Despre Hristos, Mântuitorul, este descoperit că în manifestarea Sa, El trebuia să fie văzut în cele trei slujbe ale Sale, de profet, preot şi împărat.

Despre El ca profet, a fost scris în zilele lui Moise: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune El în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală” (Deut. 18:18, 19). Gândul acesta a continuat să apară în scripturile de mai târziu, până la venirea Lui.

Despre El ca preot, s-a scris în zilele lui David: „Domnul a jurat şi nu-i va părea rău. Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec” (Psalm 110:4). Şi acest gând a continuat să apară în Scriptură, nu numai până la venirea Lui, ci şi după aceea.

Iar despre El ca împărat, s-a scris tot în zilele lui David: „Totuşi, Eu am uns pe împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt” (Psalm 2:6). Gândul acesta, la fel, a continuat să apară în toate scripturile ulterioare până la venirea Sa, după venirea Sa, şi până la sfârşitul Cărţii.

În felul acesta, Scripturile Îl prezintă din abundenţă în cele trei slujbe, de profet, preot şi împărat.

Adevărul acesta întreit este recunoscut în general de către toţi oamenii familiarizaţi cu Scripturile, dar mai presus de acesta există un adevăr care pare a nu fi atât de bine cunoscut – şi anume că El nu îndeplineşte toate cele trei slujbe în acelaşi timp. Cele trei slujbe sunt succesive. Mai întâi El este profet, apoi este preot, şi după aceea este împărat.

Când a venit în lume, El a fost „Profetul”, un „Învăţător venit de la Dumnezeu,” Cuvântul care a fost făcut trup şi a locuit printre noi, „plin de har şi de adevăr” (Fapte 3:19-23). Dar nu a fost preot atunci, nici nu ar putea fi preot dacă ar fi încă pe pământ, fiindcă este scris: „Dacă ar fi pe pământ, nici nu ar mai fi preot” (Evrei 8:4). Însă, după ce Şi-a terminat lucrarea în cadrul slujbei Sale profetice pe pământ, după ce s-a înălţat la cer, la dreapta tronului lui Dumnezeu, acum şi acolo El este „Marele nostru Preot” care „trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei,” după cum este scris: „Va fi preot pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi (Sfatul de pace va fi între ei amândoi – KJV)” (Zaharia 6:12, 13).

Aşa după cum nu a fost Preot în timpul în care a fost pe pământ ca Profetul, acum, în timp ce este în cer ca Preot, nu este în acea poziţie de Împărat profetizată. Este adevărat, El este împărat în sensul şi prin faptul că se află pe tronul Tatălui Său, fiind în felul acesta preotul împărat şi împăratul preot după rânduiala lui Melhisedec, cel care, deşi a fost preot al Celui Prea Înalt, a fost în acelaşi timp şi Împărat al Salemului, adică Împărat al păcii (Evrei 7:1, 2). Dar aceasta nu este slujba împărătească şi nici tronul despre care vorbeşte profeţia şi promisiunea legată de slujba Lui specială ca împărat.

Promisiunea şi profeţia spun despre slujba aceea de împărat, că El va fi Împărat pe „tronul tatălui Său David,” continuând împărăţia lui Dumnezeu pe acest pământ. Slujba împărătească reprezintă restaurarea şi perpetuarea, în El, a diademei, a coroanei, şi a tronului lui David, care au încetat să mai fie când, din cauza caracterului profan şi a stricăciunii împăratului şi poporului lui Iuda şi al lui Israel, au fost duşi captivi în Babilon, moment în care a fost declarat: „Şi tu, prinţ profan şi stricat al lui Israel, a cărui zi a venit, când nelegiuirea va avea un sfârşit, Astfel spune Domnul Dumnezeu: scoateţi diadema şi luaţi coroana; aceasta nu va mai fi la fel, înălţaţi pe cel umil, şi doborâţi pe cel înălţat. O voi răsturna, răsturna, răsturna; şi aceasta nu va mai fi, până nu va veni acela căruia dreptatea  (dreptul – KJV) îi aparţine; şi i-o voi da lui” (Ezech. 21:25-27, Fidela).

În felul acesta şi în momentul acela, tronul, diadema şi coroana împărăţiei lui David au încetat să mai fie „până nu va veni Acela căruia dreptul îi aparţine,” şi când vor fi date Lui. Acela căruia îi aparţine dreptul, este doar Hristos, „Fiul lui David.” „Venirea” aceasta nu a fost prima Lui venire, când a venit în umilinţă, ca om al durerii obişnuit cu suferinţa; ci este a doua Lui venire, când va veni în slava Sa de „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor,” când împărăţia Lui va sfărâma în bucăţi şi va mistui toate împărăţiile pământului, va umple întregul pământ şi ea însăşi va dăinui veşnic.

