Marea nevoie după solia îngerului al treilea

Marea nevoie după solia îngerului al treilea

Sabatul Domnului, ziua a şaptea pe care El Însuşi a numit-o şi a fixat-o; pe care a enunţat-o cu propria Sa voce din cer; care este a Sa, peste care Şi-a pus binecuvântarea, pe care a sfinţit-o şi pe care a pus-o de o parte – această zi, Sabatul Domnului, este semnul a ceea ce este Isus Hristos pentru cei care cred în El. Respectarea ei prin credinţă – adevărata ei respectare – aduce în viaţa credinciosului în Isus, prezenţa vie şi puterea lui Isus Hristos aşa cum nimic altceva nu o poate face. Acest lucru este adevărat şi orice om poate să cunoască aceasta prin credinţă în Isus.

Să studiem cu sinceritate acest gând important. Este scris: „Sfinţiţi Sabatele Mele; iar ele vor fi un semn între Mine şi voi pentru ca să ŞTIŢI că Eu sunt Domnul Dumnezeul VOSTRU.” (KJV). De aceea, prin intermediul Sabatului, cel care îl sfinţeşte va cunoaşte nu numai că Domnul este Dumnezeu, dar şi că Domnul este Dumnezeul său. Dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă numai a şti că El este, ci şi cum este El; căci Numele Său nu este simplu: „EU SUNT,” ci „EU SUNT CEL CE SUNT,” – Eu sunt ce sunt, Eu sunt ceea ce sunt, - astfel încât „cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că El este Cel care răsplăteşte pe cei ce-L caută cu stăruinţă,” (KJV) – trebuie să creadă nu numai că El este, ci şi cum este. De aceea, întrucât Sabatul este un semn pe care l-a stabilit Dumnezeu prin care cei care-l sfinţesc pot şti că El este Domnul Dumnezeul lor, rezultă cu deplină certitudine că în Sabat se găseşte ceva prin care cei care-l sfinţesc pot găsi cunoaşterea de Dumnezeu. În el există ceva prin care cel care-l sfinţeşte poate cunoaşte ce este Dumnezeu pentru persoana care crede în El. Cu alte cuvinte, Sabatul este un mijloc al revelaţiei lui Dumnezeu.

Acest lucru se vede şi mai clar în adevărul că „nimeni nu cunoaşte … pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Matei 11:27. Astfel, Dumnezeu este cunoscut numai aşa cum este descoperit în Isus Hristos. Cum este Dumnezeu, este descoperit numai prin Hristos şi poate fi cunoscut numai în Hristos. „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” De aceea, Hristos este pentru totdeauna „Dumnezeu cu noi.” 2 Corinteni 5:19; Matei 1:23.

Acum, întrucât Sabatul este semnul lui Dumnezeu prin care oamenii pot cunoaşte că El este Domnul şi întrucât El este cunoscut numai aşa cum este descoperit în Hristos, cu toată certitudinea adevărului putem spune că Sabatul este semnul lui Dumnezeu prin care cei care-l sfinţesc Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este descoperit în Isus Hristos – semnul prin care oamenii pot cunoaşte ce este Dumnezeu pentru credinciosul în Isus.

Din nou: Sabatul este semnul lui Dumnezeu prin care cei  care-l sfinţesc pot şti că Domnul îi sfinţeşte. Ezechiel 20:12. Dar niciun om nu poate fi sfinţit decât prin credinţa care este în Isus Hristos. Fapte 26:18. De aceea, întrucât Sabatul este semnul Domnului care arată că El îi sfinţeşte pe oameni şi întrucât oamenii pot fi sfinţiţi numai prin credinţa în Isus, este clar că Sabatul este semnul lui Dumnezeu prin care oamenii pot cunoaşte puterea sfinţitoare şi puritatea lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos.

Acesta este motivul pentru care numai credinciosul poate intra în odihna lui Dumnezeu în Sabat, după cum este scris: „Noi fiindcă am crezut, intrăm în odihnă.” Şi acesta este motivul pentru care Israel, care nu a crezut, nu a putut intra în odihna lui Dumnezeu, aşa cum este scris: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea.” Dar „cui a jurat El că n-au să intre în odihna Lui, dacă nu celor care nu au crezut? Deci vedem că ei nu au putut intra datorită necredinţei.” (KJV). Astfel, credinţa în Isus Hristos este, şi mereu a fost scopul Sabatului, şi întreaga viaţă a păzirii Sabatului.

