7. Căsătorită cu bărbatul nepotrivit

7. Căsătorită cu bărbatul nepotrivit

Capitolul şapte din Romani este cuprins în întregime în capitolul şase. Cel care înțelege capitolul şase nu va avea nicio dificultate în înțelegerea celui de-al şaptelea. Prin ascultarea lui Hristos noi suntem făcuți neprihăniți. Aceasta deoarece viața Sa ne este dată acum, iar El trăieşte în noi.

Această unire cu Hristos o realizăm prin răstignirea împreună cu El. În această moarte, trupul păcatului este distrus, pentru ca din acel moment să nu mai slujim păcatului sau, cu alte cuvinte, să nu mai fim călcători de lege. Suntem atât de strâns identificați cu păcatul, acesta fiind chiar viața noastră, încât el nu poate fi distrus fără să murim. Dar în Hristos nu există păcat, astfel că atâta timp cât suntem înviați împreună cu El, păcatul este mort. Deci, fiind înviați împreună cu El, trăim împreună cu El, lucru care înainte fusese imposibil din cauza păcatului – păcatul nu poate locui în El.

O ilustrație şocantă – Romani 7:1-7

1Nu știți, fraților – vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea stăpânește asupra omului câtă vreme el trăiește? 2De pildă, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea căsătoriei. 3Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăiește bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă-i moare bărbatul, este liberă față de Lege și nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia. 4Tot astfel, frații mei, și voi ați murit față de Lege prin trupul lui Hristos, ca să ajungeți ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5Căci pe când eram în firea pământească, patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte. 6Dar acum, am fost dezlegați de Lege, fiindcă am murit față de ceea ce ne ținea în robie, ca să slujim prin înnoirea lucrată de Duhul, și nu prin trăirea veche, după literă. 7Așadar, ce vom zice? Legea este păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi știut de poftă dacă Legea nu mi-ar fi spus: Să nu poftești!

Ilustrația

Este una foarte simplă, una pe care oricine o poate înțelege. Legea lui Dumnezeu spune despre bărbat şi femeie: „Se vor face un singur trup.” Oricare dintre ei, dacă s-ar căsători cu altcineva atâta timp cât partenerul este în viață, ar comite adulter. Legea nu aprobă o astfel de unire.

Din motive pe care le vom vedea mai târziu, ilustrația prezintă numai cazul femeii care-şi părăseşte bărbatul. Legea îi uneşte. Legea ține femeia legată de bărbat atâta timp cât el trăieşte. Dacă în timpul vieții bărbatului se uneşte cu alt bărbat, ea se va găsi sub condamnarea legii. Dar dacă bărbatul ei moare, ea poate să se unească cu altul şi să nu fie deloc condamnată.

Atunci femeia este „dezlegată de lege”, cu toate că legea nu s-a schimbat deloc. Şi cu atât mai puțin ea nu a fost desființată; căci aceeaşi lege care a legat-o de primul ei bărbat şi care o condamna pentru unirea ei cu altul în timpul vieții acestuia, acum o uneşte cu altul şi o leagă de el la fel de strâns ca de primul. Dacă respectăm această ilustrație nu vom avea nicio dificultate să înțelegem cele ce urmează.

Aplicația

După cum în ilustrație există patru elemente – legea, femeia, primul soț şi al doilea soț – situația este identică şi în ceea ce priveşte aplicația.

Noi suntem reprezentați de femeie. Aceasta reiese în mod clar din afirmația că suntem „căsătoriți cu altul, tocmai cu cel înviat dintre morți”[1], care este Hristos. Prin urmare El este cel de-al doilea soț. Primul soț este arătat în versetul 5: „Fiindcă pe când eram în carne, pasiunile păcatelor, care erau prin lege, lucrau în membrele noastre, să aducă rod pentru moarte.” (Fidela). Moartea este rodul păcatului. Rezultă că primul soț este firea pământească sau „trupul păcatului”.

„Morți față de lege”

Aceasta este expresia care pune în încurcătură pe mulți. Nu e nimic dificil de înțeles dacă avem în vedere ilustrația şi natura părților implicate în tranzacție. De ce suntem morți față de lege? Pentru a ne căsători cu altul. Dar cum ajungi să fii mort pentru a te căsători cu altul? În ilustrație, primul soț este cel care moare înainte ca femeia să se poată căsători cu altul. După cum vom vedea, la fel se întâmplă lucrurile şi aici.

