Una dintre particularitățile minții umane este că în timp ce înțelege ușor o povestire sau o fabulă plăcută, refuză să accepte adevărul până în momentul în care e obligat să o facă. Atât de puternică este tendința către eroare, încât filosofii intelectuali sunt obligați să o ia în considerare. Una dintre regulile lui Bacon în vederea evitării concluziilor eronate este următoarea:

„În general, cercetătorul naturii să considere ca o regulă următorul fapt: tot ceea ce mintea înțelege și asupra căruia stăruie cu satisfacție deosebită, trebuie privit cu suspiciune.”

Adevărul nu e primit ușor. Reciproca ar învăța că adevărul, în mod natural, va fi combătut și respins. Și acest lucru reprezintă exact ceea ce Biblia spune:

 „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:14). 

„Mintea carnală este dușmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu, și nici nu poate fi.” (Romani 8:7).

„Fiindcă din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, curvii, hoții, mărturii false, blasfemii.” (Matei 15:19).

Aceste lucruri sunt în directă opoziție față de legea lui Dumnezeu și, prin urmare, ca regulă generală, înainte ca omul să accepte adevărul Bibliei în ce privește legea, fiecare aspect trebuie să fie clar. Nu este suficient ca principiile să fie dezvăluite doar, ci e nevoie să fie arătată armonia tuturor textelor ce vizează subiectul.

În consecință, este necesar să acordăm explicații speciale referitoare la Romani 6:14 și textele asemănătoare. Textul sună așa:

„Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har.”

Atât de puternică este tedința de a respinge adevărul încât, în ciuda probelor copleșitoare deja prezentate, ce arată că legea este veșnic legată de fiecare fiintă rațională creată, mulți oameni vor profita de exprimarea „nu mai sunteți sub lege” și vor pretinde că sunt cel puțin câțiva care nu au nicio datorie de a ține legea. Ușurința cu care se înțelege și se insită asupra aceastei perspective ar trebui, singură, să ridice suspiciuni cu privire la justețea ei.

Dar pentru a nu lăsa loc unei îndoieli oneste, ne propunem să examinăm, nu doar acest text, ci fiecare text ce conține sintagma „sub lege”.

  În Romani 6:12 apostolul oferă acest îndemn:

„De aceea, păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor, ca să ascultați de el în poftele lui.”

Am învățat deja că:

„Păcatul este încălcarea legii.” (1 Ioan 3:4).

De aceea, când apostolul ne spune să nu păcătuim, el, practic, ne spune să nu călcăm legea. Aceasta este o dovadă a faptului că legea este obligatorie pentru noi și, în consecință, suntem încredințați că afirmația din versetul 14 nu poate însemna că legea nu are nici o pretenție asupra noastră.

Apostolul continuă:

„Nici nu predaţi membrele voastre ca unelte ale nedreptăţii, pentru păcat; ci predaţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca vii dintre morţi, şi membrele voastre lui Dumnezeu ca unelte ale dreptăţii.”  (Romani 6:13).

Acesta este o repetiție a argumentului prezentat în paragraful precedent deoarece el spune faptul că noi nu trebuie să mai păcătuim, ceea ce înseamnă să nu mai călcăm legea, și că trebuie să ne predăm membrele ca instrumente ale neprihănirii.

Acum, neprihănirea este supunerea față de poruncile lui Dumnezeu. Vezi Deuteronomul 6:25, Psalmii 119:172, Isaia 51:6-7, pe care deja le-am explicat. Astfel, versetul 13 este un îndemn de a nu încălca legea, și un alt îndemn de a ține legea, amândouă ajungând la același lucru. Acesta mai arată că apostolul afirmă existența legii și necesitatea de a fi ascultată. 

Apoi urmează concluzia:

„Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har.” (Romani 6:14).

Observați câteva aspecte și concluzii necesare:

1. Din moment ce „păcatul este încălcarea legii”, absența păcatului trebuie să indice ascultarea de lege. Prin urmare, când apostolul spune cuiva: „păcatul nu va avea domnie asupra voastră”, înseamnă că respectivii păzesc legea.

2. Cei peste care păcatul nu domnește sunt cei care nu sunt sub lege.„Păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteți sub lege.” Faptul că păcatul nu domnește peste ei este dovada că nu sunt „sub lege”. Așadar, a nu fi „sub lege” este egal cu a fi liber față de stăpânirea păcatului.

3. Dar noi am văzut deja că a fi liberi față de stăpânirea păcatului reprezintă o stare de ascultare de lege; în consecință, a spune că cineva nu e sub lege este echivalent cu a spune că acesta ține legea.

Aceste propoziții vor rezista testului oricărei critici și ele demonstrează că argumentul apostolului este bazat pe faptul că legea este în vigoare, e obligatorie pentru toți și că nu există decât două clase de oameni: cei ce păzesc legea și cei ce o încalcă.  Aceia care păzesc legea nu sunt sub ea și, bineînțeles, cei care o încalcă sunt sub ea. Cu alte cuvinte, cei peste care domnește păcatul sunt sub lege; iar cei peste care nu domnește păcatul, nu sunt sub lege.

