GALATENI 1:6 – 2:4
Întrucât „aceia dintre farisei care crezuseră” au spus că Pavel nu este un adevărat apostol, tot la fel au spus că evanghelia pe care o predica el nu este adevărata evanghelie. Iar după cum primul verset din epistolă este o apărare ce susţine calitatea lui de apostol ca fiind adevărată, tot aşa Galateni 1:6 – 2:14, cuprinde o apărare ce susţine evanghelia predicată de el ca fiind cea adevărată şi singura evanghelie adevărată.
De aceea, el scrie:
„Sunt uluit că treceţi aşa de repede de la Acela care v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie. Nu doar că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer v-ar propovădui o altă evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema[1]! Cum am mai spus, zic și acum, din nou: dacă vă propovăduiește cineva o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:6-9)
Întrucât „fraţii mincinoşi” afirmau că el predica şi că era tot timpul gata să-şi schimbe atitudinea, doar ca să placă oamenilor, el intercalează cuvintele din versetul 10:
„Caut oare să am crezare înaintea oamenilor sau să-L împac pe Dumnezeu? Dacă aş încerca să fac pe placul oamenilor, nu aş mai fi ceea ce sunt – un sclav al lui Hristos.”[2]
Apoi se întoarce la apărarea evangheliei pe care o predica:
„Vă fac cunoscut, fraților, că evanghelia propovăduită de mine nu este de origine omenească, pentru că nu de la oameni am primit-o sau am învățat-o, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.” (Versetele 11-12)[3]
Iar că nu era posibil să o fi primit doar de la vreun om, o dovedeşte în versetele 13-14, prin faptul că:
„Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea iudeilor. Cum adică, prigoneam peste măsură de mult biserica lui Dumnezeu şi căutam să o smulg din rădăcină, şi cum îi întreceam în religiunea iudeilor pe mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine, fiind însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.”[4]
Cu alte cuvinte, pe când era fariseu, îi întrecea pe mulţi din zilele lui şi din poporul lui, era mult mai zelos pentru tradiţia părinţilor decât erau alţii şi îi întrecea cu mult în persecutarea bisericii lui Dumnezeu, străduindu-se să o smulgă din rădăcină, aşa cum sălbăticiunile scot via din rădăcină. Aşa că, întrucât toate acestea sunt adevărate, nu era posibil ca el să primească numai de la un simplu om ceea ce predica acum.
Însă fraţii mincinoşi susțineau că, deși el nu şi-a primit evanghelia de la un simplu om, în cea mai mare parte a primit-o de la adevăraţii apostoli şi nu direct de la Domnul, aşa cum au primit-o, de fapt, adevăraţii apostoli. El combate această idee printr-o serie de fapte indiscutabile:
„Dar, când Cel care m-a pus deoparte chiar din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, a gândit ca fiind bine să descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc între Neamuri, de îndată, nu am discutat cu niciun simplu învăţător omenesc, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus deoparte în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.”[5]
Şi chiar aceşti fraţi mincinoşi care acum descumpăneau pe creştinii galateni, ştiau că la Damasc a predicat evanghelia şi i-a înfruntat pe iudeii care locuiau acolo, „dovedind că Acesta este Hristosul”, și că a făcut aceasta multe zile. Iar apoi că a trebuit să plece din Damasc din cauza iudeilor care căutau să-l omoare – şi toate acestea s-au petrecut înainte ca el să fi întâlnit personal pe vreunul dintre aceia ce au devenit apostoli înainte ca el să devină apostol.
„După trei ani m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am stat în casa lui cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe vreun alt apostol, ci numai pe Iacov, fratele Domnului. Înaintea lui Dumnezeu vă spun: nu mint în ceea ce vă scriu!”[6]
„După aceea m-am dus în ținuturile Siriei și Ciliciei și eram necunoscut la față bisericilor din Iudeea care sunt în Hristos. Lor li se spunea constant că fostul nostru persecutor este acum un predicator al credinței pe care odată o devasta.”[7]
„După patrusprezece ani m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba şi am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit atunci, în ascultare faţă de o descoperire, şi le-am arătat fraţilor din Ierusalim veștile bune (evanghelia) pe care le propovăduiesc eu între neamuri, dar fraţilor conducători le-am comunicat-o în particular, ca nu cumva eforturile mele, din prezent sau din trecut, să fie fără rod. Nici chiar Tit, care era cu mine (era grec), n-a fost obligat să se circumcidă. Dar comunicarea aceasta (cu apostolii din Iudea) am avut-o din pricina fraţilor falși, furişaţi printre noi prin fraudă, ca să pândească libertatea (pe care o avem în Hristos Isus), cu gând să ne aducă la robie sub jugul lor. Eu nu le-am oferit această supunere pe care o cereau, nici măcar o clipă, pentru ca adevărul veștilor bune să rămână nealterat, spre binele vostru.”[8]
În prezentarea aceasta a lucrurilor sunt mai multe aspecte şi fiecare dovedeşte ca neîntemeiată acuzaţia că el şi-ar fi primit evanghelia de la apostolii din Ierusalim:
El le-a comunicat evanghelia ce o predica el, nu ei i-au comunicat-o lui.
