Cred că nu este nimeni în sală, care să nu fie convins că ar crede cu adevărat în Spiritul Profeţiei. Adică să nu creadă că Spiritul Profeţiei aparţine bisericii, - soliei, - fiind manifestat prin Sora White, şi că lucrările sale sunt crezute, cel puţin aparent crezute, atât timp cât cuprinsul lor şi Scripturile dovedesc că aceste lucrări sunt o parte a lucrării Spiritului Profeţiei. Dar problema nu în aceasta constă, căci avem probleme acum. Dacă nu am şti că avem probleme, am fi într-o stare mult mai rea decât dacă avem probleme şi ştim că avem probleme. Ba, mai mult, cauza lui Dumnezeu, la fel ca voi şi ca mine, are aşa probleme încât zi după zi sporeşte pericolul de a ne atrage mânia lui Dumnezeu din cauza stării în care ne aflăm. Domnul ne-a spus aceasta nu odată, şi ne spune cum am ajuns aici, şi ne spune şi cum să ieşim din necaz. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun aici, este să studiaţi Spiritul Profeţiei şi să obţineţi de acolo ceea ce aveţi nevoie.

Aceasta este doar una dintre declaraţiile făcute. Cunoscând aceste declaraţii, şi pentru că se cunosc de atâta vreme, aş fi putut rămâne liniştit acasă continuând lucrarea acolo, întrucât sunt atâtea de făcut şi aşa multe lucruri sunt implicate. Dumnezeu cheamă la multe schimbări printre bărbaţii care fac parte din comitete, din consilii de conducere şi consilii de administraţie, etc. şi bărbaţii care fac parte din acestea sunt tocmai cei adunaţi aici, şi sunt cei cărora le revine să facă schimbările. Cum vor face bărbaţii aceştia schimbările necesare acolo unde sunt implicaţi, dacă nu sunt schimbaţi mai întâi ei înşişi? Singurul fel în care se poate face schimbarea, este prin aceea ca oamenii să se schimbe. Dumnezeu va lucra prin toţi aceia care vor să se schimbe, iar cât despre cei ce nu vor să se schimbe – ce va fi cu ei? De aceea spun că avem probleme. Când Domnul ne spune în ce problemă ne aflăm, El ne spune cum am ajuns aici şi cum să ieşim. Toată problema a apărut din cauză că au fost nesocotite Mărturiile. Aşa că, dacă am ajuns în necaz pentru că am nesocotit Mărturiile, iar Mărturiile ne spun cum să ieşim din necazul acesta, dacă urmăm mărturia aceea care ne ajută să ieşim din necaz, atunci înseamnă că suntem de partea Mărturiilor.

Nu pot să mă sustrag pe mine, căci şi eu sunt împreună cu toţi. Domnul spune că în necaz este însăşi cauza, iar eu sunt o parte a cauzei. Aparţin cauzei, viaţa mea este absorbită de ea, şi la fel este şi a voastră. Ea este totul pentru noi. De aceea, pentru că însăşi cauza este în necaz, voi şi eu suntem în necaz. Se poate că în mod personal, nu cunoaşteţi exact paşii care au condus cauza în necaz; totuşi, pentru că suntem o parte a cauzei, pentru că ea este viaţa noastră, suntem cu toţii în necaz, deoarece cauza este în necaz. Însă Dumnezeu ne spune ce să facem să ieşim din această problemă.

Nu vreau să vă ofer sfatul omului, ci pe acela al Domnului. Poate că vor fi amintite nişte nume, şi dacă va fi aşa nu o voi ascunde. Dacă vreun nume va fi lăsat pe dinafară fără să fie citit, şi ştim cine este, nu va însemna că se face un atac la adresa fratelui. Să zicem că eu fac o greşeală, iar Domnul îmi vorbeşte despre ea printr-o mărturie. Dacă mărturia ajunge la mine, şi eu mă întorc din greşeală, voi puteţi folosi mărturia după cum vreţi, şi nu o veţi folosi împotriva mea; întrucât eu nu mai sunt în greşeală, dacă m-am întors de la ea prin faptul că am recunoscut-o şi am acţionat ca atare.

