GALATENI 5:3

„Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea.”

„[…] dator să împlinească toată legea.” Este interesant că mulţi, atunci când iau în considerare declaraţia aceasta, fac o distincţie marcantă între cele două legi şi exclud legea lui Dumnezeu din cadrul subiectului, acordând cuvântului dator doar sensul de a avea obligaţia.

Ei ştiu din Scriptură că orice om este dator să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui. Ei ştiu că nu este niciun verset în Scriptură care să contrazică aceasta. Ei ştiu că fiecare om este sub obligaţia de a păzi toată legea lui Dumnezeu, fie că este circumcis, fie că nu este circumcis. Dacă acordă acestui termen doar sensul de obligaţie – adică dacă se circumcide are obligaţia de a păzi toată legea –, atunci concluzia lor este că legea lui Dumnezeu trebuie să fie exclusă. Ei trag concluzia că trebuie să existe o lege pe care nicio persoană nu are obligaţia de a o păzi, decât dacă se circumcide. Prin urmare, „toată legea” despre care este vorba aici trebuie să fie toată legea ceremonială.

Pe de altă parte, sunt alţii care se socotesc a nu avea nicio obligaţie de păzire a legii lui Dumnezeu, iar aceştia citează textul pentru a fi susţinuţi în neascultarea şi împotrivirea lor. Ei prezintă lucrurile ca şi cum doar cei care sunt circumciși se află sub obligaţia de a păzi legea lui Dumnezeu şi că obligaţia aceasta vine doar în urma circumciziei. Şi ei ştiu că nu au nicio obligaţie de a se circumcide. Gândind în acest fel, ei argumentează că nu se află sub obligaţia de a păzi cele zece porunci.

Ambele variante sunt greşite, niciunul dintre cei doi nu reuşeşte să vadă ideea cuprinsă în versetul acesta. Cauza eşecului lor este aceea că ei acordă cuvântului „dator” doar sensul de „a avea obligaţia”.

Este adevărat că cuvântul are şi semnificaţia de „obligaţie”. Dar în acest loc – şi în orice alt loc în care este vorba de obligaţiile morale ale oamenilor – cuvântul are un înţeles mult mai larg şi mai adânc decât doar de obligaţie, aşa că sensul de obligaţie, în realitate, devine unul secundar.

Cuvântul dator în acest verset – Galateni 5:3 – înseamnă nu doar că o persoană are datorii şi este sub obligaţia de a plăti, ci mai mult, este îngropat în datorii, fără să aibă nimic cu care să plătească. Dacă cineva este dator şi se află sub obligaţia de a plăti o mie de dolari, dar are bani din belşug sau are doar atât cât să plătească cei o mie de dolari, pentru el este uşor de plătit. Dar dacă un om este dator şi este sub obligaţia de a plăti paisprezece milioane de dolari şi nu are nici măcar un cent cu care să plătească; ba mai mult, este şi în închisoare şi nu are nicio posibilitate de a produce vreun bănuţ cu care să-şi plătească datoria, pentru acel om cuvântul dator înseamnă mult mai mult decât doar obligaţia de a plăti.

Exact acesta este cazul aici. Acesta este gândul cuprins în verset. Acesta este sensul cuprins în cuvântul dator. Deoarece cuvântul dator când este folosit în legătură cu ceea ce este moral, implică, şi nu poate implica altceva, decât păcatul, arată că omul este un păcătos.

Cuvântul dator din Galateni 5:3 este exact cuvântul folosit în Luca 13:4: „Sau cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai vinovați [păcătoși[1]] decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?”[2]

Este acelaşi cuvânt folosit în rugăciunea Domnului: „Iartă-ne nouă datoriile, după cum şi noi iertăm datornicilor noştri.”[3] În versiunea din Luca a rugăciunii este exprimată în mod clar ideea păcatului, prin cuvintele „şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11:4).

De asemenea, acelaşi cuvânt este folosit de Mântuitorul în Luca 7:41-42: „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi.”

Este acelaşi cuvânt folosit în parabola din Matei 18:23-35. De fapt, de la versetul din Luca 13:4, unde în text este folosit cuvântul vinovați [păcătoşi], iar în nota marginală[4] este pus cuvântul datori, se face trimitere directă la parabola aceasta din Matei 18. Este vorba de parabola în care ni se spune că, atunci când un anume împărat a început „să se socotească cu robii săi”, „i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni” (în jur de paisprezece milioane patru sute de mii de dolari)[5] – şi nu avea nimic cu care să plătească. Stăpânul însă „i-a iertat datoria”. Dar, când robul acela s-a întâlnit cu unul din tovarăşii lui care îi datora în jur de cincisprezece dolari, nu a vrut să-i ierte datoria, ci l-a aruncat în închisoare până va plăti cei cincisprezece dolari. Atunci, împăratul l-a chemat pe datornicul lui şi „l-a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să înapoieze tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu-l iertați din inimă pe fratele vostru” (Matei 18:23-35) .

