GALATENI 4:21-25

 „²¹Spuneți-mi voi, care vreți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea? ²²Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică și unul din cea care era liberă. ²³Dar cel din slujnică s-a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduință, ²⁴lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar. ²⁵Agar este muntele Sinai din Arabia […].”

Agar reprezintă legământul de pe Sinai. Agar era o slujnică şi o egipteancă. De aceea, fiul ei s-a născut rob. S-a născut rob indiferent de mijlocul prin care s-a născut, și aceasta deoarece mama lui era roabă.

Aşa cum am văzut, mijlocul prin care s-a născut fiul lui Agar a ieşit din neîncrederea în Dumnezeu şi din necredinţa în făgăduinţa Lui, a fost doar un plan al cărnii. De aceea, „cel din femeia roabă a fost născut conform cărnii”[1]. Dar „gândirea cărnii”[2], „mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi. Şi cei ce sunt în carne nu pot plăcea lui Dumnezeu”[3].

Potrivit cu aceasta, legământul al cărui simbol este Agar – legământul de pe muntele Sinai – este un legământ în care oamenii, din lipsa de încredere în Dumnezeu şi din necredinţa în făgăduinţa Lui, cunoscând doar omul natural şi naşterea după carne, caută prin invenţiile şi prin eforturile lor să ajungă la neprihănirea lui Dumnezeu şi la moştenirea care este ataşată acestei neprihăniri. Aceasta s-a întâmplat deoarece, aşa cum am văzut, Sarai şi Avram au avut plinătatea făgăduinţei lui Dumnezeu şi a neprihănirii Lui în legământul lui Dumnezeu care a fost confirmat în Hristos, înainte ca planul ce a cuprins-o pe Agar să fi fost inventat. Iar planul acesta a fost inventat, şi putea fi inventat numai prin părăsirea acelei făgăduinţe şi a acelui legământ. Iar părăsirea făgăduinţei şi a legământului a condus la încrederea numai în ceea ce era firesc.

Prin urmare, au avut cei de la Sinai vreo făgăduinţă a lui Dumnezeu sau vreun legământ în care s-ar fi putut încrede înainte de a intra în legământul de la Sinai? Au avut. Au avut legământul avraamic, exact aşa cum l-au avut şi Avram cu Sarai înainte să intre în planul care a inclus-o pe Agar.

Ei nu au avut legământul făcut cu Avraam doar aşa ca pe ceva îndepărtat pe care timpul scurs între Avraam şi ei l-a înceţoşat, făcându-l neclar. Ci legământul le-a fost repetat direct de către Domnul şi a fost încheiat cu ei, aşa cum a fost şi cu Avraam, iar toate acestea au fost făcute înainte ca ei să iasă din Egipt. Citim:

„Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: «Eu Sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca ‚Domnul’. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie şi Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune copiilor lui Israel: ‚Eu Sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți cunoaște că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat[4] că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul”[5] (Exodul 6:2-8).

Aici, în Egipt, a fost dat copiilor lui Israel tot ceea ce a fost dat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. Este exact acelaşi legământ care a fost făcut „cu Avraam, şi prin care s-a jurat lui Isaac” şi care a fost „confirmat” lui Iacov; acest legământ a fost făcut cu Israel pe când erau încă în Egipt, când Domnul S-a coborât ca să-i elibereze.

Cum s-a putut întâmpla atunci ca Israel să intre într-un legământ la Sinai?  Exact aşa cum s-a întâmplat cu planul privitor la Agar. Cum se putea să fie introdus un alt legământ? Exact aşa cum a fost introdusă Agar: din lipsă de încredere în legământul lui Dumnezeu, din cauza necredinţei în făgăduinţa lui Dumnezeu care a fost confirmată prin jurământul Lui. Căci, dacă ei s-ar fi încrezut în făgăduinţele lui Dumnezeu pe care li le-a făcut în Egipt, ar fi avut tot ce are Avraam şi tot ce poate avea orice persoană – ar fi avut neprihănirea lui Dumnezeu, mântuirea Lui veşnică şi moştenirea promisă lui Avraam – toate acestea în Hristos, căci aşa le-a avut și Avraam.

Este adevărat că ei au cântat cântarea credinţei biruitoare după ce au traversat Marea Roşie. Însă, dacă ar fi continuat în credință, ei ar fi continuat în legământul cel veşnic al lui Dumnezeu pe care El li l-a dat în Egipt, iar legământul de la Sinai nu ar fi fost niciodată.

Dar ei nu au rămas în credinţa aceea. Căci imediat după aceea, când în decursul călătoriei lor au ajuns la Mara, au murmurat împotriva Domnului. Iar după ce Domnul i-a eliberat de temerile ce le-au avut în acel loc şi au intrat în pustia Sin, „întreaga adunare a copiilor lui Israel a murmurat” din nou. „Copiii lui Israel le-au zis [lui Moise şi Aron]: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine până ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta” (Exodul 16:3). Iar apoi, după ce Domnul i-a eliberat de temerile lor de atunci şi au trecut de pustia Sin, ajungând la Refidim, din nou au murmurat şi au zis: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?” Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin şi au să mă ucidă cu pietre” (Exodul 17:3-4).

