GALATENI 5:2-4

„²Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic. ³Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea. ⁴Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har.”

Din cauza necredinţei şi a lipsei de încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu din cadrul legământului Său cu Avraam, ochii Sarei şi ai lui Avraam au fost închişi faţă de adevărul şi binecuvântările legământului veşnic. De aceea, ei trebuiau să fie învăţaţi care este adevărul curat şi spiritul acestui legământ. În urma experienţei aducătoare de dezamăgire produsă de planul Sarei de a introduce pe Agar şi pe Ismael, Sara şi Avraam au fost conduşi să se încreadă cu sinceritate în făgăduinţa lui Dumnezeu, prin care au primit copilul făgăduinţei. Prin aceasta, Avraam a fost făcut în stare să vadă ziua lui Hristos şi, văzând-o, s-a bucurat (Ioan 8:56).

Prin întunericul Egiptului, întuneric care se afla peste minţile şi inimile lor – întunericul necredinţei şi al îndreptăţirii de sine – la Sinai, Israel nu a putut vedea adevărul şi binecuvântările legământului avraamic. „Trebuiau să fie învăţaţi despre toate acestea.”[1] În urma experienţei pe care au avut-o cu legământul de la Sinai, au fost conduşi să se cunoască pe ei înşişi, să cunoască „nevoia lor de a avea acel Mântuitor descoperit în legământul avraamic şi prezentat în umbră prin jertfele de animale” şi „au fost pregătiţi să aprecieze binecuvântările noului legământ.”[2]

Prin întunericul Egiptului, întuneric care se afla peste minţile şi inimile lor – întunericul necredinţei şi al îndreptăţirii de sine –, înainte de Calvar şi la Calvar, Israel nu L-a putut deosebi pe Mântuitorul descoperit în legământul avraamic şi prezentat în umbră prin jertfele de animale – adică binecuvântările noului legământ. Iar după Calvar, „fariseii care crezuseră” nu au putut face aceasta din acelaşi motiv. Toţi aceştia au trebuit să fie învăţaţi despre aceste lucruri. Prin Ştefan, şi îndeosebi prin Pavel, prin biserică la conciliul din Ierusalim şi îndeosebi prin inspiraţia epistolei către galateni, au fost învăţaţi că nu trebuia să fie pus pe gâtul creştinilor jugul acela pe care nici părinţii lor, nici ei înşişi nu fuseseră capabili să-l poarte; ci faptul că creştinii trebuie să stea tari în libertatea legământului avraamic – libertatea legământului lui Dumnezeu – libertatea pentru care „Hristos ne-a izbăvit […]”[3]. De aceea este scris: „Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic.”

Este adevărat că Timotei a fost circumcis; şi este tot aşa de adevărat că Hristos i-a fost de folos lui Timotei pentru a ajunge la plinătatea mântuirii lui Dumnezeu. Poate fi adevărat că „dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic”, și totuși Timotei să fie atât circumcis, cât și să aibă folos de la Hristos? Cheia problemei constă în scopul pentru care este folosită circumcizia. Fariseii care crezuseră, care i-au dus pe galateni în confuzie şi au stârnit conflictul împotriva lui Pavel, „îi învățau pe frați astfel: Dacă nu sunteți circumciși după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți” (Faptele apostolilor 15:1). Prin urmare, pentru ei circumcizia era un mijloc de mântuire; şi a fi mântuiţi era scopul circumciziei. Cât de mult socoteau ei mântuirea dependentă de circumcizie este dovedit prin faptul că aceste lucruri le spuneau unor persoane care erau deja mântuite prin credinţa lui Isus Hristos.

Galatenii auziseră evanghelia predicată de Pavel, în puritatea ei. Ei crezuseră evanghelia şi, prin aceasta, crezuseră în Domnul Isus şi Îl primiseră ca Mântuitor al lor. Aşa că ei erau deja mântuiţi prin credinţa în Hristos. Căci prin credinţă primiseră evanghelia care „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea [o mântuire care lucrează] fiecăruia care crede.”[4] Şi acestor creştini, care deja erau mântuiţi prin Hristos, prin credinţa lui Hristos, acestora „fariseii care crezuseră” le-au spus: „Dacă nu sunteți circumciși, nu puteți fi mântuiți.”

