Este pace și siguranță?

Este pace și siguranță?

Autor: Alonzo Trévier Jones
Revista: The Present Truth
Data publicarii: 26.02.1891

În ciuda creșterii rapide a criminalității și a violenței din toate părțile, în ciuda celor mai gigantice pregătiri de război pe care lumea le-a văzut vreodată, în pofida creșterii asemănării cu lumea a bisericii, amvonul și presa religioasă continuă să vorbească despre pace și siguranță, despre un mileniu în care nu va mai fi niciun război și în care lumea va fi convertită. În mijlocul violenței și criminalității, pare o procedură ciudată să vorbim despre pace și siguranță. În prezența celor mai mari pregătiri posibile pentru război, pare mai degrabă incongruent să anunțăm apropierea rapidă a unei perioade în care nu va mai fi niciun război. În fața creșterii asemănării cu lumea a bisericii și a pierderii puterii ei de evlavie, perspectiva nu pare foarte măgulitoare pentru convertirea lumii la Hristos. Și totuși chiar în aceste circumstanțe, chiar în aceste vremuri, chiar aceste lucruri sunt propovăduite.

Este o astfel de propovăduire, propovăduirea adevărului? Este posibil ca prin practicarea violenței și a crimei să se dezvolte o eră de pace și siguranță atât pentru cei care comit aceste lucruri, cât și pentru cei care nu le fac? Este adevărat că prin aceste imense pregătiri de război, prin această pregătire constantă pentru război și prin gelozie și spirit războinic, în creștere între națiuni, se va ajunge la un moment în care toate națiunile vor depune de bunăvoie armele și nu vor mai face pregătiri de război și când nu va mai exista nici gelozie, nici spirit războinic? Să fie vreun fapt de neschimbat ca printr-o biserică iubitoare de lume, care caută puterea și favoarea lumească, va curge un asemenea potop de har divin încât va copleși irezistibil lumea? Astfel de rezultate, din astfel de cauze sau prin astfel de mijloace, sunt imposibilități morale. De ce atunci, de la un capăt la altul al creștinătății, amvoanele răsună cu un astfel de mesaj? Oare pentru că Scriptura spune că așa va fi? Haideți să vedem.

Există anumite versete din scripturi citate pentru a dovedi că aceste lucruri sunt așa. Haideți să le citim.

Psalmi 2:7 – „Eu voi vesti hotărârea lui; Domnul mi-a zis: «Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire și marginile pământului în stăpânire!»” Nu se spune oare  aici că lumea va fi convertită? Spune astfel? Evident, nu spune așa. Spune că neamurile și marginile pământului vor fi date Fiului lui Dumnezeu. Dar nu se spune că aceasta va fi prin convertire și nici pentru convertire. Înainte ca convertirea neamurilor sau a marginilor pământului să se regăsească în această Scriptură, trebuie să fie introdusă în ea de către cel care vrea să o găsească acolo. Iar acesta nu este cel mai bun mod de a interpreta Scriptura.  Nu este cel mai bun mod de a citi în Scriptură ceea ce vrem noi, în loc să citim Scriptura pentru a găsi ceea ce este cu adevărat acolo. Dar se poate pune întrebarea: Nu este convertirea, concluzia necesară din text? Nu este așa, pentru că următorul verset arată contrariul: „Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier și le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” Aceasta este cu siguranță orice altceva decât convertirea lor. Acest lucru este demonstrat în continuare de celelalte versete: „Acum, dar, împărați, purtați-vă cu înțelepciune! Luați învățătură, judecătorii pământului! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă tremurând. Dați cinste Fiului, ca să nu se mânie, și să nu pieriți pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă!”

Acest lucru arată că va veni vremea când Fiul se va mânia și mânia Lui se va aprinde, și că acum oamenii trebuie să se împace cu El, ca să nu fie zdrobiți și sfărâmați când se va aprinde mânia Lui, căci așa se va întâmpla cu păgânii și cu cele mai îndepărtate părți ale pământului atunci când îi vor fi date Lui. Acest lucru este confirmat de o altă scriere în care se vorbește despre această mânie. Apocalipsa 6:16 vorbește despre „mânia Mielului”. Și când această mânie este dezvăluită,  „împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștirilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oameni slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: «Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?»” Prin urmare, este cert că cel de-al doilea psalm nu învață convertirea lumii și nici nu va permite ca o astfel de învățătură să fie citită în el.

