Ce ni se spune despre Hristos în primul capitol din Evrei?

La început de tot ne este prezentat „Dumnezeu” – Dumnezeu Tatăl – Acela care vorbeşte oamenilor, care „a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi” şi care „la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”

În felul acesta Hristos ne este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu. Apoi, despre El şi despre Tatăl este scris: „pe care (Tatăl) L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care (Tatăl) a făcut şi veacurile.” Înainte de a ne fi prezentat ca Mare Preot, şi înainte ca noi să-L vedem în felul acesta, Hristos Fiul lui Dumnezeu ne este prezentat drept Creator, fiind împreună cu Dumnezeu şi fiind Cuvântul activ şi dătător de viaţă în procesul creaţiei – „prin care (Dumnezeu) a făcut şi veacurile.”

După aceea, despre Fiul lui Dumnezeu citim: „El, care este oglindirea slavei Lui (a lui Dumnezeu) şi întipărirea Fiinţei Lui (a lui Dumnezeu), şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

Cuvintele acestea ne spun că în cer, natura lui Hristos era natura lui Dumnezeu. Că El în persoana Sa, în esenţa Sa, este întipărirea, caracterul substanţei din care este Dumnezeu. Aceasta înseamnă că în cer aşa cum era înainte să fi venit în lume, natura lui Hristos era în însăşi substanţa ei, natura lui Dumnezeu.

Din acest motiv este scris mai departe despre El că a ajuns „cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor”. Numele acesta mult mai minunat este numele de „Dumnezeu,” nume care este dat de Tatăl Fiului când spune, în versetul opt: „Fiului (Dumnezeu) I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci.”

Astfel este „cu atât mai presus” de îngeri cu cât Dumnezeu este mai presus de îngeri. Acesta este motivul pentru care El are numele acela mult mai minunat – numele care exprimă ceea ce este El în însăşi natura Sa.

Iar numele acesta „l-a moştenit”. Nu este un nume acordat, ci un nume moştenit.

În natura lucrurilor, întotdeauna este adevărat că singurul nume pe care îl poate moşteni cineva este numele tatălui său. Înseamnă că, numele acesta al lui Hristos, care este mult mai minunat decât numele îngerilor, este numele Tatălui Său. Iar numele Tatălui Său este Dumnezeu. Prin urmare, numele Fiului, numele obţinut prin moştenire, este numele de Dumnezeu. Numele acesta, mult mai minunat decât al îngerilor, este al Său deoarece El este „cu atât mai presus de îngeri.” Numele Lui fiind Dumnezeu, El este „cu atât mai presus de îngeri” cu cât Dumnezeu este mai presus de îngeri.

În continuare se stăruie asupra poziţiei şi naturii Sale, arătându-se în ce fel este mai presus de îngeri: „Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu îi voi fi Tată, iar El Îmi va fi Fiu?” Versetul acesta susţine gândul despre acel nume mult mai minunat amintit în versetul anterior. Fiindcă, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu fiind Tatăl Său, „a moştenit” numele Tatălui Său, care este Dumnezeu, şi care este cu atât mai minunat decât al îngerilor cu cât Dumnezeu este mai presus de ei.

Acelaşi gând este continuat şi mai departe: „Şi din nou, când îl aduce în lume pe întâiul născut, el spune: şi să i se închine toţi îngerii lui Dumnezeu” (Fidela). Vedem că El este cu atât mai presus de îngeri cu cât îngerii I se închină, şi cu cât I se închină după voia lui Dumnezeu, deoarece El este, în natura Lui, Dumnezeu.

Marele contrast dintre Hristos şi îngeri este prezentat şi mai profund: „Despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc slujitori ai Lui;” pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci („din eternitate în eternitate”, traducerea germană).”

Apoi, „Toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”

Din nou, vorbind despre Fiul, Tatăl spune: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dat Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”

Observaţi contrastele prezentate aici, şi citiţi în ele natura lui Hristos. Cerurile vor pieri, dar El rămâne. Cerurile se vor învechi, dar anii Lui nu se vor sfârşi. Cerurile vor fi schimbate, dar El este acelaşi. Toate acestea ne arată că El este Dumnezeu, având natura lui Dumnezeu.

Mai mult despre contrastul dintre Hristos şi îngeri: „Căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?” Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”

Astfel, în primul capitol din Evrei, Hristos este descoperit ca fiind mai presus de îngeri, ca Dumnezeu; şi este prezentat cu atât mai presus de îngeri cu cât este Dumnezeu, fiindcă este Dumnezeu.

În primul capitol din Evrei, Hristos este descoperit ca Dumnezeu, având numele de Dumnezeu, fiindcă El are natura lui Dumnezeu. Iar natura Sa este atât de complet natura lui Dumnezeu încât este întipărirea substanţei din care este Dumnezeu.

Acesta este Hristos Mântuitorul, Duh din Duhul lui Dumnezeu, substanţă din substanţa lui Dumnezeu.

Este esenţial să cunoaştem aceste lucruri din primul capitol din Evrei, în scopul de a cunoaşte care este natura Lui ca om, descoperită în al doilea capitol din Evrei.