A făcut aceasta, nu cu scopul anume de a-i învăţa pe apostoli ceva, ci din cauza zvonurilor false produse de fraţii mincinoşi, pentru ca apostolii să poată înţelege adevărul în această problemă.
L-a luat pe Tit cu el, iar apostolii l-au primit împreună cu el, fără să-l silească să se circumcidă. În felul acesta apostolii din Ierusalim au negat complet pretenţia „fariseilor care crezuseră” care pretindeau că „dacă nu vă tăiaţi împrejur, nu puteţi fi mântuiţi”.
Nu s-a supus nici o clipă cerinţelor fraţilor mincinoşi, și aceasta în prezenţa apostolilor din Ierusalim, iar apostolii nu i-au cerut să se supună.
Nu numai că apostolii nu i-au cerut să cedeze în anumite privinţe, dar „Iacov, Chifa şi Ioan, cei consideraţi a fi stâlpi” i-au dat efectiv lui şi lui Barnaba „mâinile drepte ale părtăşiei” (Galateni 2:9[9]).
Mai mult, cei ce erau socotiţi a fi cineva, cei cu vază (spune Pavel) „nu mi-au adăugat nimic” – „nu mi-au dat alte instrucţiuni”[10] (Galateni 2:6).
Aceasta a constituit o combatere limpede şi concludentă a pretenţiei că el ar fi primit evanghelia de la apostoli. Dar Pavel nu se opreşte aici. Ceea ce este deja concludent, el face să fie şi mai copleşitor prin menţionarea următoarelor fapte:
„Dar când a venit Petru la Antiohia, m-am împotrivit lui pe faţă, fiindcă era de învinuit. Fiindcă înainte de venirea unora de la Iacov, mânca cu neamurile, dar când au venit, s-a retras şi s-a separat, temându-se de cei din circumcizie. Şi ceilalţi iudei s-au făţărnicit şi ei cu el, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că nu umblau cu integritate, conform cu adevărul evangheliei, i-am spus lui Petru în faţa tuturor: «Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, de ce constrângi neamurile să trăiască în felul iudeilor? Noi suntem prin natură iudei şi nu păcătoşi dintre neamuri. Știind că un om nu este îndreptățit prin faptele legii, ci prin credinţa lui Isus Hristos, am crezut şi noi în Isus Hristos, ca să fim îndreptățiți prin credinţa lui Hristos şi nu prin faptele legii, pentru că prin faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită.”[11]
După ce s-a împotrivit în public chiar lui Petru, chemându-l să se întoarcă la adevărul evangheliei şi prin el s-a împotrivit chiar lui Iacov, deoarece „venirea unora de la Iacov” l-a făcut pe Petru să se clatine, nu era nevoie să se mai spună ceva. De fapt, ce putea fi spus mai mult pentru a stabili pentru totdeauna că evanghelia pe care o predica nu o primise de la oameni, nu o primise de la Domnul prin oameni, nu o primise nici măcar de la apostoli, ci direct de la Domnul?
Prin urmare, în Galateni este prezentată singura evanghelie adevărată, în puritatea ei desăvârşită, direct de la Domnul, prin mâna lui Pavel. Dacă cineva pierde înţelesul acestei evanghelii perfecte din Galateni, pierde înţelesul întregii epistole.
Note de subsol:
[1]. Blestemat în KJV, (n.ed.).
[2]. În traducerea lui F. W. Farrar.
[3]. Ibidem.
[4]. În traducerea lui Conybeare şi Howson.
[5]. În traducerea lui F. W. Farrar.
[6]. Ibidem.
[7]. Ibid.
[8]. În traducerea lui Conybeare şi Howson.
[9]. În KJV (n.ed.).
[10]. Conybeare şi Howson (n.ed.).
[11]. În KJV (n.ed.).