RH, 5 decembrie 1899 – Galateni 3:6-9

RH, 5 decembrie 1899 – Galateni 3:6-9

GALATENI 3:6-9

Galatenii şi celelalte neamuri au fost îndreptăţiţi prin credinţa în Hristos, fără să fie circumciși. Ei au devenit astfel fii ai lui Avraam, deoarece Avraam a fost îndreptăţit prin credinţa în Hristos, fără să fie circumcis. În felul acesta, ei au devenit şi succesori ai moştenirii promise lui Avraam, deoarece Avraam a primit făgăduinţa moştenirii prin credinţă, fără să fie circumcis. De aceea, pentru că erau copii ai lui Avraam şi moştenitori pe baza făgăduinţei făcute lui Avraam şi pentru că aveau acea neprihănire care le dă dreptul pe deplin la moştenire (şi toate acestea fără circumcizie); pentru că, în toate acestea, erau întocmai cum a fost Avraam şi călcau pe urmele credinţei pe care a avut-o părintele nostru Avraam pe când era necircumcis, ce nevoie putea să fie ca ei să se circumcidă?

Acesta este răspunsul care a fost dat cerinţelor fariseilor care crezuseră, ce insistau ca aceia dintre neamuri care au crezut, să fie circumciși ca să poată fi mântuiţi. Acesta este răspunsul dat, atât în Romani, cât şi în Galateni, afirmaţiilor fariseilor care crezuseră. Acesta este argumentul creştin.

Însă aceştia au revenit cu întrebarea: Care a fost vreodată folosul circumciziei?[1] Pentru ce a fost dată tăierea împrejur? Cum s-a ajuns la ea? Şi pentru ce a trebuit să fie dată? Ei au argumentat cu faptul că, admiţând că Avraam a avut toate acestea înainte să fie circumcis, iar neamurile vin şi primesc totul prin credinţă, fără să fie circumciși, realitatea este că, după ce a primit totul prin credinţă, Avraam a fost circumcis. Apoi, admiţând că oamenii au obţinut totul prin credinţă, aşa cum le-a obţinut și Avraam, de ce să nu fie şi aceştia circumciși după ce au primit totul prin credinţă, aşa cum şi Avraam a fost circumcis după ce le-a primit prin credinţă? Astfel, fariseii au pretins că nu este destul să spui că Avraam a primit aceste lucruri prin credinţă, fără circumcizie; şi că este destul că neamurile au primit totul fără să fie circumciși, întocmai ca Avraam, deoarece Avraam a fost circumcis, după ce a primit totul fără să fi fost circumcis. Aşa că neamurile nu au mers destul pe calea lui Avraam dacă, după ce au primit totul fără circumcizie, nu merg mai departe, aşa cum a făcut Avraam, şi să se circumcidă.

Aceasta a fost pretenţia fariseilor care au crezut şi care se împotriveau pretutindeni lucrării lui Pavel, insistând că toţi aceia dintre neamuri care cred în Hristos trebuie să se circumcidă ca să poată fi salvaţi.

Exact aceeaşi problemă este pusă de mulţi oameni, chiar şi în zilele noastre. Chiar şi acum sunt mulţi oameni care întreabă de ce să nu se circumcidă creştinii, deoarece Avraam a fost tăiat împrejur, iar el este tatăl tuturor celor care cred. Aşa că, deşi nu se duce mai departe lupta care a fost începută de fariseii din Ierusalim în zilele apostolilor, în realitate rămâne aceeaşi întrebare. Iar dezbaterea problemei din epistolele Romani şi Galateni – îndeosebi Galateni – este până în ziua de azi adevăr prezent. Motivul nu este doar acela că insistă asupra adevărului veşnic că nu există îndreptăţire şi nici neprihănire în afara celei ce se obţine prin credinţă, ci şi datorită faptului că prezintă adevărul că aceia ce sunt îndreptăţiţi prin credinţă, aşa ca Avraam, sunt copii ai lui Avraam, fără să fie circumciși ‒ şi moştenitori ai făgăduinţei, fără să fie circumciși.

Cu toate acestea, de ce Avraam a fost circumcis după ce a primit neprihănirea şi făgăduinţele şi, totuşi, adevăraţii lui copii – copiii lui prin credinţă ‒ să nu fie circumciși? Răspunsul este acesta: Pentru simplul motiv că circumcizia nu a făcut parte din planul original. Nu a făcut parte şi nici nu face parte din planul original al lui Dumnezeu în ce priveşte îndreptăţirea sau mântuirea. Adevărul este că, dacă Avraam ar fi continuat să umble în credinţa în care a umblat înainte să fie circumcis, niciodată nu ar fi fost circumcis, nici el, nici vreunul din copiii săi.