Toate acestea arată o neîncredere dovedită în Dumnezeu şi o necredinţă în El din partea lui Israel. Neîncrederea şi necredinţa aceasta a ascuns de ei binecuvântarea şi puterea care le-au fost date prin legământul făcut cu Avraam, pe care Dumnezeu li l-a încredinţat în Egipt.

Ei nu s-au putut încrede în Dumnezeu pentru a primi moştenirea către care mergeau şi nici pentru a primi neprihănirea care era singurul lucru ce le dădea dreptul la moştenire. Pe aceasta ei gândeau că şi-o pot agonisi ei înşişi. Iar pentru ca ei să vadă că n-au nici cea mai mică șansă s-o dobândească, Domnul le-a dat ocazia cea mai prielnică să încerce aceasta. Potrivit cu aceasta El a spus: „«Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam Sfânt [şi veţi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru (Ieremia 11:4)]. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.» Moise a venit şi a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: «Vom face tot ce a zis Domnul!» Moise a spus Domnului cuvintele poporului” (Exodul 19:4-8).

„Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce vă voi porunci; Ei nu auziseră încă glasul Lui, dar L-au auzit atunci când au fost rostite cele zece porunci. În felul acesta, ei şi-au dat acordul să asculte cu adevărat cele zece porunci; ba chiar şi după ce au auzit glasul Său care a vorbit cu atâta maiestate încât ei s-au înspăimântat şi „stăteau în depărtare”, „ei au zis: «Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.»” (Exodul 24:7).

Însă, ei erau corespondentul copilului lui Agar, slujnica, cel care s-a „născut conform cărnii”. Ei nu cunoşteau decât naşterea după carne, aşa că aveau doar o minte carnală, minte care este „vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu se poate supune.”[6] Din acest motiv ei nu puteau să asculte cu adevărat de legea aceasta, la fel cum Ismael – copilul după carne din familia lui Avraam – nu a putut împlini făgăduinţa făcută lui Avraam. În starea aceasta ei nu puteau să păzească legământul lui Dumnezeu, tot aşa cum planul Sarei de a o introduce pe Agar nu a fost o păzire a legământului.

Aşadar, cum a putut un astfel de legământ să apară? De ce au intrat ei într-un astfel de legământ?

„Ei nu aveau o adevărată înţelegere despre sfinţenia lui Dumnezeu, despre păcătoşenia nespus de mare a inimilor lor, despre completa lor neputinţă de a asculta prin ei înşişi de legea lui Dumnezeu şi despre nevoia lor de a avea un Mântuitor. Ei trebuiau să fie învăţaţi despre toate aceste lucruri […] Poporul nu-şi înţelegea păcătoşenia propriilor lor inimi şi nu-şi dădeau seama că fără Hristos le era imposibil să păzească legea lui Dumnezeu. De aceea, ei s-au grăbit să intre în legământ cu Dumnezeu. Simţind că erau capabili să-şi clădească propria lor neprihănire, ei au declarat: «Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul». (Exodul 24:7)”[7]

Ei se aflau deja în robia păcatului şi a propriei neprihăniri. Iar în robia aceasta, având minţi care nu se „supun Legii lui Dumnezeu şi nici nu se pot supune”, ei au făgăduit să asculte cu adevărat de legea lui Dumnezeu. Însă, în starea în care erau, era inevitabil ca ei să nu calce făgăduinţele; pur şi simplu ei nu-şi puteau ţine făgăduinţa. Nu era în puterea lor să o facă. Astfel, în legământul acesta, ei au devenit călcători ai legii şi călcători ai făgăduinței lor de a nu călca legea.

Aceasta este tot ceea ce ei puteau fi în acel legământ sau în virtutea vreunui lucru care ţinea de acest legământ. De aceea, legământul acesta nu putea naşte decât pentru robie, aşa cum şi Agar nu a putut naşte decât pentru robie. Şi aceasta pur şi simplu din cauza necredinţei lor în Dumnezeu şi a necredinţei lor în făgăduinţa Lui, descoperită în legământul făcut cu Avraam, legământ care le-a fost încredinţat şi lor în mod direct, înainte chiar de plecarea din Egipt.

„[…] aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar. Agar este muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, căci este în robie împreună cu copiii săi. Dar cetatea Ierusalimului de sus este liberă, și ea este mama noastră. […] Și voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai făgăduinței.”[8]

Note de subsol:

[1]. KJV (n.ed.).

[2]. Variantă de traducere notată pe marginea versiunii King James (n.ed.).

[3]. Nota marginală din KJV la Romani 8:7-8 (n.t.).

[4]. În nota marginală din KJV: „Mi-am ridicat mâna” (n.t.).

[5]. Sublinierile îi aparțin autorului articolului (n.ed.).

[6]. Romani 8:7 (n.ed.).

[7]. E. G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 371-372.

[8]. Galateni 4:24-26, 28 (n.ed.).