RH, 22 august 1899 – Studii din Galateni

RH, 22 august 1899 – Studii din Galateni

GALATENI 1:1-2

„1Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi, 2şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către bisericile din Galatia.”

Primele două capitole din Galateni sunt o explicaţie şi o apărare a calităţii de apostol a lui Pavel, precum şi a evangheliei predicate de el. Acest prim verset este o apărare a calităţii lui de apostol. Pentru acest motiv el spune că este „apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi”.

O altă traducere spune: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin intermediul vreunui om, ci prin Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care L-a înviat din morţi.”

O alta spune: „Pavel, apostol nu prin om, nici cu ajutorul unui om, ci numit de Isus Hristos şi de Cel ce L-a înviat din morţi, Dumnezeu Tatăl.”

Revised Version declară: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos şi Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi.”

Apărarea dovedeşte că adevărata lui calitate de apostol a fost tăgăduită şi că el a găsit împotrivire şi a fost acuzat că ar fi doar un apostol de la oameni, numit şi trimis doar de vreun om sau de niște oameni.

Opoziţia aceasta nu a fost semănată doar printre bisericile din Galatia. A fost semănată pretutindeni, îndeosebi în bisericile pe care Pavel le întemeiase. Existau „fraţi mincinoşi, furişaţi” care nu aveau altă treabă şi alt mesaj, decât să meargă pe urmele lui Pavel şi să semene seminţele neîncrederii şi ale răului. La conciliul din Ierusalim aceştia au fost descrişi ca unii care „au zdruncinat sufletele”[1] celor ce au crezut predicarea lui.

Seminţele acestea rele au fost semănate la Corint. După ce Pavel a plecat de acolo, fraţii mincinoşi le-au spus fraţilor că el nu era apostol. Au folosit ca dovadă faptul că el nu L-a văzut pe Isus, că era doar un făcător de corturi şi trebuia să lucreze pentru a trăi, ba chiar că nu era apostol pentru că nu avea soţie!

În scrisoarea sa către corinteni, le răspunde astfel (folosim traducerea lui Conybeare și Howson deoarece aceasta, împreună cu versiunea noastră obișnuită, face lucrurile clare):

„Se tăgăduieşte că sunt apostol? Se tăgăduieşte că nu sunt sub autoritatea omului? Se tăgăduieşte că L-am văzut pe Isus Domnul nostru? Se tăgăduieşte că voi sunteţi roadele muncii mele în Domnul? Dacă pentru alţii nu sunt apostol, cel puţin pentru voi sunt; căci voi înşivă sunteţi pecetea care dovedeşte realitatea faptului că sunt apostol, în Domnul; acesta este răspunsul meu pentru cei ce pun la îndoială autoritatea mea. Tăgăduiesc ei dreptul meu de a fi susţinut (de cei convertiţi de mine)? Tăgăduiesc ei dreptul meu de a duce cu mine în călătoriile mele o soţie credincioasă, ca şi ceilalţi apostoli şi fraţi ai Domnului, cum face şi Chifa? Sau cred ei că numai eu şi Barnaba nu avem dreptul să fim susţinuţi, decât dacă muncim cu mâinile noastre? […] Dacă am semănat pentru voi sămânţa darurilor spirituale, ar fi prea mult dacă aş secera ceva recoltă din darurile voastre carnale? Dacă alţii se bucură de dreptul acesta peste voi, cu cât mai mult ar trebui să mă bucur eu? Totuşi, nu m-am folosit de dreptul meu, ci m-am lipsit de orice pretenţie, ca nu cumva, în vreun fel, să împiedic înaintarea veștilor bune ale lui Hristos. […] Domnul a poruncit celor ce vestesc veştile bune, să fie susţinuţi prin aceasta. Dar eu nu mi-am exercitat niciunul din aceste drepturi şi nici nu vă scriu ca să se facă cu mine aşa. Căci mai degrabă aş muri decât ca vreun om să-mi strice pricina de laudă.” (1 Corinteni 9:1-15)

De asemenea, ei au făcut să circule relatări defăimătoare şi afirmau că Pavel susţine şi învaţă o doctrină primejdioasă: „Să facem răul ca din el să vină binele.”[2]

Acestea sunt doar unele dintre „primejdiile din partea fraţilor mincinoşi”[3] pe care Pavel le citează printre multele alte primejdii care îl înconjurau tot timpul, aşa încât viaţa lui creştină nu degeaba a fost numită un „martiriu îndelungat”. Fraţi mincinoşi de felul acestora s-au furişat şi prin bisericile din Galatia, ca şi în alte locuri, şi perverteau evanghelia pe care aceştia o primiseră, atrăgându-i de la libertate la robie, de la Duhul către carne, de la îndreptăţirea prin credinţă la îndreptăţirea prin fapte, iar în felul acesta „zdruncinau din temelie” tocmai mântuirea sufletelor lor.

Despre Pavel s-a spus, de asemenea, în mod adevărat că:

„În toată viaţa lui, destinul nefericit al lui Pavel a fost acela de a aprinde cele mai virulente animozităţi. Aceasta s-a întâmplat pentru că, deşi era conciliant şi curtenitor prin temperamentul lui, totuşi argumentele lui aveau atâta intensitate şi erau atât de directe, încât trezeau opoziţia somnolentă. Un polemist moale întotdeauna va întâmpina o toleranţă apatică. Dar orice polemist a cărui credinţă sinceră în învăţăturile lui îl face teribil de serios, se poate aştepta ca viaţa să-i fie făcută amară de mânia celor pe care i-a silit să-şi facă datoria neplăcută de a-şi revizui propriile supoziţii. Nimănui nu-i place să fie trezit dintr-odată. Iudeii s-au aprins de mânie pe cel care le tulbura somnul adânc al opiniilor preconcepute. Învăţătorii lor împuterniciţi nu au avut plăcere să fie detronaţi din ignoranţa lor infailibilă, papală […] Dacă argumentele sunt de aşa fel încât nu pot fi respinse, și totuşi cei ce le ascultă nu vor să cedeze în faţa lor, acestea vor stârni în mod inevitabil o furie oarbă.”[4]

Aceasta s-a întâmplat nu doar cu iudeii care nu au crezut, ci şi cu „aceia dintre fariseii care crezuseră” – cu aceia dintre iudei care, fără să cunoască adevărata credinţă, s-au gândit să lege creştinismul cu legăturile grele ale ceremonialismului lor. Aşa se întâmplă întotdeauna cu aceia ce insistă ca vinul cel nou să fie pus în burdufurile cele vechi. Dar creştinismul cere întotdeauna ca burdufurile cele vechi să fie înnoite cu totul, ca să poată primi şi să poată ţine vinul cel nou.

Note de subsol:

[1]. Faptele apostolilor 15:24 (n.ed.).

[2]. Romani 3:8.

[3]. 1 Corinteni 11:26 (n.ed.).

[4]. F. W. Farrar, The Life and Work of St. Paul, p.127 (n.ed.).