Atunci, de ce a fost circumcis Avraam? Este important de ştiut aceasta. Şi, pentru a şti, este important să privim raportul Scripturii. Totul se găseşte acolo şi totul este limpede. În Geneza 11:29-32 găsim raportul despre plecarea lui Avraam din ţara lui natală. Apoi, Geneza 12:1 ne spune că Domnul zisese lui Avram: «Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău, spre o ţară pe care ţi-o voi arăta.»”[2] Aceasta ne arată că Avram plecase din ţara sa în ascultare faţă de chemarea Domnului, deşi când a plecat, casa tatălui său, rudele sale l-au însoţit. În vremea aceea Dumnezeu îi „zisese” aceste cuvinte şi tot atunci i-a arătat că va îndreptăţi pe păgâni prin credinţă; atunci i-a predicat lui Avram evanghelia, prin cuvintele: „[…] toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”[3]

După ce tatăl său a murit, Avram a mers în ţara Canaanului şi acolo „Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: «Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale»” (Geneza 12:7). Dar rudenia lui Avram era încă cu el şi, măcar că Domnul i-a făgăduit acum ţara, încă nu i-o arătase aşa cum i-a făgăduit că i-o va arăta, şi nici nu putea să i-o arate până când nu avea să iasă din rudenia sa, la fel cum ieşise din ţara sa şi din casa tatălui său. Însă, în Geneza 13, Lot şi oamenii lui, adică rudele care erau împreună cu el, s-au despărţit de Avram. Şi chiar atunci, „după ce s-a despărţit Lot de el”, Domnul i-a zis lui Avram: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac” (Geneza 13:14-15). Iar ţara pe care Avram a văzut-o atunci, şi care i-a fost promisă atunci, cuprindea toată lumea, întrucât făgăduinţa ce i-a fost făcută atunci a fost făgăduinţa „că va moşteni lumea”[4].

Apoi, în Geneza 15, Avram a zis Domnului: „«Iată că nu mi-ai dat sămânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.» Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel care va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.» Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: «Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.» Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta.» Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:3-6).

În acelaşi timp, Domnul i-a zis: „«Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.» Avram a răspuns: «Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?»” Drept răspuns, Domnul a făcut un legământ cu Avram ‒ un legământ al jertfei – prin care a garantat, cu însăşi viaţa Lui, că va împlini tot ce a promis şi tot ce a ieşit din gura Sa. I-a spus lui Avram să ia „o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel”. Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două (în afară de păsări) şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia ca jertfă adusă Domnului pe altar şi a vegheat asupra lor până la apusul soarelui. Atunci „un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric” şi „după ce a asfinţit soarele s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: «Seminţei tale îi dau[5] ţara aceasta»” (Geneza 15:7-18).

În felul acesta a primit Avram binecuvântarea lui Dumnezeu, cea care avea să-l facă să fie o binecuvântare pentru toate popoarele; a primit făgăduinţa că va moşteni lumea; a primit făgăduinţa unei seminţe în care aveau să fie binecuvântate toate neamurile; a primit neprihănirea lui Dumnezeu; şi Dumnezeu a făcut un legământ cu el, prin care se punea pe El însuşi ca garant. Toate acestea le-a primit prin credinţă, fără nicio tăiere împrejur, fără măcar vreo aluzie sau menţionare a circumciziei sau a necesității acesteia. Astfel, Domnul a dat lui Avram, iar Avram – prin credinţă ‒ a primit tot ceea ce Domnul are de dat oricui şi tot ceea ce oricine poate primi. Toate acestea s-au făcut prin credinţă şi numai prin credinţă – credinţă fără fapte, fără circumcizie.

