceptându-L pe Hristos, vor obţine neprihănirea lui Dumnezeu care vine prin credinţă.
Numai în Hristos poate omul să atingă statura deplină a caracterului moral înaintea lui Dumnezeu. „Până vom ajunge în unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om desăvârşit, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” Efeseni 4:13 (KJV). Oricât de mult s-ar strădui un om să obţină neprihănirea prin păzirea Legii, până când nu Îl acceptă pe Hristos şi până când nu găseşte în El neprihănirea care vine de la Dumnezeu prin credinţă, împotriva lui va sta mereu cuvântul: eşti „lipsit de slava lui Dumnezeu;” „îţi lipseşte un lucru.”
Vedem aşadar că Isus a învăţat că aceia care vor să fie ucenicii Săi trebuie să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
În predica Sa de pe munte, Isus a spus: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor. Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” Matei 5:19, 20.
Din fericire avem scris despre cel mai bun fariseu care a trăit vreodată, iar în experienţa sa găsim o ilustrare inspirată a acestor cuvinte ale lui Isus: Pavel a spus despre sine că era: „În ceea ce priveşte legea: fariseu; … în ceea ce priveşte neprihănirea care este în lege: fără vină.” Dar acest lucru nu i-a fost suficient; căci el spune într-un alt loc: „Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.” 1 Corinteni 4:4. Deci, cu toate că, atât cât vedea el, se putea socoti fără vină, acest lucru nu a constituit o dovadă că era îndreptăţit; căci Dumnezeu este Cel care judecă; standardul lui Dumnezeu de neprihănire trebuie să fie atins pentru a fi socotiţi neprihăniţi, şi nu al nostru; iar acel standard este neprihănirea lui Hristos pe care o putem obţine numai prin credinţă.
De aceea este scris: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate lucrurile ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. …şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.” Filipeni 3:7-9. Acesta este o neprihănire pe care nu o avea pe când era fariseu. Aşadar, aceasta este neprihănirea care întrece neprihănirea cărturarilor şi fariseilor. Iar această neprihănire prin credinţă trebuie s-o avem în timp ce împlinim şi predicăm poruncile. De aceea, în predica Sa de pe munte Hristos a învăţat în mod evident păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
Iacov spune: „Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului … Dacă împliniţi legea împărătească potrivit Scripturii: ‚Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,’ bine faceţi. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de lege. Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci Cel ce a zis: ‚Să nu preacurveşti’ a zis şi: ‚Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o Lege a slobozeniei: … Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? … Tot aşa şi credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi.”
Astfel Iacov arată cum credinţa lui Isus se manifestă prin fapte, şi că aceste fapte sunt păzirea legii lui Dumnezeu. El exclude ideea că cineva ar putea avea credinţa lui Isus în timp ce face deosebire între oameni; a face deosebire este numit păcat, călcarea Legii. De aceea, credinţa lui Isus nu poate fi menţinută în timp ce există o conştientă călcare a poruncilor lui Dumnezeu, chiar şi numai într-un singur punct. Cu alte cuvinte, Iacov accentuează cât se poate de tare că aceia care au credinţa lui Isus păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
Ioan spune: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe Cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” 1 Ioan 5:1-5. Apostolul iubit ne învaţă de asemenea că Creştinismul, dragostea de Dumnezeu, este păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
Domnul Isus Însuşi, referindu-Se la Dumnezeu, a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei care împlinesc poruncile SALE (ale lui Dumnezeu) ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” Apocalipsa 22:13, 14 (KJV). El a mai spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Hristos a spus: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” El a mai spus: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică.”
Solia Îngerului al Treilea, ultima solie de la Dumnezeu pe care o va auzi lumea, înglobează într-o singură propoziţie toate aceste spuse ale lui Hristos: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
De aceea, atunci când Solia Îngerului al Treilea cheamă, aşa cum cheamă acum pe toţi oamenii să „păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus,” ea pur şi simplu îi cheamă să-şi îndeplinească datoria pe care o are omul în virtutea faptului că există. Iar când, prin această solie, îi îndemnăm pe oameni să păzească poruncile lui Dumnezeu strict după literă, noi spunem că ei trebuie să păzească aceste porunci strict după Duhul, de asemenea. Atunci când afirmăm în dreptul tuturor oamenilor obligaţia de a păzi poruncile lui Dumnezeu, afirmăm mereu obligaţia de a le păzi în singurul fel în care pot fi păzite, şi anume prin credinţa în Isus Hristos. Întotdeauna vorbim de poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Spunem că toţi trebuie să fie făcuţi desăvârşiţi prin neprihănirea Sa desăvârşită, şi că întreaga noastră neprihănire trebuie să fie neprihănirea lui Dumnezeu care se obţine prin credinţa lui Isus Hristos, şi anume neprihănirea aceea mărturisită de Lege şi de profeţi.