Ca o realitate, se pune întrebarea dacă cineva ştie că în inima lui crede Mărturiile până când nu primeşte una sau două sau trei, şi le acceptă pe toate, după care poate fi satisfăcut de faptul că el crede Mărturiile; şi nu poate fi convins de asta până când nu are o astfel de experienţă. Voi începe şi voi sfârşi cu Cuvântul. Iată ce ni se spune să facem când ne adunăm în locuri ca acesta: „Dacă Domnul este în mijlocul consiliilor voastre, putând să vadă ordinea, iubirea şi teama voastră, precum şi faptul că voi tremuraţi înaintea cuvântului Său, atunci sunteţi pregătiţi să faceţi lucrarea Lui în mod lipsit de egoism.”

Aici suntem adunaţi în consiliu. Chiar dacă avem caractere diferite, dacă suntem modelaţi de acelaşi spirit al lui Hristos, suntem una. Iar biserica se poate ridica luminoasă ca soarele în miezul zilei, şi poate înainta înfricoşătoare, ca o armată sub steagurile ei.

„Dumnezeu a fost exclus din lucrarea Lui, de la conducerea în general a lucrării Lui, din consilii, comitete, biserici, etc. Avem dumnezei falşi, deoarece poporul a pus oameni, şi oamenii aceştia au îngăduit să fie puşi între Dumnezeu şi lucrare. Dumnezeu va lucra pentru cauza Lui, iar dacă nu vă daţi la o parte din calea Lui ca să-L lăsaţi să lucreze în felul Lui, mânia lui Dumnezeu va cădea peste cei ce-i stau în cale. Bărbaţi stau, şi îngăduie să fie ţinuţi, în poziţii din care ar fi trebuit să fie eliberaţi de mult timp. Dacă ne vom da la o parte din calea Lui, şi Îl vom lăsa să lucreze, El va lucra cu mână duioasă. Nu este nevoie de bici. Este mai bine să fim puţin surprinşi acum, decât cândva să fim peste măsură de surprinşi. Este mai bine să fim mustraţi acum cu iubire, decât să mergem înainte fără să ştim lucrurile acestea, şi să ajungem să fugim din templu aşa cum au fugit ei atunci, sau să fim copleşiţi de surpriză atunci când nu vom mai putea face nimic.”

Aşadar, dacă Domnul este în mijlocul consiliilor voastre, putând să vadă iubirea şi teama voastră, precum şi faptul că voi tremuraţi înaintea cuvântului Său, atunci sunteţi pregătiţi să faceţi lucrarea Lui; şi El nu va lua parte la nicio tranzacţie nedreaptă.

Citesc din nou: „Calea omului este aceea de a face planuri şi strategii. Dumnezeu implantează principii.” Când Dumnezeu implantează un principiu, viaţa şi acţiunile noastre laolaltă sunt pur şi simplu expresia acelui principiu. Iar dacă principiul lui Dumnezeu nu este prezent, atunci este prezent principiul diavolului. „Circumstanţele nu pot produce reforme. Creştinismul are în intenţie reformarea inimii. Ceea ce Hristos lucrează înăuntru, va fi lucrat în afară sub dictarea unui intelect convertit. Planul de a începe din exterior şi a încerca să se lucreze înăuntru, întotdeauna a dat greş, şi întotdeauna va da greş.”