Ideea de a da pe datornic pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora stăpânului său ţine de cuvântul folosit, căci „felul în care este folosit cuvântul implică ideea că datornicul este o persoană care trebuie să-şi ispăşească vinovăţia. Iar păcatul este numit opheilema, deoarece implică ispăşire şi plata acestuia ca datorie, prin pedeapsă şi satisfacerea părţii vătămate.”[6]

Cu ajutorul acestui verset, cititorul atent poate începe să vadă că în cuvintele din Galateni 5:3 – „este dator să împlinească toată Legea” – se sugerează mult mai mult decât faptul că este doar sub obligaţia de a accepta cerinţele pe care le are legea asupra lui şi să facă tot ce poate pentru a le îndeplini. Toate acestea arată că el nu este doar sub obligaţia de a recunoaşte cerinţele obligatorii ale legii lui Dumnezeu, ci că este efectiv dator să dea legii tot ceea ce cere de la el. Prin aceasta, este arătat că, prin el însuşi, el trebuie să rămână dator pe vecie, deoarece nu are absolut nimic cu care să plătească; şi, în el însuşi, nu are mijloace cu care să dobândească ceva cu care să plătească.

Datoria aceasta constă nu doar în obligaţia pe care o are de a împlini legea de acum înainte. Datoria constă şi în obligaţia de a compensa tot ce a făcut în trecut, de a plăti pentru tot ce s-a acumulat până în momentul de faţă.

Prin urmare, în el însuşi, orice om este dator pentru vecie în tot ce este implicat în gândul cuprins în Galateni 5:3 şi în textele înrudite pe care le-am citat aici, deoarece „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Oricine vrea să se circumcidă pentru a fi mântuit şi pentru a căuta să fie mântuit astfel prin fapte ale propriei neprihăniri, prin aceasta îşi ia asupra lui obligaţia de a plăti legii lui Dumnezeu întreaga lui datorie pe care a acumulat-o de la începutul vieţii sale până la sfârşitul ei. De asemenea, prin aceasta îşi ia asupra lui obligaţia de a ispăşi pentru toată vinovăţia care însoţeşte călcările lui de lege, acumulată prin acestea.

Aceasta înseamnă a fi „dator să împlinească toată Legea”. Aceste lucruri sunt declarate în cuvintele: „Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea.” Nu este numai dator, ci, prin această tranzacţie, în mod voluntar, el garantează că va plăti el însuşi tot ceea ce implică datoria lui.

Este adevărat că orice om din lume este, de fapt, un astfel de datornic. De asemenea, este adevărat astăzi că orice om care caută îndreptăţirea prin propriile lui fapte, chiar şi prin faptele lui de împlinire a celor zece porunci – sau prin orice altceva poruncit de Domnul –, prin aceasta îşi asumă plata şi se obligă să plătească tot ce este implicat în datorie. Însă el nu poate plăti. În el nu se găseşte nici cel dintâi element al vreunei posibilităţi de a plăti ceva din datorie. Este îngropat în datorie şi pierdut. „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! ” Oricine are neprihănirea lui Dumnezeu care se primeşte prin credinţa lui Isus Hristos, oricine depinde doar de Domnul Isus şi de ceea ce a făcut El, chiar dacă este la fel de dator ca oricare om, totuşi, în Hristos, are din belşug mijloace cu care să plătească toată datoria. Hristos a ispăşit suferind pedeapsa şi plătind datoria pentru toată vinovăţia fiecărui suflet. Şi, prin neprihănirea lui Dumnezeu pe care o aduce cu El, Hristos asigură neprihănire din abundenţă pentru a plăti toate cerinţele pe care le poate avea legea vreodată în viaţa celui care crede în Isus.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul nespus de mare al bogăţiilor nesfârşite ale lui Hristos! Oh, crede aceasta! Primeşte darul acesta! Sărmane „datornic”, pierdut, acoperit de datorii, „cumpără de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe ca să te îmbraci”; „Veniţi şi cumpăraţi, […] fără bani şi fără plată!” (Apocalipsa 3:18; Isaia 55:1).

Note de subsol:

[1]. Cornilescu (n.ed.).

[2]. Cuvântul vinovați (păcătoși) din text apare în nota marginală ca datori.

[3]. Matei 6:12, KJV (n.t.).

[4]. În ediția în limba engleză folosită de autorul articolului (n.ed.).

[5]. Suma e raportată la valoarea pe care o avea dolarul în anul 1900 (n.ed.).

[6]. Nu am reușit să identific sursa acestui citat (n.ed.).