GALATENI 3:21-22 [1]

 „²¹Atunci este legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă ar fi fost dată o lege care putea da viață, într-adevăr, neprihănirea ar fi fost prin lege. ²²Dar Scriptura a închis pe toți oamenii sub păcat, ca promisiunea prin credința lui Isus Hristos, să fie dată celor ce cred.”

Nu este posibil ca legea să fie împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu. Deoarece, dacă Dumnezeu a făcut o făgăduinţă, de ce ar da altceva împotriva făgăduinţei? Cum ar putea să facă aşa ceva? De ce ar dori să slăbească sau să îngrădească propria Sa făgăduinţă? De aceea, acel „Nicidecum!” este spus împotriva oricărei sugestii de acest fel. În loc ca legea să fie împotriva făgăduinţei, după cum am văzut deja, ea este un ajutor pentru oameni, ca aceștia să ajungă la împlinirea făgăduinţelor.

Motivul divin expus aici pentru care legea nu este împotriva făgăduinţei este acela că „dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa”, atunci „într-adevăr, dreptatea ar veni din Lege”. Şi dacă neprihănirea[2] ar veni din lege, atunci nu ar fi nevoie de nicio făgăduinţă. Într-adevăr, atunci făgăduinţele nu şi-ar fi avut rostul. Întrucât „celui ce lucrează – celui ce obţine neprihănirea din lege – plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat”[3].

Dacă neprihănirea ar putea fi obţinută făcând fapte bune, ar intra în posesia celui ce o lucrează prin însuşi actul lucrului înfăptuit. Şi, odată aflată în posesie, nu ar mai fi vreun loc pentru vreo făgăduinţă a neprihănirii. Iar dacă neprihănirea ar putea fi obţinută făcând fapte bune, atunci răsplata neprihănirii ar fi meritată, aşa că ar fi ceva datorat. Și dacă ar fi oprită faţă de cel care o merită şi căreia îi este datorată, aceasta ar fi o nedreptate. Aşadar, dacă neprihănirea s-ar obţine din lege, nu ar mai fi loc pentru făgăduinţă. Căci chiar faptul de a promite unei persoane ceva ce deja merită, şi astfel îi este datorat, înseamnă a reţine faţă de persoana aceea lucrul meritat şi datorat, iar aceasta ar fi o nedreptate.

De aceea, oricum ne-am gândi, dacă neprihănirea ar putea fi obţinută din lege, atunci legea ar fi împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu. Dacă un om aşteaptă neprihănirea de la lege, prin tocmai acest fapt pune legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu. Însă, în faţa tuturor ideilor de a obţine neprihănirea din lege, Domnul aşază acel: „Nicidecum!”, adică nicidecum legea nu ar putea fi împotriva făgăduinţei.

Un alt motiv prezentat pentru a arăta că neprihănirea nu se poate obţine din lege, este acela că legea nu poate da viaţă. „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa” atunci, „într-adevăr, neprihănirea ar fi fost prin lege”. În felul acesta este certificat prin cuvântul lui Dumnezeu că neprihănirea şi viaţa vin din exact aceeaşi sursă şi în exact acelaşi fel. Și anume, ca un dar fără plată al lui Dumnezeu, oferit prin puterea Sa creatoare, întrucât El este Autorul şi Domnul vieţii.

Nu este nicio lege care să poată da oamenilor viaţă, întrucât toţi oamenii şi-au pierdut vieţile prin faptul că au încălcat cea mai înaltă lege a universului – legea lui Dumnezeu. Şi, pentru că toţi oamenii au călcat legea cea mai înaltă din univers – şi astfel şi-au pierdut vieţile – nicio lege inferioară acesteia nu poate să le dea viaţa. Nici măcar legea cea mai înaltă nu poate să le dea viaţa. Și aceasta deoarece, întrucât au încălcat-o şi şi-au pierdut vieţile, fiind păcătoşi şi condamnaţi la moarte, nu le este cu putinţă să o respecte, ei nu pot decât să continue să o încalce. Aşa că pentru oameni nu este viaţă în nicio lege.

Este adevărat că legea „trebuia să dea viaţa”, dar din cauza faptului că a fost încălcată, ea „a pricinuit moartea” (Romani 7:10). Este adevărat că stă scris: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele.”[4] „Nu este niciun om neprihănit, nici unul măcar.” „Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” (Romani 3:10, 12).

Dar binecuvântați pe Domnul! „Ceea ce Legea nu putea să facă, întrucât era slăbită din cauza cărnii – slăbită din cauza păcătoşeniei cărnii – a făcut Dumnezeu trimiţând pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase”. „Ceea ce Legea nu putea să facă – nu putea să facă acel lucru pentru care fusese rânduită, nu putea să dea viaţă – a făcut Dumnezeu trimiţând pe Fiul Său.” În asemănarea cărnii păcătoase, El „pentru păcat, a condamnat păcatul în carne, pentru ca neprihănirea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului” (Romani 8:3-4[5]). „Fiindcă plata păcatului este moartea, însă darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6:23).

De aceea: „Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să le fie dată, prin credinţa lui Isus Hristos, celor ce cred” (Galateni 3:22). Iar singurul mod în care cineva poate fi „închis sub păcat” este de către legea lui Dumnezeu – legea aceea prin care „vine cunoştinţa păcatului”. Întrucât Scriptura i-a închis astfel pe toţi sub păcat, pentru ca făgăduinţa care se obţine prin credinţa în Isus Hristos să poată fi dată celor ce cred, este foarte clar că, în loc ca legea să fie împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu, este mijlocul dat de Dumnezeu pentru ca oamenii să ajungă la deplina siguranţă a făgăduinţelor lui Dumnezeu, care se obţin prin credinţa lui Isus Hristos.

De aceea, legea aceasta nu poate fi desfiinţată mai mult decât pot fi desfiinţate făgăduinţele lui Dumnezeu – şi mai mult decât poate fi desfiinţată credinţa lui Isus. Iar oricine vrea să desfiinţeze legea aceasta – prin argument sau prin gând – prin argumentul sau gândul acela, el desfiinţează făgăduinţele lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, şi astfel distruge calea mântuirii lui Dumnezeu pentru oameni. Însă, aceasta nu poate fi distrusă în realitate, ci numai în experienţa individuală a oamenilor. Iar a distruge calea mântuirii lui Dumnezeu în experienţa individuală, înseamnă a lucra pentru distrugerea eternă a sufletului. De aceea, pretenţia că legea lui Dumnezeu – cele zece porunci – este desfiinţată, este eroarea cea mai uluitoare şi distructivă care poate fi întreţinută de cineva.

Note de subsol:

[1]. KJV (n.ed.)

[2]. Termenul neprihănire (folosit cu precădere în ediția Cornilescu) este echivalent aici cu dreptate (utilizat în ediția EDCR) (n.ed.).

[3]. Romani 4:4 (n.ed.).

[4]. Leviticul 18:5 (n.ed.).

[5]. KJV (n.ed.).