Atunci, pentru că Sabatul este semnul a ceea ce este Dumnezeu în Hristos pentru credincios, înseamnă că în Sabat trebuie să găsim ceea ce se găseşte şi în Hristos. Cu alte cuvinte, pentru că Sabatul este semnul prin care oamenii pot cunoaşte că Dumnezeu este Domnul, şi pentru că Dumnezeu poate fi cunoscut numai în Isus Hristos, înseamnă că în Sabat se regăseşte chiar reflectarea lui Isus în ceea ce este El pentru credincios. Dacă nu ar fi aşa, nu ar putea fi un astfel de semn.

De aceea, haideţi să privim Sabatul aşa cum l-a făcut Dumnezeu, şi să privim la ceea ce Domnul a făcut atunci când a făcut Sabatul, motiv pentru care a şi devenit Sabatul Domnului. Mai întâi El a creat toate lucrurile. Apoi S-a oprit din lucrările Lui şi S-a odihnit în ziua a şaptea. Atunci El a binecuvântat ziua a şaptea. A sfinţit-o şi a pus-o de-o parte. De aceea Sabatul este:

  1. Semnul care aminteşte de Dumnezeu în calitate de Creator: este o aducere aminte a manifestării puterii Lui creatoare. Este un semn între el şi poporul Său pentru totdeauna deoarece „în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul şi în ziua a şaptea S-a odihnit şi S-a înviorat.” Exodul 31:17. (KJV)
  2. În Sabat se găseşte odihna lui Dumnezeu; „căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: ‚Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.’ Şi aici este zis iarăşi (El a vorbit despre ziua a şaptea): ‚Nu vor intra în odihna Mea!’” Evrei 4:4, 5.
  3. În Sabat se află binecuvântarea lui Dumnezeu; căci El „a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” Geneza 2:3.
  4. În Sabat se găseşte sfinţirea lui Dumnezeu; căci „El a sfinţit ziua Sabatului.” Dar numai prezenţa lui Dumnezeu este cea care sfinţeşte. Atunci când Moise, atras de priveliştea tufei aprinse care nu se mistuia, s-a întors şi s-a apropiat pentru a privi, „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: ‚Moise! Moise!’ El a răspuns: ‚Iată-mă!’ Dumnezeu a zis: ‚Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.’” Exodul 3:4, 5. Locul acela a devenit un pământ sfânt datorită prezenţei „Celui care era în rug.” Iar atunci când Iosua, lângă Ierihon, a văzut „un om care stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână” şi L-a întrebat „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşi?”, „El a răspuns: ‚Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului.’ Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: ‚Scoate-ţi încălţămintea din picioare; căci locul pe care stai este sfânt.’” Iosua 5:13-15. Ceea ce a făcut să fie sfânt locul pe care stătea Iosua, era prezenţa „Căpeteniei oştirii Domnului”, care era acolo. Şi pentru că prezenţa Domnului este cea care sfinţeşte, ceea ce a sfinţit ziua a şaptea, Sabatul Domnului, a fost prezenţa Celui ce S-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea Sa.
  5. Sabatul are în el sfinţirea lui Dumnezeu; pentru că El nu doar a binecuvântat ziua a şaptea, ci a sfinţit-o, – a pus-o de-o parte pentru întrebuinţare sfântă şi pentru slujirea Domnului, – pentru ca prezenţa Lui să rămână în el; căci ceea ce sfinţeşte, nu este numai prezenţa trecătoare, ci prezenţa permanentă, locuirea specială a lui Dumnezeu într-un loc; căci este scris: „locul acela va fi sfinţit de slava Mea;” căci „Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi voi fi Dumnezeul lor.” Exodul 29:43, 45. (În versiunea KJV, nota marginală spune, „Israel va fi sfinţit de slava Mea” – n.tr.)

Astfel, strâns legată de Sabat este puterea creatoare a lui Dumnezeu; odihna lui Dumnezeu; binecuvântarea lui Dumnezeu; prezenţa lui Dumnezeu care sfinţeşte; continua, permanenta prezenţă a lui Dumnezeu care purifică.