Eu nu pot aplica o mărturie nimănui decât mie, deoarece ea trebuie aplicată în inimă şi să lucreze dinăuntru. După aceea Dumnezeu va face aplicaţia ei oriunde voi merge. La fel se întâmplă cu noi toţi în ce priveşte mărturia transmisă oricui, oricărei întruniri sau consiliu, sau întrunirii Conferinţei Generale. Preşedintele nu poate aplica în tot câmpul o mărturie transmisă lui. El trebuie să o accepte în sufletul lui, să cedeze în faţa ei cu trup, suflet şi spirit, şi apoi Isus Hristos va folosi mărturia oriunde el, preşedintele, va merge. Ea este vie în el, şi atunci, dacă el merge înainte, mărturia aceea este folosită de Domnul oriunde s-ar afla el. Însă oamenii au încercat să aplice Mărturiile altor oameni fără ca mărturia să fie vie în ei. Tot mereu s-a încercat acest lucru, şi de aici apare necazul. Dacă mărturia nu este acceptată de un om cu trup, suflet şi spirit, aşa încât principiul cuprins în ea să fie viu în el, oricât de mult ar citi el mărturia şi oricât ar aplica-o altor oameni, influenţa lui proprie va fi împotriva mărturiei pe care o foloseşte. Căci ea nu este trăită în viaţa lui, şi tot ceea ce spune el este distrus de acţiunile sale. Aceasta este ceea ce a adus starea de lucruri existentă acum. „Calea lui Dumnezeu este de a da omului ceea ce acesta nu are.” Noi trebuie să luăm ceea ce nu avem, ceea ce ne dă Dumnezeu, şi aceasta ne va face să fim o putere în Domnul. 2Cor. 2:14: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne face să triumfăm în Hristos, şi face să se manifeste mireasma cunoştinţei Lui prin noi, în orice loc.” Când principiul acesta este prezent, oriunde ne-am duce, Dumnezeu vorbeşte. El rosteşte cuvintele. El este Cel ce face cunoscută cunoaşterea de El Însuşi prin noi, în orice loc. Poate că e vorba de o tranzacţie de afaceri; nu contează. Orice vom face, le va aminti de Dumnezeu după ce vom pleca, aşa face El cunoscută mireasma cunoştinţei Lui prin noi, în orice loc.

„Calea lui Dumnezeu este de a face omul să fie aşa cum el nu este.” Să mă facă să fiu aşa cum nu sunt. Aşa că, atunci când ajunge la mine o mărturie care îmi spune că nu sunt bine, mărturia aceea are rolul de a mă face aşa cum nu sunt – să mă facă bine. Eu nu pot rămâne în starea în care sunt şi să o aplic. Ci atunci când o aplic, voi fi aşa cum nu am fost, şi oriunde voi merge, Dumnezeu se poate face cunoscut.

„Calea omului este de a obţine o poziţie comodă, de a îngădui apetitul şi ambiţia egoistă. Calea lui Dumnezeu este de a lucra cu putere. El dă harul dacă omul bolnav îşi dă seama că are nevoie de acesta. Omul este prea adesea satisfăcut să se trateze după metode băbeşti, şi apoi să pretindă că felul lui de a lucra este corect.” Calea lui Dumnezeu este diferită. Noi toţi suntem bolnavi, şi dacă ne dăm seama de aceasta, Dumnezeu va da vindecarea necesară. Omul preferă leacuri băbeşti, şi crede că procedeul lui este bun. Dar Dumnezeu vrea să cureţe sufletul. Ioan 7:38: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Aceasta este împărăţia lui Dumnezeu dinăuntrul lui. „Zi după zi oamenii dovedesc dacă împărăţia lui Dumnezeu este în ei. Dacă Hristos domneşte în inimile lor, ei se întăresc în principiu, putere, capacitate de a sta în picioare ca santinele credincioase, reformatori adevăraţi; nu poate exista nicio reformă fără să existe o profundă cooperare cu Isus Hristos. Prin harul lui Dumnezeu oamenii trebuie să folosească facultăţile date lor de Dumnezeu pentru a se reforma pe ei înşişi. Prin acţiunea aceasta de tăgăduire de sine, asupra căreia Domnul cerului priveşte cu aprobare, ei câştigă victorii asupra tendinţelor lor ereditare şi a celor cultivate. Apoi, ca Daniel, ei lasă asupra altora impresii care nu vor fi şterse niciodată. Influenţa va ajunge în toate părţile pământului.”