„Un singur trup”

Potrivit legii căsătoriei cele două părți implicate „se vor face un singur trup”. Cum se aplică în acest caz? Primul soț este carnea, trupul păcatului. Ei bine, noi am fost un singur trup cu acesta. Prin natura noastră noi am fost perfect uniți cu păcatul. Acesta era viața noastră. Ne controla. Orice plănuia el, noi făceam. Uneori se poate s-o fi făcut fără să vrem, dar cu toate acestea am făcut-o. Păcatul stăpânea în trupurile nostre muritoare, astfel încât noi ascultam de poftele lui. Ceea ce dorea păcatul, era lege pentru noi. Noi eram un singur trup.

Căutând divorțul

În experiența noastră vine un moment când vrem să fim eliberați din păcat. Aceasta se întâmplă atunci când descoperim ceva din frumusețea sfințeniei. La unii oameni această dorință este numai ocazională, la alții este mai constantă. Fie că o recunosc sau nu, Hristos este cel care îi cheamă să părăsească păcatul şi să se unească cu El, să trăiască cu El. Şi astfel ei încearcă să se separe. Dar păcatul nu-şi va da consimțământul. În ciuda tuturor lucrurilor pe care le putem face, el încă se agață de noi. Noi suntem „un singur trup”, şi aceasta este o unire pe viață, din moment ce este o unire a vieții noastre cu păcatul. În această căsătorie nu există divorț.

Eliberare în moarte

Nu există nicio speranță de a realiza o separare de păcat prin mijloace obişnuite. Indiferent cât de mult am dori să fim uniți cu Hristos, aceasta nu se poate face atât timp cât noi suntem uniți cu păcatul; căci legea nu va recunoaşte o asemenea unire, iar Hristos nu va intra într-o unire care nu este legală.

Dacă am putea face să moară păcatul, am fi liberi, dar el nu vrea să moară. Există o singură cale pentru ca noi să fim eliberați din unirea pe care o urâm şi aceasta înseamnă ca noi să murim. Dacă dorim libertatea atât de mult, încât suntem gata să lăsăm ca eul să fie răstignit, atunci este posibil. În moarte are loc separarea, căci prin trupul lui Hristos „noi” ajungem să fim morți. Suntem răstigniți împreună cu El. Trupul păcatului este, de asemenea, răstignit. Dar, în timp ce trupul păcatului este distrus, noi suntem înviați în Hristos. Acelaşi lucru care ne eliberează de primul soț, ne uneşte cu cel de-al doilea.

O făptură nouă

Acum înțelegem cum suntem morți față de lege. Noi am murit în Hristos şi am fost înviați în El. Dar „dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi. Și toate acestea sunt de la Dumnezeu”. (2 Corinteni 5:17-18). Acum putem fi uniți cu Hristos, iar legea va da mărturie despre această unire şi o va aproba. Căci nu numai că primul soț este mort, ci şi noi am murit, astfel că, deşi trăim, noi nu suntem aceleaşi făpturi care am fost înainte. „Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20). Noi suntem una. Aceeaşi lege care înainte ne declara păcătoşi, acum ne leagă de Hristos.

O slujire diferită

Acum, din moment ce unirea cu Hristos a fost realizată, noi slujim într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. În căsătorie, femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Tot astfel, când eram uniți cu păcatul, eram în toate privințele supuşi păcatului. Pentru un timp a fost o slujire de bună voie, dar când L-am văzut pe Domnul şi am fost atraşi de El, slujirea aceasta a devenit supărătoare. Încercam să păzim legea lui Dumnezeu, dar eram legați şi nu puteam. Însă acum suntem eliberați. Păcatul nu ne mai reține, iar slujirea noastră este libertate. Noi oferim lui Hristos, cu bucurie, toată slujirea pe care o cere legea. Noi oferim acest serviciu datorită unirii desăvârşite care există între noi. Viața Sa este a noastră din moment ce numai prin puterea vieții Sale am fost înviați. Prin urmare, ascultarea noastră este pur şi simplu loialitatea şi credincioşia Sa în noi.

Păcatul prin lege

Apostolul spune că atunci când eram în carne „patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte”[2]. Ce vom spune atunci? Este legea păcat? Nici pe departe. Legea este neprihănire. Însă numai prin lege păcatul este cunoscut. „Păcatul nu este imputat când nu este lege.” (Romani 5:13, Fidela) „Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea.” (1 Corinteni 15:56). „Păcatul este încălcarea legii.” (1 Ioan 3:4, Fidela)[3]. Astfel, păcatul nu poate exista decât prin lege. Însă legea nu este păcat; căci dacă ar fi, nu ar mustra păcatul. Convingerea de păcat este lucrarea Duhului lui Dumnezeu, nu a lui Satana. El ar vrea să ne facă să credem că păcatul este justificat.

„Să nu pofteşti!”