O altă parte a Scripturii citată ca dovadă a convertirii lumii este Apocalipsa 11:15: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.” Dar acest text este aproape la fel ca și celălalt. Nu se spune că aceste împărății devin ale Lui prin convertire și nici pentru convertire. Este evident că acest text are același înțeles ca și cel din al doilea psalm. Citiți-le pe cele două împreună: „Cere-Mi și-Ți voi da neamurile de moștenire și marginile pământului în stăpânire!” „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său.” Aceste două texte vorbesc cu siguranță despre același timp și același eveniment, și am văzut că acestor păgâni le este dat să fie sfărâmați în bucăți. Și este evident din context că acest lucru este la fel cu „împărăția lumii”. Întregul verset spune: „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și din cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: «Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.»”

„Îngerul al șaptelea” despre care se vorbește aici este al șaptelea dintre cei șapte îngeri cu trâmbița din capitolele opt până la unsprezece din această carte. Și fiecare din ultimele trei trâmbițe este însoțită de nenorocire, căci Apocalipsa 8:13 spune: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care au să mai sune.” Trei trâmbițe urmau să sune și urmau să fie trei nenorociri din cauza celor trei trâmbițe. Acest lucru este arătat mai departe în Apocalipsa 11:14: „A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.” Urmează apoi sunetul celei de-a șaptea trâmbițe și anunțul că împărățiile acestei lumi au devenit împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Acum, cum cea de-a șaptea trâmbiță este însoțită de al treilea vai și cum sub cea de-a șaptea trâmbiță împărățiile acestei lumi devin împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său, este deci sigur că în mijlocul unui timp de vaiet, împărățiile acestei lumi devin împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său.

Acest lucru este arătat mai departe în versetul 18: „Neamurile se mâniaseră (exact atitudinea națiunilor în acest moment), dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!” Timpul răsplătirii sfinților etc., este la venirea Domnului, căci El spune: „Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” Apocalipsa 22:12. Atunci se aprinde mânia Lui, i se dau neamurile mânioase și, în mijlocul unui timp de nenorocire, ele sunt sfărâmate și distruse pentru că au corupt pământul.

Acest lucru este confirmat de profeția din Daniel 2:31-45. S-a văzut un chip mare, cu capul de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier și picioarele de fier și de lut.  Apoi, o piatră a fost văzută lovind chipul în picioare, „și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vară; le-a luat vântul, și nici urmă nu s-a mai găsit din ele”. Și pentru a explica acest lucru, Cuvântul spune: „Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui veșnic.”

Este evident că în niciunul dintre aceste texte nu se vorbește despre convertirea lumii, nici despre un mileniu de pace, nici măcar nu se sugerează. În loc ca națiunile să fie în pace, ele sunt „mânioase”; în loc să fie siguranță pe pământ, este „vai”; în loc de convertirea lumii, va fi o distrugere care va cădea cu asprime pe capul celor răi. Și totuși, în fața acestor declarații clare ale Cuvântului lui Dumnezeu și a evenimentelor care marchează împlinirea lor, oamenii vor predica exact contrariul. Dar chiar și acest lucru este arătat de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind ceea ce va fi în acest timp.  În ultimul verset din 1 Tesaloniceni 4, se vorbește despre venirea Domnului. Apoi, în primele versete ale capitolului al cincilea se spune: „Cât despre vremi și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.”  Acest lucru arată că, în momentul în care distrugerea este iminentă, vor fi oameni care vor spune: „Pace și liniște”, iar apoi distrugerea bruscă vine peste ei. Prin urmare, dacă există un lucru pe care oamenii ar trebui să nu-l creadă, acesta este predicarea păcii și a siguranței, predicarea unui mileniu de pace și a convertirii lumii. Însăși propovăduirea ei este o dovadă a falsității ei, deoarece cuvântul lui Dumnezeu spune că atunci „vine prăpădul”.