Aceasta este mărturia la care am făcut referire acum un minut. Dacă vi se dă o mărturie şi o primiţi în inimă şi în viaţă, aceasta vă va face să fiţi aşa cum nu eraţi, apoi împărăţia lui Dumnezeu va fi în voi, şi dovada va fi dusă pe tot pământul. Poate că nu veţi ieşi niciodată din Statul vostru. Cum se poate întâmpla atunci acest lucru? Acolo unde veţi merge, şi acolo unde voi merge, Dumnezeu va lăsa în inimă impresii care nu vor fi şterse niciodată, şi prin acestea va face alte impresii, şi aşa mai departe. Se poate ca cineva să se împotrivească impresiei, dar aceasta se va transmite şi aşa; şi când impresia aceasta va fi lăsată de voi, el va şti că este de la Domnul. Saducheii nu credeau în înviere, dar şi ei au spus că îşi dau seama că ucenicii au fost cu Isus şi au învăţat de la El, după moartea Lui. În inimile lor ştiau că El înviase. Faptul a fost recunoscut, dar nu au fost convertiţi prin aceasta. Acesta este principiul existent în Biblie. Citesc dintr-o mărturie scrisă în 1896: „Mulţi dintre bărbaţii care au acţionat ca şi sfătuitori în adunări de comitet sau în consilii de administraţie trebuie să fie înlăturaţi.” Observaţi că spune mulţi. Nu sunt foarte mulţi de toţi, aşa că dacă mulţi dintre ei sunt înlăturaţi, nu pot să rămână mulţi. „Alţi bărbaţi să le ia locul, căci glasul lor nu este glasul lui Dumnezeu. Planurile şi procedeele lor nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Aceeaşi bărbaţi au fost menţinuţi în funcţie ca directori ai comitetelor, până când sub conducerea lor şi după metodele lor, focul obişnuit a ajuns să fie folosit în locul focului sacru aprins de însuşi Dumnezeu. Bărbaţii aceştia nu mai sunt numiţi Israel, ci înlocuitori.” Înlocuitori în loc de Israel! În ce necaz mai mare am fi putut ajunge?

Un alt citat, dintr-o mărturie scrisă în 1894: „De mult timp ar fi trebuit făcute schimbări. Dumnezeu ar fi îndepărtat ocara din dreptul bisericii.” Acestea sunt cuvintele: „Nu trebuie ca aceiaşi oameni să alcătuiască conducerea voastră an după an; de mult timp ar fi trebuit făcute schimbări. Dumnezeu ar fi îndepărtat ocara din dreptul bisericii; dar atât timp cât bărbaţii care s-au simţit pe deplin competenţi să lucreze fără să accepte sfatul lui Dumnezeu, sunt menţinuţi în funcţie an după an, lucrul acesta nu se poate face. Starea aceasta de lucruri strică fiecare ramură a lucrării, deoarece bărbaţii nu-şi simt nevoia de a fi călăuziţi de Duhul Sfânt.”

Ce se va întâmpla? Îi vom da Domnului ocazia să lucreze acum? Îi vom permite să aducă schimbările necesare? Mărturia aceasta nu trebuie să fie aplicată prin faptul că ne apucăm noi să facem lucrarea aceasta şi în mod prăpăstios începem să facem schimbările. Inima mea trebuie să fie dreaptă înainte să pot lua parte la vreo schimbare. Ce avem de făcut, este să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu, şi apoi să-l lăsăm să lucreze El prin noi. Nu contează cine sunt oamenii, dacă Dumnezeu este acolo.