Şi toate acestea le găseşte credinciosul în Hristos; căci:

  1. Mai înainte de toate credinciosul găseşte în Isus puterea creatoare a lui Dumnezeu manifestă în crearea lui din nou, când îl face o făptură nouă; căci „noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:10.
  2. Credinciosul găseşte în Isus odihna lui Dumnezeu; căci, după ce găseşte în Hristos puterea creatoare care-l face nou, el încetează să mai facă lucrările lui, aşa cum şi Dumnezeu a încetat, şi intră în odihna lui Dumnezeu în Hristos. Evrei 4:10. De aceea este scris: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Matei 11:28, 29.
  3. Credinciosul găseşte în Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu; căci „Dumnezeu, după ce a ridicat pe Fiul Său Isus, L-a trimis ca să vă binecuvânteze întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” Fapte 3:26. Şi „Dumnezeul şi Tatăl Domnului Isus Hristos … ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările duhovniceşti în locurile cereşti în Hristos.”
  4. Credinciosul găseşte în Hristos prezenţa lui Dumnezeu care îl sfinţeşte; căci este scris: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. … În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi. … Dacă mă iubeşte cineva va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el.” Ioan 14:18, 23. Şi „Dumnezeu a voit să le facă cunoscut („sfinţilor Săi”) care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” Coloseni 1:27.
  5. Credinciosul găseşte în Hristos prezenţa permanentă a lui Dumnezeu care îl sfinţeşte; căci este scris: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” Ioan 14:23; şi „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.” 1 Ioan 4:15; „Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‚Eu voi locui în ei şi voi umbla în ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” 2 Corinteni 6:16. (KJV)

Astfel, se vede lămurit faptul că în Sabat se găseşte reflectarea exactă a tot ceea ce credinciosul găseşte în Isus; din acest motiv Sabatul este un semn pentru oricine îl sfinţeşte, semn prin care el cunoaşte că Domnul, Creatorul cerurilor şi al pământului, este Dumnezeul său. Şi pentru că nimeni nu-L cunoaşte pe Dumnezeu decât aşa cum este descoperit în Isus Hristos; şi pentru că Sabatul are ataşat lui reflectarea a tot ceea ce credinciosul găseşte în Isus; este în mod clar semnul lui Dumnezeu, prin care cel care îl sfinţeşte poate găsi cunoaşterea de Dumnezeu aşa cum este El descoperit în Hristos.

Împreună cu toate acestea trebuie reţinut faptul că în Hristos şi prin El a creat Dumnezeu toate lucrurile; căci „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. … Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.” Ioan 1:1-3. „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” Coloseni 1:16. Astfel, Hristos a fost Cel care a creat toate lucrurile; Hristos a fost Cel care S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui; Hristos a binecuvântat ziua a şaptea pentru că în ea S-a odihnit; prezenţa lui Hristos a fost cea care a pus ziua deoparte; şi prezenţa continuă şi permanentă a lui Hristos este cea care a sfinţit şi sfinţeşte ziua a şaptea. De aceea, Hristos Însuşi a fost Cel care a ataşat Sabatului zilei a şaptea ceea ce este reflectarea Lui Însuşi, ceea ce este expresia a ceea ce El este pentru credinciosul în El, astfel încât oricine vrea să sfinţească Sabatul să poată cunoaşte că Domnul, care este cunoscut numai în Hristos, este Dumnezeul său.

Odihna lui Dumnezeu se găseşte în ziua a şaptea; iar odihna lui Dumnezeu se găseşte în Hristos. Este imposibil ca odihna lui Dumnezeu să existe în locuri opuse; căci în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, în El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Odihna lui Dumnezeu este aceeaşi, oriunde s-ar afla. De aceea, întrucât odihna lui Dumnezeu este mereu aceeaşi, odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea şi odihna lui Dumnezeu în Hristos este exact aceeaşi odihnă. Şi pentru că este imposibil ca acestea să fie în opoziţie, se află în perfectă unitate, şi de aceea demonstrează că Sabatul este în Hristos şi HRISTOS ESTE ÎN SABAT.

O minunată lecţie care îl prezintă pe Hristos în Sabat şi Sabatul în Hristos, se găseşte în vechiul sanctuar. Acolo exista o masă pentru punerea înainte a pâinii, pe care, la începutul fiecărui Sabat, erau aşezate doisprezece pâini proaspete. Pâinile rămâneau acolo până la începutul următorului Sabat, când erau înlocuite cu altele proaspete. Astfel, la începutul fiecărui Sabat, pâinea era reînnoită.