În armonie cu acestea, apostolul continuă:

„Ce atunci? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum.” (Romani 6:15).

Cu alte cuvinte: Să încălcăm noi legea pentru că nu suntem sub ea? În nici un caz. Păziți-vă de a fi sub ea prin abținerea de la păcat.

Până aici nu am arătat înțelesul profund al termenilor „sub lege” și „a nu fi sub lege”, ci pur și simplu am arătat două aspecte: că aceștia nu ne duc la ideea că vreo persoană este în afara jurisdicției legii și că cei care sunt „sub lege” o încalcă, în timp ce aceia care nu sunt sub lege o respectă.

Următoarele două verstete ne dau un indiciu despre adevărata putere a termenilor:

„Nu ştiţi că aceluia cui vă predaţi robi pentru a-i da ascultare, aceluia îi sunteţi robi, căruia îi daţi ascultare; fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate? Dar mulţumiri fie lui Dumnezeu, pentru că aţi fost robii păcatului, dar aţi ascultat din inimă de acel model de doctrină, care v-a fost dat.” (Romani 6:16-17).

 „Fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate.” Păcatul, încălcarea legii, aduce moarte.

„Fiindcă plata păcatului este moartea.” (Romani 6:23).

Oricine păcătuiește este sub condamnarea legii. Și deoarece, cum din abundență a fost dovedit, cei care păcătuiesc sunt „sub lege”, rezultă că „sub lege” este o expresie ce semnifică „sub condamnarea legii”. Observați cum se potrivește acest înțeles cu versetele 14 și 15: 

„Voi nu sunteți sub condamnarea legii, ci sub harul lui Dumnezeu. Să păcătuim atunci, pentru că nu suntem prin lege condamnați la moarte? Nicidecum; pentru că aceasta ne va aduce din nou sub condamnare. Să ne abținem de la păcăt și atunci nu vom mai fi condamnați.”

Cum suntem eliberați de condamnarea pe care o dă legea?

„Fiind declaraţi drepţi în dar prin harul său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus; pe care Dumnezeu l-a pus în faţă să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui, să declare dreptatea lui, pentru trecerea cu vederea a păcatelor din trecut, prin îngăduinţa lui Dumnezeu.” (Romani 3:24-25).

Acceptându-L pe Hristos, neprihănirea Sa ne este atribuită, ceea ce ne face curați înaintea legii, și suntem subiecte ale harului, ale îndurării lui Dumnezeu.

Să privim la un exemplu din relațiile umane. Un om este condamnat pentru crimă. Legea statală interzice crima, prin urmare, omul e condamnat. Ucigașul este atunci „sub lege”, pentru că mâna legii este asupra lui. Nimic din ce poate face omul nu va duce la înlăturarea pedepsei amenințătoare. Se poate să îi pară rău pentru crima sa, și poate decide că nu va mai încălca legea niciodată. Dar aceasta nu va face nicio diferență. El deja a călcat legea și trebuie să sufere pedeapsa.

Dar acum, prin intermedierea unor prieteni cu influență și datorită pocăinței sale și a promisiunii unei ascultări viitoare, guvernatorul este îndemnat să-l ierte pe criminal. Acum, el nu mai este sub lege – un prizonier condamnat – ci un om liber. El este liber în virtutea harului sau favorii guvernatorului. De aceea, omul poate spune că este „sub har”.

Se ridică acum întrebarea. Este el liber să ucidă pentru că nu este sub lege, ci sub harul guvernatorului? Toată lumea spune nu, nicidecum. El este acum sub o obligație și mai mare de a ține legea decât era înainte, deoarece el este obiectul favorii speciale a guvernatorului și această favoare nu i-ar fi fost extinsă dacă nu era promisiunea că, de acum înainte, va ține legea.

Și așa cum păcatul aduce condamnare și moarte, atunci când noi suntem curățați de păcat și de condamnare, printr-o ascultare continuă sau prin neprihănire, avem viața veșnică prin Hristos. Acest lucru e indicat prin expresia „robi (…) ai ascultării pentru dreptate” (Romani 6:16) și „darul lui Dumnezeu este viața eternă prin Hristos Isus, Domnul nostru.”(Romani 6:23)

În încheierea acestui studiu preliminar al sintagmei „sub lege”, cititorul poate, într-un mod util, să compare ceea ce a citit cu următoarele versete:

„Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit judecată peste toţi oamenii pentru condamnare, tot aşa, prin dreptatea unuia, darul a venit peste toţi oamenii pentru justificarea vieţii.  Fiindcă după cum prin neascultarea unui om, mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unuia, mulţi vor fi făcuţi drepţi. Mai mult, legea a intrat ca greşeala să abunde. Dar unde păcatul a abundat, harul a abundat şi mai mult; Pentru ca, aşa cum păcatul a domnit pentru moarte, tot aşa harul să domnească prin dreptate pentru viaţă eternă prin Isus Hristos Domnul nostru.” (Romani 5:18-21).