Deşi este adevărat că marele subiect în Galateni este adevărata evanghelie în contrast cu evanghelia falsă, mântuirea prin credinţa lui Isus Hristos şi nu prin faptele legii, totuşi, se ridică întrebarea: „Care lege este cea la care se referă expresia «faptele legii», folosită de mai multe ori?”

Iată răspunsul: Nu este vorba de vreo lege anume, aşa încât celelalte legi să fie excluse. Este vorba de orice lege, de toate legile, de ideea de lege în general. Revised Version pune ca şi notă marginală, de fiecare dată, „fapte de lege”, iar alte traduceri redau direct în text „fapte de lege”, referindu-se la ideea de lege în general.

De asemenea, termenul grec susţine acest gând căci, de fiecare dată când apare expresia (sau ceva asemănător), apare scris fără niciun articol ergon nomos – fapte de lege sau nomos – lege (în Galateni 2:16 de trei ori; în Galateni 3:2, 5, 10); în timp ce în alte locuri (ca de pildă în Galateni 3:12-13, 19, 21, 24) este scris de fiecare dată cu articolul hotărât tou nomos – al legii sau ho nomos– legea.

Expresia se referă, așadar, la ideea de lege în general. Iar când spunem că oamenii sunt îndreptăţiţi prin credinţa lui Hristos şi nu prin fapte de lege, în mod firesc se înţelege că e vorba de orice lege (şi, de fapt, de toate legile). Tocmai de aceea este vorba şi de cea mai înaltă dintre toate legile – legea lui Dumnezeu –, tot aşa cum este vorba de toate celelalte. Nu există îndreptăţire, nici neprihănire, nici mântuire prin vreo lege, oricare ar fi ea, nici prin faptele vreunei legi, oricare ar fi aceasta, ci numai prin credinţa lui Isus Hristos.

Că mai mult decât o lege este inclusă în argument, este evident chiar din text:

1. a) În Galateni 5:14 este scris: „Fiindcă toată legea este împlinită într-un cuvânt, în acesta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – ceea ce este de netăgăduit o referire directă la legea lui Dumnezeu. În timp ce în acelaşi capitol şi chiar în toată cartea, este implicată problematica, legea, circumciziei – legea lui Moise (Ioan 7:23).
2. b) În Galateni 6:13 este scris: „Căci nici ei, care sunt circumciși, nu păzesc legea.” Aici este vorba, în mod clar, atât de legea lui Moise, cât şi de legea lui Dumnezeu; atât de legea ceremonială, cât şi de legea morală. Pentru că este scris cum că, până chiar și cei ce sunt circumciși nu păzesc legea. Ei au fost circumciși tocmai ca să păzească legea circumciziei – legea lui Moise. De aceea, dacă aici ar fi vorba doar de o singură lege, nu s-ar putea spune despre cei ce sunt circumciși că nu păzesc legea. Dar, când se păstrează în minte gândul că circumcizia, atât în mintea lui Dumnezeu (Deuteronomul 30:6), cât şi în invenţiile acestor polemişti, era semnul care arăta că legea lui Dumnezeu este păzită, iar aceia ce erau atât de tenace în ce priveşte circumcizia, nu păzeau legea, este foarte clar că, atât legea circumciziei cât şi legea lui Dumnezeu sunt cuprinse în expresia: „Căci nici ei, care sunt circumciși, nu păzesc legea.”
3. c) Acelaşi lucru este arătat, de asemenea, în Galateni 2:12-14, 17-19.
4. d) Toate acestea arată că în Galateni este implicată aceeaşi problemă ce a fost stârnită de „fariseii care crezuseră” şi care este descrisă în Faptele apostolilor: „Dacă nu sunteţi circumciși după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”[1] Adică oamenii trebuie să fie circumciși ca să fie mântuiţi! Ei „trebuie să se circumcidă şi să ţină legea” ca să fie îndreptăţiţi, să fie neprihăniţi, să fie mântuiţi! Îndreptăţirea, neprihănirea, mântuirea trebuie să fie obţinute prin fapte de lege!

Dar acolo Petru a arătat că Dumnezeu rezolvase deja problema când a zis:

„Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?” (Faptele apostolilor 15:7-10)

Iar când Iacov a pronunţat hotărârea şi aceasta a fost formulată şi trimisă în biserici, aceasta a dovedit că era vorba de ideea de lege în general – incluzând toate legile – şi nu era vorba de o lege anume care să le excludă pe toate celelalte. Căci fraza aceea spunea că ei trebuie „să se ferească de necurățiile idolilor [legea morală], de desfrâu [legea morală], de dobitoace sugrumate [legea ceremonială] şi de sânge [legea ceremonială].”(Faptele apostolilor 15:20)

Nu este vorba de meritul vreunei legi în sine, nici măcar de cel al legii ceremoniale, nici de meritul relativ al anumitor legi. Este vorba doar de lege ca mijloc de a obţine îndreptăţirea, neprihănirea, mântuirea. Acest gând este subliniat de faptul că, atunci când unii din Ierusalim au vrut ca Tit să fie circumcis în acord cu vederile lor despre îndreptăţire, Pavel nu a vrut să se supună lor „nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi” (Galateni 2:4-5). Totuşi, când problema a fost rezolvată şi hotărârea a fost vestită, iar Pavel şi Sila s-au dus prin cetăţile din Siria şi Cilicia, învăţând „pe fraţi să păzească hotărârile luate de apostoli şi de prezbiterii din Ierusalim”, când au ajuns la Derbe şi Listra şi au găsit acolo pe Timotei, al cărui tată era grec, iar Pavel a vrut să-l ia cu el, Pavel „l-a luat, l-a circumcis, din pricina iudeilor care erau în acele locuri” (Faptele apostolilor 15:40-41; 16:1-4). Aceasta înseamnă că atât timp cât oamenii se ţineau de circumcizie ca fiind esenţială sau o considerau un mijloc de îndreptăţire, Pavel nu a vrut să sprijine aşa ceva nici pentru o clipă. Dar când nu s-a pus problema îndreptăţirii, a făcut-o pentru ca evanghelia să poată câştiga mai mult prin aceasta. Atât timp cât legea era susţinută ca fiind esenţială – ca mijloc de îndreptăţire sau ca având o parte în îndreptăţire – Pavel nu a vrut să recunoască aşa ceva cu niciun chip. Dar când s-a înţeles faptul că îndreptăţirea se obţine numai prin credinţă, fără nicio faptă a niciunei legi (de niciun fel), atunci a recunoscut şi a luat în considerare meritul, scopul şi rostul unei legi ‒ şi, de fapt, al fiecărei legi.

În felul acesta, subiectul cărţii Galateni este mântuirea prin evanghelie, nu prin lege; este îndreptăţirea, neprihănirea, viaţa prin credinţa lui Hristos, nu prin fapte de lege. Cartea arată că oricare dintre legi (sau toate legile de orice fel) sunt absolut excluse ca mijloace de îndreptăţire, de obţinere a neprihănirii, a mântuirii. „Căci, dacă prin lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21).

În ce priveşte legea despre care este vorba în diferite versete (fie cea morală, fie cea ceremonială, fie legea în abstract), este uşor de descoperit după detaliile ce însoţesc argumentul, dacă marele gând – cele două evanghelii – este păstrat continuu în minte.

Toţi cei ce sunt interesaţi de Galateni să citească această carte (chiar şi de şapte ori) cu ideea acestui articol în minte, şi atunci vor fi pregătiţi pentru studiile din Galateni pe care nădăjduim să le începem de săptămâna viitoare.

Note de subsol:

[1]. Faptele apostolilor 15:1 (n.ed.).