Termenul „pâinea pentru punerea înainte” înseamnă literal „pâinea prezenţei” şi simbolizează pe Hristos, „adevărata pâine care coboară din cer şi dă lumii viaţă.” De aceea, pâinea prezenţei simboliza prezenţa lui Hristos în mijlocul întregului popor – cele doisprezece triburi ale lui Israel. Prezenţa pâinii fiind permanent acolo, simboliza prezenţa permanentă a lui Hristos în mijlocul poporului Său. Dar această pâine a prezenţei era mereu acolo prin faptul că era reînnoită, şi era reînnoită în fiecare Sabat. În acest fel, Dumnezeu îi învăţa pe oameni atunci, şi îi învaţă acum şi totdeauna, că prezenţa Sa în Hristos este reînnoită pentru credincios în fiecare Sabat. După ce Sabatul a trecut, prezenţa Sa rămâne de-a lungul tuturor zilelor săptămânii până la următorul Sabat, când este reînnoită; şi astfel este împlinită scriptura: „Prezenţa Mea va merge cu tine, şi Eu îţi voi da odihnă.” Exodul 33:14 (KJV).

În felul acesta adevăratul credincios în Isus, adevăratul păzitor al Sabatului, creşte mereu în cunoaşterea lui Dumnezeu aşa cum este El descoperit în Hristos; şi astfel Sabatul este un semn prin care el ştie că Domnul este Dumnezeul lui, şi că, prin prezenţa Sa permanentă, îl sfinţeşte.

La fel este şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Sabat. Atunci când, în ziua a şasea, Dumnezeu l-a făcut pe om, „Dumnezeu i-a binecuvântat.” Geneza 1:28. Apoi a venit ziua a şaptea în care   S-a odihnit Dumnezeu şi „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea.” Geneza 2:3. Astfel, atât omul cât şi ziua a şaptea au fost binecuvântaţi. Omul a fost binecuvântat înainte ca ziua să fie binecuvântată. Şi apoi, când omul binecuvântat a intrat în acea zi binecuvântată, el a găsit mai multă binecuvântare; şi în fiecare Sabat care a urmat, a găsit încă mai multă binecuvântare. Dacă ar fi rămas credincios, în continuu omul binecuvântat ar fi intrat în fiecare Sabat în ziua binecuvântată; şi astfel, ar fi crescut mereu în cunoaşterea de Dumnezeu. La fel se întâmplă şi astăzi cu fiecare suflet pe care Dumnezeu l-a binecuvântat întorcându-l de la păcatele sale, şi care sfinţeşte ziua de Sabat binecuvântată de Dumnezeu. De fiecare dată când omul binecuvântat respectă ziua binecuvântată, primeşte mai multă binecuvântare, şi astfel creşte mereu în cunoaşterea de Dumnezeu.

În felul acesta, fie că vorbim de perioada de dinaintea păcătuirii omului sau de după, Sabatul a fost mereu, este şi va rămâne pentru totdeauna semnul lui Dumnezeu prin care cel care îl sfinţeşte poate cunoaşte că Domnul, Creatorul cerurilor şi al pământului, Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, este Dumnezeul său; şi poate cunoaşte ce este Dumnezeu aşa cum este El descoperit în Isus Hristos în creaţie sau răscumpărare.

Şi ce putem spune mai mult? Sabatul, corect înţeles, înseamnă tot ce este în Hristos; iar Hristos, corect înţeles, înseamnă tot ce este în Sabat. Şi niciunul nu poate fi cu adevărat înţeles fără celălalt. Sabatul este semnul lui Dumnezeu, iar Hristos este semnul lui Dumnezeu. Hristos este semnul lui Dumnezeu care stârneşte împotrivire, iar Sabatul este semnul lui Dumnezeu care stârneşte împotrivire; şi totul „pentru ca să se descopere gândurile multor inimi.” Luca 2:34, 35. Dar El este întotdeauna „cu adevărat Domnul slăvit” Isaia 33:21 (KJV), şi întotdeauna „odihna Sa,” Sabatul Său este cu adevărat  o „slavă.” Isaia 11:10. (KJV)

„Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. … Căci noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă.” „Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” „Ziua a şaptea este Sabatul DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU.”

