„Punctul cel mai însemnat al celor spuse, este că avem un (astfel de, KJV) Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul” (Evrei 8:1).

Aceasta este esenţa dovezilor despre slujba de Mare Preot a lui Hristos, prezentate în primele şapte capitole din Evrei. Esenţa astfel prezentată nu spune că avem un Mare Preot, ci spune mai ales că „avem un astfel de Mare Preot” (KJV). „Astfel” înseamnă „de felul acela; de un asemenea fel sau grad,” – „aşa cum a fost menţionat sau specificat anterior; nu altfel sau de un fel diferit.”

Cu alte cuvinte: În partea dinainte (primele şapte capitole din Epistola către Evrei) au fost specificate anumite lucruri despre Hristos ca Mare Preot, anumite însuşiri datorită cărora a devenit Mare Preot, sau anumite lucruri care I se cuvin Lui ca Mare Preot, toate fiind rezumate în acest text: „Iar esenţa celor despre care am vorbit este că: Avem un astfel de Mare Preot” (Evrei 8:1, KJV).

Din acest motiv, pentru a înţelege versetul acesta din Scriptură, este necesar să revedem ce a fost scris până aici în epistolă, ca să vedem adevărata greutate şi importanţă a expresiei: „un astfel de Mare Preot.” Întreg capitolul şapte este dedicat discutării acestei preoţii. Capitolul şase se încheie cu gândul despre această preoţie. Capitolul cinci este aproape în întregime dedicat aceluiaşi gând. Capitolul patru se încheie cu el, iar capitolul patru este doar o continuare a capitolului trei, care începe cu îndemnul de a ne aţinti „privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus;” iar aceasta este concluzia celor prezentate până aici. Al doilea capitol se încheie cu gândul că El este „un mare preot milos şi vrednic de încredere”, şi acesta la rândul său este o concluzie a celor prezentate în primele două capitole. Fiindcă, deşi sunt două capitole, tratează un singur subiect.

Schiţa aceasta arată în mod clar că în primele şapte capitole din Evrei singurul mare gând ce le domină pe toate celelalte, este preoţia lui Hristos, iar adevărurile prezentate, oricare ar fi ideea sau forma lor, sunt cu toate doar prezentări în moduri diferite ale marelui adevăr despre preoţia aceasta. Şi toate aceste adevăruri prezentate sunt în final însumate în cuvintele: „Avem un astfel de Mare Preot.”

Prin urmare, pentru a descoperi adevărata greutate şi importanţă a expresiei „un astfel de Mare Preot,” este necesar să începem chiar cu primele cuvinte din cartea către Evrei şi să urmărim ideea în toată epistola până la „punctul cel mai însemnat al celor spuse,” păstrând constant în minte că singurul gând care excelează din toate cele prezentate este „un astfel de Mare Preot”, şi că în toate cele spuse, unicul mare scop este acela de a arăta omenirii că „avem un astfel de Mare Preot.” Oricât de bogate şi depline ar fi în ele însele adevărurile privitoare la Hristos care sunt conţinute în declaraţiile succesive, trebuie păstrat constant în minte că aceste adevăruri – oricât de bogate, oricât de pline – toate sunt exprimate cu unicul mare scop de a arăta că avem „un astfel de Mare Preot.” Şi, în studierea acestor adevăruri aşa cum sunt prezentate în epistolă, ele trebuie considerate subordonate şi tributare marelui adevăr aflat mai presus de toate, şi care este „esenţa,” - „avem un astfel de Mare Preot.”

În al doilea capitol din Evrei, ca o concluzie a argumentului prezentat, este scris: „Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere.” Prin aceasta este declarat că coborârea lui Hristos, asemănarea cu omenirea, faptul că a fost făcut trup şi a locuit printre oameni, au fost necesare pentru a putea deveni „un mare preot milos şi vrednic de încredere.” Însă pentru a putea înţelege cât de mult S-a coborât El şi ce înseamnă cu adevărat că S-a transpus în trupul carnal ca Fiul omului, ca om, este necesar să ştim cât de mult era El înălţat înainte ca Fiul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu. Acesta este subiectul primului capitol.

Coborârea lui Hristos, poziţia lui Hristos, şi natura pe care a avut-o Hristos atunci când a fost în trupul carnal în lume, sunt redate în al doilea capitol din Evrei mult mai complet decât în orice alt loc din Scriptură.  Dar acesta este capitolul al doilea. Înainte de capitolul doi este capitolul unu. Prin urmare, în mod esenţial adevărul şi gândul prezentate în primul capitol sunt anterioare celui de al doilea capitol. Primul capitol trebuie să fie bine înţeles pentru a fi capabili să urmărim firul gândului şi să înţelegem adevărul din al doilea capitol.

În primul capitol din Evrei, înălţarea, poziţia, şi natura pe care le-a avut Hristos în cer înainte de a veni în lume, sunt redate mult mai complet decât în oricare altă porţiune din Scriptură. De aceea, în mod cert, este esenţial să înţelegem poziţia şi natura pe care le-a avut Hristos în cer, pentru a înţelege corect poziţia Lui şi natura avută de El pe pământ. Şi fiindcă a trebuit să fie aşa cum a fost pe pământ pentru a putea fi un mare preot milos şi vrednic de încredere, este esenţial să ştim cum era El în cer, întrucât ceea ce era El în cer precede în mod esenţial ceea ce a fost El pe pământ, şi din acest motiv constituie o parte esenţială a dovezilor rezumate în expresia, „avem un astfel de Mare Preot.”