Nu trebuie să începem să ne uităm în jur ca să vedem ce candidaţi putem susţine, pe care să-i putem favoriza şi numi în poziţii ocupate acum de alţii; căci în cazul acesta, chiar dacă aceia vor fi scoşi din poziţiile lor, vom fi noi în acele poziţii, iar Domnul ar fi tot aşa de departe ca şi înainte. Problema din prezent este că Domnul a fost lăsat pe dinafară. Dacă ne-am pune pe noi în poziţiile lor, Domnul ar rămâne tot afară, iar cauza ar fi într-o situaţie mai rea decât înainte. Nu de aşa ceva este nevoie. Aici nu este loc de politică. Însă, dacă politica este în noi, va fi prezentă şi se va da pe faţă. Dacă cineva are politica în el, cel mai bun loc pentru el este afară în lume, printre cei ce nu sunt altceva decât politicieni, întrucât aşa este şi el. Şi dacă nu-şi va consuma politica acolo, o va consuma în biserică, răspândind aici răul şi perfidia. Bineînţeles este mai bine ca o aşa lucrare să se facă pe faţă în lume şi nu în biserică. Nu pentru aceasta ne-am adunat noi aici. Suntem aici ca să-L găsim pe Dumnezeu, şi să ne deschidem inimile pentru ca El să poată ocupa locul din centru spre circumferinţă, în fiecare gând, în fiecare cuvânt şi faptă. Iar Dumnezeu nu este politician. El este Dumnezeu. Ce avem noi de făcut este să-L căutăm pe Dumnezeu cu toată inima, pentru ca Dumnezeu să facă tot ceea ce trebuie făcut. Şi El va face aceasta dacă Îl lăsăm. Daţi lui Dumnezeu o şansă. Cei ce stau în cale, să se dea la o parte, iar ceilalţi să rămână la o parte din cale. Atunci Dumnezeu îşi poate avea locul care îi aparţine.

Mai departe este citată pentru noi istoria lui Nicodim şi a lui Hristos. Nicodim era un conducător în Israel, şi ni se spune că „Nicodim a căutat o întrevedere cu Isus pe timp de noapte, ocazie în care a spus „Rabbi, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” Era adevărat ceea ce spunea el, însă care a fost răspunsul lui Isus? Drept răspuns, Isus i-a zis „adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.” Acesta era un bărbat aflat într-o poziţie înaltă de încredere, un om văzut ca unul educat în obiceiurile Iudaice, unul a cărui minte era plină de înţelepciune. Cu adevărat el poseda talente de un caracter mai mult decât obişnuit. El nu a fost dispus să meargă la Isus în timpul zilei, deoarece aceasta l-ar fi făcut subiectul discuţiilor. Ar fi fost prea umilitor pentru un conducător al Iudeilor să recunoască faptul că are legături de simpatie cu Nazarineanul dispreţuit. Nicodim se gândea să se asigure în mod personal în ce priveşte misiunea şi pretenţiile acestui învăţător, să vadă dacă El este cu adevărat lumina ce are să lumineze Neamurile, şi slava lui Israel.

„În mod virtual, Isus îi spune lui Nicodim că nu controversa este cea care îi va fi de ajutor. Nu argumentele sunt cele care aduc lumină în suflet. Tu trebuie să ai o inimă nouă, căci altfel nu poţi discerne împărăţia cerului. Nu o dovadă mai mare este cea care te va pune într-o poziţie bună, ci scopuri noi, motive noi de acţiune: tu trebuie să te naşti din nou. Până când schimbarea aceasta nu are loc, făcând toate lucrurile noi, cea mai puternică dovadă ce ar putea fi prezentată ar fi fără folos. Lipsa este în inima ta. Totul trebuie schimbat, căci altfel nu poţi să vezi împărăţia lui Dumnezeu.