În Geneza 16:2 se menționează: „Sarai i-a zis lui Avram: «Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.» Avram a ascultat cele spuse de Sarai.” Agar a zămislit şi a dat naştere lui Ismael. Ştim din alte părţi din Scriptură că tot acest aranjament a fost în întregime un plan al minţii omeneşti, izvorât în întregime din lipsă de încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu – izvorât din necredinţă. Avraam a trebuit să-l renege cu totul şi să suporte testul teribil al jertfirii propriului său fiu pe Muntele Moria, înainte să-şi poată redobândi adevărata stare de a sta numai prin credinţă. Planul acela a fost numai un efort al lor de a împlini promisiunea lui Dumnezeu, de a împlini ceea ce, de fapt, numai Dumnezeu putea împlini. A fost un efort al cărnii de a face lucrările Duhului şi, astfel, a fost o cădere a lui Avram, de la adevărata credinţă şi lucrare a lui Dumnezeu, în necredinţă, în planurile sinelui şi în faptele cărnii. După aceea a fost dată circumcizia. Şi din cauza aceasta a fost dată. A fost dată ca un semn făcut în trupul omenesc, ca o aducere aminte, o aducere aminte umilitoare, a faptului că Avram a recurs la ajutorul cărnii. În felul acesta a rămas o aducere aminte care spune că, oricine îl poartă, nu trebuie să facă aceeaşi greşeală ca şi Avram, ci trebuie să rămână statornic în credinţa şi lucrarea lui Dumnezeu.

În consecinţă, este scris: „Circumcizia, negreşit, este de folos, dacă împlineşti legea; dar dacă tu calci legea, circumcizia ta ajunge necircumcizie.”[6] Iar Avraam a fost „tatăl celor circumciși” pentru cei din circumcizie, numai când, doar atunci când, aceștia au calcat „pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era circumcis”. În felul acesta, circumcizia a fost dată ca „un semn care să arate că Dumnezeu a tăiat şi i-a despărţit de toate neamurile ca pe comoara Lui deosebită.”[7] Aceasta trebuia să rămână aşa până când avea să vină din Avraam sămânţa aceea în care puteau fi împlinite toate aceste lucruri.

Este foarte limpede că, dacă Avraam ar fi rămas credincios în ceea ce a primit de la Dumnezeu prin credinţă, niciodată nu ar fi trebuit să se circumcidă. Şi este la fel de sigur că atunci când cineva primeşte doar prin credinţa în Hristos, aşa cum a primit Avraam, ceea ce a primit el, nu are nevoie să fie circumcis.

Întrucât a venit Sămânţa care este dătătorul tuturor făgăduinţelor, care este Garanţia legământului, care este Acela de la care trebuie să vină tot ceea ce a fost promis lui Avram şi tot ceea ce Avraam a primit doar prin credinţă; atunci oricine crede în El şi umblă în El doar prin credinţă, aşa cum a făcut Avram înainte să se taie împrejur, este de la sine înțeles că nu are nevoie să se circumcidă. Căci în Avram, şi în oricine crede, roada acestei credinţe a fost păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Geneza 26:5; Galateni 6:1; 1 Corinteni 7:19). Aşa că este scris: „Dacă omul ar fi păzit legea lui Dumnezeu, aşa cum a fost dată lui Adam după căderea lui, aşa cum a fost păstrată de Noe şi respectată de Avraam, nu ar fi fost nevoie de rânduiala tăierii împrejur.”[8]

Iar întrucât credinţa lui Isus aduce celui ce crede în Isus neprihănirea desăvârşită a lui Dumnezeu şi îi dă acestuia desăvârşita păzire a legii lui Dumnezeu, nu este „nevoie de rânduiala tăierii împrejur”. Şi tot poporul să zică: Amin!

Acesta este adevărul plin de putere pe care l-a văzut Pavel. Acesta este adevărul plin de putere pe care l-a văzut Ştefan. Şi măcar că este prezentat aşa de clar în Scriptură, iar acum este aşa de limpede pentru noi, totuşi, pentru iudeii cu gândire carnală şi pentru formaliştii „farisei care crezuseră”, aceasta a părut să fie o dezrădăcinare a întregii religii şi un atac asupra însăşi temeliilor tronului lui Dumnezeu.

Note de subsol:

[1]. Romani 3:1, KJV (n.ed.).

[2]. KJV (n.ed.).

[3]. Citește Geneza 12:3 conform Galateni 3:8 (KJV) – „Şi Scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara neprihăniți prin credinţă pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: «În tine toate naţiunile vor fi binecuvântate.»”

[4]. Romani 4:13.

[5]. În KJV: „Seminţei tale i-am dat această ţară […]” (n.ed.).

[6]. Romani 2:25 (n.ed.).

[7]. E. G. White, Spirit of Prophecy, vol.1, p. 262.

[8]. Idem, Patriarhi şi profeţi, p. 364.