Iar acum, în acest timp al desăvârşirii speranţei tuturor veacurilor, în acest timp când adevăratul sanctuar este pe cale de a fi cu adevărat curăţit, în acest timp când lucrarea evangheliei este pe cale de a fi terminată şi taina lui Dumnezeu cu adevărat sfârşită – acum este timpul, dintre toate timpurile ce s-au scurs în lume, când credincioşii în Isus – fericiţii beneficiari ai preoţiei Lui pline de slavă şi ai mijlocirii minunate din adevăratul sanctuar – vor fi părtaşi ai deplinei măsuri a harului Său ceresc şi în viaţa lor fărădelegea va fi încetată, păcatele se vor sfârşi, ispăşirea (reconcilierea – KJV) pentru nelegiuire va fi făcută pentru totdeauna şi, în desăvârşirea adevărului, va fi adusă în ei neprihănirea veşnică.

Exact acesta şi numai acesta este scopul preoţiei şi slujirii lui Hristos în adevăratul sanctuar. Nu este suficientă această preoţie? Nu este slujirea Lui eficace pentru a-şi îndeplini scopul? Mai mult ca sigur că este. Numai în acest fel este posibil să fie îndeplinit acest scop. Niciun suflet nu poate el însuşi să înceteze fărădelegea sau să pună capăt păcatelor, sau să facă ispăşire pentru nelegiuire sau să aducă în viaţa lui neprihănirea veşnică. Pentru ca acestea să fie realizate vreodată, trebuie să fie realizate doar prin preoţia şi slujirea Celui care S-a dat pe Sine Însuşi, şi care a fost dat ca să poată realiza tocmai acest lucru pentru orice suflet, şi ca să poată înfăţişa pe orice suflet „sfânt, nevinovat, fără pată” înaintea lui Dumnezeu.

Orice om a cărui inimă este înclinată spre adevăr şi dreptate, doreşte ca lucrul acesta să fie realizat. Numai preoţia şi slujirea lui Hristos o poate face. Acum este timpul realizării lui complete şi eficace pentru totdeauna. Aşa că, haideţi să credem în Cel care face aceasta, şi să ne încredem în El că atunci când o face, o face complet şi pentru totdeauna.

Acesta este timpul şi aceasta este lucrarea despre care este scris, că „nu va mai fi nicio zăbavă.” Şi pentru ce ar mai fi zăbavă? Dacă preoţia Marelui nostru Preot este eficientă, şi dacă jertfa şi slujirea Lui sunt în totul suficiente în ceea ce este promis şi în ceea ce nădăjduieşte fiecare credincios, atunci de ce să se mai întârzie cu încetarea fărădelegii, şi punerea de capăt păcatului, cu ispăşirea nelegiuirii şi cu aducerea neprihănirii veşnice pentru fiecare credincios? Haideţi să ne încredem în El să facă acel lucru pentru care Şi-a dat viaţă ca să-l facă, şi pe care numai El îl poate face. Să ne încredem în El în aceasta şi să primim din plin tot ceea ce aparţine fiecărui suflet care crede şi se încrede fără rezerve în Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre – Hristos Isus.

Am văzut că cornul cel mic – omul păcatului, taina fărădelegii – şi-a pus preoţia, slujirea şi sanctuarul său, omeneşti şi păcătoase, în locul preoţiei, slujirii şi sanctuarului care sunt cereşti şi sfinte. În cadrul preoţiei şi ceremoniilor tainei fărădelegii, păcătosul îşi mărturiseşte preotului păcatele, apoi continuă să trăiască păcătuind. De fapt, în preoţia şi slujirea aceasta nu există putere de a face altfel decât a continua să trăiască păcătuind, chiar şi după ce şi-au mărturisit păcatele. Dar ce este trist, oare nu se întâmplă că aceia care nu aparţin tainei fărădelegii, ci cred cu adevărat în Isus şi în preoţia şi slujirea Lui – nu se întâmplă că până şi aceştia îşi mărturisesc păcatele, apoi continuă să trăiască păcătuind?

Este corect aceasta faţă de Marele nostru Preot, faţă de jertfa Lui şi de binecuvântata slujire a Lui? Este corect să-L punem în felul acesta pe El, jertfa Lui şi slujirea Lui în mod practic la egalitate cu „urâciunea pustiirii,” şi să spunem că în El şi în slujirea Lui nu există mai multă putere sau virtute decât există în aceea a „tainei fărădelegii”? Fie ca Domnul să-Şi scape pentru totdeauna biserica şi poporul, astăzi, fără întârziere, de la a coborî atât de jos pe Marele nostru Preot, jertfa Lui teribilă, şi slujirea Lui plină de slavă.