Altădată, se părea foarte ciudat că apostolul menționează doar această poruncă ca fiind cea care l-a convins de păcat. Dar motivul este evident. Deoarece aceasta include toate celelalte porunci. Din Coloseni 3:5 aflăm că lăcomia este idolatrie. Astfel, legea sfârşeşte exact în locul în care începe. Ea formează un cerc complet, conținând întreaga datorie a fiecărei persoane din univers. „N-aș fi știut de poftă ” sau dorința păcătoasă, „dacă Legea nu mi-ar fi spus: Să nu poftești!” Însă pofta este începutul oricărui păcat, căci „pofta când a zămislit, dă naştere păcatului”. (Iacov 1:15). Iar păcatul este călcarea legii.

Dar porunca a zecea este cea care interzice pofta sau dorințele păcătoase. Prin urmare, dacă este ținută în mod perfect, toate celelalte trebuie să fie păzite. Iar dacă nu este păzită, nicio parte din lege nu este păzită. Înțelegem, astfel, că prin menționarea poruncii a zecea, ca fiind cea care l-a convins de păcat, apostolul de fapt include întreaga lege.

Trăind împreună cu El

Înainte de a părăsi acest pasaj trebuie să atragem atenția asupra forței versetului opt din capitolul şase: „Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El.” Vedem cât de adevărată este această afirmație atunci când înțelegem că moartea noastră împreună cu Hristos este cea care ne eliberează de unirea cu monstruosul păcat şi ne uneşte în căsătorie cu Hristos. Oamenii se căsătoresc pentru a trăi împreună. Tot aşa şi noi suntem uniți cu Hristos pentru a putea trăi cu El aici şi în lumea care va veni. Dacă vrem să trăim cu El în lumea care va veni, trebuie să trăim cu El în această lume.

În primele şapte versete ale capitolului şapte din Romani am avut relația reprezentată prin ilustrația unei căsătorii cu primul și al doilea bărbat, relație pe care noi o menținem cu păcatul prin natură, și pe care, după aceea, o menținem cu Hristos prin har. Unirea cu cel de-al doilea soț nu poate avea loc atâta timp cât primul soț trăieşte, iar în acest caz, căsătoria este atât de perfectă încât cele două părți sunt literalmente un singur trup şi un singur sânge, astfel că unul nu poate muri fără ca să moară celălalt; prin urmare noi trebuie să murim cu păcatul, pentru a fi separați de el.

Însă noi murim în Hristos şi după cum El trăieşte, deşi a murit, tot aşa şi noi trăim împreună cu El. Dar în viața Sa nu există păcat, şi astfel trupul păcatului este distrus atunci când noi suntem înviați. Aşadar, în moarte suntem separați de primul soț, păcatul, fiind uniți cu cel de-al doilea soț, Hristos.

În versetele următoare apostolul prezintă lupta cu păcatul care a devenit neplăcut. De fapt, acestea reprezintă o extindere a ceea ce a fost prezentat în primul verset:

Lupta pentru libertate - Romani 7:8-25

  8Apoi, păcatul a folosit prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci fără Lege, păcatul este mort. 9Odinioară, eram fără Lege și trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, 10iar eu am murit. Astfel, s-a dovedit că porunca aceea care trebuia să-mi dea viața mi-a adus moartea. 11Pentru că păcatul s-a folosit de poruncă, m-a amăgit și, prin ea, mi-a adus moartea. 12Așa că Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. 13Atunci, un lucru bun mi-a adus moartea? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, printr-un lucru bun mi-a pricinuit moartea, pentru ca, prin poruncă, păcatul să se arate din cale afară de păcătos. 14Știm că Legea este duhovnicească, dar eu sunt firesc, vândut rob păcatului. 15Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci tocmai ce urăsc. 16Dacă fac ce nu vreau, recunosc prin aceasta că Legea este bună. 17Dar atunci nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine. 18Știu, desigur, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, vreau să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19Căci nu fac binele, pe care-l vreau, ci tocmai răul, pe care nu-l vreau! 20Și dacă fac ce nu vreau, nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine. 21Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine. 22Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântă Legea lui Dumnezeu, 23dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? 25Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

Păcatul personificat

Se observă că în tot acest capitol păcatul este personificat. El este primul soț cu care suntem uniți. Dar unirea a devenit neplăcută deoarece, văzându-L pe Hristos şi fiind atraşi spre El de dragostea Sa, am înțeles că suntem uniți cu un monstru. Legătura căsătoriei a devenit un jug cumplit, iar noi nu ne gândim decât cum să scăpăm de monstrul cu care suntem uniți şi care ne târăşte la o moarte sigură. Imaginea prezentată în acest capitol este una dintre cele mai vii din întreaga Biblie.