„Aşa vorbeşte Domnul: ‚Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul (sau binecuvântat este omul – KJV) care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul ca să nu-l pângărească şi stăpânindu-şi mâna ca să nu facă niciun rău!” Isaia 56:1, 2.

„Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnului, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării (fără să vorbeşti cuvintele tale – KJV), atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” Isaia 58:13, 14.

„Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea, zice Domnul, aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.” Isaia 66:22, 23.

Astfel, de vreme ce Sabatul Domnului – ziua a şaptea – este cheia pentru a ajunge la plinătatea cunoaşterii lui Dumnezeu aşa cum este El descoperit în Hristos, aceste dovezi demonstrează că Sabatul este cheia adevăratei cunoaşteri a întregii legi a lui Dumnezeu – cele Zece Porunci. Chiar şi acest gând, chiar în acest fel, este descoperit în Scriptură: când Dumnezeu a scos din Egipt poporul Său din vechime pentru a-i duce în ţara Lui promisă, El a spus că îi va încerca să vadă dacă vor umbla după legea Lui sau nu. Dar exclusiv prin intermediul Sabatului i-a încercat să vadă dacă vor umbla sau nu potrivit legii Sale. Exodul 16:4, 5, 22-30. Iar acum când Îşi întinde mâna a doua oară pentru a duce poporul Său în ţara Lui făgăduită, din nou, astăzi, El îi va încerca pe toţi oamenii să vadă dacă vor umbla potrivit legii Sale sau nu. Iar testul prin care îi va încerca astăzi pe oameni dacă vor umbla potrivit legii Sale sau nu, este acelaşi ca întotdeauna – Sabatul – Sabatul aşa cum este în Hristos. Căci nu există o altă lege, nu există o altă cheie; iar El, Proprietarul Legii şi al cheii, este „Acelaşi ieri, azi şi în veci.” În El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”

Potrivit acestor gânduri, în toţi anii celei de-a Şaptea Trâmbiţe – de când templul lui Dumnezeu s-a deschis în cer, şi de când se vede în templul Său chivotul legământului Său; din 1844 – predicatorilor şi oamenilor li s-a spus prin cuvintele lui Dumnezeu că „ziua a şaptea este Sabatul Domnului.” Dar în loc de a crede sau de a permite oamenilor să creadă, conducătorii religioşi şi învăţătorii l-au desconsiderat şi au declarat totul ca neadevărat. I-au învăţat pe oameni că lucrurile nu sunt aşa. Nu au făcut nicio diferenţă între sfânt şi profan (Ezechiel 23:36), învăţând oamenii că nu contează ce zi păstrează. Astfel, au dispreţuit legea viului Dumnezeu şi i-au învăţat pe oameni să o dispreţuiască. Apoi, după ce au învăţat pe oameni să desconsidere cuvântul clar al legii lui Dumnezeu referitor la respectarea zilei pe care a poruncit-o Dumnezeu, în acelaşi timp spunându-le că nu există nicio poruncă de la Dumnezeu pentru păzirea duminicii – ceea ce este adevărat; - ei şi-au unit mâinile şi inimile cu Taina Fărădelegii pentru a impune tuturor, cu forţa, duminica pe care papalitatea a pus-o în locul Sabatului Domnului. Ei au pus semnul Tainei Fărădelegii deasupra semnului viului Dumnezeu şi vor să-i oblige pe toţi să-l primească.

De vreme ce Sabatul Domnului este cheia pentru cunoaşterea a tot ce înseamnă Dumnezeu şi a plinătăţii lui Hristos, chiar acum când Fiara şi Chipul ei îşi unesc forţele şi influenţa pentru nimicirea Sabatului Domnului spre a lipsi omenirea de cheia cunoaşterii divine – chiar acum Dumnezeu ridică împotriva întregii lucrări a Fiarei şi a Chipului ei protestul Său neobosit sub forma Soliei Îngerului al Treilea către orice naţiune, neam, limbă şi popor, „spunând cu glas tare: ‚Dacă se închină cineva Fiarei şi Chipului ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; …Aici este răbdarea sfinţilor, CARE PĂZESC PORUNCILE LUI DUMNEZEU ȘI CREDINŢA LUI ISUS.”