„Aceasta a fost o declaraţie foarte umilitoare pentru Nicodim, şi cu un sentiment de iritare, el s-a legat de cuvintele lui Hristos, întrebând „Cum se poate naşte un om bătrân?” El nu avea o gândire destul de duhovnicească pentru a înţelege cuvintele lui Hristos. Însă Mântuitorul nu a răspuns cu argumente argumentului. Ridicându-Şi mâna cu o demnitate solemnă şi liniştită a repetat adevărul cu mai multă siguranţă. „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?”

Licăriri de adevăr începeau să pătrundă în mintea conducătorului. Cuvintele lui Hristos l-au înfiorat umplându-l de teamă şi de uimire, conducându-l să întrebe „Cum se poate face aşa ceva?” Isus i-a răspuns cu profundă seriozitate: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?” Aceste cuvinte au transmis lui Nicodim învăţătura că în loc să se simtă iritat la auzul cuvintelor limpezi ale adevărului, în loc să-şi permită să fie ironic, ar trebui să aibă o părere mai umilă despre sine însuşi, datorită ignoranţei lui în cele spirituale. Totuşi, cuvintele lui Hristos au fost rostite cu o demnitate atât de solemnă, iar privirea şi tonul vocii exprimau atâta iubire faţă de el, încât nu a fost rănit când şi-a dat seama de poziţia sa umilitoare. Nu era admisibil ca cineva care avea în încredinţare interesele religioase ale poporului, să nu cunoască un adevăr cu atât mai important pentru înţelegerea lor cu cât constituia condiţia intrării în împărăţia cerului. „Adevărat, adevărat îţi spun,” a continuat Isus, „că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?”

„Lecţia aceasta dată lui Nicodim se aplică foarte bine celor care în zilele noastre se află în poziţii de răspundere ca şi conducători în Israel, şi ale căror glasuri sunt auzite adesea în timpul consfătuirilor, dând dovadă de acelaşi spirit pe care l-a avut Nicodim.” Cine va asculta şi va lăsa cuvintele acestea să aibă astăzi acelaşi efect asupra inimilor şi vieţilor lor? În urma acestora Nicodim a fost convertit.”

Cuvintele acestea au fost rostite preşedinţilor de conferinţe, prezbiterilor bisericilor, şi celor ce deţin poziţii oficiale în instituţiile noastre. Voi ştiţi dacă sunteţi preşedinte al vreunei conferinţe. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naşti din nou.” Ştiţi dacă sunteţi prezbiter al vreunei biserici. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naşti din nou.” Ştiţi dacă ocupaţi vreo poziţie oficială în vreuna din instituţiile noastre. Vi se adresează vouă. Vi se spune: „Trebuie să te naşti din nou.” Vi se spune, „Trebuie să fiţi convertiţi.” Nu spune că nu aţi fost convertiţi niciodată. Chiar dacă am fost convertiţi, timpurile sunt de aşa natură încât Dumnezeu ne cheamă la o convertire mai serioasă, la o consacrare mai profundă decât am cunoscut până acum. Nu ne aduce nimic faptul că am fost convertiţi acum cinci, zece, sau cincisprezece ani, dacă nu suntem convertiţi acum, astăzi. Şi astăzi El ne spune: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.” „Astăzi, câtă vreme se zice: astăzi,” vă spune vouă, şi îmi spune mie: „Trebuie să te naşti din nou, trebuie să fii convertit;” şi „dacă omul nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.” Pentru aceasta avem fericita făgăduinţă „Vă voi da o inimă nouă.” Mulţumim Domnului! Haideţi să-L căutăm pe Domnul cu o astfel de inimă, cu o seriozitate ca niciodată până acum, pentru ca El să ne poată folosi aşa cum nu ne-a mai folosit până acum. Atunci va îndepărta El ocara de deasupra bisericii sale, şi atunci ea se va ridica pentru a înainta neîmpiedicată, frumoasă ca luna, curată ca soarele, şi înfricoşătoare ca nişte oşti sub steagurile lor. Aceasta vrea Domnul astăzi de la voi şi de la mine. Va primi aceasta?