De aceea, aceasta însemna așezarea circumciziei deasupra lui Isus Hristos ca mijloc de mântuire. Însemna îndepărtarea lui Hristos ca Mântuitor şi așezarea circumciziei ca mântuitor în locul Lui. Prin urmare, este de la sine înțeles că pentru oricine se tăia împrejur, susținând această idee şi pentru acest scop, Hristos nu-i folosea la nimic, deoarece tocmai prin acest procedeu el Îl da la o parte pe Hristos pentru a primi circumcizia. Acesta îl renega pe Hristos ca Mântuitor şi lua drept mântuitor tăierea lui împrejur.

Cât timp controversa aceasta continua, fără să fie încă rezolvată, Pavel nu a vrut să cedeze nici pentru un moment sugestiei de a circumcide pe Tit sau pe altcineva. Dar, după ce controversa a fost rezolvată prin Duhul Sfânt şi a fost vestită hotărârea luată de Duhul Sfânt la Conciliul din Ierusalim – cum că oamenii sunt salvaţi prin Hristos şi doar prin credinţa în Hristos, fără circumcizie –, când nu s-a mai pus problema mântuirii prin circumcizia care se făcea, atunci Pavel a circumcis pe Timotei ca să se poată deschide larg uşa, atât lui Pavel, cât şi lui Timotei, pentru a predica evanghelia fără circumcizie.

Pentru aceia „din partida fariseilor care crezuseră” circumcizia era emblema, pecetea, vârful de lance al faptelor, al neprihănirii proprii şi al mântuirii prin faptele propriei neprihăniri. Aceste fapte includeau legea – toată legea dată de Dumnezeu: cea morală şi cea ceremonială, precum şi ceremoniile adunate de farisei peste ceea ce dăduse Domnul. Aşa că acest sistem însemna îndreptăţire, mântuire prin lege şi prin faptele legii; prin ceremonialism, nu prin Hristos şi prin credinţa lui Hristos. De aceea, exact aşa cum a scris despre circumcizie, acum scrie despre lege: „Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har.” Cuvântul grec este „nomos” (lege în general), nu este „ho nomos” (legea în particular).

În controversa aceasta, problema nu a fost dacă este bine sau rău să păzeşti legea lui Dumnezeu. Problema era dacă oamenii sunt îndreptăţiţi sau nu, mântuiţi sau nu, prin fapte de lege, indiferent despre care lege este vorba. Oamenii aceştia erau deja mântuiţi prin Hristos şi prin credinţa în El. Iar acum, în dreptul celor ce erau mântuiți prin Hristos – şi doar prin credinţa în El –, „fariseii care crezuseră” insistau că trebuie să fie circumciși şi să păzească legea, pentru a fi mântuiţi.

Aceasta însemna o aşezare a legii, a păzirii legii deasupra lui Hristos. În realitate, însemna a da la o parte pe Hristos ca Mântuitor şi a pune în locul Lui, ca mântuitor, propriile lor fapte de lege. Era destul de limpede că tocmai făcând aşa ei „cădeau din har”. Întrucât, ca să se întoarcă cineva de la Hristos – indiferent în ce scop, şi mai ales în scopul de a fi salvat –, în modul cel mai categoric, înseamna a cădea din har.

Toate acestea sunt adevărate pentru totdeauna. Oamenii nu sunt mântuiţi niciodată prin niciuna dintre faptele lor proprii de păzire a vreunei legi. Ei sunt mântuiţi numai prin Hristos şi prin credinţa lui Hristos: salvaţi în modul cel mai complet.

Note de subsol:

[1]. E. G. White, Patriarhi și profeți, p. 375.

[2]. Ibidem, p.375.

[3]. Galateni 4:31 (n.ed.).

[4]. Romani 1:16 (n.ed.).