Fie ca încrederea noastră în Marele nostru Preot să fie reală, şi să fie cu adevărat fără rezerve. Printre protestanţi se vorbeşte adeseori despre lipsa oarbă de înţelepciune a catolicilor pentru că se încred cu totul în preot. Şi, în ce priveşte orice preoţie pământească, gândul este corect. Şi totuşi, încrederea fără rezerve în preot este dreaptă, dar trebuie să fie încredere în adevăratul Preot. O asemenea încredere într-o preoţie falsă este foarte distrugătoare, dar principiul încrederii totale în Preot este pentru totdeauna drept. Isus Hristos este adevăratul Preot. De aceea, oricine crede în Isus Hristos, în jertfa pe care a făcut-o El, în preoţia şi slujirea pe care El le exercită în adevăratul sanctuar, trebuie nu doar să îşi mărturisească păcatele, ci, după aceea, trebuie să se încreadă întotdeauna fără rezerve în adevăratul Mare Preot în slujirea Lui din adevăratul sanctuar, ca să facă să înceteze fărădelegile, să pună capăt păcatelor, să facă ispăşire pentru nelegiuire, şi să aducă neprihănirea cea veşnică în inima şi în viaţa sa.

Neprihănirea veşnică, nu uitaţi. Nu o neprihănire pentru astăzi, iar mâine păcat, şi din nou neprihănire şi din nou păcat.  Aceasta nu este neprihănire veşnică. Neprihănire veşnică este  neprihănirea care este adusă înăuntru şi rămâne pentru veşnicie în viaţa celui care o crede şi o mărturiseşte, şi continuă să creadă şi să primească această neprihănire veşnică în locul oricărui păcat şi a păcătuirii. Doar aceasta este neprihănire veşnică; doar aceasta este răscumpărare veşnică din păcat. Iar binecuvântarea aceasta ce nu se poate descrie este darul plin de har al lui Dumnezeu, prin slujirea cerească pe care El a stabilit-o în favoarea noastră în cadrul preoţiei şi slujirii lui Hristos în sanctuarul ceresc.

Prin urmare, astăzi, chiar acum, „cât timp se zice astăzi,” ca niciodată înainte, cuvântul lui Dumnezeu către poporul Său spune, „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor” (Fapte 3:19-21).

Timpul venirii Domnului şi al aşezării din nou a tuturor lucrurilor, este chiar la uşă. Iar atunci când vine Domnul Isus, vine ca să-Şi ia poporul la Sine. Vine pentru a-Şi înfăţişa înaintea Lui biserica „slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” Vine pentru a Se vedea pe Sine reflectat în mod perfect în toţi sfinţii Săi.

Dar înainte ca El să vină, poporul Său trebuie să fie în starea aceasta. Înainte să vină El, noi trebuie să fim aduşi în starea aceasta de desăvârşire, având chipul complet al lui Isus (Efes. 4:7, 8, 11-13). Iar starea aceasta de desăvârşire, dezvoltarea aceasta în fiecare credincios a chipului complet al lui Isus – acesta este sfârşitul tainei lui Dumnezeu, care este Hristos în voi nădejdea slavei. Această desăvârşire este efectuată în curăţirea sanctuarului, care este sfârşirea tainei lui Dumnezeu, care este încetarea finală a fărădelegilor, terminarea totală cu păcatele, facerea ispăşirii pentru nelegiuire, aducerea neprihănirii veşnice, pecetluirea vedeniei şi a profeţiei şi ungerea Sfântului sfinţilor.

Fiindcă timpul actual este timpul în care venirea lui Isus şi aşezarea din nou a tuturor lucrurilor este chiar la uşă, fiindcă desăvârşirea finală a sfinţilor trebuie în mod necesar să aibă loc înainte de venirea Domnului şi de aşezarea din nou a tuturor lucrurilor, toate dovezile ne arată că suntem acum în vremurile de înviorare – timpul ploii târzii. Şi la fel de sigur este că ne aflăm în timpul ştergerii complete a tuturor păcatelor care au fost scrise vreodată împotriva noastră. Iar ştergerea păcatelor este exact curăţirea sanctuarului; este încetarea tuturor fărădelegilor în vieţile noastre; este încetarea cu toate păcatele din caracterul nostru; este aducerea însăşi a neprihănirii lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, pentru ca doar această neprihănire să rămână veşnic.

Ştergerea păcatelor trebuie să aibă loc înainte de primirea înviorării ploii târzii. Fiindcă Duhul vine doar peste cei care au binecuvântarea lui Avraam, şi binecuvântarea lui Avraam vine numai peste cei ce sunt răscumpăraţi din păcat (Gal. 3:13, 14). De aceea, acum ca niciodată mai înainte, este nevoie să ne pocăim şi să ne întoarcem la Dumnezeu pentru ca păcatele să ne fie şterse, pentru ca să le fie pus capăt complet şi pentru totdeauna în vieţile noastre şi pentru ca în noi să fie adusă neprihănirea veşnică. Iar aceasta, pentru ca să cadă şi peste noi plinătatea revărsării Duhului Sfânt în vremurile acestea de înviorare ale ploii târzii. Şi toate acestea trebuie să aibă loc pentru ca solia evangheliei împărăţiei, solie care seceră recolta, să fie predicată în toată lumea cu puterea care vine de sus, şi prin care tot pământul va fi luminat de slava ei.