Puterea păcatului

„Boldul morții este păcatul şi puterea păcatului este Legea.” (1 Corinteni 15:56). „Fără Lege păcatul este mort.” (Romani 7:8). „Păcatul nu este imputat când nu este lege.” (Romani 5:13, Fidela). „Unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege.” (Romani 4:15). În acest fel „păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte”. Păcatul nu este decât legea încălcată, căci „păcatul încălcarea legii”. (1 Ioan 3:4, Fidela). Prin urmare, păcatul nu are nicio putere în afara celei pe care o capătă din lege. Legea nu este păcat şi cu toate acestea ea ne leagă de păcat, adică legea descoperă păcatul şi nu ne dă nicio şansă de scăpare, pur şi simplu pentru că ea nu poate da mărturie falsă.

„Legea vieții” şi „legea morții”

„Şi porunca, ea care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea.” Legea lui Dumnezeu este viața lui Dumnezeu. „Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!” (Matei 5:48). Viața Sa este regula pentru toate creaturile Sale. Cei în care viața lui Dumnezeu este desăvârşit manifestată păzesc legea. Aşadar, este foarte clar că scopul legii este viața, din moment ce ea este însăşi viața. Însă opusul vieții este moartea. Prin urmare atunci când legea este încălcată ea este moarte pentru cel care o încalcă.

Duşmanul de moarte

„Păcatul s-a folosit de poruncă, m-a amăgit și, prin ea, mi-a adus moartea.” Nu legea este duşmanul, ci păcatul. Păcatul omoară, căci „boldul morții este păcatul”. Păcatul conține otrava morții. Păcatul ne-a înşelat astfel că pentru o vreme am crezut că este prietenul nostru, îmbrățişându-l şi plăcându-ne unirea aceasta. Dar când legea ne-a luminat, am descoperit că îmbrățişarea păcatului era îmbrățişarea morții.

Legea disculpată

Legea ne-a subliniat faptul că păcatul ne ucidea. „Așa că Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună.” Nu avem mai multe motive să proferăm injurii legii, decât am avea ca să urâm pe omul care ne spune că substanța pe care o mâncăm, gândind că-i mâncare, de fapt este otravă. Ea este prietenul nostru. Ea nu ar fi prietenul nostru dacă nu ne-ar face atenți la pericolul care ne pândeşte. Faptul că nu poate să vindece boala, pe care otrava deja mâncată a cauzat-o, nu înseamnă că nu este prietenul nostru. Ea ne-a avertizat cu privire la primejdia în care suntem, iar noi putem obține acum ajutor de la doctor. Şi astfel, până la urmă legea în sine nu a fost moarte pentru noi, căci scopul ei a fost acela de a face ca „prin poruncă, păcatul să se arate din cale afară de păcătos”.

„Legea este duhovnicească”

„Ştim că Legea este duhovnicească.” Dacă acest adevăr ar fi mai larg recunoscut, ar exista mult mai puține legi religioase în aşa-numitele țări creştine. Oamenii nu ar încerca să impună prin lege poruncile lui Dumnezeu. Deoarece Legea este duhovnicească, ea nu poate fi împlinită decât prin puterea Duhului lui Dumnezeu. „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24), prin urmare legea este natura lui Dumnezeu. Lucrurile spirituale sunt opuse celor carnale sau pământeşti. De aceea omul care este în carne nu poate fi plăcut lui Dumnezeu.

Un rob

„Dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” Cel care este vândut este rob, iar dovada robiei în acest caz este evidentă. Oamenii liberi fac ceea ce vor. Numai robii fac ceea ce nu vor şi sunt în permanență împiedicați să facă ce vor. „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci tocmai ce urăsc.” Nu poate exista o situație mai neplăcută decât aceasta. Viața într-o astfel de stare nu poate fi decât o povară.

Convins, dar nu convertit

„Dacă fac ce nu vreau, recunosc prin aceasta că Legea este bună.” Faptul că nu vrem să facem păcatele pe care le comitem, arată că noi recunoaştem că legea care le interzice este dreaptă. Dar convingerea nu înseamnă convertire, deşi este un pas necesar către această stare. Nu este suficient să vrei să faci binele. Binecuvântarea este rostită numai asupra celor care împlinesc poruncile Sale şi nu asupra celor care doresc să le împlinească sau chiar încearcă să le împlinească. Într-adevăr, dacă nu ar exista o poziție mai înaltă pentru ucenicul declarat al Domnului, decât cea descrisă în aceste versete, el ar fi într-o situație mult mai rea decât păcătosul nepăsător. Amândoi sunt robi, cu deosebirea că acesta din urmă este atât de împietrit încât îi place robia în care trăieşte.