Este adevărat că atunci când S-a născut în lume, ca un prunc în Betleem, S-a născut Împărat, şi atunci a fost Împărat de drept, la fel cum a fost şi este în tot timpul de atunci încoace. Dar la fel de adevărat este că slujba împărătească, diadema, coroana, şi tronul din profeţie şi din promisiune, nu le-a luat atunci, nu le-a luat până acum, şi nu le va lua până când va veni din nou. Atunci va aduce cu Sine puterea Lui cea mare pe acest pământ, şi va domni în mod deplin şi cu adevărat în toată splendoarea slavei şi slujbei Sale împărăteşti. Fiindcă în Scriptură este descris că, după ce „s-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile,” Cineva ca un Fiu al omului a venit înaintea Celui îmbătrânit de zile, şi „I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:13, 14). Atunci El va lua în realitate „scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:32, 33).

În acest fel, este limpede că în examinarea Scripturii, în examinarea promisiunii şi a profeţiei, legat de cele trei slujbe ale Sale de profet, preot şi împărat, aceste slujbe sunt succesive, şi nu sunt nici măcar două dintre ele în acelaşi timp. El a venit mai întâi ca „Profetul”, acum este Preot, iar când va veni din nou va fi Împăratul. Lucrarea Lui de „Profet” şi-a încheiat-o înainte de a deveni Preot; iar lucrarea Lui de Preot şi-o încheie înainte de a deveni Împăratul.

Iar studiul nostru despre El trebuie să Îl ia în considerare aşa cum a fost, aşa cum este, şi aşa cum are să fie.

Cu alte cuvinte: Când a fost în lume ca Profetul, oamenii din acel timp trebuiau să vadă în El Profetul; iar noi acum, când privim spre acel timp, trebuie să-L vedem ca Profetul. Ei, în acel timp nu L-au putut considera Preot. Nici noi, când studiem despre El în acel timp, nu Îl putem studia ca Preot, fiindcă atunci când a fost pe pământ, nu a fost preot.

Dar după aceea, a devenit Preot. Acum El este Preot. El este acum tot atât de real Preot, după cum a fost Profetul atunci când a fost pe pământ. Iar noi, în slujba şi în lucrarea Lui de Preot trebuie să Îl privim tot aşa de real, tot aşa de serios şi tot aşa de constant ca fiind Acel Preot, după cum ei şi noi trebuie să-l privim pe pământ ca Acel Profet.

Iar când va reveni în gloria şi maiestatea împărăţiei Sale, pe scaunul de domnie al tatălui Său David, atunci Îl vom privi ca Împăratul, ceea ce va fi atunci în realitate. Dar până atunci nu Îl putem privi în slujba Lui împărătească, aşa cum va fi în poziţia şi în slujba aceea împărătească.

În ce priveşte slujba Lui împărătească putem să ne gândim la El doar aşa cum urmează să fie. În ce priveşte slujba Lui profetică putem să ne gândim la El doar aşa cum a fost. Dar în ce priveşte preoţia Lui, trebuie să ne gândim la El aşa cum este acum, fiindcă acum este doar Preot. Doar în această slujbă se manifestă acum, şi aceasta este slujba în care doar putem privi acum în mod real la persoană Lui şi la lucrarea Lui.

Cele trei slujbe de profet, preot şi împărat nu numai că sunt succesive, dar sunt succesive cu un scop. Şi sunt succesive cu un scop în ordinea exactă a succesiunii date: profet, preot şi împărat. Slujba de profet a fost pregătitoare şi esenţială pentru slujba Lui de preot, iar slujbele Lui de profet şi preot, în ordine, sunt pregătitoare pentru slujba Lui de împărat.

Este esenţial pentru noi să Îl studiem în aceste slujbe în ordinea lor.

Noi trebuie să Îl studiem în slujba Lui ca profet, nu doar ca să fim învăţaţi de Acela care a vorbit aşa cum niciodată nu a vorbit vreun om, ci pentru a putea fi în stare să-l vedem în mod corect în slujba Lui de preot.

Şi trebuie să Îl privim în slujba Lui de preot, nu doar ca să putem avea infinitul beneficiu al preoţiei Sale, ci de asemenea ca să fim pregătiţi pentru ceea ce vom fi. Deoarece este scris: „ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20:6).

După ce L-am privit în slujba Sa de profet, pregătindu-ne să-L putem vedea în mod corect în slujba Lui de preot, este esenţial să-L privim în slujba Lui de preot pentru a fi în stare să-l privim în slujba Lui de împărat; adică, pentru a fi cu El acolo şi a domni acolo împreună cu El. Fiindcă este scris chiar despre noi: „sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie,” şi „vor împărăţi în vecii vecilor” (Daniel 7:18; Apoc. 22:5).

Deoarece slujba şi lucrarea din prezent a lui Hristos este preoţia Lui, deoarece aceasta este slujba şi lucrarea Lui încă de când S-a înălţat la cer, studiul cel mai important pentru toţi creştinii, ca dealtfel pentru toţi oamenii, este acela despre Hristos în preoţia Sa.