Acum, dacă cineva trebuie să fie rob toată viața, este mai bine pentru el să nu fie conştient de robia sa, decât să se chinuie încontinuu din cauza aceasta. Prin urmare, faptul că suntem convinşi de păcat şi că robia noastră este în acest fel făcută cât se poate de neplăcută, reprezintă o binecuvântare.

Două legi

„Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântă Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele.” Comparați cu versetul 5.

Amintiți-vă că toate acestea sunt scrise celor care cunosc legea. Nu sunt adresate păgânilor care nu au legea, ci celor care susțin că-L cunosc pe Dumnezeu. În timp ce cunoaştem legea, noi suntem uniți în căsătorie cu păcatul. Acest păcat este în trupul nostru, căci cei doi căsătoriți sunt un singur trup. Legea este cea care dă mărturie de faptul că suntem păcătoşi şi că în niciun fel nu ne va lăsa să scăpăm. Dar noi suntem robi. „Oricine face păcat este robul păcatului.” (Ioan 8:34, Fidela). Prin urmare, legea este cea care, prin faptul că nu ne lasă să fim decât ceea ce suntem, ne ține în realitate în robie. Atâta timp cât suntem în această stare ea nu este o lege a libertății pentru noi.

Un trup de moarte

Suntem uniți în căsătorie cu păcatul. Dar păcatul are în el moarte, căci „boldul morții este păcatul”. Păcatul este cel cu care moartea ne ucide. De aceea, trupul păcatului cu care suntem uniți atunci când trăim în carne nu este decât un trup de moarte. Ce stare groaznică! Uniți într-o relație atât de strânsă încât suntem un singur trup cu ceea ce prin natura sa este moarte. O moarte vie!

Şi „puterea păcatului este Legea”. Ea mărturiseşte despre unirea noastră, ținându-ne astfel în acea robie a morții. Dacă nu ar exista nicio cale de scăpare am putea blestema legea pentru că nu ne lasă să murim în ignoranță. Dar deşi legea pare a fi nemiloasă, totuşi ea este cel mai bun prieten al nostru. Ea ne ține trează în conştiință, grozăvia robiei noastre până când disperați strigăm: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Trebuie să fim eliberați, altfel pierim.

Există un Eliberator

Proverbului păgân spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. Adevărul este că Dumnezeu îi ajută pe cei care nu se pot ajuta singuri: „Am fost înjosit și el m-a ajutat.” (Psalmul 116:6, Fidela). Nimeni nu strigă în zadar după ajutor. Când se ridică strigătul de ajutor, Eliberatorul este aproape; şi astfel, deşi păcatul lucrează moarte în noi prin întreaga putere a legii, putem exclama: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57). „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.” (Romani 11:26). „După ce L-a ridicat pe Robul Său (Isus), Dumnezeu L-a trimis mai întâi la voi, ca să vă binecuvânteze, dacă vă veți întoarce fiecare de la răutățile voastre.” (Fapte 3:26). „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nemaipomenit!”

Un om împărțit

„Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.” Aceasta, bineînțeles, atâta timp cât suntem în starea descrisă în versetele anterioare. În scop el slujește legii lui Dumnezeu, dar în practică el slujeşte legii păcatului. După cum este descris în alt loc: „Firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul – împotriva firii pământești, căci acestea se împotrivesc una alteia, ca să nu faceți tot ce vreți.” (Galateni 5:17). În această stare ei nu slujesc cu adevărat lui Dumnezeu, deoarece în capitolul următor este scris: „Cei ce sunt în carne nu pot plăcea lui Dumnezeu.” (Romani 8:8, Fidela). Este o stare din care fiecare ar putea să se roage pentru a fi eliberat, astfel încât să-I poată sluji Domnului, nu numai cu mintea, ci cu întreaga ființă. „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin, iar duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără cusur, la venirea Domnului nostru Isus Hristos! Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5:23-24).

Note de subsol

[1] „De aceea, frații mei, și voi ați de­venit morți față de lege prin trupul lui Cristos; ca voi să fiți căsătoriți cu altul, tocmai cu cel înviat dintre morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” – Ro­mani 7:4

[2] „Fiindcă pe când eram în carne, pasi­unile păcatelor, care erau prin lege, lu­crau în membre­le noastre, să aducă rod pentru moarte.” – Romani 7:5

[3] „Oricine practică păcatul, de aseme­nea încalcă legea; căci păcatul este în­călcarea legii.” – 1 Ioan 3:4